Filmul momentului: NEERJA (2016)


 

Recenzia nr. 104

Neerja-2

Filmul despre care veți citi în clipele ce urmează m-a marcat profund prin sensibilitate și mesajul pe care-l transmite. Este povestea emoționantă a Neerjei Bhanot, o tânără însoțitoare de bord, iar pelicula este una biografică. Cu atât m-a impresionat mai puternic cu cât știam că Neerja a trăit, a respirat pe acest pământ și că deciziile ei au salvat numeroase vieți. este de departe cel mai bun rol a lui Sonam kapoor și mă bucur nespus că a fost aleasă pentru a o interpreta pe Neerja.

Cât se bazează pe adevăr și cât este licență artistică nici nu mă interesează, cert este că e un film reușit din toate punctele de vedere. De obicei, evit peliculele biografice fiindcă sunt monotone, însă aceasta merită toată atenția datorită multelor sfere explorate: sfera familială – viața de familie înainte și după căsătorie, sfera relațiilor și interacțiunilor sociale, apoi sfera în care se împletesc moralitatea, curajul, ambiția, îndatorirea cetățenească, educația părintească, încăpătânarea de a rezista indiferent de circumstanțe.

Așadar, tânăra Neerja se pregătește pentru un nou zbor și părăsește casa părintească, purtând cu ea bagajul de sfaturi ce îi vor fi extrem de utile în scurt timp. Odată aterizați la Islamabad, atât viața ei, cât a celor peste 300 de pasageri este întoarsă cu susul în jos într-o clipă. Ea este cea care trebuie să gestioneze o situație de criză, în condițiile în care piloții au dat bir cu fugiții. Ceea ce am apreciat mult la film este calitatea de țesător a regizorului: a îmbinat amintirile Neerjei, care ies la suprafață treptat, cu întâmplări aparent fără însemnătate și care devin declanșatoare ale trecutului – închiderea unei uși, bătăile într-o alta, un țipăt etc. Trecerile sunt suave, delicate precum Neerja, dar cu un puternic impact emoțional ce îndeamnă la introspecție. Aflăm detalii neașteptate cu privire la viața conjugală a fetei și descoperim cu câtă demnitate a ținut piept unui soț veșnic nemulțumit și violent. A suferit în tăcere până când a avut curajul să-și acorde o nouă șansă să zboare. Marcantă este scena convorbirii telefonice între tată și fiică, atunci când el îi aduce aminte fiicei de regulile pe care nu ar trebui să le uite nicicând în viață: ”1. Păstrează-ți vie speranța – ea te poate trece și cele mai întunecate ape; 2. Să nu faci rău niciodată, dar nici să nu suporți răul vreodată; 3. Să le ții minte pe primele două.”

Când uniunea conjugală s-a dizolvat, Neerja credea că a dezamăgit, însă modul în care părinții o consolează și o încurajează este demn de admirat. Că tot am pomenit de părinți, sărmanii s-au trezit peste noapte într-un coșmar fără sfârșit, în care au dat clasă până și celui mai călit militar aflat pe câmpul de luptă. Calmul și speranța cu care au combătut disperarea în acele ore pline de incertitudine sunt lăudabile. Calitatea de OM a Neerjei își trage seva și din calitatea incontestabilă a părinților și a educației primite de la aceștia. A plătit un preț imens pentru seriozitatea în muncă, empatia și omenia de care a dat dovadă, dar iată că numele ei este pe buzele a mii de oameni. Ce am învățat din acest film? În primul rând, să nu accept compromisuri care mă fac nefericită; să lupt pentru dreptate și să aplic onestitatea în relaționare, oricât de rău ar durea. Apoi, determinarea și ambiția aproape bolnave trebuie să mă însoțească pe tot parcursul existenței, speranța fiind un ingredient esențial în rețeta vieții. și cel mai important, să îmi trăiesc viața în așa fel încât, ca atunci când trag linia, să am cât mai puține regrete cu putință; să fac fiece clipă să conteze, să mă bucur de lucrurile simple, mărunte, să trăiesc profund, nu bine – nu știu niciodată când mi se va frânge zborul, însă ține de mine să-l fac unul memorabil.

În încheiere, voi folosi una din replicile ce-mi bântuie prin minte, ca un ecou pierdut: ”viața nu trebuie să fie una lungă, ci MARE” – cu alte cuvinte, deși scurtă, o viață plină de însemnătate bate o alta ce se întinde pe aproape un secol. Neerja nu e doar un film, e un crâmpei din realitatea anilor ’80. În cele două ore, veți fi bombardați de o suită de sentimente care nu vă vor lăsa să fiți indiferenți – veți TRĂI, rămâne să decideți voi cum, prin această producție.

Aștept cu nerăbdare opiniile voastre!

7 Comments (+add yours?)

  1. iuly
    Jun 26, 2016 @ 12:39:50

    Cum am mai zis, rar se fac filme ca asta. Sonam s-a intrecut pe ea insasi si cred ca e unul dintre foarte putinele filme in care chiar joaca. Emotiile si suspansul transmise sunt de nedescris, iar curajul demn de toata admiratia.

    Reply

  2. jitenpurohit
    Mar 06, 2016 @ 15:13:45

    A brave indian girl saved more than 200 passengers.

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: