Filmul momentului: PHILLAURI (2017)


recenzia nr. 125

Eram foarte curioasă în privința acestui film și, cu toate că nu e o capodoperă, vi-l recomand cu multă căldură. De ce? Citiți în continuare pentru a afla motivele.

Îmi plac filmele ușoare, cele care subliniază dragostea, speranța și care evită adevărate spectacole de arte marțiale și băi de sânge. Apreciez faptul că există două planuri temporale în film; prezentul este circumscris, desigur, modernismului unde dragostea devine de multe ori o joacă, iar problemele care apar în urma nesiguranței și imaturității pot conduce la adevărate drame. Trecutul, în schimb, este caracterizat de o mai mare profunzime în privința sentimentelor, dar nu duce nici el lipsă de dramele sale – îndrăgostiții nu puteau deveni un tot fără acordul părinților; onoarea femeii nu-i aparținea ei, ci întregii familii; tânărul trebuia să câștige întâi încrederea rudelor fetei pentru a demonstra că va fi capabil să întrețină o gospodărie etc.

Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult din întreaga poveste este sentimentul lăsat în urmă de personajele Roop Laal și Shashi: dragostea curată trece dincolo de barierele temporale și spațiale, dincolo de toate limitele impuse de oameni și născocite de o societate ale cărei definiții cu privire la traiul în doi sunt de cele mai multe ori invers proporționale cu realitatea. Dragostea curată nu se rezumă la existența telurică, ea se ridică dintre cei vii și-și continuă miraculosul mai departe decât poate omul comun să priceapă, mai aproape de divin și de desărvârșirea de care, poate, nu a avut parte pe pământ.

Înălțător este să-ți regăsești jumătatea atunci când ai încetat să mai speri, când ai crezut că timpul ți-a trecut și că nu v-a fost scris un destin în doi. Iată că se poate, chiar dacă mai târziu decât planul inițial – mai bine mai târziu decât niciodată, spune o vorbă înțeleaptă. (Aici discuția ar fi nițel mai lungă, dar ar însemna să dau prea multe detalii din povestea în sine și nu vreau să stric farmecul.)

Bucurați-vă de ceea ce aveți acum, doriți-vă mai mult, dar nu vă cramponați în ”timpul limită” – mie îmi place să cred că nu există termen de expirare pentru îndeplinirea dorințelor. Și dacă una anume nu s-a împlinit la momentul așteptat, înseamnă că timpul nu a fost oportun, iar rezultatul nu ar fi fost benefic pentru voi.

Cred că asta ne învață această peliculă: să trăim în și pentru dragoste (sub toate formele sale) și să nu renunțăm niciodată de bună voie la visurile noastre fiindcă s-ar putea să pierdem o șansă unică.

 

PS: unele dintre cântece sunt absolut deosebite! Iată și una din preferatele mele:

VIZIONARE PLĂCUTĂ și aștept reacțiile voastre!

Filmul momentului: KAHAANI 2 (2016)


recenzia nr. 124

kahaani-2-poster

Am tot amânat să scriu despre film din lipsă de timp, dar am zis că e prea interesant să nu vi-l recomand. Că tot am pomenit de interesant, nu atât modul în care e prezentată povestea și stilul regizorului, cât alegerile personajului principal sunt cele care merită urmărite cu adevărat.

Desfășurarea acțiunii, după ce facem cunoștință cu prezentul, ne poartă în trecutul personajului principal feminin  – Durga Rani Singh. Durga duce o viață previzibilă, de acasă la serviciu și viceversa; monotonia este ruptă ocazional de amicul Arun. Totul se schimbă când observă o elevă în școala în care lucrează că este mereu pedepsită; comportamentul exagerat de tăcut al fetei o face curioasă într-atât încât ajunge să lege o strânsă prietenie cu cea mică. Ceea ce descoperă despre acest suflet pur o lasă fără cuvinte, iar atunci când ia dreptatea în propriile mâini, lucrurile o iau complet la vale.

Suntem cu adevărat în siguranță în familie? Ce înseamnă conceptul de ”siguranță” și, mai ales, cum se traduce el în mediul familial? A salva o persoană care nu se poate apăra ori a duce o existență tihnită fără a inteveni în problemele altcuiva? Cât de mult se poate implica un străin în treburile cuiva fără să iște probleme? Să ajutăm atunci când suntem capabili sau să stăm deoparte, de teama repercusiunilor? Cât înseamnă ”suficient” când vine vorba de implicare, unde se oprește ”limita”? Sunt doar câteva din întrebările care își croiesc drumul prin întortocheatul labirint al vieții.

Cum spuneam la început, demne de urmărit sunt deciziile Durgăi: în ceea ce o privește pe noua ei prietenă, Minnie, dar și în ceea ce privește propriul ei viitor. Pentru a vedea ce a ales între o viață alături de jumătatea sa și un trai alături de ființa în mare nevoie de ajutor și de iubire, trebuie să urmăriți filmul. Vă garantez, Durga are parte de o grămadă de peripeții până să poată răsufla ușurată.

Aștept cu interes părerile voastre. Vizionare plăcută!

 

Filmul momentului: RAEES (2017)


recenzia nr. 123

raees-poster2

L-am așteptat mult. Am fost foarte încântată de primele imagini, de primele păreri. Doar că am ajuns la concluzia că nu este un film pe gustul meu – parcă e simplist (am experiența filmelor de acțiune, filmelor polițiste, deci nu pot spune că sunt începătoare).

Subiectul principal se învârte în jurul lumii interlope, al afacerilor ilegale. Nu pot să zic că are ceva special, ceva care să-l scoată din rândul filmelor cu răufăcători și să-l transforme în ceva senzațional. Sunt dezamăgită nu atât de prestația actorilor, cât de produs în general. Atât Shahrukh Khan, cât și Mahira Khan și-au făcut treaba cu dăruire. Totuși, îmi lipsește ceva. Mai grav este că nu pot pune degetul și să zic ”uite, domnule, asta era!”. Poveste are, muzică bună are, actori talentați am bifat, însă nu sunt impresionată.

Nu consider că relația dintre omul legii și răufăcător a fost explorată suficient și nici pusă în valoare. Acum că stau să analizez, cred că asta îmi lipsea cel mai mult. Ceea ce mi-a plăcut este faptul că Raees, personajul principal, este umanizat. Deși, inițial, pare un tip căruia succesul i s-a urcat la cap și că nimic nu-l poate atinge pentru că poate scăpa din orice bucluc, se demonstrează că viața știe cum să stoarcă aroganța din om și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Descoperim că Raees are o conștiință și că factorul uman este, în cele din urmă, mai important decât statutul sau puterea financiară, mai cu seamă fiindcă implicate sunt victime colaterale, nevinovați prinși în vârtejul puterii.

Dacă e să-l revăd, o s-o fac numai pentru actorii principali.

Vă îndemn, totuși, să-l vedeți, să trageți propriile concluzii. Este un film excelent pentru cei care preferă genul.

Pnetru celălalt film lansat în aceeași zi cu Raees, puteți citi recenzia AICI.

Părerile voastre sunt binevenite!

Filmul momentului: KAABIL (2017)


recenzia nr. 122

kaabil

Fiindcă s-au lansat în aceeași zi și pentru că sunt filme mari, cu actori cunoscuți, mi-am zis că trebuie să le văd pe ambele. Începem cu Kaabil. Povestea este mult mai bună decât mi-am imaginat; actorii sunt bine aleși, potriviți rolurilor; muzica îmi displace, nu face dreptate filmului (deh, nu se poate și muzică excelentă și film bun – e un blestem care mă tot urmărește de ceva timp).

Întrebarea care nu mi-a dat pace în timpul vizionării este: ce-l înnebunește pe om? De aici s-au născut multe altele: câte nedreptăți trebuie să îndure cineva pentru a-și pierde empatia, compasiunea, grija pentru pentru cei din jur? Cât de rănit trebuie să fie cineva sufletește pentru a renunța la sine și a se abandona în vâltoarea vieții cotidiene? Ce-i rămâne de făcut cuiva care își pierde speranța în justiție? Este o soluție să aștepți justiția divină sau să o înfăptui cu propriile mâini?

Atunci când două jumătăți ale unui întreg se întâlnesc și fuzionează rezultă o dragoste sublimă. Însă, atunci când fiecare jumătate are același defect este cu atât mai emoționant, căci fuziunea se petrece la un nivel mai profund decât ceea ce poate percepe omul obișnuit, care nu face altceva decât să creadă că toate darurile simțurilor i se cuvin. Doar că, precum se petrece adesea în viață, sfera se destramă, jumătățile fiind smulse de forța crudului destin, despărțite de răutatea umană. Așa cum am spus-o și o spun, nu există dușman mai aprig al omului decât omul.

Cât de departe poate fi întinsă coarda răbdării în așteptarea dreptății, consolării veți descoperi în acest film. Este sau nu Rohan, personajul principal masculin, capabil să înfrunte cele întâmplate? O merită Rohan pe Supriya, personajul principal feminin?

Îl recomand cu multă căldură! Hrithik Roshan face un rol excelent, Yami Gautam are o sensibilitate aparte, iar Ronit Roy este fermecător în machiavelismul său.

Aștept reacțiile voastre cu interes!

Filmul momentului: DEAR ZINDAGI (2016)


Recenzia nr. 120

dearzindagiposter

Am așteptat filmul acesta cu mare interes. Mi-am propus, în schimb, să nu-mi fac speranțe în legătură cu povestea sau prestația actorilor – și s-a dovedit a fi o soluție bună pentru a nu mai suferi o dezamăgire (mai greu e să păstrez acest obicei). Mi-a plăcut. Mult. Ar fi foarte multe puncte de discutat, dar ar însemna să vă povestesc filmul în cele mai mici detalii. Nu sunt genul care face asta, e mult mai important să-l vedeți voi, fiecare dintre persoanele care citesc aceste rânduri, să vă faceți o idee, să-l treceți prin filtrul propriu și să-l simțiți.

Am să vă enumăr câteva puncte mulțumită cărora filmul intră în lista mea de ”merită văzut! nu doar o dată”:

  1. povestea foarte realistă, aproape de viață; iată încă un exemplu care demonstrează că nu avem nevoie de mașini zburătoare sau de oameni bionici pentru a ne trezi din letargie, pentru a ne determina să analizăm niște întâmplări, fenomene, pentru a ne provoca la introspecție; cred cu tărie că unul din cele mai puternice aspecte ale filmului este exact provocarea la instrospecție – a fi sincer cu tine este cel mai important lucru, a-ți recunoaște că ai greșit sau că ești nefericit sunt un pas către a te cunoaște mai bine, a te accepta așa cum ești; să greșești, a fii nemulțumit, să cauți altceva, să fii nehotărât, să fii mâhnit pe viață și pe familie, toate sunt lucruri omenești și normale, până într-un punct; dar ce faci atunci când ești atât de prins în ghearele trecutului că nu reușești să te eliberezi? Cauți. Ce? O soluție, o ieșire, ceva care să împace și capra și varza, dar până să ajungi acolo e un drum lung și anevoios de parcurs – un dialog cu tine însuți în care vei deveni atât de sincer încât te vei schimba; Schimbarea este necesară, căci altfel ”îi vei permite trecutului să înfulece din prezentul tău, împiedicând viitorul strălucit să se împlinească” (bine, nu sună fix așa, dar e una din replici)
  2. prestația actorilor este una foarte naturală; fără tone de machiaj, fără haine extravagante; ne putem regăsi mult mai ușor în acestea atunci când le simțim lângă noi, cu potențial de ”vecinul de palier”, decât când trăiesc sub clopot de sticlă undeva în vârf de munte într-un conac de un lux exagerat. Atât Alia Bhatt, cât și Shahrukh Khan mi-au ajuns la inimă prin faptul că sunt umani, cu tot ceea ce cuprinde sub umbrela sa acest termen. Personajul feminin interpretat de Alia, Kaira, e arhetipul tânărului ambițios, dar neînțeles, care ajunge la maturitate mult mai devreme cu un bagaj consistent de frustrări. Frustrările, la rândul lor, devin obstacole ce îi întunecă atât gândirea, cât și relațiile interpersonale. Luarea deciziilor devine o rutină cu un rezultat dinainte știut fiindcă nemulțumirile și neajunsurile dinlăuntru nu permit curajului de a înfrunta ce va să vie stând falnic în picioare, pregătit să stea scut în fața torentului și tumulmului vieții. Iată că relația cu sinele se dovedește una foarte puternică, iar procesul de transformare interioară prin care trece tânăra este o încântare de privit. Mai ales atunci când tovarăș de drum îl are pe Jahangir Khan (interpretat de Shahrukh Khan).
  3. muzica este foarte plăcută, chiar de nu e comercială; se potrivește perfect cu subiectul și atmosfera filmului; vizual, totul e încântător, simplu, dar ieșit din cotidian. Am avut senzația ca m-am întâlnit cu un vechi prieten cu care am stat la taclalale câteva ore bune și că reîntâlnirea cu acest prieten va fi mai savuroasă.
  4. nu în ultimul rând, replicile au un aer cu totul aparte; aș zice că evocă cele două lumi, lumile personajelor principale; dacă pentru Kaira s-au scris replici scurte, dure, tumult și repeziciune pentru a reflecta furtuna internă, în cazul lui Jahangir totul este poetic, plin de înțelepciune milenară pentru a sublinia experiența de viață și capacitatea sa de a discerne, de a sfătui, de a pune balsam pe răni.

Concluzia: un film încântător prin simplitate, subiect, distribuție; ajunge la suflet dacă deschizi ochii suficient de bine, dar mai ales dacă deschizi poarta către suflet și fereastra către cel mai ascuns cotlon, acolo unde există acea parte din tine pe care doar TU o cunoști, acea parte care îți va dezvălui o nouă fațetă neîncetat și când crezi că nu mai există secrete, te surprinde iarăși, acea voce internă care îți va spune mereu adevărul, oricât de crunt ar fi, pe care te poți baza necondiționat și pe care trebuie să o tratezi cu un singur medicament: SINCERITATEA.

Aștept reacțiile voastre cu nerăbdare!

Filmul momentului: AE DIL HAI MUSHKIL (2016)


Recenzia nr. 119

Începusem să scriu o recenzie, dar am renunțat. M-am gândit îndelung ce să scriu. Nici acum nu m-am putut hotărî dacă filmul mi-a plăcut sau din contră. Ceea ce pot spune cu toată convingerea este că e ACTUAL, realist până la a deveni agasant. Asta fiindcă oamenilor nu le place să vadă adevărul, mai cu seamă expus într-un produs atât de comercial, care va ajunge în atât de multe case din toată lumea. Omului îi este foarte greu să recunoască că nu mai deține controlul, că nu comandă frâiele propriei existențe, că e în faza de negare sau că pur și simplu nu știe cum să găsească o soluție viabilă. Recunoașterea limitelor, acceptarea greșelilor, îndreptarea acestora, nesiguranța, incapacitatea de a lua o decizie, nehotărârea, slăbiciunea, inima frântă sunt doar câteva din ingredientele care condimentează povestea noastră.

Nu, nu vă spun mai multe, pentru asta trebuie să faceți un efort să vedeți filmul. Acolo veți descoperi cât de reale sunt personajele, desprinse din file de viață, luate parcă de pe stradă, din apartamentul vecinului de alături, cu scopul de a ne arăta că este în regulă să nu fii hotărât, să nu știi ce vrei, să te răzgândești, să fii nefericit, să plângi, să vrei mai mult, să iubești fără a fi iubit pentru că toate acestea însemnă să fii om. Și cum nu există o rețetă care să universalizeze acest dificil proces de a trăi, fiecare spectator este invitat să experimenteze și să-și găsească propriul medicament ori condiment care să-l facă împlinit. La urma urmei, cred că nu greșesc dacă afirm că ne dorim cu toții împlinire sufletească, indiferent că vorbim de planul profesional, familial, social, financiar etc. – căci toate își au locuința în suflet.

Încă nu m-am hotărât dacă mi-a plăcut, nici chiar după așternerea acestor cuvinte, asta pentru că nu îmi pot imagina o viață precum a lui Alizeh, aș fi incapabilă să trăiesc atât de haotic. Cu tot regretul, Ranbir Kapoor este încă pe poziția ”mai bine juca altcineva”, nefiind deloc pe gustul meu jocul său actoricesc. Un alt punct care mi-a displăcut a fost intervenția personajelor interpretate de Shahrukh Khan și Aishwarya Rai Bachchan – mult prea teatral, prea puțină substanță, prea mult din ceea ce nu era necesar.

Ceea ce vă pot garanta că vă va plăcea, dacă faceți parte din generația tânără ”bumți bumți” (adică petrecăreți, ghidați de principiul ”trebuie să-mi trăiesc viața cât sunt tânăr”) este atmosfera veselă, aparent fără grijile unui loc de muncă, o relație serioasă sau responsabilități; mai pot garanta și că muzica vă va urmări mult după ce ați terminat filmul.

aedilhaimushkilposter

Sunt curioasă de ce părere v-ați făcut voi. Aștept cu nerăbdare comentariile voastre.

Găsiți versurile traduse pentru: Ae Dil Hai Mushkil

Filmul momentului: PINK (2016)


Recenzia nr. 118

M-am tot gândit cum să descriu acest film, cum să redau în cuvinte discuțiile care sunt coloana vertebrală a lui fără să intru cu bocancii tocmai fiindcă subiectul este unul delicat și întâmplările de acest tip dau universuri peste cap.

Înainte de a intra în poveste, vreau să vă spun că mi-a fost greu să-l văd într-o singură tură: prima jumătate este deosebit de plictisitoare; parcă nu se întâmplă nimic, deși acum, îmi dau seama că e partea în care se acumulează informația care să propulseze povestea. Actorii își fac meseria fără cusur, intrăm în lumea lor cu ușurință, de parcă am fi vecini de palier.

Filmul critică ipocrizia societății indiene, prejudecățile oamenilor care sunt ahtiați să tragă concluzii fără să cunoască adevărul, tarele sistemului judiciar, lipsa de empatie a autorităților și în același timp corupția care-și întinde ghearele peste tot. Ce înseamnă să fii femeie în ziua de azi? Cum trebuie să te îmbraci? Îți poți permite să fii tu însăți sau trebuie să te schimbi doar pentru a fi în siguranță? Este moral să râzi cu prietenii sau e considerat un semn de ”femeie cu caracter îndoielnic”? La ce ar trebui să se rezume interacțiunea umană normală în așa fel încât să nu se ajungă la interpretări eronate? Întrebările sunt multe, răspunsurile și mai elaborate; ceea ce este cert este că femeia, astăzi, nu mai e în siguranță niciunde.

Povestea se poate rezuma prin manualul de siguranță pentru fete: una din regulile enunțate este ca nici o fată să nu meargă cu nici un băiat nicăieri singură; o alta sună astfel, nici o fată nu trebuie să vorbească râzând cu un băiat ori să îl atingă de nici un fel; încă o regulă spune că nici o fată nu trebuie să stea alături de un băiat și să bea alcool. Pentru a afla explicațiile și contextul în care aceste reguli sunt enunțate, trebuie să vedeți filmul.

Un mare plus este alura decrepită a avocatului Sehgal, interpretat de Amitabh Bachchan. Așteptam din moment în moment să cedeze, să nu se poată concentra, să se scurgă din picioare în sala de judecată; dar s-a ținut tare, și cât de tare, încă! Taapsee a fost minunată în rolul lui Minal și nici colegele de platou nu au fost mai prejos; Doamne, cum simțeam suferința tacită, neexprimată cum le roade, cum mușcă din ele, cum nu vor mai fi niciodată ca înainte…

Astfel, dacă nu aveți răbdare să vedeți poveștile din prima jumătate, trebuie neapărat să o vedeți pe a doua; vă promit că nu veți regreta!

Nu uitați să-mi spuneți cum vi s-a părut acest film!

PS: Pentru a vă edifica în legătură cu titlul, iată ceva scurt, dar la obiect: DNAIndia

pink-posterhindimovie2016

Previous Older Entries