Cuvinte comune română-hindi (1)

În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim dulcele grai românesc. Nu cred că v-aș putea spune nimic nou despre limba noastră, ceva atât de uimitor încât să vă lase cu gura căscată. În schimb, pentru mine, este un mare motiv de bucurie faptul că limba română face parte din familia limbilor indo-europene, mai cu seamă pentru că se înrudește cu, da, ați intuit corect, draga de hindi. Când spun că se înrudește, e la un nivel îndepărtat, undeva o verișoară de grad 3-4 (poate și mai mult).

Ziua de azi mi-a oferit ocazia să mă bucur de cele două limbi atât de dragi mie la unison. Astfel, vă prezint câteva cuvinte comune, unele identice ca formă și sens, care există și acum în limbile moderne (începem cu termenii din română, dând echivalentul în hindi, cu explicațiile necesare când e vorba de diferență de sens; voi încerca să precizez la fiecare limba de origine; !cu părere de rău, însă nu am toate semnele fonetice de care ar fi nevoie și ar dura prea mult să le copiez separat, așa că fiți îngăduitori):

1. dușman (în română din turcescul düșman) = dushman (în hindi din persanul dushman) – deși diferă puțin pronunția, sensul cuvântului este același în ambele limbi, inamic.
2. musafir (în română din turcescul misafir) = musaafir (în hindi din arabul musaafir) – iarăși, o ușoară diferență la pronunție; de data aceasta, avem și o diferență de înțeles: dacă în română musafir înseamnă oaspete, vizitator, invitat, în hindi s-a păstrat mai degrabă sensul de călător, pasager.
3. huzur (în română din turcescul huzur) = huzoor (în hindi din arabul huzur) – se simte o ușoară deosebire la pronunție în cazul vocalelor, având și diferență de sens: în română se referă la un trai lipsit de griji, chiar cu exces de comoditate și lux, dar în hindi folosirea lui se limitează la curtea regilor sau împăraților ca termen de adresare sau, mai aproape de contemporaneitate, în limbajul servitorilor ca termen de aprobare atunci când stăpânul dă un ordin.
4. maidan (în română din turcescul meydan) = maidaan (în hindi din persanul maidaan) – în afară de mica diferență de pronunție, sensul e același: o suprafață mare, goală, în sau în afara localității; poate fi loc de joacă sau chiar piață publică.
5. zuluf (în română din turcescul zülüf) = zulf (în hindi din persanul zulf) – după cum se poate observa, avem o vocală în plus în română, înțelesul păstrându-se pentru ambele limbi: plete sau șuviță de păr (deseori creț sau ondulat).
6. viran (în română din turcescul viran) = viiraan (în hindi din persanul viiraan) – o mică deosebire la cantitatea vocalică, în ambele limbi însemnând același lucru: loc pustiu, nepopulat, lăsat în paragină.
7. amanet (în română din turcescul emanet) = amaanat (în hindi din persanul amaanat) – observăm diferența de vocală, dar sensul se păstrează: dat în grija, în protecția cuiva (lucruri de valoare, bani etc.), încredințare – menționez că în română substantivul e folosit pentru a denumi ”instituția” care se ocupă cu o astfel de activitate, mai puțin cu referire la actul de a încredința inima cuiva sau bunăstarea cuiva în mâinile altcuiva de încredere (cum se petrece atât în turcește, cât și în hindi).
8. !samsar (în română din turcescul simsar) = samsaar (în hindi din sanscritul samsaar) – aici nu sunt absolut convinsă că asocierea este corectă, dar e singurul cuvânt identic din hindi pe care-l știu, veți vedea imediat de ce: în română, samsarul este cel care intermediază afaceri, însă în hindi nu se referă la o persoană, ci la un concept cu mare încărcătură filosofică și de o importanță crucială în lumea indiană, samsaar putând fi tradus cu lume sau ciclul vieții și al revenirii pe pământ (reîncarnării) din care omul trebuie să scape – nu intru în detalii aici – iată și motivul pentru care alăturarea celor două poate fi greșită, dar mă gândesc că putem vorbi despre o flexibilizare a sensului samsaar-ului sanscrit ajungând la ”lumesc”, iar persoana care se va ocupa de afaceri va fi cea care se ocupă de treburile lumești.
9. bacșiș (în română din turcescul bahșiș) = bakhshish (în hindi din persanul bakhshish) – judecând ortografia, deosebirea pronunției este clară; pe undeva s-a pierdut și din înțeles: în română, suntem obișnuiți cu ideea de bani dați pentru servicii în semn de apreciere sau pentru că așa e obiceiul; în hindi, pe lângă acest sens, se păstrează și ideea de cadou.
10. cherem (în română din turcescul kerem) = karam (în hindi din arabul karam) – nu cred că e nevoie să insist pe diferența vocalică; am să încep cu sensul din hindi de această dată: generozitate, bunătate, milă, favoare, bunăvoință; din câte știu, sunt valabile și pentru turcă, dar iată că limba română s-a pricopsit cu o interpretare negativă, de-a fi la cheremul cuiva (a fi nevoit să depinzi de cheful cuiva).

Nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care citesc partea a doua a acestei sărbătoriri a limbilor!

Aștept sugestiile voastre și bucurați-vă de limba română, până mai există.