”Vărsătorii sunt filantropii zodiacului” – de SHAH RUKH KHAN

Mi s-a semnalat acum câteva zile un articol dintr-o revistă virtuală care publică niște articole scrise de nimeni altul decât SHAH RUKH KHAN. Am fost rugată să traduc articolul în română; zis și făcut. (Dacă am mai dat-o în bară cu traducerea, nu mă omorîți cu pietre, e prima oară când traduc genul ăsta de articol; corecturile sunt binevenite; și alea de ortografie :D) Lectură plăcută!

Ca să fiu direct, vărsătorul este filantropul zodiacului. Să lămurim lucrurile, îmi plac oamenii care fac lucruri pentru alți oameni, îmi plac de asemenea oamenii care fac lucruri pentru animale, împotriva încălzirii globale, pentru pace mondială, creaturi subacvatice, ființe înaripate, amfibieni și pentru oricine sau orice din lumea largă care are nevoie de o mână de ajutor. Îmi place până și cum sună cuvântul elevat ”filantrop”, de fapt după cuvântul ”legendă” ar putea constitui dorința mea de a-l avea gravat pe epitaful meu: ”Aici se odihnește o ‘legendă’ a cinematografiei, blând și ‘filantrop’, care și-a fumat drumul spre Paradis și nu a devenit niciodată vegetarian”.

Sunt aspru criticat pentru că nu lupt pentru cazurile sociale și voi explica asta mai târziu, între timp am căutat niște ‘cazuri’ pe internet cu o perspectivă de a co-opta pe unul sau altul și a salva reputația mea de ‘Vedetă fără un caz’. Iată ce am descoperit:

“David Gracer conduce o cruciadă de unul singur cu un scop modest: salvarea lumii. În timp ce unii așa-ziși eroi speră să smulgă omenirea din fălcile extincției prin eliminarea gazului de seră sau lansarea unor operațiuni militare secrete de amploare, David Gracer are un alt plan în minte. El vrea să salveze lumea prin entomofagie, ceea ce înseamnă: cheia salvării noastre o constituie evitarea delicioaselor aripioare picante și mâncarea insectelor în schimb.”

Nu am fost niciodată un gurmand, nu e una din plăcerile mele. Bănuiesc că aș putea încerca să rumeg niște gândaci și greieri dar nu sunt sigur că ar face altceva decât să mai adauge una la excentricitățile mele tot mai numeroase. Aș putea în schimb să fac propria versiune la ‘salvarea lumii prin stomacul meu’ prin căpătarea unor pătrățele.

Fiica mea și eu ne uitam la Two Broke Girls (Două fete leftere, serial american) într-una din zile. Ne-am uitat la tipul francez dându-și cămașa jos; cu toată îngâmfarea tatălui venerat ca un erou am întrebat-o nerăbdător “Arată mai bine ca mine?” “Bineînțeles, Papa” a răspuns chicotind. Am jurat că o să-l întrec de franțuzul ăla, am să-mi trag un corp mai tare ca al lui, o să-mi dezgolesc mai cu talent pieptul și am să-l scot din visele frumoasei mele fiice. M-am avântat la sală de parcă eram Schwarzernegger pregătindu-se pentru concursul de Mr Univers (acum 20 de ani!!). Melodia din fundal era desigur Eye Of The Tiger și eu continuam să mormăi cuvintele: mă voi întoarce!

Reputațiile nu au fost niciodată mai disputate decât în acea seară. Nici un bărbat nu-și poate permite să fie înlăturat de pe lista fiicei de ‘cel mai sexy tip din lume’. Pur și simplu nu merge. Mă bazam pe fapul că voi fi dl ei Univers pentru tot restul zilelor. Două zile mai târziu, o ușă mai mare decât ego-ul meu rănit a ieșit din țâțâni și-a căzut peste mine. Acum am un umăr fracturat, o rotulă făcută praf, o cicatrice pe obiectul muncii și un vis de domn Univers dărâmat. Stau întins în pat uitându-mă la Tv cu fiica mea din nou și ghici ce? E Două fete leftere și un Bărbat pe jumătate stricat!!! Evident că ‘salvează lumea prin stomacul tău’ nu a funcționat.

Iată încă o cruciadă pe care am găsit-o care merită osteneala: ‘Nimeni nu va face dansul meu decât eu’.

“Ric Silver este proprietarul Electric Slide. Mulțumită lui Ric Silver și cruciadei lui conduse de un singur om pentru a face oamenii să nu mai danseze Electric Slide în public, oricine este prins făcând Electric Slide-ul va fi aspru pedepsit conform prevederilor legale. Pe ce bază crede Ric Silver că poate opri lumea să mai danseze toată noaptea? Pe baza faptului că deține drepturile de autor pentru Electric Slide.”

Asta chiar că m-a pus pe gânduri. Dacă tot ai de gând să deții un ”caz”, de ce să nu începi prin a deține propriile tale mișcări ingenioase pe ringul de dans. ‘Voi cere drepturile de autor pentru Lungi Dance,’ m-am gândit în sinea mea într-un moment de genialitate. Aș putea să patentez lungi-ul și să vând mișcările. Am început să văd imagini în minte: animații, figurine Lungi Dance, cartonașe cu diferite mișcări, cutii pentru prânz cu logo-uri Lungi Dance împrăștiate peste tot, câte și mai câte.  Aș putea să am chiar și o poliție a Lungi Dance-ului ca și poliția morală care gonește sărmane cupluri de îndrăgostiți din parcuri și colțuri ascunse. Fan club-urile mele ar putea să-și ofere serviciile de voluntariat pentru acest minunat caz, am putea imprima indicatoare pe care să scrie ‘Lungi Dance-ul este a lui SRK’, ‘Nu dansa Lungi Dance-ul, tipule’ sau ‘Oricine dansează Lungi Dance-ul va fi dat în judecată’ și să avem proteste la Jantar Mantar. Am putea chiar să înscriem un partid politic și să dăm unor compatrioți o lecție adevărată de ”dans”.

Cine știe, am putea chiar să atragem imaginația publicului. Aș putea să-mi schimb înfățișarea, să port un lungi și să devin erou național. Motto-ul meu politic ar putea fi “Jab politics ho jaaye Gungi, tab kholo unki Lungi” – Când politica devine mută, deschideți-le lungi-ul. Dacă nu eroul fiicei mele, e de-ajuns al națiunii. Dar m-am trezit din visare în câteva secunde. Gândul la purtarea lungi-ului fără o prezență feminină impunătoare alături este de nedorit și după cum am mai spus și puțin cam prea aerisit pentru frigul din Delhi. Brrrr. Acest vis va trebui înghețat în timp imediat! Aș putea chiar să agăț acest caz și în Muzeul Celebrităților pentru cauze pierdute.

Următorul caz pe care l-am cercetat pentru a mea Encyclopedia Causica a fost acesta:

“Ed Lake investigator de pornografie contrafăcută: oricine spune că a murit cavalerismul, evident că nu a auzit de Ed Lake. Din 1996 patrulează internetul protejând domnițe în primejdie de nenorocirile programelor de editare de fotografii. De când a văzut o poză editată cu nudul lui Gillian Anderson, Ed și-a dedicat timpul liber investigării unor alte instantanee cu sfârcuri celebre pentru a determina dacă sunt reale. Pentru că este un gentilom.”

Uite o idee cu adevărat tare. Aș putea angaja pe cineva să preia cazul pentru mine. Fără schimbare de imagine, fără proteste publice istovitoare, fără exerciții demente, asta era ușoară. Angajează un tip care să pescuiască de pe net toată ziulica, tot ce trebuie să facă e să găsească poze maltratate cu mine și să le facă să dispară în neant (nu sunt sigur cum anume va funcționa partea cu dispărutul în neant). Și mai bine, aș putea pune un tip să-mi decupeze și fixeze capul pe corpul franțuzului și să facă să apară asta pe ecranul fiicei mele de fiecare dată când îl caută pe Google. “Mai arătos ca mine” ulmul meu abdomen rămas!!

Dar în timp ce eram preocupat imaginându-mă cum apar pe ecranului Mac-ului fiică-mii arătând ca un armăsar jumate cât vârsta mea, am dat peste tipul ăsta:

“Jesse Rothacker din Pennsylvania s-a acoperit cu șerpi pentru a protesta împotriva portretizării incorecte a șerpilor în filme. Dl. Rothacker conduce “Forgotten Friends Reptile Sanctuary” (Sanctuarul de reptile Prieteni Uitați) așadar poate frustrarea de a petrece opt ore din zi încercând să-i convingi pe oameni că ceea ce are nevoie casa lor sunt niște șerpi în plus l-a dus la asemenea extreme. Ah și e înregistrat protestând pentru a putea să aibă ascunse asupra sa arme de foc în parcuri publice.“

Ar trebui să-l sesizez pe pescarul de pe internet. Șerpilor nu li se acordă respectul cuvenit în industria indiană de film. De fiecare dată când au apărut pe ecran în ultimii 50 de ani, au avut parte de aceeași melodie a îmblânzitorilor de șerpi în fundal. Întotdeauna sunt făcuți să arate malefici și răzbunători, apărând suspicios din colțuri și crăpături sau urmărindu-i obsesiv pe cei care au dat peste soții lor într-o altă viață. Încă nu au fost modelați prin VFX (vă rog contactați Red Chillies VFX, avem niște modele de șerpi extraordinare) și cel mai groaznic, femei îmbrăcate în pseudo-apsare se târăsc făcând dansul șarpelui, cu lentile de contact înfricoșătoare, în timp ce adevărații șerpi din film ajung să semene cu eroinele. Și am crescut cu următoarea confuzie, oare dlui Nicephore Niepce i-a venit ideea camerei foto de la ochii unei șerpoaice? Bollywood-ul ne-a făcut să credem că femeia șarpe face poze tuturor celor care îndrăznesc să o deranjeze din sacrul act al copulării cu soțul ei, care întâmplător poartă întotdeauna o fustă. Cred că mai cu seamă decât mine, șerpii ar trebui să formeze o cruciadă împotriva travestiului, portretizarea speciei lor în filme ca având mereu dermatograf cu clorură de argint în ochi. Cred că va trebui să renunț și la acest caz. Uneori este mai bine să lași problemele lumii în mâinile șerpilor, cum se spune.

Poate că ar trebui să accept că aceste cazuri nu sunt pentru mine cum nu e mâncatul gândacilor. Mă îndoiesc că ideea de a intra sub pielea publicului prin exploatarea nenorocirii altor oameni îmi va surâde vreodată. Am avut parte de suficiente nenorociri în viața mea ca să înțeleg cum te simți să fii un Trofeu al Tragediei. Și am auzit destule conversații despre oameni care trăiesc în condiții precare în timp ce sorbeam șampanie la baluri de caritate. Asta nu înseamnă că sunt cinic la adresa tuturor acelor persoane care fac o treabă excelentă pentru binele omenirii. E doar că “filantrop” pentru mine înseamnă să fii puțin atent, atât. Nu e o chestie complicată deloc. E cel mai ușor mod de a face cele mai mărețe lucruri în viață. “Filantropia constă în a nu sacrifica niciodată o ființă umană pentru atingerea unui scop.” Albert Schweitzer. Nimic mai mult.

Nu e nici un lucru public, ci o întreținere a bunătății în limitele lumii în care eu trăiesc. Încerc.

Filantropia este o etică a compasiunii fundamentată pe străvechea idee a egalității. Egalitatea este acceptarea că toate ființele se nasc cu o demnitate inerentă pentru care li se cuvine respect în mod egal, indiferent de contextualizarea teoretică sau circumstanțială.

Mai pe românește, (acum că v-am uimit cu inteligența mea!): fiecăruia din noi i se cuvine un respect esențial pentru simplul fapt că existăm, indiferent de cum cineva (sau orice împrejurare) decide să ne definească. Până la urmă, toate definițiile sunt limitate, pentru că ele și conotațiile lor se bazează strict pe percepția noastră asupra lumii înconjurătoare.

Recent am văzut un interviu încântător cu președintele Uruguayului, dl Jose Mujica, în care a fost întrebat  cum se simte fiind etichetat drept ‘cel mai sărac președinte din lume’. “Cei care mă descriu astfel sunt de fapt cei săraci,” a răspuns. “Definiția mea pentru sărac se referă la cei care au nevoie de prea mult. Pentru că cei care au nevoie de prea mult nu sunt niciodată mulțumiți.” A fost o afirmație interesantă din partea unui om modest care își donează marea majoritate a veniturilor organizațiilor de caritate și ocârmuiește țara dintr-o fermă modestă unde conduce propriul tractor. A întors o idee pe care toată lumea o lua drept împământenită cu susul în jos. De fapt, punea sub semnul întrebării modul în care lumea a ales să-l definească atât pe el, cât și pe așa-zisa lui sărăcie.

Este cu adevărat minunat să răstorn noțiuni acceptate și să trăiesc reînnoind idei constant. Îmi place să fac asta împreună cu copiii. Relația mea cu ei nu este fixată în sensul clasic al cuvântului în care copiii se raportează la părinte. Îi văd ca pe niște tovarăși într-o călătorie, învăț de la ei și ei învață de la mine. Nu există o supremație asumată între noi. Privesc relațiile prin prisma libertății și dezvoltării mai degrabă decât prin limitare și control.  Asta poate fi derutant pentru unii câteodată, dar mai mult decât atât, este încurajator. Cred sincer, spre exemplu, că frumoasa mea mașină de lux îmi aparține în aceeași măsură în care îi aparține și lui Mohan, șoferul meu. De fapt, Mohan este mai categoric în sentimentele sale decât mine. Aceasta este o alinare atât pentru mine, cât și pentru el (și posibil și pentru mașină!). Vă îndemn să încercați această viață pe invers și să vedeți oamenii într-o nouă lumină. (PS: vă rog fiți cu băgare de seamă când aplicați aceste idei ingenioase asupra căsniciilor voastre!). Mi-ar plăcea să cred că filantropia este abilitatea de a înlătura barierele create de limitările noastre în gândire și să simt compasiune pentru toate ființele (inclusiv noi). Așa cum a spus Mother Jones, “Adresa mea este precum pantofii mei. Călătorește cu mine. Rămân acolo unde este o luptă împotriva nedreptății.” Așa că luptă pentru cele mai mici lupte pentru cele mai mici nedreptăți. Începe această luptă cu tine însuți. Incapacitatea de a nu vedea uneori micile nedreptăți care pornesc de la tine. Lasă “filantropia” să călătorească alături de tine tot timpul, în orice loc, nu neapărat în anumite cazuri și pentru anumite organizații.  Dacă toți facem acest lucru, atunci vom avea cea mai mare și mai îndrăzneață organizație caritabilă – lumea însăși. Ușor nerealist, dar așa cum am mai spus încercați să trăiți viața invers. Și puteți încerca asta acasă, e lipsit de pericole și nu necesită cascadorii.

Am citit și că vărsătorii sunt cei mai futuriști gânditori ai zodiacului. Ar trebui să fie niște profeți care refuză să rămână prinși în meschinării sau trecut. Compasiunea este produsul observării măreției lumii și înțelegerea insignifianței noastre în ea. Ambele merg mână în mână. Nimeni nu ar trebui să preia cazuri importante dacă fiecare din noi am face un efort în a ne deschide mințile către celălalt și în a fi amabili în fiecare zi. Nimeni nu ar mai simți nevoia să “salveze lumea” dacă am înțelege cu toții imensitatea universului,  frumusețea ei pură și minunatul dar al vieții pe care ni l-a dat. Prin cuvintele lui Bob Marley, un vărsător celebru, “Viața este un mare drum cu multe indicatoare. Deci când conduci prin șanțuri, nu-ți complica mintea. Fugi de ură, fapte rele și gelozie. Nu te îngropa în gânduri, pune-ți planul în aplicare. Trezește-te și trăiește!”

Încerc să fac asta într-o oarecare măsură. În fiecare zi. Mai cred și că vedetele ar trebui să se lipească de asociații și cazuri pentru a-și duce mai departe mesajele. Avantajele vedetelor în a fi legate de cazuri nu sunt povești, ci sunt reale și produc rezultate uimitoare în conștientizare. Combinația dintre folosirea creativității lor și statutul de persoană publică determină o transformare. Dar nu toată lumea este vedetă. La drept vorbind, fiind partener în cadrul atâtor astfel de organizații, simt că rolul meu ca și individ este mai important și mă întreb cum aș fi dacă nu aș avea eticheta de vedetă lipită de mine. În asta constă convingerea mea. Cu toții trebuie să dezvoltăm simțul de a vedea și nevoia, nu doar cazul. Și să transformăm ‘nevoia’ în a face ceva în acest sens.

P.S. Pe când ați terminat de citit articolul, vreau să vă informez că m-am întors la făcut abdomene. Trebuie. Cu sau fără cârje… mă voi întoarce. Franțuzule, adăpostește-te!

Shah Rukh Khan

Sursa: http://www.dnaindia.com/entertainment/column-aquarius-is-the-humanitarian-of-the-zodiac-writes-shah-rukh-khan-1962646