Valabil pentru săptămâna 17: 24-30 martie 2014
Dacă tot a fost Holi și dacă tot au sărbătorit indienii cu entuziasm și au colorat totul în jur, m-am gândit să ne colorăm împreună săptămâna în culorile dragostei cu acest film. E unul dintre filmele foarte dragi mie, deși a trecut ceva timp până să ajung să-l înțeleg cu adevărat.
scuzați posterul german, dar e de bună calitate imaginea
Inițial, mi s-a părut unul dintre filmele nesfârșite în care niște tineri se îndrăgostesc, aleargă 2 ore jumătate în jurul copacilor în lanurile de porumb și la sfârșit se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, după ce băiatul s-a bătut cu jumătate din populația localității pentru a o câștiga pe fată. Însă eu pierdusem esențialul: puterea pe care dragostea poate s-o aibă și efectele ei uimitoare asupra unei inimi împietrite de mândrie și nefericire.
Dacă mă iau după titlu, centrul de interes pentru public sunt poveștile de dragoste ale tinerilor. Dacă mă iau după impactul asupra spectatorului, fără vreo urmă de îndoială afirm că modalitatea în care înțelege Raj Malhotra dragostea este coloana întregului demers artistic (sunteți bineveniți să mă contraziceți 😀 ). Astfel că titlul e o alegere interesantă datorită formei pe care o are: pluralul de la muhabbat/mohabbat care la bază înseamnă iubire, dragoste, dar care poate să ajungă să însemne poveste de dragoste; avem deci un personaj a cărui poveste de amor inspiră alți tineri, aceștia devenind la rândul lor protagoniștii propriilor povești de dragoste.
Despre creionarea idilelor tinerești am cuvinte de laudă deoarece iubirea lor este caracterizată de stângăcie și nesiguranță la început, comportament pueril cu ușoare accente de gelozie, dar și puritate, sinceritate, loialitate. Sunt exponenții generației pe care eu o admir în filme fiindcă nu au avut nevoie de scene deocheate de sex sau dansuri lascive de prost gust pentru a demonstra că se îndrăgesc. Comportamentul lor era încă sub imperiul timidității, și cu toate acestea, prin gesturi modeste, reușeau să exprime gânduri profunde.
Și acum, să trecem la partea cea mai plăcută (pentru mine): povestea de dragoste care acționează ca un soare coborât pe pământ, orbind cu a sa lumină și încălzind inimile cu care vine în contact. În ciuda faptului că vorbim despre o iubire neîmplinită, totuși e mai vie și mai palpabilă decât multe altele, care leagă de zeci de ani cupluri. De ce? Pentru că este mai presus de rutină, monotonie, interes, materialitate; reprezintă unirea a două suflete într-un singur trup, fiind genul de iubire în care se regăsește o picătură de divinitate. Se spune să nu alergi după dragoste cu scopul de a avea vreun beneficiu; în schimb, dăruiește-o, și vei vedea că dragostea va alerga în brațele tale – aș putea spune că se potrivește și personajului nostru care oferă atât de mult fără a se aștepta la nimic în schimb că lui Dumnezeu i s-a făcut milă și i-a dat posibilitatea de a-și trăi în continuarea povestea, chiar dacă într-o formă neobișnuită.
Apreciez și admir îndârjirea cu care luptă Raj pentru a sădi sămânța dragostei într-o grădină cu totul uscată, în care pătrunderea razelui soarelui este blocată de perdeaua norilor întunecați și furioși, în care ploaia refuză să cadă pentru că știe că darul vieții nu va fi apreciat; briza răcoritoare a încetat demult să mai bată, tot ceea ce a mai rămas e un vânt aspru și singuratic care nu reușește altceva, cu rafalele sale, decât să ridice colbul în aer și să măture dintr-un loc în altul frunzele veștejite – bucățile inimii lui Narayan Shankar, directorul școlii (sau dl. Gurukul, după cum l-a poreclit mama).
Profesorul entuziast este convins că prin puterea exemplului poate readuce primăvara în toamna eternă a inimii dlui Gurukul. Apropos de toamnă, frunzele veștejite sunt un simbol tare interesant în film (trebuie să vă mărturisesc că m-am abținut cu greu să nu încerc și eu să scriu o poezie pe ”hârtia” neobișnuită). și mai interesantă este simbolistica lor, care mie cel puțin mi se pare paradoxală: frunzele căzute ne duc cu gândul la stagnare, tristețe, sfârșit, moarte; și cu toate acestea ele pot fi simbolul schimbării, maturității, înnoirii, regenerării, al unui nou început; marchează în același timp sfârșitul unei etape, dar prevestesc și începutul unui nou anotimp – în cazul nostru, anotimpul dragostei.
Mă dezarmează pesimismul și mândria cu care dl Gurukul afirmă ceva ce noi, muritorii de rând, se pare că pricepem: dragostea e o utopie, viețile oamenilor trebuiesc guvernate de disciplină, reguli stricte, comportament bazat pe rațiune, nu pe sentimente, cu o perspectivă bine ancorată în realitate, nu în vise și închipuiri. Întregul efort a lui Raj este privit de director ca un atac la persoană, ceea ce declanșează în mintea lui un război: între iubire și frică (opoziția asta îmi aduce aminte de melodia ”Pyaar Kiya To Darna Kya” al cărei mesaj se poate rezuma prin ”de ce să-ți fie teamă să iubești? A iubi nu e o crimă”). Deși ajuns la o vârstă la care acumulase mai multă experiență decât Raj, dl. Gurukul are o convingere de nestrămutat că dragostea poate provoca numai durere și suferință (deloc de condamnat, având în vedere întâmplările din propria familie). Însă exclude posibilitatea unei existențe în care dragostea nu doboară, ci înalță; nu distruge, ci clădește; nu pierde, ci câștigă. Nu poate accepta ideea că dragostea nu concurează cu nimeni, numai ceva efemer simte nevoia să se afirme, pe când iubirea e eternă, mereu prezentă în orice etapă a vieții (părinte-copil, soț-soție, credincios-Dumnezeu etc.). pentru Raj, important este să nu ajungă cineva să fie pedepsit pentru că s-a abandonat în brațele celui mai frumos sentiment din lume – iubirea; departe de el gândul să-și impună părerile, care deși perfect argumentate, în ochii directorului păreau absurde, chiar nesănătoase. Raj trebuie să devină un magician, să vrăjească publicul ostil.
Scena în care Raj vine să-și declare înfrângerea este magistrală: subliniază că învinsul în toată afacerea este însușu dl Gurukul tocmai pentru că, tată fiind, și-a pierdut fiica la o vârstă fragedă. Modul în care toate acestea sunt exprimate este unul subtil, însă evident pentru publicul indian. Intervine măiestria regizorului și cameramanilor care oglindesc chipurile bărbaților în sticla tabloului ce adăpostește fotografie fetei – nici unul nu se bucură în sens plenar de tânără, pierderea fizică fiind definitivă și ireversibilă. Diferența este cea de perspectivă: unul o poartă în suflet zi și noapte și se bucură de prezența ei metafizică, pe când celălalt interiorizează tragedia până la modul absolut care devine sinonim cu respingerea oricărei manifestări a dragostei. Unul deplânge soarta nedreaptă aprinzând lumânări la fotografia fetei, celălalt nici măcar nu are nevoie de o bucată de hârtie pentru a și-o aminti: fie că e treaz, fie că doarme, ea e mereu acolo, în spatele genelor, zâmbind larg și așteptându-l cu brațele deschise pentru că oriunde există iubire, acolo e vede pe ea.
Raj spera că dacă va umple atmosfera cu iubire, directorul își va putea zări fiica și va vedea că e fericită, iar durerea se va diminua și că încetul cu încetul va lăsa să treacă toamna, va da la o parte cu mâna norii negri pentru a permite razelor solare să-i lumineze sufletul. Până când nu va înțelege că fata este incompletă fără cei doi (tată și soț), nici unul nu va putea duce o viață împăcată.
Pe când totul pare pierdut, iată că forța care pune în mișcare universul și-a croit drum prin cămpul de bătălie, a ajuns la zid și într-un final l-a doborât, aducând cu ea primăvara în inima unui tată greu încercat de soartă.
Despre muzică nu cred că trebuie să comentez nimic pentru că este excepțională!
E unul dintre acele filme care atinge coarda sensibilă a omului și care dacp nu e urmărit până în ultima secundă, totul a fost în zadar. E unul din peliculele care aduce în prim plan valorile familiei, importanța dragostei, dar mai ales efectele nefaste ale comportamentului stăpânit de o minte îngustă. Închei prin fraza: ”cum poți pretinde că-l iubești pe Dumnezeu dacă nu-ți iubești aproapele?”
![Tum Hi Ho [AASHIQUI 2 - 2013] Versuri traduse](https://hedwig27silverhenna.files.wordpress.com/2020/10/cropped-img_20200123_0002-copy.jpg?w=40){kind=small}
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: