"Sunt extrem de rari cei ce vor cu adevărat să cunoască, să înveţe; oamenii nu caută învăţătura, ci divertismentul – nu umplerea timpului, ci uciderea lui…"
După cum bine știți, în perioada 23-25 mai 2014 s-a desfășurat singurul festival din țară dedicat culturii indiene ”Namaste India” la București, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.
În sfârșit, am prins o vreme excelentă. Programul a fost unul plin și divers, în încercarea de a mulțumi gusturile tuturor. Sâmbătă și duminică am susținut și eu două ateliere de limba hindi prin care am încercat să ofer oamenilor o imagine de ansamblu cu privire la limbă, structura vocabularului, mod de scriere, diferențe de alfabet, suprafața în care se vorbește, cât de pură/impură este limba etc. Am constatat cu surpriză că în mare parte toți cei care au participat erau oameni noi, deloc familiarizați cu subiectul; acest lucru m-a bucurat mult, că au avut răbdarea să stea să mă asculte și să pună întrebări. Desigur, au venit și prieteni sau cunoștințe, cărora le mulțumesc pentru prezență.
Mayuri, magazin indian
Programele artistice au fost cele care m-au impresionat foarte mult anul acesta, pe lângă expozițiile de fotografie foarte reușite și picturile dlui Zsolt Moldovan despre care pot să vă spun că sunt extraordinare.
picturi, Zsolt Moldovan
Iulia Nălățan, pe care am văzut-o pentru prima oară dansând odissi, m-a lăsat cu gura căscată. I se potrivește de minune, se vede că fiecare mișcare îi pătrunde întâi prin suflet, ca mai apoi să pornească prin vene, mușchi către extremitățile corpului și a crea magie. Mișcări bine studiate, extrem de precise, curate și grațioase au caracterizat dansul celor două: Iulia și Antonia Rasovan.
Antonia Rasovan și Iulia Nălățan
A fost reprezentat și stilul mohiniattam prin dna Claudia Ignat.
Claudia Ignat
Centrul de Artă Euterpe ne-a încântat ca întotdeauna cu o frumoasă poveste.
Carmen Pesantez (coregraf), Alina Ion, Andreea Ion, Florentina Vasile
Pentru Laura Bogorodea nu am destule cuvinte de laudă; m-am bucurat enorm că, în sfârșit, o văd dansând ceea ce eu am crezut că i se potrivește cel mai bine: kathak. Și am avut dreptate: ca o zână îmbrăcată în culoarea lavandei, zbura de colo colo pe scenă, cu o ușurință greu de imaginat pentru un profan ca mine, cu o curgere în mișcări de invidiat și unduindu-și degetele în ritmuri doar de ea simțite până în fiecare por.
Laura Bogorodea
M-au impresionat și Corina Rupa și Diana Calu pe care le-am văzut prima oară dansând singure; le felicit pentru tot ceea ce au realizat până acum pentru că am aflat că nu au nici un fel de pregătire formală, învățând totul singurele.
Corina Rupa
Diana Andreea Calu
Noile trupe, Indra Dance și Manyuri sunt extrem de bine pregătite; dacă prima a ales un stil semi-clasic, axat pe cântece și ritmuri bollywoodiene, cea de-a doua a complimentat cu zona clasica (bharatanatyam).
Alexandra Rosu (coregraf), Mirela Cristea – Indra Dance
Andreea Baca, Anahita Zolfaghari, Simona Mustață, Carmen Bejan – Manyuri
Atmosfera a fost una de vis, exact ca în India, cu multă lume care se mișca încontinuu ca un ceas bine uns, cu gălăgie și căldură suficientă cât să poată fi îndurată. Ritmurile, culorile, mirosurile Indiei au fost prezente în fiecare colț al muzeului, la fel cum au fost și tânțarii care m-au lăsat cu sechele (vorba aia, să mă simt cu adevărat în India).
Felicit întreaga echipă ”Namaste India” pentru o altă ediție reușită; îi felicit și pe toți cei implicați în proiect, de la voluntari, colaboratori, expozanți, prieteni, ajutoare etc.; fără armata de oameni festivalul nu ar fi avut loc! Mulțumesc tuturor pentru prezență; mulțumesc echipei pentru invitație. Au fost 3 zile binecuvântate, din toate punctele de vedere. Felicitări și să dea Domnul ca această tradiție să fie longevivă!
În perioada 26-28 mai 2014, o trupă de dans și muzică tradițională Rajasthan-ului a poposit la București pentru 3 spectacole. Eu am participat la primul dintre ele: 26.05.2014 la Palatul Național al Copiilor. M-am așteptat la ceva colorat și dinamic, având o oarecare idee despre genul de muzică (genul muzical este diferit, însă unele caracteristici se păstrează) pentru că mai participasem și la concertul lui Fareed Ayaz și trupa din 2012.
Cele trei spectacole au fost după cum urmează:
26 mai, Palatul Național al Copiilor, ora 18:00
27 și 28 mai, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, ora 17:30
Este vorba despre trupa de dans și muzică tradițională condusă de domnul Fakir Khan. Evenimentul a fost organizat și susținut de Ambasada Indiei la București, Asociația Afaceriștilor Indieni București (India Business Association Bucharest) și numeroși alți sponsori. Trupa, în formula venită la noi, e formată din zece membri, șapte bărbați (instrumentiști și cântăreți) și trei femei (dansatoare). Spectacolul a ținut o oră și jumătate și a fost un festin! Nu vă pot explica cât de grozav a fost. Am să încerc totuși să văd descriu totul în detaliu pentru a ne bucura împreună de acest eveniment magnific.
În deschidere au vorbit: dl Arun Kumar Sharma, prim-secretar în cadrul Ambasadei Indiei la București, excelența sa, dna M. Manimekalai, ambasadorul Indiei la București, dna Irina Sanda Marin Cajal, sub-secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. Pe parcursul spectacolului, au fost explicatele momentele artistice atât în engleză, cât și în română, lucru extrem de binevenit.
Iată și desfășurătorul (fiecare melodie ține între 8-10 minute; fiecare dans a fost acompaniat și vocal-instrumental): More
Filmul prezintă povestea marelui împărat mogul Akbar și suferințele prin care trece atunci când nu reușește să aibă moștenitori. În cele din urmă, Domnul îi îndeplinește dorința și soția sa îi dăruiește un fiu. Acest fiu, crescând într-un mediu în care toată lumea îi făcea pe plac, ajunge un răsfățat, iar tatălui nu-i rămâne altă soluție decât să-l trimită pe câmpul de luptă pentru a-l învăța ce înseamnă disciplina, dar și pentru a ajunge să prețuiască viața și tot ceea ce i-a fost dăruit de către cel de sus. Prințul se întoarce îndreptat, un soldat puternic și curajos. Toate bune și frumoase până când prințul se îndrăgostește de cea mai frumoasă dansatoare la curtea împăratului, floarea pomului de rodie, Anarkali.
Problemele serioase vin odată cu desconspirarea dragostei de către o altă dansatoare, geloasă pe dragostea pe care Salim i-o poartă cuiva de rang inferior. Tinerii vor trebui să treacă prin testul vieții lor pentru a vedea cât de puternică este dragostea care îi leagă.
Ceea ce este deosebit la acest film este faptul că, deși se bazează pe o legendă și nu pe adevărul istoric, povestea dintre Anarkali și prințul Salim a avut un succes nebănuit. Actorii aleși sunt mari nume ale cinematografiei cărora li se potrivesc rolurile mănușă. Ceea ce ridică mult valoarea filmului este calitatea excepțională a replicilor scrise în cea mai frumoasă urdu cu putință. Cântecele sunt nemaipomenite, iar romantismul dintre personajele principale trece dincolo de ecrane.
Adevărurile din spatele camerei
Pe la începutul anilor 1940, regizorul K. Asif și producătorul Shiraz Ali Hakeem au început pregătirile pentru concretizarea proiectului pe care l-au intitulat Mughal-e-Azam (Cel mai strălucit dintre moguli). Filmările au început în 1946. Proiectul a întâmpinat dificultăți din cauza luptei pentru câștigarea independenței (1946-1947). După partiție, regizorul l-a pierdut pe producător, care a migrat în nou formatul Pakistan. Nici distribuția originală nu a fost cea finală. Dacă inițial au fost aleși Chandra Mohan, D.K. Sapru și Nargis pentru rolurile lui Akbar, Salim și respectiv Anarkali, primul a decedat în urma unui atac de cord, iar în cazul următorilor, până ca rolurile să ajungă în buzunarul lui Dilip Kumar și Madhubalei, au trecut întâi pe la alții.
Madhubala suferea de o boală congenitală a inimii și îi era destul de greu să muncească mult timp, însă s-a încăpățânat să termine ceea ce a început. Dilip Kumar era tânăr și își dorea un altfel de rol, dar a aceeptat în cele din urmă să devină Salim la insistențele producătorului. Despre Prithviraj Kapoor umbla vorba că avea un obicei în a spune înainte de aplicarea machiajului că ”Acum pleacă Prithviraj Kapoor”, iar după realizarea machiajului că ”acum a sosit împăratul Akbar”. Întreaga echipă a avut de suferit din cauza condițiilor vitrege de filmare (caniculă), iar actorii au suferit arsuri sau le-au apărut bășici sau iritații pentru că purtau costume grele din metal.
Pe la începutul anilor 50, se dezvoltase filmatul color. Regizorul a filmat câteva scene și a fost impresionat de rezultat; și-a dorit să refilmeze tot în color,dar distribuitorii și producătorii impacientați nici nu l-au lăsat să se gândească la așa ceva. Astfel că filmul a fost lansat parțial color, ultima jumătate de oră fiind cea pe care s-a concentrat Asif. De asemenea, din cauza duratei îndelungate, mai bine de jumătate dintre cântece au fost tăiate. Stau să mă gândesc ce bijuterii s-au pierdut… și oare există undeva în vreo arhivă?
În 2004, visul lui Asif a fost îndeplinit Mughal-e-Azam devenind primul film indian colorat digital și re-lansat în cinematografe. A durat 10 ani ca filmărie să se încheie cu succes.
Un alt lucru de menționat ar fi numărul de modificări suferite de melodia Pyaar Kiya To Darna Kya.A fost scris și rescris de 105 ori de către textier (Shakeel Badayuni) până când Naushad, compozitorul, a fost mulțumit de rezultat. Din cauză că era imposibil să se producă efectul reverberației sunetului artificial în acele vremuri, compozitorul a pus-o pe Lata Mangeshkar să cânte într-o toaletă a studio-ului de înregistrări.
Ceea ce puțini știu are legătură cu dragostea dintre Dilip Kumar și Madhubala.
Încă de când au lucrat împreună în Tarana (1951), Madhubala și-a exprimat dragostea față de Dilip într-o scrisoare. Cei doi au început să se apropie. Însă, exact ca în filme, cineva le umbrea fericirea: tatăl Madhubalei. Acesta era un om extrem de conservator și posesiv: fiica lui nu avea voie să aibă prieteni, să iasă la petreceri, să filmeze până noaptea târziu, iar o relație amoroasă era exclusă. Când au început să filmeze pentru Mughal-e-Azam, Dilip mergea pe platou chiar și atunci când era liber, doar-doar o va întâlni pe frumoasa Madhubala.
Din păcate, povestea de dragostea dintre cei doi a început și s-a și sfârșit în timpul filmărilor acestei pelicule. După ce a aflat despre relația lor, tatăl Madhubalei le-a interzis să se mai vadă. Madhubala a încercat să se rupă de control părintelui, însă nu a reușit în totalitate. În ciuda cererii în căsătorie oficiale trimise de Dilip prin sora sa mai mare, tatăl fetei a refuzat unirea celor doi. Dilip a încercat pentru o ultimă dată să o ia pe Madhubala de lângă influența nefastă a tatălui și să o ducă undeva departe unde să trăiască fericiți; martor a fost actorul Om Prakash. Condiția impusă de Dilip a fost să rupă orice relație cu tatăl ei; neașteptat, ea nu a fost capabilă de o asemenea grozăvie. În urma refuzului, Dilip a promis că nu se va mai întoarce în viața ei niciodată.
Destinul i-a adus împreună la filmările pentru Naya Daur (1957); Madhubala a fost scoasă din distribuție din cauza intervenției tatălui, însă pe deasupra sănătatea ei se șubrezea. Tatăl Madhubalei l-a dat în judecată pe B.R. Chopra pe motiv că a scos-o pe nedrept din distribuție. B.R. Chopra a ripostat, cerând înapoi avansul pentru plata salariului pentru Naya Daur. Toți cei implicați au fost chemați pentru a depune mărturie și iată că cei doi s-au reîntâlnit. Dilip Kumar a depus mărturie în favoarea lui B.R. Chopra și chiar a adus dovezi împotriva Madhubalei și tatălui acesteia. Fetei nu-i venea să creadă că e același om care îi jurase dragoste eternă. Dilip nu și-a ascuns dragostea pentru tânără nici o clipă, recunoscând în sala de judecată că o iubește și o va iubi până la moarte.
Revenind la filmările pentru Mughal-e-Azam, acestea nu se încheiaseră încă; atunci când au început, protagoniștii se iubeau nespus; însă acum amărăciunea și mulțimea sentimentelor reprimate vor ieși la suprafață. Urma să se filmeze o scenă în care Salim (Dilip) trebuia să o pălmuiască pe Anarkali (Madhubala); știm cu toții, cei doi se prefac, scena iese perfect, se păstrează; lucrurile au stat atlfel: Dilip i-a tras o asemenea palmă că toți cei de pe platou au rămas muți de uimire. Regizorul, K. Asif, a reușit să o împiedice să părăsească echipa înainte de încheierea proiectului.
Madhubala nu a fost niciodată împlinită în dragoste. Fiecare s-a căsătorit cu altcineva. Madhubala a suferit mulți ani din cauza bolii; relația lor s-a îmbunătățit într-atât încât Dilip o vizita din când în când pe bolnava aflată la pat. Nu voia să moară, iar ea a vrut ca el să-i promită că dacă se însănătoșește, va mai juca alături de ea în alte producții. Însă această dorință nu i s-a îndeplinit pentru că a părăsit acestă lume la o vârstă fragedă (36 de ani). La momentul morții, Dilip era plecat din oraș la filmări și pe când a ajuns acasă, ea fusese deja înmormântată. Se spune că a mers la cimitir și a stat o lungă perioadă la mormântul ei, amintindu-și de ea, de dragostea pe care i-o purta…
Pentru cei interesați, vă las un link cu povestea de dragoste a celor doi actori spusă de unul dintre posturile de știri (ABP News): AICI. Filmul îl găsiți integral AICI.
Pentru că, la rândul meu, am primit o recomandare, mă bucur să vă prezint cel mai diferit film indian pe care l-am văzut până acum. Este diferit deoarece este primul film fantastic (adică din genul respectiv) pe care l-am urmărit, mai ales pe vremea când tehnologia nu era atât de avansată ca acum.
Nici nu știu cu ce să încep; cred că cea mai apropiată caracterizare de felul filmului e că reprezintă un melanj între 1001 de nopți, Povestea lui Harap Alb, elemente din marile legende ale dragostei eterne din suita Heer-Raanjha sau Laila-Majnun, Aladin, legende grecești (probabil mai sunt și altele, dar astea mi-au venit în minte). E un fel de mini-enciclopedie a orientului.
Filmul prezintă aventurile lui Haatim despre care toată lumea știa că este un om extrem de pios. Acesta călătorește în toate cele trei lumi, de la pământ, la ceruri și zona subpământeană. E și un fel de mini enciclopedie în ceea ce privește învățătura musulmană deoarece promovează valori morale pozitive prin puterea exemplului. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost că în prima jumătate se axează mult pe lecții de viață. Se prezintă poveștile unor personaje care cad în dizgrație și toate nenorocirile se abat asupra lor din cauza tarelor pe care nu au reușit să le întrepte de-a lungul vieții. Astfel că se vorbește despre efectele miraculoase ale faptelor bune, oricât de mici ar fi acestea, despre căință și puterea ei transformatoare, despre consecințele distrugătoare ale desfrâului, pedeapsa pentru cel care nu-și iubește aproapele, repercusiunile pe care trebuie să le suporte acela care rănește un priten al Domnului, puterea rugăciunii, chiar mai mult, puterea rugăciunii atunci când vine din partea unui om pur, pedeapsa pentru aroganță și răul făcut viețuioarelor, problemele aduse de setea neostoită a omului de a avea puterea supremă: controlarea vieții și morții.
Sunt atât de multe elemente încât ar trebui să fac un soi de ”editorial” care să se întindă pe mai multe zile, dar am să mă opresc aici. Deși recunosc că am trecut destul de greu cu vederea scenele ”suprarealiste” și mi-a luat ceva până m-am obișnuit, merită să-l vedeți fără urmă de îndoială! Limba vorbită este de o frumusețe rară; a fost muzică pentru urechile mele. E primul film cu Jeetendra pe care-l văd și sunt plăcut impresionată; i s-a potrivit rolul de ”băiat de catifea” (după o vorbă ungurească 😀 ).
Mi-a plăcut EXTREM DE MULT tocmai datorită bogăției de evenimente, simboluri dar și mesajelor din conținut. (Unele lucruri îmi aduc aminte de personaje precum Hercule sau Medusa, zmei, Aladin sau Hanuman).
Despre sursa de inspirație
Se pare că acest personaj a existat cu adevărat. Era un poet arab preislamic de credință creștină. Se pare că a fost o figură importantă și cunoscută pentru că numele lui apare în câteva hadith-uri (nu știu exact care, din păcate) precum și în lucrările marelui Saadi (Gulistan și Bostan). Devenise legendar pentru generozitatea lui, astfel că zicala ”la fel de generos precum Hatim” există și astăzi.
Orice preluare de material (text/imagini/lecţii) de pe acest blog se va face doar prin acordul autorului sau prin precizarea sursei (link la blog sau orice altă pagină/postare). Preluarea oricăror informaţii fără acordul autorului sau precizarea sursei constituie infracţiune.
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: