Filmul momentului: SIMMBA (2018)


recenzia nr. 168

Am trăit s-o zic și pe asta: în sfârșit un film cu cap și coadă de-a lui Rohit Shetty. Are și lucruri mai puțin plăcute, dar povestea nu e rea, iar mesajul e bine intenționat.

Inspectorul de poliție Sangram Bhalerao, adică Simmba pentru cunoscuți (interpretat de Ranveer Singh), duce o viață de huzur, fiind un pierde vară notoriu și un corupt versat. Scopul vieții lui este să facă bani cu carul și să țină vie tradiția „o mână spală pe alta” cât mai mult timp. Se amestecă în grupuri infracționale, de la care nu ezită să-și ceară partea, pentru a ține apele calme.

Într-o zi, lui Simmba i se aprind călcâiele după Shagun, statutul lui permițându-i să-și facă multe cunoștințe printre localnici, doar doar se va putea apropia și mai mult de fată. Una dintre fetele care se ocupă de educația copiilor străzii, Akruti, îi devine ca o soră,  amintindu-i de fosta lui profesoară.

Lucrurile o iau la vale când Akruti află despre afacerile necurate ale grupului de șoc al localității, frații Ranade. Simmba are parte de o trezire brutală la realitate când suferă o tragică pierdere. Mustrat de conștiință, își dă seama de greșelile din trecut și trece la acțiune, în tabăra legii și dreptății de această dată. Scenele de bătaie sunt savuroase, iar triumful binelui asupra răului mi-a umplut inima de mulțumire.

Punctele mai puțin plăcute ar fi durata prea mare a filmului și prima jumătate umplută cu prea multe și inutile detalii, care nu aduc un adaos de calitate poveștii. Pot trăi până și cu exagerările, care sunt amuzante de cele mai multe ori; Ranveer cu accent marathi în hindi e un deliciu.

Recomand pentru fanii genului și nu numai.

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: