Filmul săptămânii: VEER-ZAARA (2004)


shahrukhkhanveerzaarawallpaper

valabil pentru săptămâna 18: 30 martie-6 aprilie 2014

După neavizata mea părere, e unul dintre cele mai bune filme contemporane de limbă hindi și una dintre cele mai frumoase povești de dragoste. Cu alte cuvinte, acest film constituie un bun manual de dragoste fiindcă surprinde toate aspectele: cele pozitive, atracția inițială, inocența, comunicarea non-verbală, înflorirea iubirii; dar și etapele mai puțin plăcute: suferința, dorul, sacrificiul, despărțirea, neîmplinirea.

Ceea ce crește valoarea filmului este latura cultural-etnică pe care creatorul a adăugat-o. Vorbim despre o dragoste care pare de la început sortită eșecului dacă analizăm puțin relațiile dintre India și Pakistan: știm că de când și-au cucerit independența, cele două națiuni sunt departe de a fi prietene și nu ratează nici o ocazie să se bălăcărească în public sau să arunce vina unul în ograda celuilalt. Asta dacă privim totul superficial, la suprafață. La o analiză mai atentă, mergând în profunzime până la structura internă a omului, cea mai elocventă descriere este cea din My Name Is Khan: care e indian și care pakistanez? Cu toții calcă pe același pământ, cu toții respiră același aer (bine, uneori poate fi mai poluat), soarele nu refuză să-i lumineze în funcție de graniță și nici ploaia nu se oprește din cădere pentru că atinge pământ hindus sau musulman (de fapt, mi se pare cretină exprimarea ”Indian/Romanian soil”, stil folosit și în românește – pământul e unul singur, identitatea noastră este alcătuită din componente culturale și lingvistice care țin de ființa umană, nicidecum de pământ sau natură).

În aceste condiții, nu este imposibil ca dragostea să se înfiripe între doi oameni de naționalitate diferită, mai ales că au un fond cultural comun. Mai mult, războiul mediatic dintre India și Pakistan este alimentat politic pentru că de cele mai multe ori oamenilor simpli nu le pasă dacă vecinul e chinez, australian, creștin sau hindus (cu mențiunea că fiecare pădure are uscături).

Iată că, în același timp, sunt creionate două lumi: cea pakistaneză, a unei familii din înalta societate în care imaginea publică este mai presus decât fericirea membrilor ce o compun, comportamentul potrivit fiind un element imperios necesar. Respectul pentru ceea ce reprezintă familia și valorile ei este de neconceput să fie încălcat deoarece decăderea onoarei e sinonimă cu sinuciderea publică; de cealaltă parte găsim lumea hindusă, a unei familii simple în care dragostea este cea mai de preț, coroana care e împobobită cu toate învățăturile unor părinți modești cu frică de Dumnezeuși de o bunătate rar întâlnită. Ambiția, perseverența, munca și efortul, curajul de a lupta împotriva ideilor preconcepute ale societății, deschiderea la nou, dar mai ales virtutea e a asculta alte păreri și de a le lua în seamă chiar dacă vin din partea cuiva mult mai tânăr sunt cele care caracterizează acest univers. Cu toate că cele două sfere au puncte în comun precum ambiția și perseverența, există multe elemente care preschimbă forța magnetului din atracție în respingere: răceala lumii pakistaneze dă de înțeles că odată născut, trebuie să renunți la ceea ce te caracterizează ca individ (pasiuni, vise, dorințe) deoarece nu faci parte dintr-o familie oarecare, tot ceea ce ține de deciziile proprii fiind înghițit de interesele figurii paterne. În contrast, în India se cultivă educația ca mijloc de accedere pe scara socială și soluția pentru progres. Comunitatea este una strânsă; atunci când e motiv de petrecere toată lumea participă, iar la nevoie se spijină reciproc. Este greu de crezut că jumătățile, atât de diferite, pot forma cu succes un întreg, însă dacă e să dăm crezare legilor nescrise care spun că acolo unde este dragoste, orice e posibil și contrariile se atrag, putem avea parte de surprize plăcute. Adevărul e că reprezentanții lumilor nu sunt atât de diferiți: ea, pakistaneză, nu a fost lipsită de iubirea părintească, ci mai degrabă e alintat și rebela familiei, prea puțin dispusă să se schimbe pentru a îndeplini visele mărețe ale tatălui. Așadar, configurația ei înclină către omul care respiră pentru a iubi și a fi iubit. De cealaltă parte, el, indian, deși stăpânit de un puternic simț al datoriei pentru țară și cetățeni, nucleul său este compus din atomi ”iubăreți”, fiind genul de om care îi molipsește pe cei din jur cu bunăvoia lui, iar atunci când iubește o face necondiționat și cu întreaga ființă.

Structura filmului este una interesantă pentru că reușește să te țină în suspans până la final; faptul că s-a recurs la flashback-uri ca și metodă, oferă mai multă libertate și flexibilitate echipei, dar și posibilitatea de a improviza. Întâlnirea celor doi este iarăși una neobișnuită și deloc romantică.

Nu cred că a rămas vreo latură a dragostei neexplorată: avem iubirea față de un bun prieten (vezi Zaara-Bebe; Zaara-Shabbo), față de părinți (vezi Zaara-familie; Veer-familie), față de partener (vezi Veer-Zaara). Tot dragostea este cea care îi aduce împreună în primul rând: cea pe care Zaara i-o poartă celei care i-a fost ca o doua mamă. Scena de la templu este tare emoționantă fiindcă, la urma urmei, nici unul dintre cei care au îndeplinit ultimele rituri nu era copilul biologic a lui Bebe, însă ambii au preluat îndatoririle și au devenit mai mult decât atât – copii spirituali, legătură care nu poate fi ruptă nicicând.

Persoana care se va schimba cel mai mult este Zaara; după mine, ea este personajul principal fiindcă parcurge o călătorie inițiatică prin care face cunoștință cu lumea reală și cu dragostea adevărată, nemuritoare. Departe de ea gândul că această excursie îi va transforma existența magistral. Îmi place extrem de mult ideea trocului: eu te-am ajutat, acum merit o răsplată (contrar principiului ”everything is fair in love and war”, aici nu merge sustragerea de la răspundere; pentru ca totul să fie echitabil, trebuie să cheltui aceeași sumă). Nu i-ar fi trecut prin cap Zaarei cât de scump o va costa toată afacerea. Ea pornește către o destinație necoscută alături de un străin și în ciuda circumstanțelor, nu se îngrijorează de rezultat; parcă o voce abia perceptibilă îi șoptea la ureche ”va fi bine, nu-ți fie teamă” (foarte romanțat, prea puțin probabil în viața reală, dar nu imposibil).

20491_vir-i-zara_or_veer-zaara_1024x768_(www.GdeFon.ru)

Lumea lui Veer e colorată, iar oamenii din ea sunt buni, ospitalieri, sinceri și te tratează ca pe un membru al familiei dându-ți din puținul lor. Aici, Zaara a întâlnit, oameni calzi, primitori și care nu dădeau doi bani pe poziția ta socială. Liberi de prejudecățile omului modern, sun capabili de o analiză mai exactă a caracterului: simt imediat persoana oportunistă, nesinceră și o resping rapid; pe cel cald, mărinimos, curios îl apreciază chiar dacă poate fi încăpâțânat uneori. Amintirile acumulate în scurtul timp petrecut acolo sunt suficiente pentru o viață întreagă.

Am un număr destul de mare de scene preferate:

  1. Remarca avocatei Saamiya cu privire la comportamentul gardianului față de Veer – ”te-ai întrebat vreodată de ce un indian hindus poartă numărul sfânt al lui Allah?; ai face bine să te gândești de două roi înainte să i te mai adresezi astfel…” – nu face altceva decât să accentueze simbolismul religios prin semne prevestitoare și a sublinia ideea că omul bun poate fi recunoscut de cei din jur dacă aceștia sunt suficient de atenți…
  2. Prima oară când Veer vorbește cu cineva după decenii de tăcere – ”pentru că mi-ai spus pe nume” – subliniază dezumanizarea și pierderea identității într-un context în care nu mai ești considerată o ființă umană, ci o bucată de carne ambulantă; e cumplit să ajungi un cadavru viu de la o persoană care se implica activ în problemele societății, nefiind doar o îngrădire a dreptului la liberă exprimare, ci chiar ștergerea identității, golirea sinelui până în punctul în care ajungi să nu te mai recunoști în oglindă… Voi face un arc și voi lega acest episod de un altul, cel din sala de judecată când avocata Saamiya se încăpățânează să-l tot boteze pe avocatul acuzării; după cum era de așteptat, acesta își iese din pepeni ”D-șoară, nu mă cheamă Khan, mă numesc Zakir Ahmed!”; cu același avânt vine și răspunsul Saamiyei ”Dvs. nu ați rezistat să vă pocesc numele nici măcar o dată; imaginați-vă cum a trăit acest om atâta timp…” – acestă scenă mai aduce în prim plan și statutul femeii în societate; filmul afirmă cu tărie că și femeia este capabilă de lucruri uimitoare, demne de admirat și că poate lucra cot la cot cu bărbatul, ca de la egal la egal. Imaginea femeii nu mai este aceea de casnică, sub papucul soțului și mamă a mulți copii, ci a celei care se implică în treburile comunității, se educă și chiar îi depășește pe exponenții sexului opus. De la ființa pasivă, ușor impresionabilă, se conturează persoana activă, cu inițiativă, ambiție și dorința de a demonstra lumii că femeia poate fi nu doar soră, mamă, prietenă, soție, ci și un adversar redutabil (cam ca și vorba aia: femeia poate purta pantaloni la serviciu, dar bărbatul poate purta fustă în aceleași condiții?).
  3. Plecarea Zaarei din satul natal a lui Veer; cuvintele pe care le rostește părintele lui Veer arată universalitatea valorilor morale și virtuțile insuflate de către părinți și vin să susțină ideea că oriunde în lumea asta largă vei marca viețile multora dacă ești cu adevărat OM…
  4. Despărțirea din gară îmi reamintește de cât de diferiți sunt totuși cei doi: el își spune părerea fără ocolișuri, pe când ea este surprinsă de atitudinea dezarmant de sinceră; pentru ea, el a fost doar un trecător pe cărarea vieții, pe când pentru el, ea este totul. Ceea ce pentru ea este lipsit de importanță, pentru el constituie detaliul crucial are schimbă povestea. Interacțiunea dintre logodnicul Zaarei și Veer se aseamănă cu întâlnirea dintre foc și apă: Raza, cu o atitudine superioară, se impune precum focul – ”Cum aș putea să te răsplătesc?” – iar Veer contracarează prin forța nebănuită a apei și-l lasă surprins – ”Să n-o faceți niciodată să plângă”. Fraza pe care Veer o rostește la despărțire, ”nu uita că, dincolo de graniță, există cineva care și-ar da viața pentru tine”, devine laitmotivul unei alte scene: cea în care Zaara discută cu mama ei despre dragoste – ”Și-ar da tata viața pentru tine?” este întrebarea care o frământă, iar atunci când mama ei îi dă un răspuns nesatisfăcător – ”Bărbații și femeile iubesc diferit; ei raționalizează sentimentul, pe când ele se dedică întru totul” – nu este dispusă să accepte un compromis, știind că dincolo de graniți există cineva care și-ar da viața pentru ea…
  5. De o sensibilitate vădită, scena în care mama Zaarei îl vizitează pe Veer pentru a o cere înapoi e una din preferatele mele: poziția realizatorilor filmului e clară – nimeni niciodată nu poate rupe legătura dintre o mamă și copilul ei; e una din acele legături în fața căreia și Dumnezeu își pleacă, în semn de rescpect, capul; sub nici un chip Veer nu avea de gând s-o ia pe Zaara din sânul familiei fără acordul acesteia tocmai pentru că din structura sa morală nu fac parte lașitatea și înșelătoria; mama fetei își dă seama de intențiile nobile ale tânărului și se întreabă retoric dacă ”toți fiii din țara ta sunt ca tine?” ”Nu știu, dar cu siguranță toate mamele din țara mea sunt ca dvs.” vine și replica lui Veer, care și-a dat seama că Maryam nu constituie un dușman, dar e mult prea slabă să devină un aliat. Pe aceeași notă, momentul plecării lui Veer înapoi în India este foarte emoționant dată fiind reacția lui Maryam: îi dă un talisman însoțit de următoarele cuvinte ”religia nu-mi permite, dar mă voi ruga ca Zaara să fie a ta în viața următoare”. Deși sceptică la început, s-a convins de sinceritatea sentimentelor băiatului pentru fiica sa, însă onoarea familiei ocupă un loc mai important pentru ea decât fericirea copilului ei; dilema este mare: ca soție credincioasă, este obligată de preceptele religioase și morale să-l sprijine pe soț în orice decizie, iar ca mamă este de datoria ei să-și ajute copiii să înflorească – care e răul mai mic? Ce e de făcut?
  6. Ideea că numele lui Veer nu poate fi alăturat numelui Zaarei e recurentă pe parcursul desfășurării acțiunii; se merge pe paradoxalul situației: în vreme ce numele lor s-au contopit din momentul întâlnirii, atunci când două suflete au devenit un singur trup, totuși acestea nu pot fi rostite împreună de frică să nu sufere Zaara – puterea de sacrificiu a lui Veer este fără margini; renunță la tot pentru a o ști pe iubita sa fericită (îmi aduce aminte de zicala: dacă iubești pe cineva cu adevărat, dă-i drumul; dacă vă e sortit să fiți împreună, se va întoarce; în caz contrar, e clar că acea iubire nu ți-a aparținut în primul rând). Așteptarea lui Veer s-a dovedit însă una foarte lungă, testul lui Dumnezeu fiind unul tare aspru și greu de îndurat.

Nu doar Veer s-a sacrificat, același test la- avut de trecut și Zaara. Sunt ca două fețe ale aceleași monede: pe o parte Veer, pe celaltă Zaara și deși pe acceași bucată de metal, nu se întâlnesc niciodată; atunci când Veer e fața, Zaara se pierde, iar când Zaara e în centrul atenției, Veer dispare; abia când metalul este topit, cei doi se pot privi în sfârșit unul pe celălalt, se contopesc în dragostea nemărginită pe care și-o poartă. După cum spunea și Saamiya cu privire la cei doi: ”Sunt oare Dumnezei în chip de oameni sau oameni în chip de Dumnezei?”

Muzica este fără cusur: versurile sunt încărcate de înțeles, linia melodică extrem de sensibilă. Avem parte și de ritmul alert, dar și de romantismul sufit atât de popular în Pakistan; fiecare cântec e o operă de artă!

Filmul îmi întreține vie speranța că există suflete pereche, că dragostea adevărată nu e doar o utopie, cu toată romanțarea artistică. Dacă e să iubim, să iubim necondiționat, iar dacă nu suntem în stare să dăruim, să dăm drumul celuilalt. Aș vrea să închei apoteotic, dar cuvintele mele pălesc în fața măreției unei astfel de povești de dragoste; tot ceea pot spune este: IUBIȚI!

10 Comments (+add yours?)

  1. Ioana
    May 05, 2014 @ 17:19:51

    Imi place f mult ca recenziile tale sunt f obiective si realiste, ma tot uit si eu pe net si vad tot felul de recenzii aiurea, ma gandeam daca nu ai o recenzie si la filmul Agneepath, am inteles ca e un film bun sau la filmul Don 2 ? Sau Shootout At Wadala ? sau band baaja baarat ? sau Fanaa ? Daca ai la vreunul da-mi te rog un link, daca nu, spune-mi, care film e mai reusit ?

    Reply

  2. iuly
    Apr 01, 2014 @ 19:04:43

    Din punctul meu de vedere este una dintre capodoperele filmului indian. Muzica este de asemenea foarte placuta auzului. Imi pare foarte bine ca ti-ai facut curaj sa faci aceasta recenzie si pot sa spun cu mana pe inima ca ti-a iesit foarte bine. Ai surprins toate momentele importante dar si detaliile care fac filmul special. Felicitari!🙂

    Reply

  3. carmen
    Apr 01, 2014 @ 18:08:17

    Daca cineva nu a vazut acest film si citeste recenzia scrisa aici e imposibil sa nu isi doreasca sa il vizioneze. Si daca cineva a vazut filmul si citeste cele relatate aici doreste sa il revada. Adorabil comentariu de o profunzime , claritate si frumusete deosebita. L-am citit cu multa placere si am retrait sentimentele ca si cum as fi revazut filmul, care marturisesc ca nici nu mai stiu de cate ori l-am revazut. E un film care are statutul precum o carte buna de valoare, simti nevoia sa il revezi din cand in cand pentru fumusetea celor enumerate in recenzia de mai sus. Nu pot sa spun decat un sincer multumesc din inima.

    Reply

  4. crissvalentina
    Apr 01, 2014 @ 17:27:09

    Wow…e filmul preferat, iubesc acest film, mai ales coloana lui sonora. Melodiile au niste versuri foarte frumoase, pline de esenta IUBIRII. Prima oara l-am vazut la National Tv, apoi dupa un timp l-am regasit pe internet prin intermediul melodiei Tere liye. Am rugat un prieten sa-mi faca rost de film si apoi nerabdatoare l-am revizionat. Scena preferata din film e reintalnirea celor doi.
    La sfarsit nu pot spune decat ca cine nu a vazut acest film macar o data, nu stie ce pierde.
    P.S. Recenzia ta e foarte frumoasa si sunt de acord cu tine in ceea ce priveste scenele preferate.🙂

    Reply

    • Hedwig Silver
      Apr 02, 2014 @ 09:08:13

      apropos de efectul miraculos al melodiilor din film: dacă vreau să o deprim pe mama, pun 10 secunde din Tere Liye și se transformă în fântână arteziană…
      sunt total de acord, cine nu l-a văzut, să-l vadă că merită
      PS: mulțumesc frumos pentru apreciere😀

      Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: