Căsătoria hindusă – partea V: ceremonii care preced uniunea mirilor


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nu există o ceremonie de nuntă bătută în cuie. Există desigur tradiția vedică ce se respectă și azi în mare parte, dar există multe variații în funcție de zonă, de preferințele familiei sau de posibilitățile ei financiare. Există ritualuri care sunt oficiate diferit în diversele zone, deși la bază sunt aceleași reguli.

Swaagatam

Nunțile hinduse încep prin ceremoniile de întâlnire (milan) și respectiv swaagatam (primire). Swaagatam este un pas important deoarece marchează sosirea alaiului nupțial (baaraat) al mireiul la casa miresei (sau la locul în care se va oficia căsătoria). Alaiul cuprinde rude și prieteni de toate vârstele care cântă și dansează pe parcursul întregii călătorii, fiind bucuroși pentru noua relația ce urmează să se lege. Membrii importanți ai alaiului sunt bincuvântați prin ceremonia luminii (aarti) și primesc însemnul bunului augur printr-un tilak sau bindi roșu. De obicei, urmează ceremonia numită jaimala sau varmala prin care mirii își pun ghirlande de flori în gât. Se oferă gustări și băuturi pentru ca invitații să-și recapete energia după călătorie.

ceremonia Jaimala

ceremonia Jaimala

Tot în această perioadă, are loc ceremonia de madhuparka prin care o băutură dulce este oferită mirelui ca semn de bun augur și un mod plăcut de a-i primi pe invitați.

momentul când mireasa ajunge la locul oficierii nunții

momentul în care mireasa ajunge la locul oficierii nunții

Vivaah Homa – ceremonia focului sacru

Focul sacru este principalul martor al unuinii mirilor și i se cere binecuvântarea spre oficierea fructuoasă a căsătoriei. Se oferă lucruri precum orez, apă sfântă, unt topit etc. pentru a îmbuna zeii. Totul se petrece într-un cadru pur din punct de vedere spiritual în compania recitării unor mantre potrivite ocaziei. Sorbitul apei sfinte semnifică purificarea interioară, iar ungerea cu această apă are legătură cu unuinea nu doar a două trupuri, ci și două suflete.

Kanyadaanam – darea în căsătorie a fetei de către tată

Oferirea mâinii fetei virgine (căci asta înseamnă kanya) bărbatului care-i va deveni tovarăș de viață se realizează prin tată sau dacă acesta nu mai este în viață, de către cineva care a avut rolul de tată în existența fetei. Tatăl pune mâna dreaptă a fetei în mâna dreaptă a băiatului, transferul de responsabilitate fiind complet. Astfel începe ceremonia prin care mirele își va asuma noi obligații. Se recită versurile kama-sukta (imn închinat dragostei):

Cine a oferit această fecioară și cui a oferit-o?

Kama (zeul dragostei) mi-a oferit-o ca s-o iubesc

Dragostea este dătătoarea, este cea care acceptă

Pășește tu, mireasă, în oceanul dragostei

 

Cu dragoste te primesc

Fie ca ea să rămâne a ta și numai a ta, o zeu al dragostei

Cu adevărat, ești prosperitatea întruchipată

Fie ca raiul să te așeze, fie ca pământul să te primească

Iată că întâi fata este oferită zeilor, iar cu permisiunea și binecuvântarea acestora ea va deveni partenera unui pământean. După recitarea mantrelor, tatăl îi cere ginerelui să nu o dezamăgească pe soția sa prin nerespectarea dharmei (viață morală), arthei (bogăție) și kamei (dragoste). Mirele promite că va duce la îndeplinire toate obligațiile ce se leagă de cele trei principii. Astfel se încheie ritualul kanyadaanam.

s-a oferit mâna miresei

s-a oferit mâna miresei

Pani Grahanam – acceptarea mâinii

Constituie în sine un important pas deoarece marchează uniunea iminentă a celor doi. Se rostesc versuri pline de sensibilitate ce vor constitui fundația viitoarei lor relații ca soț și soție. Imnurile vedice fundamentează promisiunile:

Iau mâna ta în a mea, tânjind după fericire

Îți cer ție să trăiești cu mine ca soțul tău

Până când amândoi îmbătrânim cu trecerea timpului

Află asta, declar că zeii

Bhaga, Aryama, Savita și Purandhi, mi te-au hărăzit mie

Astfel că-mi voi îndeplini îndatoririle conform dharma înpreună cu tine

Acesta sunt eu, Aceea ești tu

Sāman sunt eu, Ŗc ești tu

Cerurile sunt eu, pământurile tu

Bhagha semnifică bogăția; Aryama cerurile; Savita luminozitatea, strălucirea adică noul început; Purandhi înțelepciunea.

Laja Homa – oferirea de orez prăjit (un fel de floricele)

Orezul este simbolul regenerării și al vieții: orezul trebuie plantat de pe un câmp pe altul la momentul oportun pentru a crește în continuare și a avea o recoltă bună. Tot astfel, mireasa trebuie acum să-și planteze viața din mâinile părinților în mâinile noii sale familii pentru a-și îndeplini îndatoririle morale și a procrea.

SL2_2189

Ne apropiem de punctul culminant. Țineți aproape!

Căsătoria hindusă – partea IV: mangala snaanam și împodobirea miresei


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Înainte ca mireasa să îmbrace hainele nupțiale, are loc o baie rituală (mangala snaanam) însoțită de recitarea de imnuri vedice pentru purificarea acesteia și pentru a o pregăti pentru următorii pași ai căsătoriei. Zei precum Surya și Varuna sunt invocați pentru a o binecuvânta mireasa ca viața ei alături de partener să fie una armonioasă. După  această baie rituală, urmează împodobirea miresei.

În ziua nunții, fiecare femeie se visează cea mai frumoasă ființă de pe planetă și își dorește să arate impecabil. De la rochie, la coafură și machiaj, totul trebuie să se îmbine într-o armonie perfectă. Când vine vorba de mireasa indiană, există 16 podoabe (solah shringar) pe care ea le va purta pentru a-i sublinia frumusețea. Este un ritual de înfrumusețare în toată regula, respectat până la ultimul detaliu. Cele 16 podoabe acoperă mireasa din cap până-n picioare.

Mitologia hindusă afirmă că există o strânsă legătură între cele 16 faze ale lunii și ciclul menstrual. Studiile științifice și istorice susțin această afirmație, însă de curând există voci care spun că aceste teorii nu ar fi decât niște superstiții. Totuși, hindușii cred că fazele lunii au un efect negativ asupra ciclului menstrual și astfel pot aduce probleme de fertilitate în viața femeilor. Pentru a combate aceste efecte nefaste sunt întrebuințate cele 16 podoabe despre care se crede că anulează vibrațiile negative funcționând ca mijloace de protecție.

Shringaara: înțelesul termenului

Cuvântul ”shringaara” încorporează termenul ‘Shri’, un alt nume al zeiței Lakshmi, zeița belșugului, norocului și frumuseții. Mireasa, femeia proaspăt căsătorită, este considerată o Lakshmi, aducătoare de noroc și bunăstare.

”Shringaara” are o vastă utilizare și în zona artistică indiană: muzică clasică, dans clasic, poezie, teatru etc. Este una dintre cele nouă rasa, sau ”gusturi” – mai exact moduri de exprimare – și are poate cea mai largă și flexibilă folosire: de la dragoste, relația dintre iubit și iubită, atracție la frumusețe. În dansul clasic, shringaara este adesea numită ”mama tuturor rasa” fiindcă sub umbrela ei intră o puzderie de sentimente: gelozie, frică, mânie, compasiune etc.

Relația de dragoste care poate fi exprimată prin această rasa este o metaforă pentru relația dintre om și divinitate (nara-narayana).

Baia rituală înainte de împodobire  

Baia constă în doi pași: spălarea părului și aplicarea de pastă de turmeric (shagun ki haldi sau ubtan, după unul dintre numele regionale). Pentru a curăța părul de impurități, a-l face mai mătăsos și mai puternic se aplică un amestec de uleiuri esențiale și de ierburi cu efecte benefice atât scalpului, cât și firului de păr. Apoi se trece la aplicarea pastei galbene pe fața, mâinile și picioarele miresei. Și această pastă este un amestec de mai multe substanțe naturale: pudră de lemn de santal, turmeric și uneori foarte puțină făină de năut (pentru exfoliere), lapte și ulei, ierburi mărunțite. (pentru mai multe detalii citiți: Ceremonia Haldi)

Iată cele 16 podoabe care o fac pe mireasa indiană să se simtă cu adevărat specială în cea mai importantă zi din viața ei – nunta:

  1. ”Rochia” de mireasă – shaadi ka joda

Impropriu spus rochie, costumul de mireasă în India poate varia de la lehenga choli (fustă lungă și bluziță asortată) la saree, salwar kameez (pantaloni și bluză lungă) sau costum anarkali (bluză lungă tip rochie și pantaloni pe sub). Sunt puternic împodobite cu motive florale sau geometrice, în culori puternice și fire aurii sau argintii. Vălul este nelipsit, fiind nu doar un accesoriu, dar și un obiect folosit în timpul oficierii căsătoriei – simbolizează inocența, modestia, puritatea și tinerețea. Cele mai întâlnite culori sunt roșu, galben și portocaliu sau roz; primul loc este ocupat de roșu, fiind considerată cea mai norocoasă culoare, atrăgând bunăstarea.

bridal dresses saree

bridal dresses anarkali

bridal dresses paki and punjabi

  1. Coafura – kesha-pasha-rachana (aranjamentul părului)

Coafurile sunt la fel de elaborate precum îmbrăcămintea. Sunt făcute cu multă atenție pentru a putea prinde diversele ornamente în păr mai apoi, fiind preferate cocurile elaborate. Multe mirese doresc să poarte flori proaspete (gajra) – de obicei iasomie – în păr pentru a răspândi parfumul lor în jur. Se practică împletiturile de diverse grosimi și mărimi; cele trei fire ale împletiturii simbolizează: Ganga, Yamuna și Saraswati – cele trei râuri sacre ale Indiei; Brahma, Vishnu și Shiva – trinitatea indiană; familia miresei, a mirelui și nou formata familie a mirilor care este unită într-un grup mai mare și strâns închegat.

bridal gajra

  1. Accesoriile de păr – maang-teeka sau mang-patti – sau bhor/borla/mandoria

Este accesoriul care se așează pe cărarea din mijloc a părului și care se alungește până între sprâncene. Poate fi însoțit de un șirag din pietre strălucitoare care formează o coroniță care urmărește linia părului. Punctul în care ajunge bijuteria centrală este unul energetic numit ajnachakra sau cel de-al treilea ochi, locul în care rezidă energia spirituală capabilă să conducă la iluminare. Reprezintă puterea sufletului și semnifică concentrarea, conservarea și controlul. Opțional, se poate purta și un accesoriu asemănător unui candelabru, prin în păr de obicei pe stânga.

Indian-Bridal-Kundan-Jewelry-With-Maang-Tikka-Set-02

  1. Punctul roșu din frunte – bindi/teeka/tilak

Specific pentru mirese este ca punctul să fie roșu, făcut cu o pudră de această culoare. Se poate ca în ziua nunții miresei să i se accentueze sprâncenele prin desenarea de puncte roșii și albe deasupra liniei sprâncenelor.

Punctul roșu se plasează în mijlocul frunții, între sprâncene fiindcă acolo e localizat al treilea ochi, despre care se crede că permite miresei să vadă viitorul. Ea va putea percepe lucrurile de rău augur ce urmează să aibă loc. Punctul energetic dintre sprâncene este adăpostul înțelepciunii și locul unde experiența se adună. Acesta este centrul de comandă pentru energiile care circulă în trup.

  1. Praful roșu – sindoor

În timpul ceremoniilor nupțiale, mirele aplică praful roșu, semn al căsătoriei, pe cărarea părului miresei. Se consideră un semn de bun augur și reprezintă puterea fertilității femeii.

Este un semn sacru ce simbolizează energiile zeițelor Parvati și Sati. Se crede despre femeia care poartă sindoor că este ferită de rele, iar soțul ei va avea o viață lungă, prin protecția oferită de Parvati. Atrage energiile cosmice și conferă prosperitate, noroc și sănătate.

  1. Dermatograful negru – anjana/kajal

Tradițional, dermatograful negru este făcut din funinginea rezultată din arderea lămpilor cu ulei (diya/deepak). Pentru a alunga deochiul, mireasa folosește dermatograful negrul și pe pleoape și pe linia inferioară a ochilor.

  1. Cercelul pentru nas – nath

Cercelul pentru nas se poartă pe stânga și poate fi simplu sau cu un lanț care se agață în păr. Cu cât este mai mare cercelul, cu atât mireasa provine dintr-o familie mai înstărită.

Auzisem sau citisem undeva că cercelul se poartă pe stânga deoarece un punct energetic sau un vas de sânge este legat cu uterul și că purtarea cercelului ar ajuta la fertilitate – dacă e mit sau adevăr, nu am nici ce mai vagă idee.

Pictures3

  1. Cerceii – karn phool/jhoomar/jhumke

De la unele mici, la cele lungi sau care sunt precum clopotele, de la aurii, argintii, cu pietre sau fără, cerceii vin în toate formele și culorile pentru toate gusturile.

Pictures6

  1. Colierul și lanțul de cununie – haar și mangal-sutram

Colierul face parte din setul de nuntă, adesea foarte lat și având un model complex. Lănțișorul de cununie este unul subțire, cu mărgele negre. Lănțișorul de cununie va fi purtat până la moartea soțului.

Pictures4

  1. Brățările pentru brațe – baajuband

Acestea se poartă pe partea superioară a brațelor, putând fi chiar cusute pe mânecile bluzițelor. Pot fi simple sau cu un complicat model floral. Sunt purtate tot pentru protecție de spiritele rele.

  1. Modelele cu henna – mehndi

Cu o zi sau două înainte de nuntă, mireasa este împodobită cu modele făcute cu pastă de henna; în unele comunități, unele modele se aplică și mirelui. După îndepărtare, vor rămâne urmele roșiatice-maro ale pastei a cărei culoare a intrat în piele. În alte zone ale Indiei (ex. Bengal), se prepară un soi de cerneală roșie din plante (alta/mahur/mahavar). Această cerneală se aplică pe tălpi și la bordura lor. Dragostea mirelui va fi cu atât mai intensă cu cât culoarea hennei va ieși mai închisă. Se crede că henna ține departe bolile, nenorocirea, dar și moartea, fiind de asemenea simbolul legăturii dintre mire și mireasă.

1 henna

  1. Brățările subțiri și groase – choodiyaan și kangan

Brățările sunt un alt semn al căsătoriei. Acestea pot fi făcute din sticlă, metal, fildeș, ceramică sau aur. Fetele trebuie să poarte brățările nupțiale timp de 40 de zile, după care se pot scoate și înlocui cu unele normale. Se spune de asemenea că femeile proaspăt căsătorite nu trebui să muncească prin casă până când nu le sunt scoase brățările nupțiale. În unele zone, se adaugă niște podoabe lungi ca niște candelabre brățărilor numite kaleera.

Pictures7

  1. Inelul de pe degetul mare – arsi

Pe lângă alte inele, mireasa poate purta un inel mare cu mici oglinzi pe degetul mare. În timp ce-și ține vălul, poate să-l observe pe tovarășul ei de viață în reflexia micilor oglinzi.

  1. Cureaua decorativă – kardhani/kamarband

Cureaua nu are doar rol decorativ, ci ajută și la menținerea costumului miresei în poziția corectă. Unii leagă purtarea unui astfel de obiect de succesul viitor sau de viața fericită a cuplului prin venirea pe lume a primului lor copil într-un viitor apropiat.

  1. Brățările de picior și inelele de picior – payal/paazeb și bicchuaa

Brățările de picior sunt de obicei din argint și au clopoței care emit un clinchet dulce când mireasa pășește. Sunt prevăzute cu ele pentru ca soția să-și poată anunța prezența în căminul conjugal. Nu se folosește aur deoarece purtarea aurului sub nivelul taliei este considerat nedemn și lipsit de respect față de Dumnezeu. Inelele de picior se poartă pe al doilea deget, la ambele picioare. Sunt simbolul femeii căsătorite.

paayal

  1. Parfum – itra/itar

Mireasa trebuie să răspândească în jur un miros plăcut, fiind simbolul unei aure pozitive și implicit aducătoare de noroc. Astfel, se păstrează o atmosferă primitoare.

Căsătoria hindusă – partea III: Ceremonia Haldi – pregătirea mirilor înainte de riturile nupțiale


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Ceremonia Haldi este precum un tratament antic asemănător spa-ului modern. Principala diferență este că pe lângă relaxare, mai apar și zeci sau sute de rude care vin să-i susțină pe tinerii îndrăgostiți înainte de începerea unei noi vieți împreună.

Membrii familiei aplică pe chipul, mâinile și picioarele mirilor pasta de culoare galbenă, dorind să-i facă și mai frumoși decât sunt deja. Pasta de turmeric are și calități curative, luminând tenul obosit, iar ea se aplică de șapte ori. În timpul ceremoniei, unele familii preferă să le lege tinerilor și diverse amulete pe mâna dreaptă care să-i protejeze de rău sau de deochi, urmărindu-se ca ceremonia de căsătorie să decurgă fără obstacole.

În unele case, mirii aplică puțină pastă pe prietenii și/sau frații necăsătoriți. Se crede că oricine este uns cu pasta binecuvântată a mirilor își a găsi în curând un tovarăș de viață foarte frumos.

Ceremonia aplicării de haldi - pasta de turmeric

Ceremonia aplicării de haldi – pasta de turmeric

Motivele aplicării pastei de turmeric (haldi)

A ține departe deochiul

Majoritatea oamenilor cred că motivul pentru care se aplică pasta galbenă este pentru a ține departe spiritele rele care pot afecta bunăstarea mirilor. Astfel, mirii nu au voie să părăsească locuința după încheierea ceremoniei de haldi. În unele comunități, mirilor li se leagă fire sacre sau diverse amulete pentru a-i feri de rele.

Culoare de bun augur

Culoarea galbenă a pastei este considerată de bun augur în tradiția indiană. Se crede că galbenul atrage prosperitatea, de aceea se obișnuiește ca și hainele mirilor să fie o nuanță de galben.

Înfrumusețare

Pe vremea când nu existau cosmetice la îndemâna tuturor sau saloane de coafură, indienii apelau la secretele autohtone pentru a se asigura că mirii vor străluci în ziua nunții. Se știe că pasta de turmeric conține substanțe care împrospătează tenul și-l face strălucitor.

haldi ceremony - shweta

Antiseptic

Din moment ce turmericul are și proprietăți medicinale, fiind un bun antiseptic, ajută la păstrarea unui ten curat, fără erupții acneice. Vindecă și eventualele tăieturi, bube, pișcături de țânțari etc.

Purificarea trupului

Pasta de turmeric are o importanță deosebită în cultura indiană deoarece este folosită și ca un bun agent exfoliant, curățând pielea în profunzime. Ajută la îndepărtarea celulelor moarte după spălarea rituală și detoxifică cel mai întins organ al corpului – pielea.

Bonus pentru cuplu

Pe lângă proprietățile de înfrumusețare, curățare și detoxificare, haldi este cunoscut și pentru capacitatea de a reduce stresul asociat cu nunta. Curcumina, un antioxidant care este conținut de turmeric, funcționează ca un antidepresiv ușor, fiind un tratament și împotriva migrenelor. Se pare că este folosit pentru a elimina anxietatea și emoțiile, dar și pentru a îmbunătăți sistemul imunitar sau a ajuta stomacul deranjat să-și revină.

Există și cântece special compuse pentru acest eveniment, dar marea majoritate sunt în limbile regionale sau locale (ex. marathi, rajasthani, haryanvi etc.)

Căsătoria hindusă – partea II: Ceremonii înainte de căsătorie


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Potrivit hinduismului, căsătoria reprezintă uniunea unui bărbat cu o femeie prin angajarea de a urmări îndeplinirea Dharma (legea morală), Artha (bunurile), Kama (dorințe fizice sau materiale) și Moksha (eliberare) împreună. Unește două familii, nu doar doi indivizi. Se concretizează într-o existență pământeană binecuvântată cu plăcere, progres, prosperitate, bucurie pe de-o parte, iar pe de alta este un altar pentru creștere spirituală. Societatea o recunoaște fiindcă din ea rezultă viitoarea generație, importantă pentru dezvoltarea socială și culturală a comunității.  Căsătoria este un pas crucial în viața oricărei persoane, de aceea se încadrează și în hinduism în cadrul sacramentelor, adică sfintelor taine, numite sanskaara. Precum în creștinism, ele sunt menite a construi o fundație pentru a trăi moral. De asemenea, se adaugă scopul de a crea și a dezvolta și perspectiva religioasă și spirituală a individului asupra lumii și a vieții.

Înainte de căsătorie

Vaak Daanam

Se începe desigur cu etapele înainte de nuntă prin trimiterea de către viitoarul mire a fraților mai mari la tată viitoarei mirese pentru a-i cere mâna. Se recită felurite imnuri pentru ca cei plecați să se întoarcă grabnic și victorioși, ca zeii să-i binecuvânteze pe cei plecați la drum și să-i apere în misiunea lor, ca nunta să fie una plină de armonie, fără obstacole. Tatăl fetei acceptă propunerea, iar accest accept simbolic ce urmează a fi concretizat prin logodnă poartă numele de vaak daanam.

Logodna – sagaai/roka

Ceremonia de logodnă are loc, desigur, înainte de nuntă. Poate fi oficiată cu luni sau cu câteva săptămâni înainte de nunta propriu-zisă. Este un eveniment intim, cu rudele cele mai apropiate prezente. Se dau cadouri atât mirilor, cât și rudelor acestora și se marchează începutul relației tinerilor, dar și familiilor lor. În contemporaneitate, se poate transforma într-un eveniment fastuos, ținând o recepție la un restaurant luxos.

indian engagement ceremony

Cu câteva zile înainte de nuntă

Ceremonia Haldi – pregătirea mirilor înainte de riturile nupțiale

Ceremonia Haldi este precum un tratament antic asemănător spa-ului modern. Principala diferență este că pe lângă relaxare, mai apar și zeci sau sute de rude care vin să-i susțină pe tinerii îndrăgostiți înainte de începerea unei noi vieți împreună.

Membrii familiei aplică pe chipul, mâinile și picioarele mirilor pasta de culoare galbenă, dorind să-i facă și mai frumoși decât sunt deja. Pasta de turmeric are și calități curative, luminând tenul obosit,iar ea se aplică de șapte ori. În timpul ceremoniei, unele familii preferă să le lege tinerilor și diverse amulete pe mâna drepată care să-i protejeze de rău sau de deochi, urmărindu-se ca ceremonia de căsătorie să decurgă fără obstacole.

În unele case, mirii aplică puțină pastă pe prietenii și/sau frații necăsătoriți. Se crede că oricine este uns cu pasta binecuvântată a mirilor își a găsi în curând un tovarăș de viață foarte frumos. 

Sangeet

Acest eveniment își ia numele de la cuvântul sangeet care înseamnă muzică. Astfel, este vorba despre o seară dansantă, distractivă în care se cântă și se dansează pe cele mai moderne ritmuri. Se ține cu câteva zile înainte de nuntă și deseori se combină cu seara de mehndi, în care toate femeile își aplică câte un model, alături de mireasă. Inițial, era organizat doar de familia miresei, prezente fiind doar femeile din familia ei. Odată cu timpurile schimbătoare, se ține de ambele familii, iar în funcție de mentalitate, se poate organiza un spectacol comun pentru ca mirii să se bucure împreună de voia bună. Era specific nordului Indiei, dar a pătruns și în cultura bengaleză sau a Indiei de sud.

Sunt invitate toate rudele de sex feminin, uneori fiind acceptați și bărbații doar pentru a fi puși să danseze sau pentru a fi tachinați. Se cântă melodii tradiționale legate de nuntă, de pregătirea miresei pentru o viață nouă alături de noul ei tovarăș și familia acestuia. Fetele nemăritate dansează pe diverse ritmuri pentru a spori bucuria. Se poate ca și cuplurile tinere să danseze pentru a aduce bunăvoie și a mai tăia din stresul creat de pregătiri. Nici mireasa nu scapă de tachinări, dar binecuvântările pentru o viață fericită o vor face să uite de toată oboseala. Se deapănă amintiri din copilăria fetei, mama aducându-și aminte cu drag de toate clipele petrecute împreună. Se mănâncă tot felul de gustări și dulciuri, atmosfera fiind una relaxată și intimă.

sangeet photo - indian wedding

Mehndi

Pasta de henna înfrumusețează trupul miresei, dar are și rolul de a trezi lumina interioară latentă. De asemenea, poate ajuta mireasa să mai scape de stres pentru că are un efect răcoritor asupra pielii și implicit a organismului.

mehndi party indian wedding

mehndi-indian-wedding-photography-wallpaper

Dacă aveți cântece preferate de nuntă, lăsați un link în comentariu!

Căsătoria hindusă – partea I: Tipuri de căsătorii


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nunta hindusă se numește vivaaha, iar ceremoniile nupțiale poartă denumirea de vivaaha sanskaara. Căsătoria este unul dintre cele mai importante sacramente în viața hindusului deoarece scripturi spun că pentru a-și îndeplini obligațiile în timpul vieții, omul trebuie să se și căsătorească.

Acest material va fi unul serializat, încercând să surprind obiceiurile generale care se aplică în toate regiunile Indiei; acolo unde va fi cazul, voi specifica exact zona din care provine ceremonia respectivă. După cum știți, există ceremonii ante-nupțiale, nupțiale și post-nupțiale. Acestea variază de la regiune la regiune, dar și de la posibilitățile familiilor mirilor. Desigur, cei mai importanți pași au loc în timpul ceremoniei oficierii căsătoriei, în fața focului sacru care este principalul martor al uniunii, alături de familie și prieteni. Limba folosită în mare parte este sanscrita, limba ritualurilor sacre, dar se pot utiliza și limbile materne ale mirilor. Se crede că nici o nuntă oficiată nu este completă până nu are loc ritualul celor ”șapte pași” sau ”saptapadi” (saat phere), înconjurarea focului sacru de șapte ori.

Indian_wedding_Delhi

Opt tipuri de căsătorie

Literatura sacră hindusă, în texte precum Asvalayana Grihyasutra, Atharvaveda sau Manusmriti, identifică opt tipuri de căsătorie:

Primele patru tipuri sunt considerate potrivite din punct de vedere religios (prashasta) fiindcă se recite versete sanscrite, iar acordul mirilor este reciproc.

  1. Căsătoria de tip Brahma – e considerată cea mai potrivită din punct de vedere religios. Mirii aparțin aceleiași caste și provin din familii bune. Băiatul trebuie să-și fi încheiat etapa de studii (Brahmacharya Ashram). Familia băiatului face primul pas către unirea celor doi tineri și nu se impun pretenții de zestre. Mirii și famiile acestora își exprimă acordul cu privire la căsătorie. Cele două familii se întâlnesc, au loc ceremoniile de căsătorie, iar mirii sunt pregătiți să înceapă o nouă viață. Este cel mai întâlnit tip de căsătorie în India modernă.
  2. Căsătoria de tip Daiva – tatăl decide să-și dea fiica în căsătorie unui preot, împreună cu podoabe, drept plată în urma oficierii unui ritual; se practica în vremurile demult apuse când ceremoniile de tip yagya (yajna) erau dese. Astfel, nu există splendoare specifică unei nunți în adevăratul sens al cuvântului, iar fata unei familii sărace este văzută ca un act de caritate de către clasa superioară. Era obiceiul pentru regi, boieri sau comercianți bogați să țină ceremonii și sacrificii în cadrul cărora ofereau numeroase cadouri și ajutor pentru beneficiul brahmanilor și celor nevoiași. în timpul acestor evenimente, tatăl fetei se putea prezenta și cere ajutorul ca fata ei să fie căsătorită cât mai curând. Căsătoria se oficia dacă familia nu putea găsi un mire potrivit într-o perioadă de timp rezonabilă (câțiva ani), iar fata a ajuns deja la pubertate. De cele mai multe ori însă, motivul era lipsa resurselor financiare a familiei fetei. Era contrar normelor sociale ca fata să fie ținută mult timp acasă nemăritată, mai ales fiindcă era apoi și mai dificilă găsirea unui mire. Era oferită pentru căsătorie oricârui bărbat, de obicei un preot, tânăr sau bătrăn. Nu se făcea nimic deosebit pentru oficierea acestui tip de nuntă, festivitățile pompoase fiind de ajuns și pentru aceasta. Nu era considerată o soluție lipsită de moralitate deoarece sărăcia nu reprezintă o culpă morală.
  3. Căsătoria de tip Arsha – aici mirele îi oferă tatălui miresei o vacă și un bivol, iar tatăl își dă fiica în căsătorie. De fapt, tatăl își vinde fiica pentru a obține un anume beneficiu care era diferit de la regiune la regiune, de la castă la castă. Mirele jură să-și respectele obligațiile față de soție și viața familială. Toate au loc cu acordul mirelui, acesta nefiind supus vreunei presiuni. Cu toate că nu era privit cu ochi buni, există numeroase exemple în scripturi privind acest obicei (Pandu-Madri; Dasharatha-Kaikeyi).
  4. Căsătoria de tip Prajapatya – cuplul este de acord să se unească prin recitarea unor versete sanscrite care reprezintă jurămintele lor; este echivalentul căsătoriei civile. Se practică adesea când mirii sunt foarte tineri și se procedează prin darea mâinii fetei în grija tatălui mirelui și nu a mirelui deoarece mirele este prea tânăr pentru a putea avea grijă de soția sa. Căsătoria nu va fi consumată decât după ce mirii ajung la o vârstă potrivită.

Următoarele patru sunt opusul, nepotrivite din punct de vedere religios (aprashasta) deoarece nu implică nici un fel de ritual sau jurământ vedic. Dintre acestea, primele două sunt acceptate de societate:

  1. Căsătoria de tip Gandharva – cei doi trăiesc împreună din dragoste, prin consimțământ reciproc, bucurându-se de plinătatea relației lor (căsătorie din dragoste). De obicei, relația lor este împotriva dorințelor familiei. Nu se oficiază nici un fel de ritual religios, fiind echivalentul concubinajului.
  2. Căsătoria de tip Asura – mirele oferă o zestre tatălui miresei, iar atât mireasa, cât și tatăl acesteia, acceptă condițiile relației. De obicei, mirele este dintr-o castă inferioară miresei. Este echivalentul căsătoririi fiicei pentru bani cu diferența că mirele nu este deloc potrivit pentru mireasă, dar acesta este hotărât s-o ia ca soție doar pe acea persoană. Este considerată nepotrivită deoarece se are în vedere bunăstarea altcuiva și nu a miresei, totul învăluit în lăcomie.

Ultimul fel de căsătorie este nu doar nepotrivit, ci interzis prin scripturi, însă copiii rezultați sunt considerați totuși legitimi. James Lochtefeld observa că aceste căsătorii erau recunoscute nu pentru a le încuraja, ci pentru a asigura femeii și eventual copiilor protecție legală în societate.

  1. Căsătoria de tip Rakshasa – mirele o răpește pe fată și se căsătorește cu ea împotriva voinței familiei ei. De aici și demunirea de rakshasa, însemnând diavol. Este esențial ca fata să-și dea acordul cu privire la relație pentru că altfel se consideră viol. Se găsesc diverse exemple în mitologia hindusă: Krishna-Rukmini și Arjuna-Subhadra, în ambele cazuri fetele și-au exprimat consimțământul și rezultatele au fost pozitive.
  2. Căsătoria de tip Paishacha – unde bărbatul o forțează pe fată atunci când ea nu este complet conștientă (sub influența drogurilor, alcoolului) sau este chiar inconștientă. Această căsătorie nu este acceptată și nici recunoscută, fiind considerată ilegală.

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus – partea VII


PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la subsol.

Ritualul luminii – Aarti 

Parte din categoria deepam, termenul ”aarti” se presupune că provine de pe vremea Vedelor. Cuvântul are origine sanskrită, de la rădăcina ”aa” (către) și ”rati” (cea mai înaltă dragoste față de Dumnezeu). Este un cuvânt polisemantic și mulți cred că a r însemna de asemenea și perioada dinaintea căderii întunericului după apusul soarelui.

Focul și lumina sunt asociate cu văzul.  Potrivit hinduismului, focul curăță și purifică totul. Aarti este înfăptuită tocmai pentru a atinge acest lucru. Astfel, este nevoie de o mică bucată de camfor, o lampă din lut sau metal cu ulei sau ghee (unt topit) în care înmuiem niște fitile din bumbac; acestea se așează pe o tavă de metal împreună cu bețele parfumate și florile. După ce se aprind lampa și camforul, tava se rotește în sensul acelor de ceasornic în fața imaginii zeului. Reprezintă momentul invocării divinului. Se bat clopotele și sunt cântate imnuri de preamărire a divinității. În momentul în care se îndeplinește aarti, se crede că inclusiv tava și lumina sunt binecuvântate de divin, de aceea lumina este împărțită cu cei din jur pentru ca cei din jur să se poată bucura de bunătatea zeului.

Oficierea aarti diferă de la o zonă la alta a Indiei, însă scopul este același: atingerea celui mai înalt grad de iubire față de Dumnezeu. Ritualul poate fi îndeplinit și pentru a alunga ghiniunul sau spiritele rele, pentru a primi cum se cuvine personalități marcante ale societății sau pentru a ura bun venit noilor membri ai familiei (nora sau noul născut care calcă pragul casei pentru întâia oară). În plus, se obișnuiește să se îndeplinească aarti și în cazul cumpărării unei noi proprietăți sau unui nou teren (Bhoomin Pujan).

Rozariul – Japamala

Rozariile sunt accesorii opționale în cadrul puja. Au o însemnătate deosebită în hinduism. Japamala conțin de obicei 108 mărgele. Se crede că un om respiră de 21.600 de ori pe zi. Terminând 200 de ture de recitare folosind japamala ajungem la un număr de 21.600, însemnând că omul face o rugăciune pentru fiecare suflu din zi. Astfel, el s-a gândit la Dumnezeu întreaga zi.

Numărul 108 se poate explica și bazându-ne pe astrologia hindusă. În horoscop sunt 9 planete care se află în perpetuă mișcare. Există 27 de Nakshatra (stele), care sunt împărțite în 12 case (rashi). Sunt 2 ½ Nakshatra în fiecare rashi. Cele 12 case înmulțite cu numărul planetelor ne dă 108 (12×9=108). Folosind o japamala cu 108 mărgele, credinciosul face tot posibilul să îndepărteze efectele negative ale planetelor din horoscopul său prin rugăciune și sprijin divin.

Mărgeaua centrală poartă numele ”Meru”. Este punctul de referință pentru a putea socoti unde se termină un ciclu de rugăciune. Spiritual, Meru denotă și un obstacol ce a fost trecut pe calea spiritualului. Hindușii recită Raksha Stotra înaintea începerii ciclului de rugăciuni. Astfel, vor fi protejați împotriva deochiului, iar toate spiritele rele vor fi îndepăratate pentru a beneficia de o mai bună concentrare.

japamala

Obiecte decorative pentru uși – Toran

Acestea sunt puse la praguri, agățate adesea de tocul ușii. Vin în toate mărimile și formele, confecționate din materiale diverse: flori, pânză, plastic, mărgele – simple sau cu broderii complexe. Sunt considerate de bun augur deoarece pun pe fugă spiritele rele. Agățarea lor în zile de sărbătoare servește la întâmpinarea zeilor care ”vizitează” acea locuință.

În acest complex ritual numit puja cel mai important lucru nu este îndeplinirea ceremoniilor ca la carte, ci credința sinceră, implicarea spirituală deplină a individului. La urma urmei, toate aceste obiceiuri sunt doar simbolice și nu valorează nimic fără dragostea necondiționată oferită de credincios divinului.

Krishna-Toran-for-door-from-Rajasthan-Optimized1

TORAN  - traditional design

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan, profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena (http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus – partea VI


PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la subsol.

Ofranda – Prasadam sau Naivedya

Ofranda sau Prasadam este mâncarea pe care o oferă hindușii divinității în timpul ritualurilor. Este simbolul ignoranței, necunoașterii sau ”avidya” pe care credincioșii o lasă la picioarele zeului/zeiței. Mâncarea reprezintă conștiința ignorantă care este așezată înaintea divinității astfel încât aceasta s-o transforme în iluminare spirituală. Consumând această ofrandă dispare avidya sau neștiința, ignoranța, iar credinciosul este umplut de lumina cunoașterii autentice care purifică și dă naștere unui nou individ, mai bun, mai tolerant, mai empatic.

Multe dintre ritualurile importante constau în împărțirea ofrandei cu alți credincioși veniți să asiste la ceremonie. Actul de distribuire a ofrandei după încheierea rugăciunii semnifică împărțirea cunoașterii cu ceilalți, lucru prin care omul se purifică și mai mult.

Ofranda se oferă de obicei în vase de alamă sau argint, dar se pot folosi și cele din aliaje.

12u_Prasad

Utilizarea clopoțeilor în timpul puja (ghanti)

Clopoțeii sunt folosiți în timpul puja indiferent dacă e o ceremonie făcută acasă, la templu sau alt loc sfânt. Deși nu apare specificată în nici o scriptură ca o regulă, utilizarea clopoțeilor este acum parte componentă a ritualului. Activitatea de a suna dintr-un clopot, fie el mic și cu un clinchet melodios, fie mare cu un sunet profund, este simbolică și asemănătoarea emiterii sunetului primordial AUM. Se crede că acest sunet îndepărtează tot ce este negativ din atmosferă, dizolvând barierele spațio-temporale și permițând credinciosului să atingă planul absolutului.

Clinchetul clopoțeilor abate mintea de la gândurile cotidiene și o ajută să se concentreze la sunetul emis, împiedicând interferența materialului cu planul spiritual. Clopotul e de asemenea considerat un fel de ”sonerie” prin care omul își anunță prezența la ușa divinului. Clopotele capabile să emită un sunet mai puternic aveau probabil o utilizare mai mult socială decât spirituală. Era un mod propice de a anunța sătenii că este timpul pentru rugăciune.

Clopotele sunt făcute în general din alamă sau un aliaj din metale și vin în toate mărimile și formele. Clopotele tibetane sunt foarte împodobite și au o rezonanță profundă. Cu cât mai mare clopotul, cu atât mai profund și mai puternic va fi sunetul emis.

temple-bells-bateshwar-india

Lumina – Deepam

Oferind deepam sau lumină este o parte deosebit de importantă din cadrul puja, fie ea minoră sau de proporții. Semnifică lumina ce rezidă în noi, adevăratul Eu pe care-l oferim divinității în actul de credință pură și abandon. Din punct de vedere al elementelor, deepam se referă la focul din interiorul lui Atman.

Pe scurt, lumina este considerată sursa înțelepciunii deoarece risipește întunericul. Eul a fost descris în spiritualitate de asemenea ca lumină strălucitoare. Simbolic, uleiul folosit reprezintă tendința (sau acele atribute care contribuie la formarea comportamentului), fitilul reprezintă ego-ul, iar focul simbolizează flacăra cunoașterii ce arde ego-ul.

Acesta este motivul pentru care aprinderea luminii este o ceremonie în sine, un pas foarte important în orice ritual de rugăciune. Se crede că zeul va locui în casa în care femeia aprinde lumini în fiecare dimineață și seară (pentru detalii, citește și: Simbolurile lui Lakshmi). Diwali, festivalul luminilor, este sărbătorit prin apinderea de mici lămpi confecționate numai din materiale naturale numite diya.

diwali2009abhinabahttpflic.krp78nuv2

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan, profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena (http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Previous Older Entries