Experiment: Recenzie EVIM SENSIN (2012)


PRECIZARE: Această recenzie face parte din noua rubrică ”Experiment”, unde voi posta recenzii ale altor producții cinematografice decât cele Bollywood sau indiene din celelalte zone. Mi-am propus să îmi lărgesc perspectiva, să cunosc și alte industrii, mai cu seamă cele cu iz oriental. Aștept sugestii și recomandări.

recenzia nr. 1: EVIM SENSIN (2012) – producție turcească; traducerea titlului: Tu ești căminul meu

evim_sensin_xlg

Nu am prea avut ocazia sau timpul necesar să explorez alte industrii cinematografice în ultima vreme, însă peste filmul acesta am dat din greșeală. Și cum cele mai bune filme pe care le văd sunt din greșeală, nici acesta nu face excepție. Un status de Facebook m-a făcut curioasă. Nu regret nici o clipă că m-am hotărât rapid să-l caut fiindcă a intrat în lista de ”filme de NERATAT!”.

Este o producție turcească, iar originalul îl reprezintă un film corean pe nume Nae Meorisokui Jiwoogae (tradus în engleză prin A Moment To Remember). Scenariul turcesc e adaptare, astfel că veți găsi destule diferențe.

Acum, despre poveste: cu și despre dragoste. În spiritul oriental, nici turcii nu renunță la a oferi acestui sentiment unic platforma de a ajunge în cât mai multe suflete. Iubirea necondiționată este cea care răzbate prin porii personajelor principale. Frumusețea iubirii și sinceritatea pentru aceasta constă în respectarea acelor promisiuni făcute la cununie: la bine și la greu. Deși viețile lui Iskender (interpretat de Özcan Deniz – pe care îl îndrăgesc foarte mult pentru jocul actoricesc și celelalte talente ale sale) și Leyla (personaj interpretat de Fahriye Evcen – care a făcut un rol extraordinar) sunt date peste cap de o veste neașteptată, chiar și atunci când cei din jur încearcă să îi despartă, dragostea îi apropie, indiferent de circumstanțe. Dacă pe unii o veste precum cea primită de Leyla i-ar putea determina să renunțe să lupte pentru mai bine, pentru dragoste, pentru un viitor împreună, Iskender dovedește un echilibru emoțional desăvârșit; e stâlpul de care are Leyla atâta nevoie.

Ce am învățat din povestea celor doi: iubirea este cea care ține lumea în mișcare, ea este cea care ne apropie și nu ar trebui să ne despartă nicicând – doar în cazul în care nu a fost veritabilă. Nimeni și nimic nu are puterea să o oprească din a se desăvârși. A iubi, sub orice formă, este cea mai mare binecuvântare, cu atât mai mult dacă iubești persoana potrivită în timpul vieții. Dragostea nu are sfârșit, dacă este profundă. Fără ea, traiul de zi cu zi devine povară. Iubiți, faceți-o sincer și nestăvălit, din toată inima, cu tot sufletul. Ori dacă nu mai e loc pentru ea, despărțiți-vă până să ajungeți la război; dacă nu e loc nici de interacțiune, ignorați-vă elegant – consider că e mai bine, decât să ajungi să te umpli de sentimente de un negativ care te vor măcina pe interior.

Un film extrem de sensibil, foarte bine făcut, cu o coloană sonoră care înfrumusețează nespus, actori foarte buni și potriviți rolurilor. Simbolismul unor scene, gesturi sau replici trece dincolo de cotidian. Nu veți regreta, asta dacă vă plac poveștile de dragoste!

PS: inițial, l-am văzut fără subtitrare, abia apoi m-am prins că există cu subtitrare în română pe toate gardurile. Ah, și dacă știți turcește, Avșar Film are pus filmul complet pe canalul oficial de Youtube. Îl găsiți AICI.

Așadar, vizionare plăcută și aștept concluzii.