Cuvinte cu o poveste: MRIGA-TRISHNA sau setea căprioarei

Să vă povestesc, în acest ”episod”, despre mriga-trishna sau ”setea căprioarei”. Cei care cunosc bine epopeile, își vor aminti de întâlnirea dintre Sita și căprioara aurie, cu pielea bătută-n nestemate; Sita a fost atât de fermecată de frumusețea animalului, încât l-a dorit pentru sine; Rama, nevrând să-i frângă inima, a pornit pe urmele sprintenei căprioare; însă, în loc să se apropie, Rama părea că rămâne mereu în urmă, animalul înaintând tot mai adânc în pădure. Știm cu toții că această dorință a Sitei a condus, în final, la interacțiunea ei cu diabolicul Ravana și la răpirea ei, Rama și Lakshmana fiind ocupați cu prinderea căprioarei pentru a bucura sufletul Sitei.

În hinduism, se mai pomenește și de-o anume kasturi mriga, o căprioară aflată în neobosita misiune de-a găsi sursa îmbătătoarei miresme care nu-i dădea pace. Adânc în sufletul pădurii se aventurează aceasta, în speranța că va da de ceea ce caută, dar toate eforturile-i sunt zădărnicite. Departe de ea gândul că sursa minunatului parfum se regăsea în însuși trupu-i plăpând: în buricul său.

Omul are tendința să tânjească mereu după ceva: ceva ce nu are, ceva ce-și dorește cu ardoare și fără de care simte că viața sa ar fi incompletă. De prea puține ori conștientizează că fericirea produsă de obiecte/bogății/statut etc. este una temporară, iar dacă le pierde, se pierde și pe sine, incapabil să-și găsească un rost, să se imagineze altfel decât cu acele bunuri. Se mai poate întâmpla ca omul să-și dorească ceva ce are deja sau care poate fi atins în scurt timp – și-atunci își irosește energia în încercarea de-a obține acel lucru. Abia când își dă seama de adevărata stare a lucrurilor, este cuprins de liniște și pace, iar furtuna interioară se potolește, la fel și războiul cu exteriorul.

Căprioara nu este altceva decât o metaforă a omului în căutarea împlinirii materiale, dar care nu reușește să-și ostoiască setea; precum o căprioară care, însetată, zărește mirajul apei în peisajul deșertic și aleargă după apa imaginară până la epuizare, tot astfel, omul, cuprins de mirajul luxului, comodității, banilor și dorințelor aleargă după obiecte ce nu-l pot mulțumi pe termen lung, căci setea este păcătoasă și-n loc să scadă, crește până ce devine apăsătoare. Setea, denumită ”trishna”, înglobează toate acele dorințe și pasiuni ce nu pot fi realizate într-un mod absolut; ele vor lăsa mereu un bagaj în urmă, ce va întreține sau reaprinde setea – aceasta traducându-se, în termeni filosofici, prin înlănțuire karmică, ceea ce-l va împiedica pe om să se detașeze de materialism și să se bucure cu adevărat de existența telurică, să trăiască profund, pentru inimă, suflet, spirit.

Așadar, e în mâinile fiecăruia dintre noi pe ce cărare va merge căprioara proprie și cum va încerca să-și ostoiască setea. Upanishadele spun că în clipa în care omul realizează că totul este o iluzie (maya) și că locul său e alături de esența divină, scapă de toate frământările și se unește cu aceasta.

PS: un sinonim pentru mriga-trishna e marichi-trishna sau marichika, unde marichi înseamnă ”rază” și face referire la fenomenul natural în care razele solare dau naștere unei iluzii optice la întâlnirea cu nisipul încins.

Kasturi mriga (musk deer în engleză) există cu adevărat, fiind acea subspecie de căprioară de la care se obține faimosul mosc.