Clipe de poveste: Botezul luminii

Roshni, tânăra zână a apelor din îndepărtatul ținut al Ujaalei, își ducea existența încântând natură, ființă și eter. Simpla sa prezență era însoțită de o strălucire rece, înghețată, dar care pătrundea până-n străfundurile sufletului și încălzea inima, de parcă însăși mâinile protectoare ale lui Roshni s-ar fi făcut căuș asupra-i. Mireasma-i de iasomie îi anunța venirea cu mult înainte, căci Vayu, vântul neastâmpărat, îi era tovarăș de joacă și nu contenea să-i poarte parfumul pe aripile-i invizibile, împrăștiindu-l în toate zările. Toate viețuitoarele ținutului o îndrăgeau nespus pe Roshni, iar când apele se răzvrăteau ori ploile refuzau să mai viziteze pământul, ea era cea trimisă să le împace; de multe ori, situația păruse fără ieșire, disperarea ființelor de neconsolat, dar Roshni reușise de fiecare dată să le îmbuneze prin metode doar de ea știute.

Nu mulți cunoșteau faptul că Roshni era o desăvârșită dansatoare sau că era binecuvântată cu un glas la fel de cristalin precum apele Ujaalei ‒ era pricepută și în arta magiei și farmecelor, însă folosirea acestora era strict limitată la situații de mare pericol, altfel risca să își piardă statutul de nemuritoare. Câteodată, i se mai plângea lui Vayu că și-ar dori să colinde mai mult, să cunoască lumea largă, dar știa că activitățile la lumina zilei ar fi atras privirile curioase ale oamenilor ‒ ori o astfel de întâmplare se putea dovedi fatală, iar apele ar putea rămâne fără stăpân pentru o perioadă îndelungată. Să găsești pe cineva care să controleze apele cu atâta ușurință și talent și pe care acestea să o îndrăgească într-un timp atât de scurt era imposibil, mai ales că firea lor este schimbătoare și imprevizibilă. După ce-și vărsa amarul, Roshni îi cerea vântului să-i șoptească povești cu prinți și prințese, iubiri ce depășesc granițele spațiului și timpului, viteji ce-au înfruntat mari pericole pentru a-și proteja neamul, înțelepți ce-au lăsat moștenire comori ale cunoașterii milenare.

Roshni aștepta căderea nopții cu aceeași ardoare cu care o tânără își așteaptă iubitul dintr-o lungă călătorie; erau cele mai frumoase ore, când se întâlnea cu viețuitoarele ținutului, vizita apele și stătea de vorbă cu ele, le împăca pe cele îmbufnate cu un dans fermecător sau vreun cântec ancestral, doar de ea știut. Mai mult decât orice, nădăjduia să sosească ora la care, în oglindirea apei, avea să poată privi pe săturate chipul strălucitor al lui Chandra, astrul nopții, căruia i se destăinuia și-i dădea întru păstrare cele mai intime gânduri și dorinți ale sale ‒ confidentul ei, cel pe care-l simțea cel mai aproape de esența ființei sale și, totuși, atât de îndepărtat, așezat falnic în jilțul său încununat de stele.

imagine cu titlu de prezentare

Advertisement

Ritmuri indiene la ”Românii au talent”

Nu este prima oară când avem parte de momente indiene la o emisiune cum este Românii au talent. Dar e prima oară când simt acuta nevoie să-mi exprim niște dezamăgiri public.

Atunci când produci o astfel de emisiune se presupune că înțelegi ce înseamnă un moment artistic și că ești conștient că fiecare artist are nevoi diferite fiindcă actul artistic este deosebit. După ce am tot urmărit episoade din Românii au talent, mi-am dat seama că s-a clădit acest monstru al spectacolului pe spinarea unor oameni, profitând de inocența unora, de slăbiciunile altora, de bun simțul al câtorva, de tragediile personale sau de posibilitatea de-a face rating pe talentul altora.

Susțin cauza NUînseamnăNU; TU?

Azi am să las o secundă India deoparte pentru a atrage atenția asupra unei întâmplări nefericite petrecute pe meleaguri autohtone; este vorba despre eliberarea celor 7 scursuri care au violat o tânără fără milă – cazul Vaslui. Aș putea scrie romane pe tema asta, dar sunt conștientă că nimic din ceea ce aș scrie nu ar schimba nimic: cei care au avut minte în scăfârlie au înțeles deja, iar cei care nici acum nu au priceput, nu o vor face niciodată – sunt putrezi pe interior.

Cred cu tărie, una de nestrămutat, în justiția divină. Se va face dreptate, chit că va veni cu un preț mare. Le doresc tuturor celor din tabăra care-i susține pe nemernici să li se nască doar fete în familii și de fiecare dată când ele vor ieși din casă, să li se strângă sufletul de frică, să aibă nopți la fel de liniștite precum familia fetei vătămate. Atât.

NU ÎNSEAMNĂ NU! Și ultima ștoarfă de pe planetă are dreptul să spună NU.

Mai și citim, dragi jurați!

Simt o nevoie cronică să subliniez niște limitări ale juriului de la Dansează printre stele, care mă înțeapă atât de tare în coastă încât îndrăznesc să le fac niște recomandări:

În primul rând, nu înțeleg ce caută Igor în emisiune. Eu nu l-am văzut niciodată dansând și nu e obligația mea să caut clipuri cu cetățeanul pentru a mă lămuri ce-l recomandă să ocupe poziția de jurat. Jojo și nea Marin sunt simpatici, mai ales cel din urmă, însă comentariile supraentuziaste, mai ales când nu se impune, mă fac să dau în diabet. Mihai Petre e de o aroganță nemărginită. Știu că e specialist în domeniu (o felie, nu în tot tortul), dar asta nu justifică sub nici un fel atitudinea care nu aduce deloc cinste unui profesionist: aroganța care țipă că el știe totul și că, prin urmare, nu mai are nevoie să învețe nimic în viața asta. Dacă un artist gândește astfel, arta – indiferent de cea practicată – are zilele numărate.

În al doilea rând, toate comentariile mele, vădit subiective, se vor referi la jurizările dansurilor Bollywood. Să analizăm un crâmpei din discursurile juraților:

Procesul învățării limbii HINDI

Neoficial, primul meu contact cu limba a fost atunci când am început să mă uit la filme. Asta se întâmpla prin 2003-2004. Totul era frumos în filme, dar era enervant că nu știam ce cântă (de multe ori, cântecele fie nu erau traduse deloc, fie doar parțial). Și îmi plăceau tare mult. Așa că tot uitându-mă, am început să prind cuvinte. Apoi propoziții scurte. Partea amuzantă este că ceea ce eu credeam că am reținut corect era de fapt pe sfert greșit, lucru pe care aveam să-l descopăr odată cu începerea studiului oficial.

Prin 2006-2007, când, în sfârșit, internetul s-a răspândit suficient de mult cât să am acces de acasă am început să caut filme și emisiuni. Și m-am tot uitat și am tot notat, așa cum am putut eu.