Câte limbi și dialecte are India? – limbă sau dialect?


Mi-a venit ideea acestui articol în urma unei discuții peste care am dat, întâmplător, pe FB și unde, care mai de care, fiecare opinant se străduia să dea numărul exact de limbi și dialecte din India; evident, conversația s-a dovedit extrem de spumoasă: „sunt 8.671 de limbi și dialecte”, spunea cineva; „ba nu, alea sunt doar dialectele, limbile sunt 20”, răspundea altcineva. În urma celor lecturate, mi-am pus întrebarea: oare câți știu diferența dintre limbă și dialect?

După succintele explicații pe care le voi oferi, veți constata cât de subțire și grea de definit este granița dintre limbă și dialect.

La facultate (pentru cei care nu știu, sunt absolventă de limbi străine), ne-au învățat că pentru a distinge o limbă de un dialect putem recurge la două mari clase de criterii: lingvistice și non-lingvistice.

Criterii lingvistice:

  1. Inteligibilitatea mutuală/reciprocă

Dacă ar fi s-o luăm de-a bună, drept infailibilă, regula spune că acele două varietăți lingvistice care sunt inteligibile reciproc sunt dialecte ale aceleiași limbi; pe cale de consecință, două varietăți lingvistice care nu sunt inteligibile reciproc sunt două limbi diferite.

DOAR CĂ cercetătorii, în atâția ani de când studiază limbile, nu s-au putut pune de acord asupra unui procentaj pentru ca două varietăți să fie declarate dialectele unei singure limbi sau două limbi distincte; încă nu există, și-au curs râuri de cerneală (și vor mai curge), o clasificare/un tabel care să ușureze munca unora și să închidă gura altora (ex. dacă două varietăți lingvistice coincid în proporție de 80% ca vocabular, 50% gramatical, 40% fonetic să însemne că sunt dialecte ale aceleiași limbi).

DECI, ce facem cu două varietăți care se aseamănă vădit, dar sunt declarate limbi diferite, de pildă hindi și urdu? Ce facem cu acele varietăți declarate dialecte ale unei limbi mamă, dar între care lipsește inteligibilitatea reciprocă, cum ar fi cazul chinezei?

  1. Asemănare structurală

Regula spune că acele varietăți care sunt similare din punct de vedere structural înseamnă că sunt dialectele aceleiași limbi; dacă, în schimb, asemănarea structurală este minimă, avem de-a face cu două limbi diferite.

Iarăși, invocăm niște PROBLEME: cum putem cuantifica asemănarea structurală? Până în prezent, nu există un consens privind acest subiect. Asemănările structurale pot privi doar o parte din limbă, de ex. vocabular și să lipsească sau să fie nesemnificative în celelalte domenii. Asemănările dintre hindi și urdu există fără îndoială și, totuși, ele sunt privite ca două limbi distincte. Diferențele dialectale ale limbii engleze – ce pot genera probleme de înțelegere și comunicare între vorbitori – sunt pregnante, dar engleza este, totuși, văzută ca un tot, o singură mare limbă.

Iată-ne și-n fața criteriilor non-lingvistice (asupra cărora nu voi insista):

  • Numărul de vorbitori
  • Tradiția (limba unei literaturi sau religii etc.)
  • Prestigiul
  • Naționalitatea/cetățenia/etnia (fiindcă trăiesc în România este natural să vorbesc românește)
  • Influența politică (conducerea unui stat decide că limba vorbită acolo va fi x)

Și aici intervin numeroase PROBLEME: ex. doar pentru că-i desparte o graniță, nu putem neglija asemănările dintre hindi și urdu, chiar dacă sunt tratate ca limbi diferite (din prisma alfabetului, de pildă). Toate bune și frumoase, dar ce soluții avem? N-o să vă placă răspunsul, dar altul mai bun nu am: totul se rezumă la vorbitor/scriitor! Da, atât de simplu. Dacă eu, ca vorbitor nativ de română ardelenească mă întâlnesc cu un moldovean care-a trăit la țară toată viața lui, e foarte probabil să avem probleme de comunicare; dar, ne putem adapta după nevoile celuilalt, ajungând, într-un final, la un numitor comun. E valabil pentru oricare varietăți, limbi sau dialecte, care comportă suficiente asemănări cât vorbitorii să poată comunica; referitor la hindi, eu m-am înțeles foarte bine cu un vorbitor nativ de urdu, deși fiecare dintre noi a avut cuvinte necunoscute – sinonimele și explicațiile au fost suficiente pentru a îndepărta obstacolele.

Din punct de vedere istoric, tendința este ca un dialect, odată cu trecerea timpului și intervenția diverșilor factori, să primească întâietate și să devină limbă. Apoi, după stabilizare și codificare în dicționare și gramatici, devine limba standard, vocea întâi care dă tonul în comunicare. Dintre cele două clase de criterii enumerate, tinde să primeze cea de-a doua; de cele mai multe ori, lingvistica nu poate să lupte cu tradiția, cultura sau presiunea politică.

Consider c-ar trebui să ne preocupe mai mult asemănările, deosebirile, istoria, etapele de dezvoltare și paralelele ce pot fi trasate între limbi pentru a le putea învăța mai ușor și pentru a ne înlesni comunicarea, fără un efort prea mare. Există o vorbă în ungurește (sunt sigură că e ceva universal) care zice „câte limbi cunoști, atâția oameni ești” sau „câte limbi vorbești, atâtea vieți trăiești” – și cred că se potrivește de minune contextului nostru.

În încheiere, vă las să răspundeți singuri la întrebarea: câte limbi și dialecte are India?

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: