Filmul momentului: TAMASHA (2015)


recenzia nr. 140

Cei care mă urmăresc de ceva timp, știu că Ranbir Kapoor nu se regăsește pe lista mea de favoriți. După Jagga Jasoos, pentru mine, a făcut cel mai bun rol într-o dramă, căci da, Ved – personajul principal masculin – trece printr-o adevărată criză identitară.

Filmul e greu de digerat pentru cineva ca mine, care nu se regăsește în viața de noapte, distracție fără margini și călătorii fără grija zilei de mâine – tocmai fiindcă prima jumătate pe asta se concentrează. Acțiunea începe, așadar, abia în a doua jumătate, după prima despărțire a lui Ved și Tara, urmată de o revedere și reluarea legăturii. Doar că Tara urma să descopere un cu totul alt Ved față de bărbatul pe care l-a cunoscut în vacanță.

Nici nu-și putea tănâra imagina câte a pătimit Ved de-a lungul existenței sale și cât suferea din cauza monotoniei cotidiene, mai cu seamă că el nu-și găsea locul în lumea corporatistă și-a științelor exacte, fiind un spirit artistic, cu aplecare către zborul nețărmurit.

Dacă Ved și Tara vor reuși să găsească un numitor comun și să repete magia corsicană ori nepotrivirea de personalitate se va dovedi ireconciliabilă, rămâne să descoperiți voi.

Scenele cu substrat artistic sunt un deliciu, iar Ranbir a strălucit de nenumărate ori.

Recomand cu mare căldură, în ciuda faptului că am îndurat cu greu prima jumătate.

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: