Filmul săptămânii: BLACK (2005)


valabil pentru săptămâna 19: 7-13 aprilie 2014

O capodoperă. Pentru mine, este unul dintre cele mai reușite filme artistice indiene de limbă hindi din următoarele motive: subiectul este foarte bine ales, iar întreaga poveste conține multe din elementele pe care eu le caut pentru ca experiența mea filmografică să fie completă – dramă, coerență, sensibilitate, emoție, structură bine definită, replici inteligente, distribuție de excepție, mesaj puternic, măiestrie regizorală, produs finit unitar și spectaculos cu puternic impact emoțional și moral.

Dați-mi voie să dedic câteva rânduri celor 3 actori fără de care acest film nu ar fi ceea ce este: Ayesha Kapur, Rani Mukherji și desigur Amitabh Bachchan. Dacă dl. Bachchan nu are nevoie să îmi demonstreze nimic, Rani a depășit orice așteptări și mi-a închis definitiv gura. Este clar că e rolul vieții ei. Nu am cuvinte să descriu cât de mult s-a ridicat deasupra tuturor rolurilor din cariera sa, dar și deasupra contemporanilor ei. Nu știu cum a reușit Sanjay Leela Bhansali să o scoată din zona de confort, dar îl aplaud prelung pentru rezultatul final care e demn de Oscar. Dacă pentru oarecare motiv nu o puteți suferi pe Rani, cred că acest film vă va ajuta să o vedeți într-o altă lumină, iar dacă o îndrăgiți, vă veți reîndrăgosti. Cât despre Ayesha, cuvintele mele pălesc în fața talentului ei la o vârstă așa fragedă. Îmi doresc să o văd și în alte producții pentru a mă putea bucura de înflorirea ei atât fizică, cât mai ales artistică.

Black-2005-Hindi-Movie-Watch-Online1

O poveste extrem de sensibilă și emoționantă, ni se prezintă o bună bucată din viața unei tinere care este deosebită de marea masă: este specială. Ceea ce m-a făcut să apreciez filmul și mai mult e faptul că accentul nu se pune pe partea negativă a vieții – greutăți, obstacole, discriminare – ci se concentrează pe procesul de învățare și adaptare, pe extragerea părților pozitive dintr-o mare de negativitate, pe zărirea luminii în oceanul de beznă. Adaptarea într-o lume ciudată se face sub forma unei lupte permanente cu proprii demoni, cu societatea, cu prejudecățile oamenilor care sunt convinși că o astfel de persoană nu poate reuși în viață.

Titlul este unul banal la prima vedere, însă simbolic are o putere de nebănuit. Eu întotdeauna asociez negrul cu moartea, sfârșitul, golul, nimicul. Acest film m-a învățat să-l privesc cu alți ochi: ca un spațiu care așteaptă să fie explorat, studiat și umplut cu elementele propriei minți creative. și m-am întrebat de ce am nevoie de ceva atât de întunecos? Pe lângă a mă face să par mai slabă atunci când îmbrac această culoare, am nevoie de negru ca să învăț să apreciez lumina; mai mult decât atât, să învăț să recunosc, să ocrotesc și să fructific lumina din interiorul meu. Oamenii tind să uite că în ei sălășluiește lumina deoarece unii dintre ei sunt atât de tenebroși încât par că lumina nu a locuit în ei niciodată. Precum o mamă își îngrijește copilul, tot așa ar trebui și noi să avem grijă de lumina noastră (că nu degeaba se spune ”nu lăsați copilul din voi să moară niciodată”). M-a mai învățat că trebuie să fiu capabilă să prețuiesc lumina și s-o folosesc cumpătat căci în întuneric ochii devin inutili în absența luminii. În plus, în beznă, cel care aprinde lumina se poate transforma ușor în pradă, iar acest lucru mă trimite la ideea că trebuie să accept că negrul există și că o parte din el se regăsește și în mine. Trebuie să mă împrietenesc cu el, dar să-l țin sub control și să profit de calitățile sale de ghid la nevoie. Nu trebuie să uit că am o natură duală compusă din întuneric și lumină și că nici una nu poate exista fără cealaltă. Depinde numai de mine care dintre ele va prevala și în ce măsură le voi lăsa să-mi guverneze existența.

Revenind la poveste, filmul se deschide cu un timp prezent din care ne vom întoarce într-un trecut care ne va dezvălui suferințele personajelor. Pe de-o parte, avem un copil a cărui existență este dată peste cap de o boală și o familie distrusă la gândul că fetița lor nu va putea duce o viață normală. Peste toate visele părinților s-a așternut un întuneric de neînlăturat, iar primele raze de speranță vin sub forma unui profesor ”trăsnit”. Iată, de cealaltă parte, un profesor prost plătit și sătul de viața lipsită de satisfacții profesionale își duce zilele într-o monotonie care îl plafonează și dezamăgește profund. Dornic de provocări, este nerăbdător să-și pună în aplicare magia, adică metodele neconvenționale care devin uneori greu de suportat, când află că o familie are nevoie urgentă de ajutor. Se conturează mai multe tipologii de oameni: tatăl fetei – încăpățânat, sobru, cu un aer superior, e incapabil să facă față situației, fiind complet depășit; soluția lui: scăpăm de problemă. Mama fetei: bună la suflet și plină de iubire pentru familia ei, dar e mult prea supusă în fața autorității masculine din casă; își dorește cu toată ființa o schimbare pentru binele copilului, dar este intimidată de posibila reacție a soțului. Fata: o copilă ajunsă o sălbatică din cauza proastei strategii aplicate de părinți și anume cocoloșirea plus acordarea de libertate absolută pentru că este altfel; e încăpățânată, calitatățile și abilitățile ei fiind complet neexplorate pentru că părinții nu sunt în stare să ajungă la un consens privind soluția optimă pentru viitorul ei. Și desigur profesorul trăsnit: arată ca un vagabond, dar are o minte de geniu; implementează metode neconvenționale pentru a disciplina, dar mai ales pentru a-i învăța pe cei care au nevoie să cunoască lumea într-un alt mod decât cel obișnuit; este ciudat, dar e înzestrat cu o răbdare și perseverență de nestrămutat, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Sunt sfâșietoare scenele în care fata învață cum să privească lumea dintr-o altă perspectivă, efortul  care vine din ambele părți este uriaș, iar chinul prin care trece mama văzându-și puiul neajutorat este de neînchipuit. Profesorul trebuie întâi să-i câștige încrederea ca mai apoi să poată face primii pași către prietenie. Fata trebuie să se adapteze unui alt stil de viață, în care i se impun limite, iar necesitatea de a deveni independentă o sperie în aceeași măsură în care o înspăimântă necunoscutul, lumea dinafara casei care îi oferă sentimentul de siguranță. Este uimitor să asiști la înflorirea și dezvoltarea unei persoane despre care toată lumea credea că e sortită unei lungi așteptări a morții. Cu atât mai grozavă este loialitatea profesorului față de discipol. Legătura care s-a creat a evoluat de-a lungul anilor în care tânăra a învățat înțelesul cuvintelor și a cunoscut lumea prin mâinile dibace ale dascălului. Liantul dintre ei a crescut odată cu fetița care s-a transformat într-o domnișoară extrem de inteligentă, curioasă și mai presus de toate independentă. Semnul de incertitudine cu privire la relația celor doi și turnura pe care o ia aceasta, împreună cu finalul deschis, nu fac decât să dea un plus de valoare filmului. Ceea ce se conturează cu o claritate inconfundabilă este ideea că a te plimba prin întuneric alături de un prieten este mai bine decât a te plimba singur în lumină.

Filmul ne învață că primul pas către o viață împlinită este să ne acceptăm așa cum suntem, dar să nu ne complacem într-o existență monotonă care nu ne ajută să ne dezvoltăm din toate punctele de vedere. Din contră, să visăm la ceva mai bun, să avem dorințe și să muncim din greu pentru a le îndeplini, călăuziți la fiece pas de ambiție și curaj. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă pentru că fiecare zi în plus este un dar neprețuit. Am mai spus-o și o repet, viața este mult prea scurtă pentru ură, invidii, răutăți; s-o facem cât mai plăcută atât timp cât respirăm. Atunci când ni se întinde o mână de ajutor de către cineva de încredere, să nu ezităm să pășim alături de cel care ne-o întinde. Părinții trebuie să își trateze copiii în mod egal, indiferent de nevoile mai mici sau mai mari ale acestora; chiar dacă nu se va observa în copilărie, pot ajunge la maturitate niște inadaptați social și infirmi din punct de vedere afectiv.

Ceea ce îmi doresc după vizionarea acestei capodopere este, chiar dacă nu voi putea deveni niciodată o lumânare care să ghideze pașii cuiva în întuneric, măcar să pot fi oglinda care reflectă lumina acelei lumânări.

FILMUL îl găsiți integral AICI!

8 Comments (+add yours?)

  1. Scorpya Cristina
    Jun 07, 2016 @ 10:35:31

    CAPODOPERA, iar cu asta, am spus tot! Nu mai am puterea sa revad filmul… totodata, un rol exceptional interpretat de Rani, dar parca prea devreme, dupa o asemenea interpretare, cu greu mai pot fi gasit ceva care sa egaleze, daramite sa depaseasca! Iar ea, asa cum am zis, consider ca este usor subapreciata, mai ales in defavoarea vara-sii, nu ca n-ar fi si Kajol o actrita minunta, dar totusi, parca Rani este Rani!

    Reply

  2. floryflory
    Apr 10, 2014 @ 14:42:24

    Acest film este o opera. O capodopera. E genial! Regizorul este un artist, iar actorii dementiali! Subiectul…doamne, n-am cuvinte, pur si simplu sunt socata, probabil si din cauza ca pana acum nu am mai vazut niciodata un film de acest gen. Am mai dat peste el de cateva ori, dar am zis ca nu-mi va placea, ca nu este genul de film la care ma uit eu, dar m-am inselat! Si oh, cat m-am inselat!! Dupa ce ti-am citit recenzia am zis “hai, ma, sa-i dau o sansa, cat de rau poate fi?”. Recenzia ta m-a convins, asa ca m-am hotarat sa ma uit si ma bucur ca i-am dat o sansa. Filmul a reusit sa scoata de la mine atatea senzatii cum nici un film nu a mai putut-o face: iritare, curiozitate, frica, furie, melancolie, fericire (si astea doar in primele 50 de minute!). Iar in ultima parte a filmului nu pot spune ca am data pa la soareci. Cel mai bine se potriveste “am inecat saracii soareci”.
    Eu nu am inteles o chestie. Michelle era surda si oarba, muta. Daca ea nu putea auzi, atunci cum de dl. Sahai, in scena in care o invata sa manance cu lingura (apropos, manca cu stanga! Ca mine!!:)) , apoi a inceput sa manance cu dreapta…😦 ), ii spune “Deschide(gura)”, iar ea face intocmai? De unde a stiut sa faca ce i s-a spus, daca ea nu putea auzi? Nu ii spusese prin semne, ci din gura.
    Absenta totala a muzicii nu m-a deranjat deloc. Cred ca la un asemenea subiect, muzica ar fi fost de umplutura si n-ar fi facut altceva decat sa lungeasca povestea.

    Scenele mele preferate:
    1.Michelle ii spune d-nei McNally mama pentru prima data. In momentul ala pur si simplu am izbucnit in lacrimi , scena a fost atat de induiosatoare incat nu m-am putut abtine. Nici nu vreau sa ma gandesc ce a fost in sufletul mamei ei cand a auzit acel cuvant magic PENTRU PRIMA OARA IN TOTI ACEI ANI! Of…
    2.Cand dl Sahai o intalneste prima oara pe Michelle, langa patul ei, curiozitatea mi-a crescut la maxim, asa ca m-am apropiat de ecran, parca sa vad mai bine, iar cand Michelle i-a tras una, in secunda doi eram deja la 3 metri departare de ecran; nu ma asteptam sa-l plesneasca, iar cum boxele erau la un volum mai ridicat, m-am speriat de-a binelea si dupa am inceput sa rad. Apoi urmatoarele palme au fost si mai amuzante.
    3.Discursul Michellei , care e singurul vinovat pentru inecarea soarecilor😉

    Ce am inteles eu din film? Ca “nu contează drumul pe unde mergi, ci urma pe care o laşi”. Dl Sahai, desi a avut un fel aparte de a se purta cu Michelle, pana la urma a reusit sa o faca independenta, a reusit sa o faca sa se realizeze (in cazul ei sa isi ia diploma de absolvire) si intr-un final sa se salveze pe sine (ca pana la urma Michelle a reusit sa il faca sa-si aduca aminte), plus ca Michelle nu isi va uita niciodata profesorul, deci “urma” din proverb ramane “urma”.😀

    Reply

    • Hedwig Silver
      Apr 11, 2014 @ 09:10:03

      mă bucur din suflet că ai decis că merită o șansă filmul acesta; cât despre scena cu mâncatul, cred că e vorba despre un gest reflex… de mâncat, ea mânca oricum, chiar dacă o făcea cu mâna; acum trebuia să-și schimbe obiceiul de a mânca cu mâna folosindu-se de lingură/furculiță; dar gestul reflex de a duce mâna la gură exista deja, deci nu era nevoie să învețe de la zero gestul (așa văd eu toată treaba)

      foarte bine punctate lucrurile în comentariu și mulțumesc pentru că ți-ai exprimat părerea😀

      Reply

  3. iuly
    Apr 09, 2014 @ 13:23:24

    Sincer sa fiu… abia la sfarsit mi-am dat seama ca filmul nu a avut muzica🙂 Povestea a fost prea captivanta sa mai observ si altceva pe langa mine.

    Reply

  4. iuly
    Apr 08, 2014 @ 11:54:33

    Intr-adevar este o capodopera. Toti actorii au jucat impecabil, iar filmul este diferit de celelalte prin subiectul pe care il abordeaza. Eu am vazut-o pentru prima data pe Rani Mukherji in acest film si mi-a placut foarte mult. Cat despre maestrul Amitabh Bachchan nu am cuvinte. O mare surpriza pentru mine a fost micuta Ayesha Kapoor care are mult talent si a intrat perfect in pielea personajului. Recenzia ta a fost minunata si datorita ei, cand o sa am timp, o sa revad filmul.🙂
    PS: Am observat este ca muzica nu este foarte prezenta in aceasta pelicula fata de celelalte.

    Reply

    • Hedwig Silver
      Apr 09, 2014 @ 06:37:54

      subscriu la ceea ce ai spus despre film; mă bucur tare mult că a avut un efect pozitiv recenzia; și da, muzica lispește, însă culmea e că nu m-a deranjat deși sunt mare iubitoare de cântece hindi (nu știu dacă tu ai simțit lipsa sau nu…)

      Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: