Ritmuri indiene la ”Românii au talent”


Nu este prima oară când avem parte de momente indiene la o emisiune cum este Românii au talent. Dar e prima oară când simt acuta nevoie să-mi exprim niște dezamăgiri public.

Atunci când produci o astfel de emisiune se presupune că înțelegi ce înseamnă un moment artistic și că ești conștient că fiecare artist are nevoi diferite fiindcă actul artistic este deosebit. După ce am tot urmărit episoade din Românii au talent, mi-am dat seama că s-a clădit acest monstru al spectacolului pe spinarea unor oameni, profitând de inocența unora, de slăbiciunile altora, de bun simțul al câtorva, de tragediile personale sau de posibilitatea de-a face rating pe talentul altora.

More

Susțin cauza NUînseamnăNU; TU?


Azi am să las o secundă India deoparte pentru a atrage atenția asupra unei întâmplări nefericite petrecute pe meleaguri autohtone; este vorba despre eliberarea celor 7 scursuri care au violat o tânără fără milă – cazul Vaslui. Aș putea scrie romane pe tema asta, dar sunt conștientă că nimic din ceea ce aș scrie nu ar schimba nimic: cei care au avut minte în scăfârlie au înțeles deja, iar cei care nici acum nu au priceput, nu o vor face niciodată – sunt putrezi pe interior.

Cred cu tărie, una de nestrămutat, în justiția divină. Se va face dreptate, chit că va veni cu un preț mare. Le doresc tuturor celor din tabăra care-i susține pe nemernici să li se nască doar fete în familii și de fiecare dată când ele vor ieși din casă, să li se strângă sufletul de frică, să aibă nopți la fel de liniștite precum familia fetei vătămate. Atât.

NU ÎNSEAMNĂ NU! Și ultima ștoarfă de pe planetă are dreptul să spună NU.

Rape-help-stop-rape-34818617-500-395

Mai și citim, dragi jurați!


concurenti-danseaza-printre-stele_bcbbe9dc54

Simt o nevoie cronică să subliniez niște limitări ale juriului de la Dansează printre stele, care mă înțeapă atât de tare în coastă încât îndrăznesc să le fac niște recomandări:

În primul rând, nu înțeleg ce caută Igor în emisiune. Eu nu l-am văzut niciodată dansând și nu e obligația mea să caut clipuri cu cetățeanul pentru a mă lămuri ce-l recomandă să ocupe poziția de jurat. Jojo și nea Marin sunt simpatici, mai ales cel din urmă, însă comentariile supraentuziaste, mai ales când nu se impune, mă fac să dau în diabet. Mihai Petre e de o aroganță nemărginită. Știu că e specialist în domeniu (o felie, nu în tot tortul), dar asta nu justifică sub nici un fel atitudinea care nu aduce deloc cinste unui profesionist: aroganța care țipă că el știe totul și că, prin urmare, nu mai are nevoie să învețe nimic în viața asta. Dacă un artist gândește astfel, arta – indiferent de cea practicată – are zilele numărate.

În al doilea rând, toate comentariile mele, vădit subiective, se vor referi la jurizările dansurilor Bollywood. Să analizăm un crâmpei din discursurile juraților: More

Procesul învățării limbii HINDI


Neoficial, primul meu contact cu limba a fost atunci când am început să mă uit la filme. Asta se întâmpla prin 2003-2004. Totul era frumos în filme, dar era enervant că nu știam ce cântă (de multe ori, cântecele fie nu erau traduse deloc, fie doar parțial). Și îmi plăceau tare mult. Așa că tot uitându-mă, am început să prind cuvinte. Apoi propoziții scurte. Partea amuzantă este că ceea ce eu credeam că am reținut corect era de fapt pe sfert greșit, lucru pe care aveam să-l descopăr odată cu începerea studiului oficial.

Prin 2006-2007, când, în sfârșit, internetul s-a răspândit suficient de mult cât să am acces de acasă am început să caut filme și emisiuni. Și m-am tot uitat și am tot notat, așa cum am putut eu. More

Cum e cu serviciile de curierat…


Am descoperit ieri (încă o dată) de ce e atât de greu să faci ceva în România.

Mă tot întrebam de ce e atât de greu să se cumpere filme indiene prin comandă și am descoperit motivul: taxele firmelor de curierat.

Să ne înțelegem, nu acuz pe nimeni și nici nu țin cu nimeni, ci doar vă prezint niște observații: More

Visez… la un Institut de Studii Orientale (cu subramură de indianistică)


Zilele acestea visez la ceva atât de măreț încât uneori mi se pare că nici măcar dreptul să gândesc la asemenea lucruri ieșite din comun nu-l am…  mai ales că ele cel mai probabil asta vor rămâne… vise…

Să vă spun și la ce visez…

Visez la re-înființarea Institutului de Studii Orientale; visez la înființarea unei școli de indianistică serioasă; visez la un institut a cărei conducere să nu deturneze fondurile alocate pentru cercetare/cărți, așa cum am înțeles că e moda acum. Visez la un sediu mare, care să aibă loc și pentru administrație, și săli de curs dedicate, săli pentru munca de cercetare, bibliotecă…  Îmi doresc să se predea limbi indiene precum sanscrită, hindi, urdu, bengali, punjabi și de ce nu și limbi dravidiene… Și îmi mai doresc ca profesorii ce ar preda aceste limbi să fi fost școliți în țară (cu stagii de pregătire în afară dacă era nevoie). Visez la o școală de indianistică puternică unde profesorii să fi terminat școli de specialitate, și nu să devină conferențiari pentru simplul fapt că se cunosc cu directorul…

Îmi doresc ca acest institut să aibă și statut de facultate și să poată organiza înscrieri la nivel de licență, masterat și doctorat și mai vreau ca atunci când cineva dorește să meargă mai departe pe calea limbilor indiene să nu i se mai spună „noi nu avem master, du-te în India la studii…”. More

Îmi e dor de alte vremuri..


Filmele indiene recent lansate mă dezamăgesc profund. Sunt lipsite de originalitate, de substanță și substrat moral, de strălucirea de altădată. Dramatismul, emoția, suspansul, calitatea de necontestat a melodiilor și măiestria condeiului în ale replicilor și versurilor cântecelor par ca făcând parte dintr-o epocă ce a apus. Și jinduiesc la acele vremuri ca un copil ce privește cu ochii înlăcrimați jucăria preferată, acum prăfuită și stricată.
 
Aiyyaa-2012-Bollywood-Hindi-movie-still-ft.-Rani-Mukherjee-01
 
Se spune că uneori, când te străduiești prea mult, o dai în bară. Se pare că zicala se pretează precum o mănușă filmelor cu pricina. Cred că microbul realismului exagerat și goana către Occident a dus la pervertirea ”viziunii indiene”. Și mă doare sufletul.
M-am săturat să îl văd pe Salman cum își mișcă viguros cureaua, cum saltă handralăi de trei ori cât el la o înălțime considerabilă, după care îi face una cu pământul; mai e și magician pe deasupra: nici măcar o picătură de sânge nu scapă, în schimb sudoarea curge șiroaie – singura dovadă a luptei pe viață și pe moarte. Sunt sătulă de fantome care mai de care mai siliconate (nu, nu la bust mă refer, ci la mască), zburătoare, răzbunătoare sau alte ”-toare”care îl/o aduc pe erou/eroină în pragul nebuniei ca în final, după niște bătăi sângeroase, totul să fie ca nou – nu tu sechele, nu tu coșmaruri, ioc…
E perimat simbolul eroului ce se luptă cu 20 de gagii cu moace de KGB-iști și nu are ”nici pe dracul” – ca să folosesc o expresie colorată. Dar și mai perimat e atunci când face asta pe toată durata filmului! Ce onoarea fetei, ce onoarea familiei, nici vorbă; acum se pune problema sufletului justițiar, un Sherlock ori un Feluda contemporan cu Porsche și Armani; să nu uităm de ochelarii Ray Ban.
 
De melodii, nici nu știu ce să mai spun… Dacă zic limbaj de cartier parcă nu e suficient… Să vedem ingredientele: neapărat un amalgam de instrumente de toate felurile (indiene), adăugăm și câte instrumente occidentale avem la îndemână (nițică pian, chitară) – ce contează că nu se potrivesc prea bine, ”beat” să aibă; scoatem niște voci pe care nu le bagă nimeni în seamă a doua zi; băgăm niște versuri ¾ în engleză și restul de hindi stricată; un nume de fată (ceva ce să dea bine, dar să fie un clișeu cât China de mare) gen Shila, Munni, Baby, Honey, Bunny bla bla; ori dacă nu ne iese rima așa băgăm niște expresii stundențești ca ”ishq wala love” (și ce dacă sunt pleonastice și sună ca naiba… lasă că după ce băgăm linie melodică o să fie ”soooper”) + niște lipici (preferabil Fevicol) = superhit (mai pe românește – ne-a lovit drept în plex, ca să nu zic inteligență). Îmi e teribil de dor de voci divine, de tone de melodii grozave de să nu ai suficientă memorie pe telefon să le păstrezi pe toate, de versuri sensibile, poetice, într-un limbaj romantic cu influențe ce se pretau perfect conjuncturii, de frumusețea ritmului și de lipsa clișeelor și lista e luuuuuuuuuungă…
 
Sunt uimită și într-o oarecare măsură dezgustată de faptul că din ce în ce mai multe filme sunt realizate având în conținut scene sexuale explicite. Chiar nu mă interesează că Emraan Hashmi a sărutat-o pe puicuța X de 20 în Jannat 6; sau că Sunny Leone l-a călărit pe cutărescu în trei rânduri în același film. Evident, că nu sunt mironosiță și nici rușinoasă și sunt conștientă că virgulă ”concepția imaculată” se aplică numai în cazul fecioarei Maria, dar unde a dispărut buna insinuare, acel subînțeles artistic, domnule?! Chiar de ar fi el explicit, dar tot mă aștept să se stingă lumina după primele săruturi și ca talentul regizorului să mă uimească. În altă viață!
 
Ar fi multe detalii de discutat, însă deocamdată atât am avut de scris.
PS:   departe de mine gândul că sunt vreo minte luminată
         Sunt o persoană obișnuită ce părerea și-o arată…
 
 
   
 

Previous Older Entries