Filmul momentului: TUBELIGHT (2017)


recenzia nr. 127

Cu reticența tipică omului nu foarte încântat de prestațiile lui Salman Khan, m-am înarmat cu răbdare și am decis să urmăresc acest film – parțial și pentru a vă putea aduce vouă informații „la cald”. Și tare mă bucur că am făcut-o. Este un film de o mare sensibilitate și delicatețe, care se concentrează pe relațiile interumane și pe întâmplări de-ale vieții.

Chiar dacă nu sunt impresionată de jocul lui Salman, trebuie să recunosc că îi șade extrem de bine rolul de inocent, neștiutor, naiv. Copilul din străfundurile sinelui său iese la suprafață și lasă o amprentă puternică, ce urmărește spectatorul mult după ce a părăsit sala de cinema (un fapt divers, am nimerit o copie a filmului unde se auzeau aplauzele, fluierăturile, uralele publicului la fiecare scenă importantă sau amuzantă; e adevărat, e ușor neplăcut, mai ales dacă sunetul este prost, însă îți dă o senzație de participare activă la o minune a tehnologiei – imaginea mișcătoare – și te transportă parcă în țara mamă).

Acum, despre poveste: More

Filmul momentului: MAATR (2017)


recenzia nr. 126

E un film pe care l-am așteptat cu mare nerăbdare și vă mărturisesc că a meritat fiecare minut! Face parte dintre acele filme închinate femeii și forței sale de regenerare, puterii sale nebănuite care sălăsluiește până și în cele mai firave ființe. Foarte bine scris și regizat, cu o distribuție care aduce un plus de valoare peliculei și scoate în evidență povestea.

Imaginați-vă următorul scenariu: după o veșnicie petrecută în traficul care nu părea să mă mai decongestioneze vreodată, vă grăbiți să ajungeți acasă unde să vă puteți bucura de succesul copilului vostru în liniște. Doar că în drumul spre casă o cotitură greșită vă va rescrie întregul viitor. Vă veți trezi în cel mai urât coșmar în care o mamă se poate deștepta și vă veți întreba constant: mai durează?

More

Filmul momentului: PHILLAURI (2017)


recenzia nr. 125

Eram foarte curioasă în privința acestui film și, cu toate că nu e o capodoperă, vi-l recomand cu multă căldură. De ce? Citiți în continuare pentru a afla motivele.

Îmi plac filmele ușoare, cele care subliniază dragostea, speranța și care evită adevărate spectacole de arte marțiale și băi de sânge. Apreciez faptul că există două planuri temporale în film; prezentul este circumscris, desigur, modernismului unde dragostea devine de multe ori o joacă, iar problemele care apar în urma nesiguranței și imaturității pot conduce la adevărate drame. Trecutul, în schimb, este caracterizat de o mai mare profunzime în privința sentimentelor, dar nu duce nici el lipsă de dramele sale – îndrăgostiții nu puteau deveni un tot fără acordul părinților; onoarea femeii nu-i aparținea ei, ci întregii familii; tânărul trebuia să câștige întâi încrederea rudelor fetei pentru a demonstra că va fi capabil să întrețină o gospodărie etc. More

Filmul momentului: RAMAN RAGHAV 2.0 (2016)


recenzia nr. 116

ramanraghav2.0

Am așteptat cu mare interes acest film și a fost un deliciu. Din multe puncte de vedere. Într-o primă instanță, atât Ramanna – interpretat de Nawazuddin Siddiqui, cât și Raghuvendra – interpretat de Vicky Kaushal, pe care s-ar putea să-l știți din Masaan, sunt personaje complexe interpretate magistral de cei doi actori. Nawaz nu încetează să mă uimească cu câtă ușurință și naturalețe poate intra în pielea unor personaje variate, din toate categoriile sociale, cu valori morale și caractere diametral opuse. În privința lui Vicky, am rămas șocată să-l văd într-o ipostază atât de diferită de Masaan, de unde am tras concluzia că băiatul ăsta are talent cu carul.

Al doilea motiv care aduce un plus filmului este atmosfera sumbră, întunecoasă, dementă. Am avut senzația, pe tot parcursul desfășurării acțiunii, că un topor invizibil plutește deasupra capetelor tuturor celor ce se perindau prin poveste, fie că aveau vreo contribuție în narațiune, fie că nu. Regizorul nu se dezice de ”semnătura” sa, dându-ne să gustăm din diversele arome ce alcătuiesc atmosfera peliculei linguriță cu linguriță. Muzica, deși deloc pe placul meu, se potrivește de minune cu nebunia, instabilitatea emoțională și psihică a personajelor.

Factorul cu o mare pondere în succesul ansamblului este povestea. Avem de-a face cu un individ cu serioase probleme la mansardă a cărui ocupație de bază este căsăpirea conaționalilor. Tragic este că nimeni nu pare să-l poată opri, deși omul se prezintă autorităților de parcă mergea la petrecere. Aici, încep să se contureze idei de tipul în mintea mea: societatea în care trăim este mult mai bolnavă decât pare, siguranța este o utopie, iar supraviețuirea o loterie – dacă azi ai extras un loz câștigător, mai trăiești o zi; mâine s-ar putea să ți se înfunde. Viața este impredictibilă și asta mă îngrozește. Autoritățile sunt roase de cancerul nepăsării, corupției, dezumanizării.

Apoi, dinamica dintre personajele principale este cea care aduce elementul surpriză. Interacțiunile repetate, aparent întâmplătoare, ajung să-i pună pe cei doi bărbați față în față. Într-atât de adânc se merge în explorarea personalităților celor doi încât nu poți să nu ți-i închipui în oglindă. Atunci când comunicarea dintre aceștia îi apropie și mai mult, neliniștea și sentimentul de anticipare nu te lasă să stai pe scaun fără să te agiți. Aflate într-un echilibru delicat, legea și nelegiurea devin actori într-un spectacol de neuitat. Dușmani sau suflete pereche este întrebarea la care fiecare spectator poate să răspundă în funcție de propriile trăiri.

Un film excelent cu o distribuție de primă mână, sigur nu vă va plictisi.

Am să fac ceva ce n-am făcut până acum, vă las un soi de temă de casă: să veniți cu interpretarea proprie cu privire la semnificația titlului. 

Iată și rezultatul temei de casă:

Diana ne spune: ”Eu consider că titlul ar putea proveni de la faptul că personajul principal este un copycat al celui din 1960, însă din moment ce apare și 2.0, nu pot decât presupune faptul că există anumite diferențe în modul de operare al celui din urmă, fapt ce-l face diferit de primul, deci o nouă versiune a acestuia! P. S.: Raman înseamnă „plăcut, iubit”, în timp ce Raghav s-ar traduce „ urmaș al lui Raghu”, care, din câte știu eu este considerat ca un strămoș al lui Rama. Aici m-am cam împotmolit! Nu prea știu cum aș putea să le pun în legătură!:)

Oli a venit cu următoarea explicație: ”n-am vazut filmul dar wikipedia zice ca Raman Raghav a fost ceva psyco serial killer care a operat in Mumbai pe la mijlocul anilor 1960. Deci asta 2.0 banuiesc ca e un soi de versiune moderna a aluia. Eu as pastra titlul original pentru ca e numele unui individ care a existat; nu ceva cuvant traductibil.”

Ambele fete fiind foarte aproape ca explicații, consider că ambele comentarii merită un loc în această umilă recenzie. Felicitări, fetelor, vă mulțumesc pentru participarea și dorința voastră de a vă împărtăși ideile!

Aștept opiniile voastre cu interes.

Filmul momentului: AIRLIFT (2016)


Recenzia nr. 112

airlift-poster

Am amânat foarte mult să văd acest film și acum regret. Doar că mă bucur pe de-o parte fiindcă măcar l-am văzut la calitate excelentă. Asta a ridicat filmul și mai mult în ochii mei. Nu aveam așteptări prea mari dat fiind faptul că Akshay Kumar preferă să se maimuțărească în loc să-și atingă potențialul. Însă a jucat acest rol cu măiestrie și am văzut acea licărire, acea emoție de care eram sigură că e capabil după foarte mult timp. Extrem de sensibil, onest, empatic. Mă aplec, domnule Kumar! Bravo!

Pelicula aduce în prim plan povestea unui indian stabilit în Kuweit. O primă caracterizare ne spune că Ranjit Katiyal, căci așa se numește personajul nostru principal, este lipsit de scrupule și face orice pentru a avea un profit cât mai mare. Este bine ancorat în cercurile înalte și se consideră de-al locului. Un telefon va determina schimbări majore în cursul vieții sale, al celor dragi lui și tuturor indienilor stabiliți în Kuweit. Această criză internă va pune la încercare caracterul lui Ranjit.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, se pictează un cu totul alt portret al lui Ranjit față de cel inițial. Masca este coborâtă, sentimentul de responsabilitate preluând frâiele rațiunii bărbatului. Este preocupat de soarta tuturor celor cunoscuți și apropiați lui, dar nu îi dă la o parte nici pe cei aflați la ananghie, dar care nu au avut o legătură directă cu el. Este uimitor să asiști la creșterea sa la nivel moral și să conștientizezi cât de important este ca într-o situație limită să existe cineva care să-și asume răpunderea, să preia rolul de lider. Ce este o turmă fără un păstor? Cum înaintează o corabie pe timp de furtună fără un căpitan capabil? Totul este sortit pieirii dacă nu există o fire puternică, stăpână pe sine, dar în același timp luptătoare. Liderul trebuie să fie activ în îndatoririle sale, nu doar să promită. Ranjit trece prin toate etapele acestea și ne dăm seama că schimbarea inițială în comportamentul lui survenise din cauza meseriei, criza reușind să readucă la suprafață omul de altă dată. Odinioară, fusese omul empatic, onest și deschis căruia soția îi ducea nespus dorul. Iată că trecutul devine un motor care să-i alimenteze ambițiile lui Ranjit, redescoperindu-se pe sine și folosindu-se de toate tertipurile învățate de-a lungul anilor de muncă, devine stâlp pentru mii de oameni deznădăjduiți.

Un film excelent mulțumită emoției ce transpare prin interpretarea lui Akshay Kumar, dar și prin subiectul care își are rădăcinile în realitate.

Sunt curioasă să aflu cum vi s-a părut!

Filmul momentului: GREATER ELEPHANT (2012)


Recenzia cu nr. 108

Vizionat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

GREATERelephant310--310x465

Mi-a fost cam groază că nu voi pricepe filmul. Până de curând, am acolit filmele ”festivaliere” ca ciuma. Începusem cu stângul și nu aveam chef de alte dezamăgiri cinematografice.

Nu mult după începerea proiecției, mi-am dat seama că va fi spumos, măcar din punct de vedere lingvistic. Da, un film în mare parte în hindi, cu inserții de marathi. Însă a fost delicios și din punct de vedere al poveștii. Toată lumea caută ceva. Dacă personajul principal își caută elefantul pierdut, actorii rătăcitori caută un loc de muncă, iar ”Dracula” caută un dentist. Polițistul este în eterna căutare a unei avansări în grad, iar celelalte personaje minore caută fie o bicicletă furată, fie răzbunare. Cu alte cuvinte, fiecare a pierdut ceva, identitatea chiar, aș putea spune; până la regăsirea scopului în viață, se alătură unor căutări ce par lipsite de sens și finalitate.

Personajele și situații sunt veridice, replicile sunt pline de expresii colocviale, iar sincronizarea comică este excelentă. Atâta caterincă de bună calitate nu cred că am văzut în vreun film. Și când mă refer la caterincă, e genul acela de ironie tipică românilor, inventată ca mecanism de supraviețuire în tumultul cotidian. Niciodată nu am avut senzația că între popoarele noastre există o legătură puternică, parcă eram acolo pe stradă, gata să adaug și eu niște vorbe de duh și apoi să ne amuzăm toți împreună, să facem front comun împotriva inamicului (mai mult sau puțin vizibil). Seriozitatea cu care își rostesc replicile te face să reflectezi asupra gravității situației, lucru pe care-l asociez cu durerea pe care o simte un individ cu privire la problema sa – atunci când te doare pe tine, nu există durere mai mare-n lume.

Totul este extrem de autentic și natural, acestea fiind caracteristicile datorită cărora filmul mi s-a lipit atât de suflet. Hazul de necaz este un alt ingredient care face toți banii și-l acaparează pe spectator în mrejele sale.

Finalul deschis este iar un amănunt care contează mult în întreg ansamblul. A meritat toți banii. M-am distrat copios și am avut ocazia să urmăresc cum personajele își regăsesc scopul, drumul într-o existență efemeră. Trebuie văzut dincolo de superficial și evident, trebuie pătruns în adâncuri…

Retrospectivă: Zilele Filmului Indian – Namaste India 2016


namasteindia zilelefilmuluiindian bucuresti

În perioada 24-29 mai 2016, s-au desfășurat Zilele Filmului Indian la Cinematograful Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez București. Felicit în primul rând echipa Namaste India pentru inițiativă și alegerile făcute. Am să vă las link-ul pentru filmul recenzat deja și care a fost proiectat în cadrul evenimentului. Urmează să redactez recenzii pentru acele filme pe care am apucat să le văd, iar pentru cele pe care le-am ratat sper să existe printre voi cinefili care le-au văzut astfel că aștept un comentariu cu privire la ce le-a plăcut sau nu (nu vreau rezumat, acela îl pot și eu citi de pe net, plus că mie nu-mi place să aflu povestea înainte să văd pelicula).

Am să mai spun câteva cuvinte despre atmosfera din sală și prezență. La primele două filme, am constatat cu mare surprindere și bucurie că sala a fost aproape plină. După una caldă, musai și una rece, la ultimul film la care am reușit să ajung, n-am fost mai mult de 15 persoane… Însă marele șoc a fost altul: nu cunoșteam pe absolut nimeni (cu excepția întâlnirii cu Andrew Singh). Cât despre lume, lume bună, foarte decentă, surprinzător de decentă. Nu știu dacă le-a plăcut sau cât de mult le-a plăcut, poate că așa sunt cei care frecventează zona, mai tăcuți. M-am bucurat însă să văd interes din partea persoanelor de toate vârstele. Prețurile au fost mai mult decât accesibile. Angajații au fost tare amabili, o plăcere să petreci timp acolo și datorită sălii intime.

Eu nu pot afirma decât că mi-am umplut sufletul de voie bună, mi-am hrănit spiritul și foamea lingvistică de nepotolit. Am cunoscut și un alt univers, o altă limbă pe care nu cred c-aș putea s-o învăț vreodată. A fost un cadou nemaipomenit.

PS: rămân cu oftica ce mă roade constant că nu am ajuns să văd tot ce mi-am propus – însă ce să faci, așa e când ai obligații profesionale…

Așadar, iată recenziile existente (cele care sunt fără link, urmează a fi postate; postarea va fi actualizată pe parcursul redactării recenziilor).

Marți, ZIUA 1: Greater Elephant (2012)

Miercuri, ZIUA 2: English Vinglish (2012)

Joi, ZIUA 3: Amal (2007)

Vineri, ZIUA 4: Chandalika (2011)

Sâmbătă, ZIUA 5: Barefoot to Goa (2015), Chitrangada (2012), Bișnoii (2011) – documentar, Radiopetti (2015)

Duminică, ZIUA 6: Ottaal (2015), Monsoon (2014) – documentar, Bajirao Mastani (2015)

Cele marcate cu roșu sunt peliculele pe care le-am ratat, așa că nu mă supăr dacă vă îndurați să mă direcționați către o sursă unde le-aș putea vedea (în cazul în care există). Mulțumesc anticipat. Cele marcate cu verde vor avea parte de recenzii cât de curând posibil.

Previous Older Entries