Pastila de cultură: Longwa, satul a două state

Internetul este o sursă nesecată de informații, care mai de care mai ciudate, dubioase chiar. Dau peste multe lucruri interesante în căutările mele, dar le uit pe majoritatea dintre ele. Nu și de data aceasta, când într-un un clip de vreun minut, mi se dezvăluia un sat care se întinde în două țări, Longwa.

Imagine de: footloosedev.com

Pe un vârf de munte, cu o potecă prin centrul localității care reprezintă granița dintre două state, o împărțire forțată impusă de lumea civilizată, se regăsește Longwa, sătucul jumătate în India și jumătate în Myanmar. În vremuri demult apuse, oamenii nici nu și-au dat seama când au fost despărțiți pentru că nu exista conceptul de graniță în mințile lor; ei știau doar că sunt ai locului, că generații înaintea lor au viețuit și s-au stins pe aceste meleaguri și că aici este pentru ei acasă.

În anii 1970-1971 au fost trasate granițele, atunci când o piatră de hotar a fost ridicată într-unul dintre punctele cele mai înalte și cu mai bună vizibilitate. Pe o parte, stă scris în Devanagari că este pământ Indian, pe când cealaltă parte anunță vizitatorii că sunt în Burma, desigur, în limba oficială. Nu cred să existe turist care să nu aibă o poză cu un picior în India și celălalt în Myanmar.

Ce este atât de interesant la această așezare? În primul rând, că importante clădiri ale comunității sunt traversate de linia graniței, rupându-le, imaginar, în două, între care biserica și casa șefului comunității. Ajungem și la șef, ajungem, promit. Bucătăria șefului (angh, regele) este jumătate într-o țară, jumătate în alta; se trezește într-o țară și mănâncă în alta.

Thefloatingpebbles.com în vizită la casa angh-ului din Longwa

Apoi, locuitorii sunt printre singurii cetățeni indieni cu dublă cetățenie, atât indiană, cât și burmeză, având drept de liberă circulație și drept de vot și de muncă în ambele state. India nu acceptă dubla cetățenie.

Dar cel mai interesant aspect este că populația este una tribală, păstrându-se încă elemente specifice comunității Konyak (Naga Konyak, Nagaland). Originari din Arunachal Pradesh, aceștia au ajuns până pe teritoriul Myanmarului de astăzi. Tribul Konyak este unul dintre cele mai puternice și însemnate, cunoscut pentru vânătorii de capete. Deși acest obicei nu se mai practică de prin anii 1960, mai cu seamă după creșterea convertirilor la creștinism și fiind interzisă prin lege, vânători de capete se mai găsesc, ei fiind o adevărată atracție turistică. Sunt ușor de recunoscut, chiar și atunci când nu-și poartă costumul tradițional, după tatuajul de pe chip. Numai cei care au ucis și decapitat un om au parte de o asemenea onoare. Membrele, pieptul și spatele sunt și ele decorate. Veți spune că sunt niște barbari și că este incredibil că asemenea practici existau până de curând. Nu vă pot contrazice, dar să nu uităm că realitatea acestor oameni este foarte diferită de a noastră și că fiecare comunitate dorea fie să se protejeze, fie să se extindă. Conflictele puteau fi stinse numai prin nimicirea inamicului. Cum altfel să faci dovada uciderii dușmanului într-o epocă fără tehnologie modernă dacă nu prin aducerea înaintea regelui a capului celui sleit? Pentru comunitatea Konyak, aventurile silvice constituiau un adevărat rit de trecere, prin care copilul devenea bărbat. Până ce băiatul nu participa la vânătoare, nu ucidea și nu trecea prin chinurile unui tatuaj, nu era pregătit pentru vicisitudinile vieții.

Membrii tribului Konyak pregătindu-se pentru festivalul Aoleang, Longwa, Nagaland. Imagine de thefloatingpebbles.com

Vânător de capete cu tatuaje specifice. Imagine de thefloatingpebbles.com

Întregul district Mon din Nagaland este foarte primitor, cu peisaje care îți taie răsuflarea, iar o oprire în Longwa, sau lungwa, cum mai apare scris, este obligatorie. Cu atât mai deosebită ar fi vizita dacă ați nimeri în toiul festivalului Aoleang/Aoling, care sărbătorește sosirea primăverii și coincide cu începutul noului an în comunitatea Konyak. Este, desigur, o sărbătoare agrară, puternic legată de ciclicitarea anotimpurilor și timpul profan, ocazie de mulțumire și îmbinare a spiritelor locului și cele strămoșești pentru obținerea unei recolte bogate. De obicei, prima săptămână din luna aprilie este cea care adăpostește festivalul, dar datele variază foarte mult de la trib la trib. Fiind societăți care încă se conduc după reguli antice, datele bătute în cuie după un calendar strict nu reprezintă o prioritate. De reținut că Aoling este sărbătorit mereu local, cu organizare exclusiv Naga. Festivitățile se întind cam o săptămână; în primele trei zile, se fac pregătirile: adunarea costumelor și decorațiunilor, țeserea celor lipsă, alegerea animalelor pentru ofrande, pregătirea ingredientelor pentru mâncărurile care mai de care mai gustoase. Punctul culminant este ziua 4, când au loc dansurile tradiționale, în costumele și podoabele populare și cu cântece specifice. În această zi, se pot vedea dansurile comunității care fac rezumatul istoriei tribului Konyak de vânători de capete. Ultimele zile sunt petrecute în sânul familiei, respectiv făcând curățenie atât în propria gospodărie, cât și în sat odată cu încheierea sărbătorii. Despre tribul Konyak se spune că sunt foarte buni meșteșugari, mai ales în ceea ce privește lucrul cu metalele, mai cu seamă bronzul, producerea de arme, mai ales macete, praf de pușcă, dar și sculptura în lemn. Femeile sunt tare pricepute la cusut și brodat, dar și la confecționat bijuterii. Din mâinile lor ies adevărate minunății. Practică agricultura și creșterea animalelor. Cât despre vânătoarea de capete, pe lângă faptul că este un rit de trecere, pentru membrii tribului Konyak craniul are o însemnătate deosebită: adăpostește sufletul unui individ. Expedițiile mai reaprindeau și principiile după care bărbații erau ghidați în viață, loialitate, sacrificiu și nelipsitul cod de onoare. Sufletul este întrețesut cu prosperitatea și fertilitatea, care, bineînțeles, vor fi dorite pentru comunitate. Trăiesc și acum disciplinat, fiecare membru având responsabilități clare; sunt o comunitate unită și se ajută reciproc. Fiind ultimii care au adoptat creștinismul, există și o pierdere socio-culturală irecuperabilă odată cu renunțarea la unele obiceiuri, indiferent de cât de barbare par. Un proces inevitabil? Vă las pe voi să vă gândiți la asta.

Nagaland, India; imagine de MOHAMED ABDUL RASHEED pe Unsplash

Înainte de a încheia, câteva cuvinte despre Angh, regele sau căpetenia din Longwa. Mănâncă în Myanmar și doarme în India, are 60 de soții și păstorește peste vreo 70 și ceva de sate din India și Myanmar. Are și ajutoare, desigur, în forma adjuncții, dar nimic nu se întâmplă fără știrea și aprobarea sa. Cotă parte din recolte ajung pe masa sa. Reședința are un aspect rustic, cu multe cranii de animale care decorează pereții. Există un gong imens și foarte decorat pentru situații de urgență și care este folosit la sărbători și un pat din lemn frumos sculptat unde nimeni în afară de angh nu are voie să se întindă; din câte am reținut, acela este și patulfunerar pe care trupul neînsuflețit al angh-ului este așezat. Angh-ul este numit pe linie paternă și căpetenia de acum este a zecea generație.

---

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, nu uita să te abonezi. Completează adresa ta de e-mail și vei primi vești despre ultimele postări direct în căsuța ta electronică gratuit.

---

Bibliografie suplimentară:

https://qz.com/india/1136007/the-konyaks-of-nagaland-indias-famed-tattooed-headhunters-are-a-vanishing-tribe

https://thefloatingpebbles.com/konyak-headhunters-of-nagalnd/

https://footloosedev.com/longwa-mon-nagland/