Filmul săptămânii: RAHASYA (2015)


valabil pentru săptămâna 73: 20-26 aprilie 2015

Rahasya-2015

Așa cum o spune și titlul, se lasă cu mister în acest film. Misterul rezolvării unei crime. Uneori, uitându-mă la filme sau seriale, mă simt un intrus, un martor care ajunge să privească niște fapte odioase și să se mai și amuze din când în când de parcă e vorba despre un spectacol, uitând măcar pe moment că întâmplările pot fi și reale, că unii trăiesc astfel sau au parte de asemenea tragedii.

Pe parcusrsul desfășurării acțiunii, descoperim secrete din viața de familie a personajelor principale pe care nu le-am fi bănuit nicicând. Începi să te gândești dacă poți cunoaște cu adevărat pe cineva vreodată, poate chiar să analizezi dacă ai fi capabil să recunoști semnele unei vieți duble. Într-un final, constați fragilitatea relații interumane și ajungi la concluzia dureroasă că pentru a se rupe ceva trebuie foarte puțină presiune.

Are ceva din Agatha Christie prin faptul că fiecare personaj este considerat suspect și că se poate dovedi autorul crimei. În plus, reuniunea de la finalul filmului aduce mult a Poirot. Actorii își joacă bine rolurile, iar încurcăturile și răstunările de situație îl țin pe spectator în priză pe întreg parcursul filmului. Vi-l recomand cu căldură și aștept părerile voastre.

Advertisements