Experiment: Recenzie serialul EZEL (2009-2011)

PRECIZARE: Această recenzie face parte din noua rubrică ”Experiment”, unde voi posta recenzii ale altor producții cinematografice decât cele Bollywood sau indiene din celelalte zone. Mi-am propus să îmi lărgesc perspectiva, să cunosc și alte industrii, mai cu seamă cele cu iz oriental. Aștept sugestii și recomandări.

recenzia nr. 3: EZEL (2009-2011) – producție turcească; prima recenzie a unui serial turcesc; nr. de episoade conform Turciei: 71; nr. de episoade conform României: 104 – difuzat în România de KanalD

Este de departe cel mai dement serial pe care țin minte să-l fi următir vreodată. Țin să mulțumesc unei amice de pe arhicunoscutul FB pentru recomandare (să trăiești, Maria!). Scenariul este grozav, actorii excelenți, coloana sonoră gândită perfect, ce să mai, pachetul complet! Vă asigur că nu există posibilitatea să vă plictisiți sau să simțiți că se trage de timp nici măcar pentru o clipă!

Că tot am pomenit de dement, să și explic la ce mă refer: acest termen ne duce cu gândul la nebunie, la cineva care nu este în deplinătatea facultăților mentale – ceea ce se aplică fiecărui personaj în parte din serialul nostru, cu foarte puține excepții. Despre fiecare personaj se poate afirma, la un moment dat, că și-a pierdut capul definitiv, ca mai apoi să se revină asupra deciziei, să se constate că lucrurile nu sunt atât de simple și că hotărârea luată de acel personaj pare corectă, chiar. Nu am să intru în detalii căci ar trebui să vă povestesc cu lux de amănunte cine cu cine votează și atunci ar dispărea farmecul.

Criza identitară caracterizează personajele la fiecare pas. Când spectatorul crede că personajul s-a desăvârșit, că nu mai poate apărea nici o surpriză, totul se dă peste cap cu un nou plan, o nouă minciună, o altă disimulare. Personajele se pierd în vâltoarea minciunilor, subterfugiilor, luptelor cu dușmanii. În puținele momente de sinceritate cu sinele, se privesc în oglindă și văd reflexia unui străin – în unele cazuri, nu doar psihic și emoțional, dar și fizic. Lupta interioară care se pornește rivalizează cu cele mai teribile furtuni de pe mare care au scufundat falnice vapoare și au dus la pierire mii de suflete. Pe lângă identitatea externă, mai grav este că și-o pierd pe cea internă – sufletul este compromis, sfâșiat de trădare, minciună, încredere oarbă, mustrări de conștiință… Suferința este teribilă și pare fără sfârșit. Neputința mușcă și ea cu poftă din trupurile celor de care se agață cu disperare, iar îndoiala își construiește un culcuș în adâncul minții. Din momentul de cotitură, nimic nu va mai fi ca înainte.

Ca în orice poveste, există un factor declanșator: o trădare. Ar fi fost mult mai ușor de suportat dacă nu ar fi venit din partea celor mai dragi persoane. Trădarea este și ea un element care reapare pe parcursul desfășurării acțiunii, de nenumărate ori. Când am crede că mai rău de atât nu se poate, cineva demonstrează contrariul – se poate mereu mai rău. Cât de mult poate să decadă un om, schimbările care survin îi zdruncină într-atât esența încât originalul nu mai poate fi recompus nicicând. Când esența unui om este diluată dincolo de punctul critic, nu mai există cale de întoarcere.

Nestatornicia omului este foarte bine surprinsă în serial. Instinctul de conservare, împreună cu pasiunile și dorințele care să ducă la îndeplinirea intereselor personale compun rețeța succesului rapid, dar nesigur. Totuși, există personaje care aleg puterea, chiar și de scurtă durată, dispuse să-și vândă sufletul diavolului.

Minciuna este ingredientul nelipsit din poveste. Este precum sarea sau piperul din mâncare, obligatorie. Personajele decad atât de mult încât fără minciună viața lor nu are gust – precum vorba aceea, o minciună atrage după sine alta… și încă una, și încă una; până când nu mai știi unde se oprește minciuna și ce mai rămâne din adevăr.

Adevărul este căutat cu disperare, cu disperarea omului condamnat la moarte sau a pacientului în fază terminală care se agață de ultimele raze de speranță, de viață… Toată alergătura pentru a-l descoperi, pentru a înțelege de ce viața s-a scurs astfel, se termină într-o înfundătură, căci răspunsurile sunt, de multe ori, diferite de așteptările personajelor. În loc de lămuriri, se nasc dileme; în loc să se elibereze de bagajul care-i apasă, se afundă și mai adânc în nisipurile mișcătoare. Totul este un joc; doar că jocul devine atât de complicat, de confuz, că au senzația că regulile – pe care ei le-au elaborat, cu multă răbdare și multă planificare – au fost rescrise fără știrea lor. Iar spectatorul asistă ca un martor mut la toate grozăviile, incapabil să se hotărască cine are dreptate, cine a procedat corect, cine merită pedepsit.

Serialul surprinde cum nu se poate mai concret nebunia societății contemporane: lupta pentru putere, goana după bogății, sacrificarea sinelui și al celor din jur pentru interese materiale, criza identitară cu care se confrundă individul modern, corupția în floare etc.

Adaug doar atât: replicile sunt atât de bine scrise încât îmi venea să-mi iau notițe la fiecare 5 minute. Tipic oriental, sunt încărcate de sens, de înțelepciune. Se merge foarte mult pe explorarea psihologicului, al sinelui și a ceea ce-l face pe fiecare individ să acționeze într-un anume fel. Cât despre recompensă și răsplată, există ambele – cu vârf și îndesat.

Nu am suficiente cuvinte de laudă pentru această producție; nu mă miră faptul că a cules laude la nivel internațional și că serialul a fost vândut pe toate continentele. O echipă fantastică! (mai în glumă, mai în serios, demenți oamenii care l-au gândit!)

Sunt foarte curioasă să știu cum vi s-a părut, iar dacă nu l-ați văzut încă, nu stați pe gânduri! Puneți mâna pe tehnologie și dați-i drumul!

PS: găsiți pe Youtube toate episoadele cu subtitrare în limba română. Vizionare plăcută!