Ușa secretă – ep. 6: Carmen și fascinația pentru o limbă ”exotică”


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; azi, Carmen ne mărturisește:

Am ezitat să scriu despre pasiunea mea, nu pentru că nu ar fi mare, ci pentru că îmi e teamă că nu am să găsesc cuvintele potrivite pentru a o descrie la adevărata intensitate pe care o am. Totuși, am făcut-o deoarece vreau să încurajez și alte persoane să își urmeze o astfel de îndeletnicire plăcută fără a se considera ciudați, doar pentru că pasiunea lor nu e comună cu a multor oameni de pe aceste meleaguri ale noastre.

Prima mea întâlnire cu fascinanta lume a Indiei a fost în 2007 când băiatul meu cel mic mi-a adus de la o colegă de clasă un videoclip dintr-un film indian. (Chale Jaise Hawaien din filmul – Main Hoon Na – मैं हूँ ना – Sunt aici –  acesta e videoclipul :https://www.youtube.com/watch?v=4L-7RjBKBbc).  Am fost așa de facinată de vitalitatea acestui videoclip încât am vrut să văd în întregime filmul. Am căutat pe net filmul din care făcea parte videoclipul. Am fost de asemenea încântată de film, de cum au jucat actorii, cum a fost regizat, muzica, dansurile, totul. Am căutat distribuția și am aflat prima dată de existența lui Shahrukh Khan. Apoi am vizionat toate filmele în care a jucat el și alti actori indieni. Pe măsură ce tot vizionam filme, m-am simțit tot mai atrasă de sensibilitatea sentimentelor descrise, atmosfera de familie, frumusețea cântecelor pe care de multe ori chiar dacă nu le înțelegeam, neavând traducerea, eram fascinată de ele, culorile ținutelor lor, dansurile lor pline de vitalitate sau adevărate coregrafii artistice, frumusețea delicată prin care regizorii și actorii reușeau să descrie relațiile interumane. Apoi s-a aprins în mine o dorință  impetuoasă să învăț hindi. La început am încercat singură și eram tare dezamăgită că nu reușeam deloc. Dar dorința a fost atât de puternică, încât am găsit un suflet plin de iubire pentru tot ce înseamnă India, care știe și limba și care, deși cu mult mai tânără decât mine, mi-a devenit cel mai bun îndrumător și am putut să dezleg nu numai tainele alfabetului, dar am reușit să și scriu, să citesc și chiar să și traduc. Desigur, progresele mele sunt modeste, dar sunt copleșită de această realizare și mă bucur, când vizionând filme, înțeleg unele cuvinte. În acești ani de când vizionez și aflu multe despre India, în sufletul meu s-a înfiripat un sentiment sincer de admirație pentru tot ce e frumos și de calitate ce vine de acolo. Am ajuns să știu  mai mulți actori indieni cum se numesc decât actori români. Mă bucur sincer că am această îndeletnicire plăcută în timpul meu liber deoarece ea îmi aduce multă căldură, înțelepciune, culoare, voie bună, satisfacție, încredere în mine, speranța în ceea ce e frumos în sufletul uman, mă întregește sufletește. Nu știu și nu am dovezi că aș avea strămoși îndepărtați din locurile acelea, dar sufletul meu e adânc impresionat și răspunde la vibrațiile cântecelor, dansurilor și frumuseții interioare descrise de cei de acolo. Nu îmi doresc să merg în India deoarece clima de acolo e periculoasă și pentru nativi, iar eu din păcate nu dispun de un sistem imunitar prea grozav. Dar mă bucur cu ceea ce am și chiar dacă pare că limba ce o învță e numai pentru plăcerea mea, nu se știe niciodată când se poate să îmi folosească… și chiar dacă nu mă simt extrem de bogată știind-o.

Mă bucur extrem de mult că ați trimis materialul; cuvintele descriu foarte bine trăirile dumneavostră, pe care, de altfel, le împărtășesc și eu; puteți fi mândră că ați ajuns departe, știind o limbă rară și exotică! Toate cele bune!

anatomy_of_hindi_font-01

 

Ușa secretă – ep. 5: Veronica-Alina, cu dragoste pentru limbă și țară


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; azi, Veronica-Alina ne povestește:

Dragostea pentru hindi și India s-a născut în copilărie (anii ’80), când nu pierdeam nici un film indian care era lansat la cinematograful de lângă casă (București), sau difuzat la TV. Din păcate nu am avut resurse pentru a învăța limba hindi la vremea respectivă și doar am prins cuvinte datorită faptului că vizionam atât de multe filme :-). 

Ca adult, cu introducerea internetului în România, am putut găsi traduceri ale versurilor diferitelor melodii care mă atrăgeau (traduceri mai mult sau mai puțin bune calitativ). Și apoi, erau mai puține resurse disponibile online decât azi. Fie găseam alfabetul hindi, dar nu era explicat mai pe înțelesul unui vorbitor de engleză ca limbă adițională, fie găseam transliterații care mai mult mă încurcau. 

Am plecat din România în 2008 și m-am căsătorit cu un om deosebit, de naționalitate indiană (vorbitor de Bengali 🙂 ). Deși înțeleg hindi cam în proporție de 60% – 70%, abia după ce ți-am citit blogul am început să învăț limba hindi într-un mod adecvat și structurat. Crede-mă, nu este un avantaj automat să fii căsătorită cu un indian :-D. Viața se desfășoară la o viteză maximă și rar am timp să studiez, dar totuși, sunt pornită și nu am de gând să renunț atât de ușor. 

Te-am întrebat o dată pe blog dacă pot comanda cărțile de limba hindi din UK. Nu am ajuns să sun la facultate încă :-).

Ce mă atrage la limba hindi? Muzicalitatea, un sentiment profund care se trezește în inima mea de fiecare dată când aud o melodie în hindi sau dialogul unui film bollywood-ian. Da, probabil muzica este o componentă importantă în atracția mea către această limbă. Dar nici o altă limbă nu îmi produce acest sentiment inexplicabil. Cel mai relaxant pentru mine este să ascult ritmurile muzicii indiene de toate felurile (deși prefer melodii lente, romantice, oldies, ghazals și bhajans). Închid ochii și atât versurile cât și instrumentele, melodia, îmi aduc liniște sufletească, culoare în viață și pace mentală. Nu, nu pot vorbi hindi din păcate :-(. Sunt o persoană prea logică și mi-e tare greu să vorbesc o limbă fără să învăț mai întâi structura, alfabetul și gramatica. Sper ca într-o zi o să pot spune că am reușit!

Despre mine:

Mă numesc Veronica Alina, împlinesc 39 ani luna asta și sunt din București, dar stabilită în UK din 2008. Așa cum am menționat, soțul meu este indian bengali și nu, nu am plănuit și nici nu am visat vreodată să mă căsătoresc cu cineva din India. A fost o pură coincidență, ne-am întâlnit online, când eu căutam să cunosc oameni din India, pentru a afla mai multe despre adevărata viață din țara care mă fascina, nu doar ce vedeam la TV sau cinema. Ne-am plăcut și am continuat să vorbim luni și luni de zile până când am hotărât să ne vedem. Și am rămas împreună, și așa vom rămâne pentru o viață… sau poate mai multe 😉

Am doi copii, un băiat care pare că mi-a moștenit gena prin care “prinde” alte limbi foarte repede (deși nu este deloc interesat de hindi), și o fetiță care nu știe decât engleza deocamdată. Nu lucrez în domeniul învățământului sau lingvistic, sunt doar un om simplu, cu o pasiune!

Am vizitat familia soțului în India de câteva ori, și chiar am locuit în Mumbai aproape un an. A fost o experiență plăcută și am îmbrățișat India cu tot ce este bun și mai puțin bun. Am oficiat nunta în bengali style, în Assam, statul natal al soțului. În familia mea, respectăm reciproc tradițiile, cultura și religia și celebrăm împreună toate sărbătorile, fie ele Diwali, Crăciun, Durga Puja, Paști, și chiar unele adoptate gen Halloween :-D.

Weekendul trecut am fost în Londra să sărbătorim Durga Puja, și apoi să luăm parte la celebrarea Navratri, unde am văzut live dansurile Garba și Dandiya. A fost pentru prima dată de când sunt în UK când am văzut mii de oameni de naționalitate indiană într-un singur loc, dansând și cântând, emanând o energie și un sentiment de unitate de nedescris!

Draga mea, mă bucur nespus că ai dorit să împărtășești cu noi momentele frumoase care au dus la formarea familiei tale și impresii despre hindi. Dragostea și pasiunea pe care le simți pentru India sunt prezente în fiecare cuvânt. Îți doresc toate cele bune, ție și familiei!

anatomy_of_hindi_font-01

Ușa secretă – ep. 4: Mihaela, despre iubire


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; azi, Mihaela ne povestește:

Bună, sunt Mihaela am 24 de ani şi sunt îndrăgostită de India de când eram la grădiniţă. Visam că mă voi îndrăgosti de un prinţ indian care să mă iubească până la lună şi dincolo de ea. Uşor pasiunea mea faţă de India şi tot ce ţine de ea a crescut cu ani de la „Yaadon Ki Baaraat”,„Ek Phool Do Mali” la seriale ,„Chotti Bahu 1&2 ” deveneam tot mai atrasă de culorile ei. De unde şi povestea mea de dragoste a început. În urmă cu 6 ani, pe când eram la liceu, doar ce aflasem de Facebook şi portiţa care îți deschide graniţele întregului pământ. Am inceput să caut nume de actori pe pagina de socializare. În serialul „Banoo Main Teri Dulhann” era un personaj ce se numea “Gauri” aşa am ajuns să o cunosc pe dragostea mea ce avea să ne aducă împreună la 2 ani de Skype. Din pasiunea mea pentru India şi Taj Mahal, dar şi din dorinţa pătimaşă a celui pe care îl voi urma şi în 7 vieți, marea mea iubire. Am învățat limba hindi.Vorbim în limba engleză, pe când eu înţeleg hindi, el ca un copil de 6 anişori rupe să îmi zică “Te iubesc”, de aceea îl ador şi mai mult. M-am îndrăgostit de ea, de limba ei, de tradiţiile şi poveştile ei, de cultura şi culorile ei. El e cel care îmi dă putere este sufletul meu pereche. Atunci când mă priveşte pătrunzător eu îi răspund “Kya Aap dehko ji”, el continuă “you are so cute when you are replying in hindi”. Orice este posibil atunci când eşti îndrăgostit, fie de o pasiune sau de marea dragoste. Povestea mea nu se termină aici, dar dragostea faţă de limba hindi este îmbunătăţită datorită soţului meu. “Main aap se behad pyaar karti hoon, my bebu”

Mulțumiri, Mihaela, pentru contribuția ta. Mă bucur să aflu despre povestea ta de dragoste și vă doresc, pe această cale, multă fericire și înțelegere!

anatomy_of_hindi_font-01

Ușa secretă – ep. 3: Oli, cu și despre tainele limbii hindi


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; ea e Oli și ne spune următoarele:

”De la o fascinație pentru culorile Indiei, pentru diversitatea din tradiții, am ajuns într-o zi acum vreo 4 ani să caut cum arată alfabetul, scriptul (îi zice devanagari). Mi-a plăcut felul în care e structurat în funcție de cum sunt pronunțate consoanele, mi-a plăcut că e o limbă fonetică.. și, nu știu exact când, tot căutând cuvinte, fascinația mea pentru India s-a transformat în principal într-o obsesie pentru limbă. După ce am găsit-o pe Hilda, după primul telefon cu ea în care mi-a spus că da, are timp să merg la ea o dată pe săptămână să mă învețe mai multe, am fost euforică. În vacanța în India, mai mult decât orice, mi-a plăcut să văd scriptul și să aud peste tot în jur limba vorbită.

Îmi plac toate particularitățile limbii: consoanele aspirate; cum vocalele arată altfel separat față de cum sunt după o consoană, că sunt vocale scurte și lungi (pe care încă mă chinui să le recunosc în limba vorbită), ligaturile între consoane, că r e special, simplitatea gramaticii, complexitatea vocabularului. Că poți să spui pentru un singur lucru în foarte multe feluri, că uneori pot recunoaște că un sinonim e de proveniență sanscrită sau persană după detalii ca faptul că în sanscrită nu existau z,q,f; că cele din sanskrită au parcă mai multe ligaturi cu y, că au niște n-uri și un ș care nu există în cuvintele din perso-arabă. Că există 2 forme de politețe pentru tu dar și că uneori folosesc hum (noi) în loc de main (eu). Că mă frustrează (îmi place că mă frustrează, asta zic, da?) transliterarea în alfabetul latin. Că ‘ai’ ăla din main (eu) de exemplu e doar transliterarea pentru e lung (în scris e ऐ (e lung) și se citește ca un e mai lung în Hindi, poate doar cu un piiiic de nuanță de ai). Că pentru persoana a 3-a singular și plural există doar echivalent pentru fix “this/that/these/those” fără masculin/feminin (fără el/ea). Că VERBUL se acordă în gen. ‘Eu merg’ e diferit dacă eu sunt fată sau băiat. Că kal e și mâine și ieri și te prinzi ce e după timpul verbului. Că “hi” e tradus mereu de indieni only deși nu doar only. Main hi hoon e mai mult cred “sunt chiar eu” decât “it is me only” dar sigur ei ar zice mai des a doua variantă. Îmi place că pot să înțeleg de ce uneori stâlcesc engleza. O dată că ei o scriu des (și în ziare, tv) cu devanagari, fonetic și atunci pierd din nuanța pronunției în engleză. De exemplu pe pagina http://www.bbc.com/hindi există un buton sus unde scrie साइन इन करें (saain in kare – kare e “to do” persoana a 2-a plural în hindi iar “saain in” e de fapt sign in). Și apoi folosesc doar anumite t-uri și d-uri (cu limba întoarsă în cerul gurii) pentru scrisul fonetic al cuvintelor din engleză deși au în script și t-uri și d-uri dentale (cu limba atingând dinții). Îmi place cât de des folosesc gerunziul și fascinație e puțin spus pentru faptul că au niște triplete de verbe diferite prin 1 sau 2 litere și ca semnificație prin cine/asupra cui face acțiunea. Exemplu: padhna, padhaana, padhvaana = a învăța, a preda(a învăța pe alții), a pune pe cineva să învețe (nu predau eu). Sau samajhna, samjhaana, mm.. ok fine, aici cred ca nu prea e folosit samajhvaana, dar samajhna e a înțelege și samjhaana a explica (a face pe altcineva să înțeleagă). Sunt multe verbe așa.

Mai pot să mai spun dar trebuia să ma opresc la 20 de linii care au trecut de mult.. But hey, I’m obsessed yo, forgive!”

Oli, nu încetezi să mă uimești cât de multe ai învățat numai de când te știu eu. Mulțumim că ai contribuit și contribui la promovarea limbii hindi și mă bucur enorm că te cunosc.

Și în caz că nu ați lecturat aventurile lui Oli în India, găsiți poveștile ei aici: partea I, partea II.

anatomy_of_hindi_font-01

Ușa secretă – ep. 2: Irina-Gabriela, despre magnetul Indiei


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; să vedem așadar ce ne mărturisește Irina:

”Salut. Numele meu este Irina Gabriela Sima din Ploieşti, am 29 ani şi scriu pe blogul www.albinutamagica.ro! Sunt o mămică veselă, optimistă, iubitoare şi devotată familiei.
Pasiunea mea pentru cultura hindusă s-a născut în urmă cu 10 ani din senin. Pur şi simplu mă simt atrasă de tot ce ţine de acest tărâm magnific, de cultură, mitologie, yoga, de port, dans, de felul în care aceştia sărbătoresc, de medicina ayurvedică, gastronomie şi de lumea magică a condimentelor.
Urmăresc în funcţie de timpul disponibil 3 seriale (YRKKH, DABH, BV) dar se pare că producătorii m-au dezamăgit. Iniţial am crezut că prin aceste seriale încearcă să schimbe mentalitatea învechită a unor anumite pături sociale, dar rezultatul a fost total invers decât aşteptările mele.
Limba hindi îmi place, dar o consider destul de greoaie. Eu din păcate nu am înclinaţii pentru limbile străine. Ştiu doar engleză şi spaniolă suficient de bine cât să mă descurc.
Am citit Ramayana şi Mahabharata. Mă inspiră Mircea Eliade, concepţiile pacifiste ale lui Mahatma Gandi şi îmi plac operele literare ale lui Rabindranath Tagore.
Mi-aş dori să am posibilitatea de a vizita India şi de a trăi pe propria piele o experienţă asemenea ca cea descrisă de Iuliana Nălăţan în cartea sa „India Darshan”. Sentimentul meu faţă de acest tărâm este unic. Chiar dacă nu cred în toate concepţiile lor de viaţă, India mă atrage ca un magnet, de parcă într-o altă viaţă am trăit acolo.
Mi-aş dori să scriu corect în hindi numele blogului, numele meu şi numele băiatului meu Horia.”

Mulțumesc Irina pentru interes și pentru efortul de a așterne câteva rânduri pe care să mi le încredințezi. Cât despre dorința ta de la final, iată: आल्बिनुत्सा मागिक, इरिना गाब्रिएला सिमा, होरिया.

anatomy_of_hindi_font-01

Ușa secretă – ep. 1: Diana-Maria, despre limba hindi


PRECIZARE: La începutul lunii octombrie, anunțam dorința mea de a strânge păreri de la voi, cititorii, cu privire la limba hindi și India în general – cum vi se pare limba asta, dacă ați învățat-o, dacă v-ar place să o știți, orice altceva ce vă trece prin minte. Iată, azi, am să postez primul mesaj dintr-o serie. Am numit rubrica ”ușa secretă” fiindcă o limbă străină este o poartă către un alt univers pe care mulți o văd, puțini o deschid și-i trec pragul. Am speranța că vă va face plăcere să citiți despre experiențele și trăirile unor persoane cu care împărtășim aceeași pasiune. Rubrica rămâne deschisă, nu vă sfiiți să trimiteți ceea ce aveți de spus, m-aș bucura nespus să ajungem la sute de mărturisiri cu privire la dragostea pentru o limbă. Ordinea de prezentare este aleatorie; să vedem așadar ce ne spune Diana:

            ”Mă numesc Diana-Maria Blanaru, am 23 de ani și locuiesc în orașul Iași. Nu am vreo tangență cu domeniul Literelor, eu de altfel fiind absolventă a Facultății de Istorie și actualmente masterandă la aceeași facultate, în anul II, masterul fiind intitulat „Patrimoniu și turism cultural”.

            Vorbind despre limba hindi, nu am avut ocazia să o studiez cu un profesor avizat, însă de la vârsta de 11 – 12 ani încerc, pe cât posibil, să fiu autodidact. Nu știu de unde această dorință mistuitoare în interiorul meu, însă îmi doresc foarte mult să ajung s-o stăpânesc cât de bine se poate pentru a putea să port discuții cu prietenii mei indieni, tind să cred că așa aș putea să fiu mai aproape de sufletul lor și consider că adevărata semnificație și profunzime a limbii poate fi înțeleasă doar stăpânind-o. Un alt motiv care m-a determinat să merg în această direcție este dorința mea de a înțelege semnificația versurilor melodiilor care îmi fac sufletul să sângereze uneori, care-mi fac sufletul să emane iubire prin toți porii, pentru că doar cunoscând această limbă poți înțelege cu adevărat trăirile din spatele cuvintelor, emoțiile ascunse în ele. Sunt sigură că o traducere într-o oricare altă limbă, poate mai familiară nouă, nu ar reda probabil în totalitate profunzimea și sensibilitatea unor nume precum „Nayantara”, „Anarkali” sau a unor cuvinte precum „saiyaan”, „ragini” (mai ales cu sens romantic).

            Vreau să închei prin a preciza că limba hindi mi se pare a fi o limbă foarte melodioasă, cu nuanțe romantice, probabil de aici și potrivirea perfectă cu melodiile acelea superbe, o limbă care merită a fi studiată, de ce nu, și din rațiuni egoiste, pentru că originile noastre sunt indo-europene (așa explicându-se prezența cuvintelor „harbuz”, „dușman” în cadrul ambelor limbi).”

Diana, eu îți mulțumesc tare mult pentru că ai rupt o bucățică din timpul tău să-mi trimiți acest pasaj; mi-a făcut o mare plăcere să-l citesc și am simțit pasiunea ta pentru India și hindi în fiece cuvânt așternut. Îți doresc să ți se îndeplinească toate năzuințele!

anatomy_of_hindi_font-01