INDIA SACRĂ – FRUCTUL ÎNGEMĂNĂRII CREDINŢELOR


© hedwig27silverhenna ©

Orice preluare parţială sau totală a textului din acest articol trebuie să se facă cu acordul autorului sau prin menţionarea sursei.

 

O voce adâncă ce face sufletul să tremure rosteşte incantaţii, versuri sacre din Vedele parcă eterne într-o sanskrită atât de pătrunzătoare încât nici nu e nevoie s-o înţelegi – te laşi dus de val, un fior cald trece prin tot corpul şi parcă ai păşit într-o altă lume în care zeii dansează pe piedestale de marmură sau fac întreceri în care trase de cai maiestuoşi, iar soţiile lor, infinite la număr, stau şi privesc întregul spectacol, împletindu-şi părul lung, precum Gangele, împodobindu-se cu nestemate şi numărând lotuşii de pe lacul din sânul Himalayei.

Bine ai venit în ceea ce urmează să fie o aventură de neuitat: preoţi îmbrăcaţi în veşminte albe, simple ce te conduc pe un drum bătătorit, vechi de secole, dar care te va copleşi peste măsură, căci la fiecare pas vei găsi ceva nou, ceva uimitor, ceva de neuitat… More