Căsătoria hindusă – partea I: Tipuri de căsătorii

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nunta hindusă se numește vivaaha, iar ceremoniile nupțiale poartă denumirea de vivaaha sanskaara. Căsătoria este unul dintre cele mai importante sacramente în viața hindusului deoarece scripturi spun că pentru a-și îndeplini obligațiile în timpul vieții, omul trebuie să se și căsătorească.

Acest material va fi unul serializat, încercând să surprind obiceiurile generale care se aplică în toate regiunile Indiei; acolo unde va fi cazul, voi specifica exact zona din care provine ceremonia respectivă. După cum știți, există ceremonii ante-nupțiale, nupțiale și post-nupțiale. Acestea variază de la regiune la regiune, dar și de la posibilitățile familiilor mirilor. Desigur, cei mai importanți pași au loc în timpul ceremoniei oficierii căsătoriei, în fața focului sacru care este principalul martor al uniunii, alături de familie și prieteni. Limba folosită în mare parte este sanscrita, limba ritualurilor sacre, dar se pot utiliza și limbile materne ale mirilor. Se crede că nici o nuntă oficiată nu este completă până nu are loc ritualul celor ”șapte pași” sau ”saptapadi” (saat phere), înconjurarea focului sacru de șapte ori.

Opt tipuri de căsătorie

Literatura sacră hindusă, în texte precum Asvalayana Grihyasutra, Atharvaveda sau Manusmriti, identifică opt tipuri de căsătorie:

Primele patru tipuri sunt considerate potrivite din punct de vedere religios (prashasta) fiindcă se recite versete sanscrite, iar acordul mirilor este reciproc.

1. Căsătoria de tip Brahma – e considerată cea mai potrivită din punct de vedere religios. Mirii aparțin aceleiași caste și provin din familii bune. Băiatul trebuie să-și fi încheiat etapa de studii (Brahmacharya Ashram). Familia băiatului face primul pas către unirea celor doi tineri și nu se impun pretenții de zestre. Mirii și famiile acestora își exprimă acordul cu privire la căsătorie. Cele două familii se întâlnesc, au loc ceremoniile de căsătorie, iar mirii sunt pregătiți să înceapă o nouă viață. Este cel mai întâlnit tip de căsătorie în India modernă.
2. Căsătoria de tip Daiva – tatăl decide să-și dea fiica în căsătorie unui preot, împreună cu podoabe, drept plată în urma oficierii unui ritual; se practica în vremurile demult apuse când ceremoniile de tip yagya (yajna) erau dese. Astfel, nu există splendoare specifică unei nunți în adevăratul sens al cuvântului, iar fata unei familii sărace este văzută ca un act de caritate de către clasa superioară. Era obiceiul pentru regi, boieri sau comercianți bogați să țină ceremonii și sacrificii în cadrul cărora ofereau numeroase cadouri și ajutor pentru beneficiul brahmanilor și celor nevoiași. în timpul acestor evenimente, tatăl fetei se putea prezenta și cere ajutorul ca fata ei să fie căsătorită cât mai curând. Căsătoria se oficia dacă familia nu putea găsi un mire potrivit într-o perioadă de timp rezonabilă (câțiva ani), iar fata a ajuns deja la pubertate. De cele mai multe ori însă, motivul era lipsa resurselor financiare a familiei fetei. Era contrar normelor sociale ca fata să fie ținută mult timp acasă nemăritată, mai ales fiindcă era apoi și mai dificilă găsirea unui mire. Era oferită pentru căsătorie oricârui bărbat, de obicei un preot, tânăr sau bătrăn. Nu se făcea nimic deosebit pentru oficierea acestui tip de nuntă, festivitățile pompoase fiind de ajuns și pentru aceasta. Nu era considerată o soluție lipsită de moralitate deoarece sărăcia nu reprezintă o culpă morală.
3. Căsătoria de tip Arsha – aici mirele îi oferă tatălui miresei o vacă și un bivol, iar tatăl își dă fiica în căsătorie. De fapt, tatăl își vinde fiica pentru a obține un anume beneficiu care era diferit de la regiune la regiune, de la castă la castă. Mirele jură să-și respectele obligațiile față de soție și viața familială. Toate au loc cu acordul mirelui, acesta nefiind supus vreunei presiuni. Cu toate că nu era privit cu ochi buni, există numeroase exemple în scripturi privind acest obicei (Pandu-Madri; Dasharatha-Kaikeyi).
4. Căsătoria de tip Prajapatya – cuplul este de acord să se unească prin recitarea unor versete sanscrite care reprezintă jurămintele lor; este echivalentul căsătoriei civile. Se practică adesea când mirii sunt foarte tineri și se procedează prin darea mâinii fetei în grija tatălui mirelui și nu a mirelui deoarece mirele este prea tânăr pentru a putea avea grijă de soția sa. Căsătoria nu va fi consumată decât după ce mirii ajung la o vârstă potrivită.

Următoarele patru sunt opusul, nepotrivite din punct de vedere religios (aprashasta) deoarece nu implică nici un fel de ritual sau jurământ vedic. Dintre acestea, primele două sunt acceptate de societate:

5. Căsătoria de tip Gandharva – cei doi trăiesc împreună din dragoste, prin consimțământ reciproc, bucurându-se de plinătatea relației lor (căsătorie din dragoste). De obicei, relația lor este împotriva dorințelor familiei. Nu se oficiază nici un fel de ritual religios, fiind echivalentul concubinajului.
6. Căsătoria de tip Asura – mirele oferă o zestre tatălui miresei, iar atât mireasa, cât și tatăl acesteia, acceptă condițiile relației. De obicei, mirele este dintr-o castă inferioară miresei. Este echivalentul căsătoririi fiicei pentru bani cu diferența că mirele nu este deloc potrivit pentru mireasă, dar acesta este hotărât s-o ia ca soție doar pe acea persoană. Este considerată nepotrivită deoarece se are în vedere bunăstarea altcuiva și nu a miresei, totul învăluit în lăcomie.

Ultimul fel de căsătorie este nu doar nepotrivit, ci interzis prin scripturi, însă copiii rezultați sunt considerați totuși legitimi. James Lochtefeld observa că aceste căsătorii erau recunoscute nu pentru a le încuraja, ci pentru a asigura femeii și eventual copiilor protecție legală în societate.

7. Căsătoria de tip Rakshasa – mirele o răpește pe fată și se căsătorește cu ea împotriva voinței familiei ei. De aici și demunirea de rakshasa, însemnând diavol. Este esențial ca fata să-și dea acordul cu privire la relație pentru că altfel se consideră viol. Se găsesc diverse exemple în mitologia hindusă: Krishna-Rukmini și Arjuna-Subhadra, în ambele cazuri fetele și-au exprimat consimțământul și rezultatele au fost pozitive.
8. Căsătoria de tip Paishacha – unde bărbatul o forțează pe fată atunci când ea nu este complet conștientă (sub influența drogurilor, alcoolului) sau este chiar inconștientă. Această căsătorie nu este acceptată și nici recunoscută, fiind considerată ilegală.

Advertisement