Ritmuri indiene la ”Românii au talent”


Nu este prima oară când avem parte de momente indiene la o emisiune cum este Românii au talent. Dar e prima oară când simt acuta nevoie să-mi exprim niște dezamăgiri public.

Atunci când produci o astfel de emisiune se presupune că înțelegi ce înseamnă un moment artistic și că ești conștient că fiecare artist are nevoi diferite fiindcă actul artistic este deosebit. După ce am tot urmărit episoade din Românii au talent, mi-am dat seama că s-a clădit acest monstru al spectacolului pe spinarea unor oameni, profitând de inocența unora, de slăbiciunile altora, de bun simțul al câtorva, de tragediile personale sau de posibilitatea de-a face rating pe talentul altora. Da, înțeleg conceptul și faptul că totul se bazează pe spectacol și factorul de ”spectaculos” și că unele momente nu se vor încadra în această matrice; doar că ceea ce nu înțeleg este de ce trebuie să întreci limita bunului simț și a oricărei decențe în exprimarea opiniilor. Evenimentele petrecute la televizor constituie un model în viața publicului privitor, mai cu seamă pentru cei tineri și foarte tineri. Modul în care adulții se raportează la semeni dă tonul printre oamenii obișnuiți; cei care trăiesc cu senzația că televizorul este ceva colateral înseamnă că nu trăiesc în realitate. Dacă un jurat de la o emisiune de talente își permite să ia peste picior un om care a venit cu inima deschisă să prezinte un talent, o pasiune a sa – răpindu-i șansa omului să-și termine măcar momentul – sau dacă un alt jurat este incapabil să vorbească fără aluzii cu tentă sexuală la fiecare două minute înseamnă că suntem mai suferinzi decât mi-am putut vreodată imagina. Căci, nu-i așa, cei care apar la televizor ar trebui să fie exemple în societate, modele de urmat… Mâine, băiatul de 8 ani al vecinului de la trei își va necăji colega de clasă pentru că la emisiunea aia cu talente a văzut că adultul este aplaudat, este șmecher și mișto când face asta. Poimâine, nepoata vecinei din blocul de vizavi nu o să mai meargă la cursurile de dans pentru că i-au spus prietenii că se chinuie prea tare, e grasă și oricum nu va ajunge nicăieri pentru că nu are bani și nici nu arată ca pentru TV – toate astea fiindcă știu că nu e o problemă, doar adulții fac asta des…

Destul cu preambulul, să trecem în revistă momentele în sine: dna Mihaela ne-a cântat Zindagi Ek Safar Hai Suhana. Momentul a fost prea scurt să-mi pot da seama cât de bine a învățat dna versurile, dar nu pot să zic că m-au speriat capacitățile vocale – cu niște ore de canto, ar fi chiar foarte bine. M-au speriat însă mișcările! Rău! Dacă avem internet, e foarte bine să-l folosim să vedem niște cântăreți indieni (de limbă hindi, dacă în această limbă cântăm) în concerte și să reținem că majoritatea nu fac tumbe pe scenă (sunt unii mai energici, e drept), ci se concentrează pe cântat; tumbele le fac actorii, în filme. Și încă o scurtă remarcă: domnișoarelor și doamnelor, vă rog mult mult mult de tot, dacă aveți un saree în posesie, nu-l transformați în perdea trântită pe corp; de aceea e saree, ca să fie legat cum trebuie (jur că există și clip-uri ajutătoare în acest sens pe net, gratuit!).

Apoi a dansat Iuliana Nălățan – o bucată de dans clasic indian odissi. Pentru mine, momentul a fost trunchiat la TV și mi se pare că au tăiat substanțial, așa că mi-e greu să comentez actul în sine; ceea ce pot spune este că o știu pe Iulia, de niște ani, suficient cât să am convingerea că are bagajul de informații care vine la pachet cu orice dans clasic indian. Am văzut-o dansând odissi prima dată acum ceva ani la Namaste India și, deși mi se întâmplă foarte rar, am rămas absolut fascinată de cât de bine i se potrivește. Îi vine mănușă, de la conformația fizică pe care o are, la posturile care îi vin ca turnate atunci când le execută. Îmi exprim admirația pentru cineva foarte rar, mai cu seamă în public, dar Iulia are talentul de a duce odissi cu aceeași eleganță și dăruire precum orice dansatoare din India.

În final, dna Violeta ne-a făcut o Pinga energică, așa cum cere și cântecul de altfel. Mie, în general, îmi displace să văd momente artistice indiene pe cântece din filme în altă coregrafie decât originalul (repet, este strict o preferință personală, asta nu înseamnă deloc că omul nu e un bun dansator sau că nu are talent); de ce? Pentru că atunci când au fost gândite, au avut o motivație anume, unde fiecare gest, fiecare mișcare șade pe un anumit beat, sincronizându-se perfect cu versurile. Revenind la momentul dnei Violeta, energia a fost excelentă, doar că îmi lipseau mișcările din original – aici intervine probabil reticența, de a nu fi mai apoi acuzat de încălcarea drepturilor de autor (mai mult ca sigur). Ar trebui să existe o modalitate să nu se pună astfel problema și oamenii să poată prezenta actul în desăvârșirea sa fiindcă, așa cum menționam anterior, indienii pun la punct toate detaliile (și nu cred că noi suntem capabili să creăm sau să schimbăm coregrafii fără ajutor și atentă îndrumare). Pe dna Violeta am văzut-o dansând pe coregrafie, așa cum îmi place mie, și este uimitor câtă energie emană. I se potrivește de minune și se vede pasiunea. Sper ca data viitoare (țin pumnii!) să se poată prezenta cu coregrafia originală (cap-coadă).

Înainte de a încheia, felicit toate participantele pentru curaj și tăria de a înfrunta atitudinea ostilă a juraților, comentariile deplasate și privirile critice.

Cât despre emisiune, pe viitor, ar trebui să introducă niște criterii riguroase de selecție: nu mai vrem oameni care să… (că ne-am săturat, că nu pricepem, că nu ne plac etc.). Măcar să știe omul o treabă… Multe ar fi de exprimat, prea puțin contează părerea mea. Noi să fim sănătoși, că restul e istorie.

Site-ul emisiunii: AICI.

Despre limbă, identitate și cultură cu Prasoon Joshi – partea I


PRECIZARE: Discuția dintre Fahridoon Shahryar (prezentator și redactor la Bollywood Hungama) și Prasoon Joshi (poet, textier) a avut loc în cadrul Jashn-E-Rekhta 2017 (New Delhi, 17-19 februarie), un festival anual dedicat limbii urdu din India. Am ales să aduc acest material mai aproape de voi datorită subiectelor abordate în discuție – să nu vă speriați că am scris urdu (dacă doriți niște explicații pe larg cu privire la complicatul cuplu hindi-urdu, lăsați un cometariu). Ceea ce am postat nu constituie o traducere mot-a-mot a întregii discuții, ci mai degrabă un rezumat destul de cuprinzător; mai mult, am preferat să grupez ideile pe subiecte în loc să urmez o redare cronologică.

Despre limbă, identitate și cultură

În privința limbii, ne mărturisește dl Joshi, nu era conștient că vorbește o limbă sau alta, ci a văzut mereu limba ca un mijloc de comunicare; pentru el, într-o limbă transpare bagajul cultural al individului. O limbă este vie, iar cei care judecă o limbă sunt cei care nu o folosesc fiindcă cei care o fac nu au nevoie să o judece, să diferențieze între ele. Limbajul, vocabularul său a crescut prin sesiunile de citit în biblioteca din Rampur încă de la o vârstă fragedă.

Cu o convingere de nestrămutat, dl Joshi subliniază că este imposibil ca urdu să provină de la soldații de pe câmpul de luptă fiindcă nu cunoaște altă limbă în lume care să aibă mai multe cuvinte pentru dragoste decât urdu. ”Nu am văzut niciodată soldați care să iubească din cale-afară; ar vorbi despre amor în loc să se lupte în bătălii aprige?” Desigur, spune el, există cu siguranță o influență, doar că nu pricepe de ce se încăpățânează mulți să caute originea, sursa unei limbi. Identittea unei limbi se regăsește în folosirea ei, mai mult decât în istoria ei; el preferă să acorde mai multă importanță culturii, istoria putând fi manipulată și distorsionată – cultura, în schimb, nu. Cultura spune adevărul despre ce există în limbă. Unde mai punem că nu există limbă pe acest pământ fără influențe: ”dacă spunem că acest râu l-a întâlnit pe celălalt, cum să putem apoi despărți apele fiecăruia în parte, după unire? Este imposibil”.

”Nu există loc pentru alte limbi în industria noastră cinematografică, deși filmele pătrund astăzi peste tot. Totul se rezumă la voci: sunetul flautului este acoperit de cel al unei tobe; iată, apare nevoia ca cineva să se ridice și să muncească pentru ca acele limbi mici să capete o voce puternică.”

Discutând despre limbă, o utilizare greșită a limbii este să o transformăm într-un instrument de intimidare; limbajul comun este simplu, dar folosirea sa greșită dă naștere ierarhizărilor. Dacă dacă oamenii vorbesc aceeași limbă, devin prieteni; dacă vor să domine, vorbesc limbi diferite – distanțele cresc într-atât încât devine politic. Limba este nevinovată, vinovate sunt interesele din spatele ei. ”Ceea ce mă doare cel mai mult este că lucrurile pe care oamenii le condamnă ziua, devin plăcere la lăsarea serii – cântecele cu versuri nu tocmai potrivite la bubuie la aniversarea unui copil – este oare responsabil doar textierul sau o parte din responsabilitate îi revine și individului?” ”Cu toate problemele ei, măcar piața este sinceră – ceea ce nu se vinde, nu supraviețuiește”, subliniază dl Joshi. ”A sosit timpul ca publicul să refuze; ne tot plângem, dar continuăm să cumpărăm produsul? Este responsabilitatea publicului să păstreze limba și cultura vii și sănătoase. Dacă limba și cultura s-au degradat, asta nu s-a întâmplat peste noapte, este vorba despre un proces îndelungat. Ar trebui să organizăm mai multe întâlniri cu publicul în care să recităm poezii, să le discutăm, să le înțelegem; specialiștii în domeniu trebuie să împartă mai mult cu oamenii obișnuiți”.

Poezia a fost scrisă cu o zi înainte de discuție, special pentru eveniment. Poemul este deosebit fiindcă folosește cupluri de sinonime care împacă cele două mari zone din care limba își trage seva: sanscrită și arabă/persană. Acest lucru face traducerea dificilă.

Jab ek bachcha honth kholkar haule se tutlatala hai
Când un copil, deschizând ușor buzele, gângurește
Tab bhasha ka jagda saara pal bhar mein mit jata hai
Cearta limbii se stinge într-o clipită
Jab bhi ek jazbaat kholkar dil aage aa jata hai
Când, deschizând inima, un sentiment vine în față
Tab lafzon ka shabdon se ek rishta sa jud jata hai
Atunci se formează o relație între cuvinte și slove
Jab bhi ek maa khaamoshi se aansu jhaadi lagaati hai
Când o mamă, în tăcere, varsă lacrimi
Har zaban, har bhasha uske kadam choomne aati hai
Fiece limbă vine să îi sărute pașii
Ghaav kisi ka, chot kisi ki, magar dard ho aata hai
Rana cuiva, leziunea altcuiva, dar durerea apare negreșit
Koi tarannum mein kehta hai, koi geet sunata hai
Cineva recită pe linie melodică, altcineva cântă un cântec
Sapne ki ungli thaame ek neend khwaab mein utari hai
Prinzând degetul visului, somnul coboară într-un vis
Neeli raat ko shabnam koi os ki tarah bikhri hai
În noaptea albastră, niște rouă s-a prelins precum una proaspătă
Koi apne kesh kholkar zulf chataakar jata hai
Cineva, desprinzându-și părul, merge cu pletele-i căzute
Aur Chandramaa husn odhkar chaand ka rutba pata hai
Iar Luna, acoperindu-se cu frumusețe, primește funcția astrului
Bhasha aur zabaan donon to nukkad pe mil jaate hain
Limba și graiul se întâlnesc la colț de stradă
Ek chaay ki pyaali ke sang saare dukh keh jaate hain
Își mărturisesc toate supărările la o ceașcă de ceai
Yahaan to zinda hai Ghalib, tum kaisi raakh kuredoge?
Aici Ghalib e viu, ce să mai scormonești în cenușă?
Jiska naam hi mausam hai, tum usko khushboo kya doge?
Cum să dai mireasmă celui al cărui nume e însuși anotimpul?
Lakshya thaam ke manzil ko khud hi aage bhar jaata hai
Ținându-se de țel, ținta o ia înainte
Nadi nahin mohtaaj kisi ki paani raah banata hai
Râul nu e cerșetorul nimănui, apa deschide calea
Jab ek bachcha honth kholkar haule se tutlatala hai
Când un copil, deschizând ușor buzele, gângurește

Profit de ocazie să vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi! Fie ca lumina Învierii să vă umple sufletele de bucurie și să vă aducă pace nemărginită!

Urmează alte câteva postări în spiritul unei atmosfere sobre, însoțite de poeme care să vă facă să reflectați, să interiorizați ceea ce poetul a dorit să exprime. Pentru întrebări, sugestii și reclamații, lăsați un comentariu.

Părerile voastre despre HINDI – trimiteți materiale!


ANUNȚ de mare anvergură; îmi doresc de multă vreme să adun gândurile voastre, ale cititorilor, ale fanilor Indiei cu privire la limba HINDI; astfel, în luna octombrie (până în ultima zi a lunii) aștept mesajele/mail-urile voastre cu privire la limba hindi – puteți scrie orice acolo, dacă vă place, dacă nu vă place, dacă ați studiat-o sau nu, dacă vă doriți să o invățați, dacă aveți un poet preferat sau un romancier favorit…

Există o singură limită: 20 de rânduri scrise pe calculator (mărimea 12, vă rog, neapărat cu diacritice!); puteți să îmi lăsați mesaj privat pe pagina sau profilul meu de FB sau pe adresa de mail (o găsiți pe blog la contact) cu mențiunea UȘA SECRETĂ; să îmi spuneți și despre voi câteva cuvinte (de unde sunteți, câți ani aveți, dacă lucrați pe undeva sau nu, dacă are legatură domeniul în care munciți cu zona lingvistică sau nu…)

Nu uitați de SHARE către prieteni, cunoștințe care apreciază India, dar mai ales limba hindi.
Aștept cu nerăbdare mesajele voastre pe care le voi pune treptat pe blog (după 1 noiembrie).

PS: nu am premii de dat, doar dragoste de împărtășit!

anatomy_of_hindi_font-01

Despre limbă și cultură – cu Javed Akhtar


Anul acesta, pentru a sărbători Ziua Independenței, m-am gândit să vă aduc mai aproape opiniile unei persoane pe care o admit mult, Javed Akhtar, cu privire la limbă, identitate, cultură. Gândurile și le-a exprimat în cadrul a două evenimente organizate odată cu Jashn-e-Rekhta, prilej de sărbătorire a limbii urdu. De reținut este că aceste discuții cuprind o gamă largă de subiecte, însă m-am oprit doar la cele cu privire la limbă și cultură. Materialul nu este o traducere, ci o parafrazare și un rezumat al răspunsurilor domniei sale.

 

Munca din spatele poetului

Pentru cei ce nu știu, Akhtar saahab este un binecunoscut poet, textier, dar și scenarist în cinematografia indiană de limbă hindi. Întrebat despre meseria de poet și calitățile necesare pentru a excela în domeniu, a subliniat dragostea pentru limbă – dragostea este de nenumărate feluri, dar e cert că atât timp cât există, suntem vii. Dragostea pentru limba maternă este deosebit de importantă fiindcă ea te leagă de pământul strămoșesc, iar indiferența sau ura față de aceasta nu face altceva decât să îți taie rădăcinile. Pentru a ajunge poet trebuie să știi să faci artă, iar pentru asta trebuie un anumit nivel. Cunoașterea trebuie să acopere în primul rând munca altora, să știi pe de rost cât mai multe versuri ale marilor poeți, să simți ritmul, rima, stilul; abia după măcar 500 de poeme memorate, ori după cum spunea un faimos poet ”200.000 de cuplete”, te poți încumeta să creezi. Gândurile pe care dorești să le exprimi trebuie să se topească întru sine, abia apoi devii capabil să le desăvârșești. Nu contează genul abordat, toate sunt valoroase, contează ce faci în cadrul lui și cu el. Poezia este precum a avea copii. Odată ce îi ai, ei cresc. Nu ești complet răspunzător pentru faptele lor, îi poți controla într-o anumită măsură, până într-un punct.

Limba, o entitate vie

Limba este pentru Akhtar saahab o entitate vie, dinamică, ce nu trebuie să stagneze. Se pliază în funcție de mediu, din care-și ia seva. Vocabularul se schimbă și el în funcție de vremuri și se poate constata o micșorare a acestuia față de situația de acum 40 de ani. Cuvintele există și acum, doar că nu se prea folosesc. Limba este de asemenea purtătoare a identității personale, dar și culturale.

Limba, identitate personală și culturală

Atunci când vine vorba despre despre învățarea unei limbi, Akhtar saahab spune răspicat că ești cu atât mai câștigat cu cât știi mai multe limbi. Cunoașterea limbii atrage după sine descoperirea unui nou univers cultural. Este însă împotriva acordării importanței unei limbi străine în detrimentul limbii materne; desigur, în prezent, a nu știi engleza înseamnă sinucidere curată, fără engleză nu poți avea așteptări, însă a uita de limba maternă e cu atât mai grav cu cât acest lucru reprezintă pierderea propriei identități. Schimbarea, a ține pasul cu epoca în care trăim sunt importante, dar nu putem crește copaci fără rădăcini.

Urdu, hindi, hindustani?

Cu privire la originea urdu și hindi, respectiv disputa despre care e prima și care a doua născută, Akhtar saahab rezolvă problema elegant: e amuzant să constat cum e privită urdu în societate – până când limba este înțeleasă e hindi, când devine de neînțeles este urdu. Cert este că urdu nu poate formula propoziții simple fără structuri specifice limbii hindi, iar hindi este incompletă fără termeni din urdu. De asemenea, fenomenul de pronunțare greșită a diverselor cuvinte de către vorbitorii celeilalte limbi nu face altceva decât să adâncească neînțelegerile. Spre exemplu, un vorbitor de urdu va spune parkaash și pardeep în loc de prakaash și pradeep, la fel cum un vorbitor de hindi nu va pune punctul sub literele necesare, nici în scris și nici în pronunție, pentru cuvintele de proveniență arabă sau persană. Astfel i s-a adresat cineva lui Akhtar saahab: ”Zaved saahab, ek jaroori baat karni hai”. Akhtar saahab ne asigură că nu se numește Zaved după regulile nici unei limbi. Nu trebuie pus bindi (punct) sub fiecare j, iar dacă facem abuz de puncte nu înseamnă că știm urdu. În plus, nu scrierea definește o limbă, ci gramatica, mai cu seamă sintaxa sa. Putem avea urdu scrisă în devanagari, gurumukhi sau perso-arab; limba rămâne aceeași, iar regula se poate aplica pentru orice limbă indiană.

În căutarea limbii pure

”Ce părere aveți despre puritatea limbii?” Vedeți dvs., ne spune Akhtar saahab, goana asta nebună după puritatea limbii este periculoasă. Se ajunge la un limbaj pe care eu nu-l recunosc și nici nu-l accept ca fiind al meu, al nostru. Imaginați-vă că o limbă e precum o ceapă. E ca și cum ai căuta ceapa desfăcând-o strat după strat; pe când să găsești ceapa (limba pură), ea a dispărut undeva. Dar ceapa E acele straturi. Depinde foarte mult cum privim o limbă, eu aș spune că există două tipuri: una pentru administrație, a guvernării – pe care conducătorii noștri nu vor s-o înțelegem – respectiv limba poporului, menită pentru comunicare. Diferențele apar pornind din acest punct. Ce se întâmplă în ziua de azi e următorul fenomen: clasele sociale mai înalte își doresc copii învățați, astfel că-i trimit la școli înalte cu predare în limba engleză. Limba maternă trece într-un con de umbră și se refugiază, pentru a supraviețui, în casele celor care nu-și permit o educație aleasă. Fiind precum un cameleon, limba împrumută însușirile mediului în care există. Deci, dacă vrem o limbă elevată, trebuie să o ridicăm din mizerie; nu e cazul să tragem din nas că nu ne place o expresie sau alta când noi suntem cei care am forțat limba să se refugieze în locul în care aceste expresii sunt la ordinea zilei. Or dacă nu putem s-o ridicăm, să nu ne mirăm de urâțenia ei. Mai e și mass-media, care are nevoie să se facă înțeleasă; cum nu toți rezonează la auzul englezei, trebuie să se întoarcă la origini, în căutarea limbii de demult; și atunci dau peste ceva necizelat, ce va fi mai apoi folosit la televizor, de unde oamenii vor trage concluzia că acesta este limbajul potrivit – ”dacă așa vorbesc politicienii, antreprenorii, eu de ce n-aș face-o?” – este mare nevoie de o curățare, o epurare la nivelul exprimării și folosirii limbajului în public.

Uși deschise

”Cum rămâne, Javed saahab, cu împrumuturile?” Sunt necesare, esențiale chiar. Vedeți dvs., ușile trebuie menținute deschise în privința limbii. Odată închise, atrag după sine moartea limbii. O limbă care nu ține pasul cu vremurile este bolnavă. Însă trebuie evitată căderea în extrema vulgarițății. Simplitatea nu este sinonimă cu inferioritatea – poți exprima lucruri de o calitate deosebită în cuvinte simple, dar poți fi vulgar, ieftin, chiar folosind termeni elevați. Revenind la împrumuturi, iată câte cuvinte de diverse origini regăsim în câteva propoziții: ”Ek makaan ke ek kamre mein ek gora-chitta aadmi aur ek nanha-munna bachcha nashta karne ke liye baithe. Baawarchi nashta laayaa…” (clip-ul din 2015, aprox. min. 7:00) Acum, să ridice mâna persoanele care au cuvintele necunoscute. Nimeni? În regulă… Makaan este de origine arabă, kamra italiană, chitta punjabi, nanha gujarati, bachcha persană ș.a.m.d. Împumutăm totuși după propriile reguli: aasmaan e cuvânt persan, dar forma de plural este autohtonă. Un alt proces ce se petrece se referă la semantică, la sensul cuvintelor; spre exemplu, dariyaa în Maharashtra poartă sensul original de ocean; noi, în nord, unde nu nu avem întindere mare de apă, l-am asociat cu râul. Important la acest subiect este să reținem că evoluția este necesară și inevitabilă pentru supraviețuire, însă decăderea și prăbușirea calității trebuie evitate.

Importanța metodelor de predare

”Cum facem să-i convingem pe tineri de frumusețea limbii? Cum îi facem să prefere calitatea?” Eu am încercat să-i învăț pe copiii mei urdu de mici. Am eșuat. Le-am adus și meditator, fără succes. M-am simțit vinovat că-i chinuiam pentru o ambiție personală. Săracii copii sunt în picioare de dimineață, cărând un ghiozdan mai greu decât ei, stau la școală până pe la 3-4 după-amiază, apoi vin și-și fac temele până târziu. Nu poți ține un copil treaz până pe la 11 seara când are școală a doua zi. Astfel că nu le mai rămânea timp de joacă, de relaxare. Am renunțat la meditații. Îmi aduc aminte ce cărți fantastice pentru copii se găsesc în engleză, colorate, cu felurite desene. În limbile indiene sunt aceleași cărți voluminoase, fade, plictisitoare, text mult, fără imagini… ce să-i atragă la ele? Mai e și problema modului de predare, dacă aplici aceleași metode de acum zeci de ani, clasice, bazate pe repetare, fără a trezi interesul copilului, e o muncă zadarnică. Trebuie găsite noi metode de a face transferul de cunoștințe interesant și antrenant.

 

Sper că v-a plăcut materialul. Aștept părerile voastre, iar dacă v-ar plăcea să mai citiți și altă dată astfel de lucruri, lăsați un comentariu. Înainte de a încheia, permiteți-mi să urez Indiei un viitor strălucit, cu multă dragoste – fără dragoste, lumea se oprește din existența sa. Jai Hind!

Ek Shaam Bhaarat Ke Naam – marca secția hindi FLLS


A fost pentru prima oară în istoria existenței secției că am participat la un eveniment dedicat Indiei, cu precădere limbii hindi, care are loc la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (18 aprilie 2016). Evenimentul este cu atât mai important cu cât a fost pus la cale de către studenți, sub atenta îndrumare a doamnei profesoare Anita Verma, lector de limba hindi invitat chiar din India.

Nu pot exprima în cuvinte bucuria mea de a fi putut participa la o așa manifestare culturală, mai ales că știu cât de greu este să coordonezi atât de multe persoane cu orar diferit. Mulțumesc, pe această cale, Cătălinei Pavel care a avut amabilitatea de a mă invita.

catalinasaree

Cătălina, prezentând un saree ce i se potrivește de minune

Țin să felicit toți studenții pentru participare și efortul depus. A fost totul extrem de reușit, s-a cântat, s-a dansat, s-au prezentat costume și s-au recitat poezii scrise chiar de doamna profesoară Verma, dar și de studenți. Admir și felicit implicarea doamnei profesoare Verma și mă bucur nespus că am cunoscut-o. Face o treabă excelentă, iar rezultatele sunt pe măsură. M-au uns pe suflet prezentările în hindi, ca la carte, ca la evenimentele culturale de rang înalt din India, pe care le urmăresc cât de des pot.

verma1

Dna Anita Verma împreună cu cei doi prezentatori ai serii

Au participat invitați de marcă, printre care enumăr: dl Partha Ray, prim secretar, ambasada Indiei la București, însoțit de alți atașați ai ambasadei, dar și dl. prof. univ. dr. Liviu Papadima, a cărui legătură cu filologia este extrem de strânsă.

vermaray2

Dna Verma alături de dl Ray și soția dânsului

Dl prof Papadima alături de dna Verma și dna Popârlan (prof în cadrul secției hindi)

Dl prof Papadima alături de dna Verma și dna Popârlan (prof în cadrul secției hindi)

Îmi pare rău că nu am apucat să anunț, însă sper ca data viitoare să pot da sfoară-n țară măcar pe FB, astfel încât să poată veni cât mai multă lume.

Cu și despre cumpărături… indiene


M-a contactat cineva pe FB săptămânile trecute și-mi povestea că are un site de unde iubitorii de îmbrăcăminte indiană și nu numai pot face comenzi. Am fost plăcut surprinsă să aflu, că deși locuiește în Marea Britanie, se ocupă de zona indiană și are planuri să-și extindă afacerea.

Am zis să vă dau de știre că pe site găsiți tot felul de lucruri, pentru toate gusturile și buzunarele: haine, bijuterii, diverse accesorii, atât pentru femei, copii, cât și pentru bărbați. Să nu uit, văd că acoperă atât zona hindusă, cât și cea musulmană. Nu am încercat încă produsele, însă dacă ați comandat deja, chiar mi-ar plăcea să aflu cum vi s-au părut.

Iată și adresa site-ului, AllBolly, acolo găsiți toate detaliile cu privire la plasarea comenzii, plata și desigur și pagina de FB, dacă doriți să întrebați ceva. 

În plus, există mereu oferte și chiar perioade în care transportul e gratuit, așa că urmăriți pagina de FB pentru ultimele știri. Îi urez multă baftă în acest domeniu și sper să reușească în tot ce și-a propus.

allbolly screenshot

Bollywood-ul, însetat după recunoașterea Hollywood-ului?


PRECIZARE: acest articol conține părerile personale ale autorului; acestea nu trebuie interpretate ca fiind literă de lege, ci tocmai ca niște păreri. Interviurile prezentate nu au fost traduse integral; pentru a la citi, puteți accesa sursele care vor fi specificate pe parcusrul materialului.

Povesteam cu o prietenă despre cinematografia indiană de limbă hindi și din discuții a răsărit o întrebare pertinentă: sunt oare indienii însetați după recunoaștere la Hollywood? Au urmat și altele: ocupă Hollywood-ul un loc important în peisajul cinematografic indian și aspiră oare India să atingă nivelul industriei de pe celălalt continent?

Pentru a putea răspunde la prima întrebare, trebuie să ne întoarcem în timp: cu câteva decenii în urmă, India era pomenită în știrile internaționale doar ca statul suprapopulat, chinuit de sărăcie și analfabetism. Pe nimeni nu interesa cultura, bogăția spirituală, cu atât mai puțin filmele unei națiuni văzute ca afundându-se în mizerie pe zi ce trece mai mult. Până într-o zi, când, pe cât de subit, pe atât de puternic, industria indiană de film în limba hindi a pătruns pe pământ american, britanic, apoi german, rus, chinez, japonez etc. nu am studiat fenomenul în detaliu, însă aș estima aplombul undeva la începutul anilor ’90.

Lumea avea astfel să descopere un univers cu totul nou, colorat, în care se cântă și dansează, se plânge mult, plin de obiceiuri cu totul deosebite de cele autohtone și o limbă ce se deosebește de cele de mare circulație internațională, dar cu toate acestea fascinant.

Ajungem și la posibilul răspuns la prima întrebare: indienii tânjeau după recunoștere internațională fiindcă la momentul respectiv, Hollywood era cea mai puternică industrie pe plan mondial – lucru valabil și azi. Indienii simt că printr-o largă popularizare, nu doar că vor căpăta admirație și fani, ci se vor putea dezvolta și la nivel tehnic, având acces la noi tehnologii și metode specifice utile în crearea produsului final – unele inaccesibile acasă.

Sunt convinsă că o bună bucată din succesul filmelor indiene peste hotare se datorează diasporei – extrem de mulți indieni în Canada și State, lucru valabil și pentru Marea Britanie – mai ales la începuturi. Astfel, cei plecați puteau rămâne în contact cu ceea ce le era familiar, deși se găseau într-un mediu străin și de multe ori ostil.

Este Hollywood-ul important în peisajul cinematografic indian? Fără îndoială, indienii admiră gigantul american din multiple motive: tehnologia, modernismul, diversitatea subiectelor și actorilor (aici mă refer la naționalități de tot felul), libertățile creative pe care și le permit, încasările enorme pe care le pot genera filmele populare. Mai mult sau mai puțin ipocriți, se rezumă și la bani, mai ales după lansare, când entuziasmul creativ scade și intră în funcțiune dorința succesului.

Cum rămâne cu aspirația Indiei de a atinge culmile americane? Este evident faptul că, de cel puțin 10 ani încoace, India copiază Vestul până la penibil și vilgar. Din ce în ce mai puțin sentiment, din ce în ce mai multă acțiune care aduce cu sine și o incoerență în scenariu (greșeli de tot soiul, plus lipsă de documentare) pentru a mulțumi un public cât mai numeros. și în toată această goană de a deveni faimoși internațional, se pierde sufletul – acel suflet care pe mine m-a atras din prima clipă și care acum e pe cale de dispariție. Indienii insistă cu o indârjire stupidă să fie încoronați regi ai acțiunii și suspansului, să fie pomeniți în programele străine de știri și să apară în cât mai multe reviste de pe tot globul, să doboare cât mai multe recorduri de toate felurile – pe scurt, să demonstreze că pot! Toate acestea în detrimentul singurului atribut ce le-a asigurat unicitatea pe această planetă – emoția. Sunt convinși că trebuie să fie stridenți, totul la superlativ pentru ca lumea să-i bage în seamă. E drept, o parte apreciază doar substanța fără esență, însă eu sunt de principiul că mai mulți – sau cel puțin din ce în ce mai mulți – sunt cei care caută esența, dincolo de ambalajul multicolor și interesant. Se pune prea puțin accent pe poveste, coerență, coeziune, punerea în valoare a actorului. Adesea, se preferă o distribuție generoasă, unde calitățile actorilor se pierd în mulțimea personajelor. Poate acesta e unul din motivele pentru care tinerii indieni preferă Hollywood-ul, unde cele mai multe proiecte sunt mai curate ca gen – dacă e acțiune, e până la capăt; dacă e dragoste, e siropos până la final; dacă e cu extratereștri, știi că asta vei vedea pe parcursul întregului film.

Nu cred că e vorba atât de nivel, cât despre recunoaștere internațională, creștere profesională, depășirea provocărilor și adaptare la alte sisteme de lucru – a-ți demostra că poți și a-ți depăși limitele.

Numeroși actori indieni au câștigat respectul și admirația publicului internațional pentru prestațiile lor din filme, dar și seriale americane. Nume sunt multe, enumăr doar câteva: Irrfan Khan, Priyanka Chopra, Anupam Kher, Aishwarya Rai Bachchan, Amitabh Bachchan, Anil Kapoor, Amrish Puri, Om Puri, Kabir Bedi, Tabu etc.

Priyanka mi-a câștigat admirația și respectul etern pentru munca prestată în serialul Quantico.Să vedem cum a fost să lucreze atât de departe de casă într-un mediu total diferit: “Sper că va deschide ușile potrivite. Cred cu tărie că avem talent cu duiumul în India, care acoperă actori, regizori, tehnicieni și alții asemenea, și există o fereastră imensă de oportunitate de explorat pentru ei în afara Indiei. Am fost extrem de emoționată. În primul rând, încercam ceva nou, încercam să duc la îndeplinire totul într-o cu totul altă geografie, într-o altă limbă decât este obișnuit publicul că mă caracterizează.” Vedeta a adăugat, “Există o mare diversitate a personajelor în Quantico, dar nu e o reprezentare clișeu. Este mai mult o oglindă a societății americane – un amestec multicultural de persoane din toată lumea, conectați la etnicitatea lor într-un fel sau altul, dar care se consideră în primul rând cetățeni ai Statelor Unite ale Americii.” (sursa)

Priyanka în serialul american Quatico

Priyanka în serialul american Quatico

În interviul acordat pentru revista New You, Priyanka a dat detalii în privința anilor în care a fost batjocorită de colegi și în care încredrea în sine a avut de suferit: “Era un grup de fte răutăcioase. Când ai 14-15 ani, e mare lucru să te strige «maro» sau să ți se spună «du-te înapoi în țara ta»” – Priyanka locuise câțiva ani în America în adolescență, unde a frecventat și școala – “simțeam că nu pot face față și credeam că trebuie să mă întorc acasă.” A devenit timidă și stresată. S-a întors în India, nu lăsându-se pradă nesiguranțelor, ci hotărâtă să învețe să se iubească pe sine. Ea mai subliniază și că speră ca povestea ei să încurajeze fetele și femeile să devină independente și să pună pasiune în ceea ce le definește ca persoane. Crede că toți au dreptul să se simtă importanți. De asemenea, spune că părerea noastră despre sine e sngura care contează, așa că trebuie să fie una bună și că nu mai trăim în epoca în care femeile trebuie protejate sau validate de alții – ne suntem de ajuns! (sursa)

Cu tot succesul înregistrat de Chopra peste hotare, atitidinea unor conaționali, din păcate mulți, nu vine decât să întărească regula că indienii vor schimbare, dar numai în teorie (dacă li se servește, fie o resping fără să-i acorde o șansă, fie nu sunt suficient de deschiși pentru a aprecia un produs reușit și atunci dau drumul jocului acuzelor din cauza propriilor lipsuri) – merită citit materialul.

Adoptând obiceiuri occidentale într-un număr în creștere, publicul indian mai are mult de lucrat la mentalitate și educație. Însă vocile care preferă cinematografia de calitate sunt din ce în ce mai numeroase, astfel încât lor le rămâne dificila misiune și responsabilitate de a forța părțile implicate în procesul artistic să ridice nivelul fără a face rabat de la calitate și a sacrifica povestea în favoarea efectelor speciale.

Amitabh Bachchan, cunoscător al muncii peste hotare, afirma într-un interviu, “Nu cred că trebuie să ne lăsăm influențați de moda unei industrii străine nouă. Suntem industria indiană de film și avem propria identitate. În timp ce apreciem creativitatea și statutul Hollywood-ului în cinematografia mondială, nu cred că suntem mai prejos.” (sursa)

Amitabh Bachchan în The Great Gatsby

Amitabh Bachchan în The Great Gatsby

Interesantă este și experiența lui Kabir Bedi, pe care o redau mai jos. Întrebat despre provocările întâmpinate în perioada de adaptare la Hollywood și dacă s-a lovit de prejudecăți având în vedere originea sa, iată ce a avut de spus:  “Am mers la Hollywood fiindcă – sunt convins că fiecare actor care joacă în cinematografia comercială vede Hollywood-ul ca pe sfântul Graal – la acea vreme avea piață internațională. E valabil și astăzi. Așa că voiam să accept provocarea. Acceptasem și alte provocări și am avut reușite, așa că m-am gândit să îndrăznesc, să văd ce se întâmplă.  S-a dovedit a fi mult mai dificil decât mi-am imaginat. E mult mai greu din două motive: ei nu scriu roluri pentru actorii Asiei de sud, fiind cel mai mare dezavantaj. Dacă nu scriu roluri pentru tine, pentru ce Dumnezeu te duci la audiții? Unde te-ar putea trimite agentul? Nu, ăla e hispanic, celălalt e negru; ăsta e alb, ălalalt latin. Ajungi într-un impas deoarece nimic nu ți se potrivește.  Până și pentru rolurile pentru care m-am prezentat la procesul de selecție mi s-a părut o experiență umilitoare. Avusesem mare succes la Bollywood. Devenisem o vedetă în Europa la acea vreme și aici dădeam audiții cot la cot cu aspiranții, încercând să dovedesc ce pot.

Dar a trebuit să mă adaptez, după cum spunea Darwin, “nu cea mai puternică specie supraviețuiește, nici cea mai inteligentă, ci cea care este capabilă să se adapteze.” A trebuit să mă adaptez schimbării, astfel că am făcut o mulțime de lucruri la Hollywood: ‘The Bold and the Beautiful’, ‘Dynasty’, ‘Highlander’, ‘Magnum P.I.’, ‘Ops Center’, ‘Red Eagle’ și multe altele. La un moment dat, am hotărât să mă mut înapoi în Anglia, de acolo am revenit în Italia. Apoi, m-am întors în Bombay, unde am continuat cu Bollywood. Pe lângă asta, am o mulțime de alte lucruri de făcut, mă pregătesc să produc și să scriu serios despre subiecte care mă interesează și sunt invitat la numeroase evenimente. E un mediu foarte activ în India. În acest punct al vieții, e foarte important pentru mine să fiu activ și să dau mai departe din cunoștințele mele celorlalți.

Anii mei la Hollywood au fost cu siguranță o mare provocare și sunt probabil singurul actor care a venit de la Bollywood care și-a clădit o carieră peste ocean. Au fost actori care au făcut roluri mici la Hollywood cât timp activau la Bollywood. Însă a face carieră la Hollywood în acea perioadă nu era puțin lucru și sunt mândru că am fost unul din deschizătorii de drumuri pentru actori din sudul Asiei, arătându-le că se poate. Azi, sunt o grămadă de actori tineri minunați care reușesc la Hollywood și mă bucur dacă periplul meu i-a inspirat în vreun fel sau i-a încurajat că se poate.” (sursa)

Kabir Bedi în Sandokan

Kabir Bedi în Sandokan

Pe lângă tumultul prin care trece India în perioada aceasta de tranziție, este încurajator să vedem vedte cu sânge indian la Hollywood. Pe lângă că fac o treabă excelentă, repun India pe hartă ca o țară care are un sac de talent fără fund. Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că ați rezistat să citiți până la final, lucru pentru care vă felicit și vă mulțumesc. Profit de ocazie să vă urez “nae saal ki hardik shubhkaamnaaen”!

Previous Older Entries