Filmul momentului: MOM (2017)


recenzia nr. 130

Am așteptat cu mare interes acest film și vă spun cu mâna pe inimă că mi-a depășit așteptările. Subiectul este unul contemporan, distribuția este deosebită, muzica potrivită atmosferii, ce să mai, un adevărat festin al simțurilor. Să vedem, pe puncte, de ce merită să urmăriți acest film:

  • Portretizarea relației mamă-fiică; cu toate că Devki (personajul principal feminin interpretat de Sridevi) este caldă și grijulie față de Arya (interpretată de Sajal Ali), Arya se încăpățânează să afișeze o atitudine superioară și sfidătoare; o face conștient, chitită parcă să se răzbune pentru niște greșeli pe care Devki nu pare să le fi comis; în ciuda tuturor problemelor, Devki cultivă aceeași răbdare și înțelegere, convinsă că momentul apropierii lor nu e departe – aflăm detalii cu privire la adevărata relație dintre cele două pe parcursul desfășurării acțiunii; reconcilierea finală și primul „mamă” merită toți banii!
  • Subiectul actual; este minunat că filmele din ultimii ani subliniază faptul că femeia nu este un bun pe care-l iei de pe raft, îl folosești când, cum și pentru ce dorești, ca mai apoi să-l așezi pe raft, așteptându-te ca, la următoarea folosire, să-și îndeplinească scopul la fel de bine; femeia trebuie să fie cea care decide pentru sine, fie că vorbim despre viața amoroasă, fie că ne gândim la cea profesională; vocea femeii trebuie auzită și nimeni nu are dreptul să se amestece în dorințele sale fiindcă ea este responsabilă pentru deciziile sale; ea trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca egalul său, bărbatul.
  • Jocul magistral al lui Sridevi și Sajal; fără doar și poate, cele două duc în spinare întregul film! Și ce mai talent! De departe, pentru mine, este rolul cel mai puternic și mai sincer în care am văzut-o pe Sridevi. Ambele aduc în prim plan un bagaj de emoții care refulează în momentele de maximă intensitate și reușesc să transmită zbuciumul personajelor până în străfundul sufletelor spectatorilor. Sunt câteva scene care merită menționate pentru măiestria cu care aceste actrițe au dat viață personajelor: șocul care-i paralizează gândirea lui Devki la vederea fiicei Arya pe un pat de spital; căderea pe care o are Arya după externare, acasă, și care este transpus într-un țipăt sfâșietor, de ai senzația că întreaga ființă a fragilei fete se va dezintegra sub ochii tăi; durerea, dezamăgirea și abandonarea speranței în mai bine ce se regăsesc în scurta replică „am pierdut-o” rostită de Devki; determinarea, curajul, sfidarea tuturor legilor universului din cuvintele „A venit mama ei!” șoptite la urechea unuia dintre răufăcători.
  • Mintea ageră a lui Devki; inițial, femeia mi-a părut delicată, cu o limită de toleranță a stresului foarte joasă, genul care nu rezistă la presiuni, la probleme de ordin familial; ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că, pe parcurs, descoperim o cu totul altă Devki, una despre a cărei existență nu multă lume știe; când te atingi de familia ei, te va urmări, precum o felină prada, și nu vei scăpa neatins; hotărâtă, curajoasă, cu o minte strălucită, va face orice pentru a înfăptui dreptatea deoarece știe că legea nu va fi de partea ei; fără sprijinul autorităților, consideră că este de datoria ei să nu permită unor scursuri să colinde străzile în căutarea unor noi victime; chiar dacă fiica ei nu a scăpat, vinovații vor plăti! Nu vă puneți cu o mamă supărată!
  • Suspansul la cote înalte; când ai zice că s-a terminat, că vor găsi dovezi împotriva lui Devki și că jocul ei s-a încheiat, situația se schimbă, iar misiunea pentru înfăptuirea dreptății continuă.
  • Critica adusă societății și autorităților; dacă citiți des recenziile mele, sigur ați observat că fac des referire la societatea contemporană și la lipsa de responsabilitate a autorităților, probleme cu care ne confruntăm și noi, nu doar indienii; din nou, omul obișnuit nu poate spera să primescă sprijin din partea celor care există pentru a proteja interesele cetățeanului și a susține adevărul – motiv pentru care Devki decide să-și facă dreptate cu propriile mâini…

Deși deznodământul este extrem de satisfăcător, în esență, pentru mine, filmul este foarte trist: subiectul, care deși foarte discutat, reapare – ceea ce dovedește că lupta pe plan real e abia la început; neglijența autorităților, lipsa lor de implicare, legile strâmbe care favorizează infractorul sunt iarăși probleme care nu dispar; toleranța autorităților față de un civil devenit justițiar (vezi scena de final) – mă întreb (retoric) ce-ar deveni lumea asta dacă fiecare din noi ne-am face singuri dreptate; mult exercițiu de imaginație nu trebuie, căci jurnalele de știri furnizează informații abundente.

Merită să vedeți filmul pentru mama care face totul pentru ca fiica să nu cadă într-un hău din care să nu mai poată ieși vreodată! Închei cu deja faimoasa replică a lui Devki: „dacă ar fi să alegi între rău și foarte rău, ce-ai alege?

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: