PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.
Potrivit hinduismului, căsătoria reprezintă uniunea unui bărbat cu o femeie prin angajarea de a urmări îndeplinirea Dharma (legea morală), Artha (bunurile), Kama (dorințe fizice sau materiale) și Moksha (eliberare) împreună. Unește două familii, nu doar doi indivizi. Se concretizează într-o existență pământeană binecuvântată cu plăcere, progres, prosperitate, bucurie pe de-o parte, iar pe de alta este un altar pentru creștere spirituală. Societatea o recunoaște fiindcă din ea rezultă viitoarea generație, importantă pentru dezvoltarea socială și culturală a comunității. Căsătoria este un pas crucial în viața oricărei persoane, de aceea se încadrează și în hinduism în cadrul sacramentelor, adică sfintelor taine, numite sanskaara. Precum în creștinism, ele sunt menite a construi o fundație pentru a trăi moral. De asemenea, se adaugă scopul de a crea și a dezvolta și perspectiva religioasă și spirituală a individului asupra lumii și a vieții.
Înainte de căsătorie
Vaak Daanam
Se începe desigur cu etapele înainte de nuntă prin trimiterea de către viitoarul mire a fraților mai mari la tată viitoarei mirese pentru a-i cere mâna. Se recită felurite imnuri pentru ca cei plecați să se întoarcă grabnic și victorioși, ca zeii să-i binecuvânteze pe cei plecați la drum și să-i apere în misiunea lor, ca nunta să fie una plină de armonie, fără obstacole. Tatăl fetei acceptă propunerea, iar accest accept simbolic ce urmează a fi concretizat prin logodnă poartă numele de vaak daanam.
Logodna – sagaai/roka
Ceremonia de logodnă are loc, desigur, înainte de nuntă. Poate fi oficiată cu luni sau cu câteva săptămâni înainte de nunta propriu-zisă. Este un eveniment intim, cu rudele cele mai apropiate prezente. Se dau cadouri atât mirilor, cât și rudelor acestora și se marchează începutul relației tinerilor, dar și familiilor lor. În contemporaneitate, se poate transforma într-un eveniment fastuos, ținând o recepție la un restaurant luxos.
Cu câteva zile înainte de nuntă
Ceremonia Haldi – pregătirea mirilor înainte de riturile nupțiale
Ceremonia Haldi este precum un tratament antic asemănător spa-ului modern. Principala diferență este că pe lângă relaxare, mai apar și zeci sau sute de rude care vin să-i susțină pe tinerii îndrăgostiți înainte de începerea unei noi vieți împreună.
Membrii familiei aplică pe chipul, mâinile și picioarele mirilor pasta de culoare galbenă, dorind să-i facă și mai frumoși decât sunt deja. Pasta de turmeric are și calități curative, luminând tenul obosit,iar ea se aplică de șapte ori. În timpul ceremoniei, unele familii preferă să le lege tinerilor și diverse amulete pe mâna drepată care să-i protejeze de rău sau de deochi, urmărindu-se ca ceremonia de căsătorie să decurgă fără obstacole.
În unele case, mirii aplică puțină pastă pe prietenii și/sau frații necăsătoriți. Se crede că oricine este uns cu pasta binecuvântată a mirilor își a găsi în curând un tovarăș de viață foarte frumos.
Sangeet
Acest eveniment își ia numele de la cuvântul sangeet care înseamnă muzică. Astfel, este vorba despre o seară dansantă, distractivă în care se cântă și se dansează pe cele mai moderne ritmuri. Se ține cu câteva zile înainte de nuntă și deseori se combină cu seara de mehndi, în care toate femeile își aplică câte un model, alături de mireasă. Inițial, era organizat doar de familia miresei, prezente fiind doar femeile din familia ei. Odată cu timpurile schimbătoare, se ține de ambele familii, iar în funcție de mentalitate, se poate organiza un spectacol comun pentru ca mirii să se bucure împreună de voia bună. Era specific nordului Indiei, dar a pătruns și în cultura bengaleză sau a Indiei de sud.
Sunt invitate toate rudele de sex feminin, uneori fiind acceptați și bărbații doar pentru a fi puși să danseze sau pentru a fi tachinați. Se cântă melodii tradiționale legate de nuntă, de pregătirea miresei pentru o viață nouă alături de noul ei tovarăș și familia acestuia. Fetele nemăritate dansează pe diverse ritmuri pentru a spori bucuria. Se poate ca și cuplurile tinere să danseze pentru a aduce bunăvoie și a mai tăia din stresul creat de pregătiri. Nici mireasa nu scapă de tachinări, dar binecuvântările pentru o viață fericită o vor face să uite de toată oboseala. Se deapănă amintiri din copilăria fetei, mama aducându-și aminte cu drag de toate clipele petrecute împreună. Se mănâncă tot felul de gustări și dulciuri, atmosfera fiind una relaxată și intimă.
Mehndi
Pasta de henna înfrumusețează trupul miresei, dar are și rolul de a trezi lumina interioară latentă. De asemenea, poate ajuta mireasa să mai scape de stres pentru că are un efect răcoritor asupra pielii și implicit a organismului.
Jul 16, 2017 @ 12:14:35
Buna ziua!
Voi merge impreuna cu iubita mea la o nunta in India, mai anume in Kannur/Kerala.
Ma puteti ajuta cu un sfat asupra cadourilor ce se dau la nunta? Unii zic de bani, altii de aur, samd.
Multumesc!
Jul 16, 2017 @ 15:32:43
mă bucur să aud asta, în primul rând; nu știu cât de potrivită sunt să fac astfel de sugestii; din ce-am mai văzut, se fac cadouri în bani (orice sumă, doar să se termine în 1: 101, 501, 1001 etc. rupii); foarte dese sunt hainele drept cadou, saree-uri de mătase pt doamne, bluze (kurta) pentru domni; nu știu ce să zic de aur, dar bijuterii se oferă cu siguranță; toate cele bune, distracție plăcută și sunt curioasă să aflu cum ați petrecut, la întoarcere 😀
Jun 04, 2015 @ 10:04:00
Cred cu tărie despre căsătorie că este o prefigurare (o analogie) a ,,căsătoriei mistice” a sufletului (surat) cu Mirele divin (Swami). Ce ziceti?! Mai ales muzica…
Jun 09, 2015 @ 08:58:39
eu nu văd căsătoria de genul acesta în acest mod, mai degrabă văd în tradițiile mistice tot ceea ce menționai mai sus