Colțul de înțelepciune: Cu energia feminină mereu alături


Acum ceva timp, zărisem un fragment foarte interesant și simpatic pe FB, având femeia în centrul atenției; m-am gândit că ar trebui să-l împărtășesc cu voi, căci mie mi-a adus bucurie (fragmanetul citit era în engleză, dar eu l-am adaptat nițel, să fie mai poetic; mulțumesc dlui Pathak că m-a ajutat să regăsesc textul, după îndelungi căutări sortite eșecului):

Prakriti, aspectul feminin din toate formele de viață

Preambulul ar zice cam așa: omul, într-o perpetuă căutare, are adesea senzația că e superior, că rațiunea îl ridică deasupra spiritualului, că introspecția și atenția către vocea interioară și energia proprie sunt pierdere de vreme. Amețit de vâltoarea cotidiană, acesta nu-și dă seama cât de puternic își fac simțite prezența aceste energii, fiind orbit de lumini atrăgătoare și surzit de vuietul celor din jur. Acum, despre energia feminină:

”În tinerețe omul o caută pe Vidya (cunoaștere), ca după ce crește și se așază la casa sa, să o urmărească pe Lakshmi (bogăție); spre finalul vieții, la senectute, ar da orice ca Shanti (liniște, pace) să-i fie tovarășă.

De la întâlnirea cu Usha (zori) și până ce se vede cu Sandhya (apus), muncește pentru a o obține pe Annapoorna (hrană).

La venirea lui Nisha (noapte), o caută pe Nindiya (somn) și speră să o atragă și pe Swapna (vise).

Fie că se roagă cu ajutorul lui Gayatri (vers sacru hindus) sau citește din Gita (text sacru hindus), o preferă pe Vandana (invocare, glorificare), Pooja (rugăciune arzătoare) sau Aarti și Shraddha (formă de rugăciune folosind o tavă și-un opaiț), își amintește de divinitate, într-un fel sau altul.

De e întuneric, o dorește pe Jyoti (lumină, lumânare); de e singur, tânjește după Prema și Sneha (dragoste și afecțiune).

De duce o luptă, visează la Jaya (victorie); la o vârstă înaintată, simte acut lipsa lui Karuna (milă, simpatie) și Mamta (dragoste maternă); de la cei care sunt supărați pe el, speră la  Kshama (iertare)”. (autor necunoscut, text adaptat de subsemnata)

 

Astfel se face că, fie că ne dăm seama sau nu, energia feminină este mai prezentă în existența noastră decât ne-am putea închipui. Fie că-i dăm o cheie filosofică ori feministă, nu putem nega faptul că e nevoie și de femeie în astă lume.

PS: dacă vă interesează cinematografia indiană de limbă hindi și vreți să vedeți filme cu și despre femei, dar nu știți de unde să începeți, iată câteva sugestii: Pink, Matrubhoomi, Raazi, Damini, Hichki, Mom, Maatr, Kahaani, Kahaani 2, English Vinglish, Neerja, Laaga Chunari Mein Daag, Black, Fire, NH10, Umrao Jaan, Queen, The Dirty Picture, Heroine, Mardaani etc.

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: