Laila Majnun – varianta filmy


Pregătiți căștile și full-screen-ul, batistele și urechile: cred că vă va face plăcere să revedeți povestea lui Majnun și a sa Laila.

Vizionare plăcută! sub clip e traducerea (mulțumim Flory :D)

 

E o poveste despre un oraş,
despre o stradă
Dar ce oraş şi ce stradă,
nu ştim
Tot ce ştim e
că erau împreună
Fie noapte sau zi.
Ce zi sau noapte?
Nu ştim asta
Tot ce ştim e că
învăţătorul îi punea
să înveţe cuvântul lui Dumnezeu

Scrie “Allah”!
El scria “Laila”.
Am spus “Allah”!
Laila, Laila, Laila…
O să te duci în iad fiindcă
spui mereu “Laila”.
Pentru că îl compari pe Allah
cu o fiinţă umană.
Dă-mi mâna
Şi pe cealaltă!
Nu-l lovi!
Pentru că mă doare.
Nu-l lovi!
Uită-te la acest pumn mic
care tremură.
Eliberează-l.
Doare, nu-l lovi.

E ciudat! E de la Dumnezeu,
sau de la diavol?
Îl loveşte pe el şi se învineţeşte ea,
e sângele ei, dar îl simte el.
El îi simte durerea?
E o vrajă!
Nu te apropia de el!
Duceţi-i departe unul de altul!

E lucrarea lui Gremlin, demonul.
Forţele întunericului,
diabolice şi rele.
Legaţi-le amuletele
lui Maulvi la mâini!
Duceţi-i departe unul de altul!

Copilăria a zburat ca un zmeu.
Inima a început să simtă
orizonturi noi.
Tinereţea îşi făcuse apariţia,
A bătut şi în lăuntrul lor.
Această tinereţe începe
să freamăte?
Fiecare atingere
e o înţepătură de rouă.

Tinereţea a venit
şi a adus cu ea
Puţină dragoste pe aripile vântului.
Trupul se mişcă în mod neaşteptat,
cerul îşi revarsă culoarea sa.
Ne lovim de briză şi maree.
Eu sunt Romeo al tău,
tu eşti Julieta mea.
Eu sunt Ranjha al tău,
tu eşti Heer a mea.

Să ne întâlnim la carnaval,
asta e culoarea tinereţii.
Dacă nu pot fi cu tine,
ce folos această tinereţe?
Nimeni n-a văzut o revărsare
în graba tinereţii.
Aşa că blesteamă şi suspină,
negându-ne tumultul tinereţii.
Să ne întâlnim la carnaval…
Khurchan din Khurja,
Peda din Mathura…
Revdi din Meerut,
Chaat din Dariba.

Dacă îţi poruncesc,
îmi vei aduce
Curmale zemoase de la regii arabi.
Şi la mine în curte
le vei înşira pentru mine.
Aşa am să fac.
În Benaras,
pe Ganga vom naviga.
În Kashmir,
pentru mireasma zăpezii.
Nu contează cât e de greu,
am să-ţi arăt Bagdadul, îţi promit.
Acest chunri e pentru tine.
Cercei, fard de ochi şi vopsea.
Toate pentru tine.

Atunci, loveşte-te de mine la carnaval,
acesta e tumultul tinereţii
Nu e de glumit,
e tăcerea vicleană a tinereţii.

Aleargă prin mine
acest şuvoi de tinereţe
Nicio lesă nu poate să ţină
graba tinereţii.
Vino şi loveşte-te de mine!

Eu sunt aici şi tu la fel?
Sau nu suntem niciunul aici?
Ce, cine sau de ce
eşti tu şi eu?
Nu putem auzi
sau spune deloc?
Eu sunt aici şi tu la fel?
Sau nu suntem niciunul aici?

Cere-mi şi-ţi voi aduce
o amintire din trecut.
Un semn al iubirii noastre
sau o poveste spusă pe vecie.
Sau să las această inimă agitată
să asculte chemarea ta?
Eu, Laila, tu, Quais.
A şoptit Dumnezeu în urechile noastre.
Aceste cuvinte au răsunat
pe orice limbă.
Vor rămâne pe vecie.
Eu sunt aici şi tu la fel?
Sau nu suntem niciunul aici?
Sunt aici.

Gunoiule, bruto!
Îţi voi tăia mâinile.
Ştii pe cine ai întinat
cu atingerea ta?
Ea este a mea.
Eşti un gunoi, tu şi spiţa ta.
O să te bag în mormânt
de data asta.
De nu,
să nu-mi spui Tabrez .
Iar ea nu este sora mea.
Nu mai suport asta.
Ea este a mea.
Destul!
Îndrăzneşti să atingi un străin?
Opreşte-ţi pumnul.
Potoleşte-ţi mânia.
Nu uita, putregai insolent,
ai îndrăznit s-o atingi?
Ea este frenezia mea,
sângele din venele mele.
Pentru ea mă rog, ea e ruga naturii,
decretul Mântuitorului.
Un dar de la Dumnezeu,
un balsam pentru orice rană.
Lacrimile ei sunt nepreţuite,
zâmbetul ei este unic.
Eu, Quais, îndrăznesc să spun
“Laila e a mea”.
Îndrăzneala ta?
– Nu, e curaj.
Insolenţa ta?
– Nu, este putere.
-Opreşte-te, femeie.
-Nu mai sunt amabilă.
-O să-i sap mormântul.
Gândeşte-te la asta.
-Dar vor fi două cadaver,frate.
-Vei face două crime. Gândeşte-te la asta
Jur că voi termina
acesta poveste astăzi.
Majnu, te voi sfâşia
în o mie de bucăţi.
Las-o să sângereze!
– Opreşte-te!
Las-o să moară!
– Opreşte-te!
Sângele tău, îl vreau chiar acum!
– Opreşte-te!
Sabia mea îţi străpunge carnea
şi eşti pregătit pentru mormânt.
Laila, iartă-mă acum.
Gândul la tine m-a transformat
într-un ticălos neajutorat.

Majnu e nebun
pentru că un frate a ucis.
Va fi lovit cu pietre până la moarte.
Asta e legea.
Majnu se agaţă de fiecare
respiraţie a Lailei.
A rămas fără simţuri,
îşi pierde cunoştinţa.
Lăsaţi-l, poate bietul om
se trezeşte.
Visele pe care le întrezăreşte
cu iubita sa Laila se destramă.
Nu aruncaţi cu pietre
în iubitul meu!
Nu aruncaţi cu pietre
în iubitul meu!
El este viaţa mea!
Păstraţi aceste pietre cu grijă.
Va veni o zi când din aceste
pietre se vor construi case.
Ele vor vorbi în multe limbi
Despre legendă lui Laila şi Majnu.
Fiecare va cânta apoi.
Această grămadă de pietre
Va fi un Taj Mahal într-o zi.
Şi nu veţi avea timp
să regretaţi acest lucru atunci.
Nu aruncaţi cu pietre
în iubitul meu!
Nu aruncaţi cu pietre
în iubitul meu!
El este viaţa mea!

“Destul”,
a strigat Laila ca un tunet.
Opriţi toate astea”,
Laila a renunţat.
Dacă asta vreţi,
căsătoriţi-mă chiar azi cu altcineva. ”
Dar promiteţi-mi
că-l veţi elibera
pe Majnu şi-l veţi trimite
în exil chiar azi. ”
Pietrele acestui oraş
sunt şi ele obosite. ”
Au crezut că te lovesc pe tine,
dar pe mine mă loveau fără să ştie. ”
Jawan Bakht poate să aibe trupul meu,
dar inima mea e a ta. ”
Păstreaz-o în siguranţă cu tine
şi ascultă, Quais. ”
Sunt o cauză pierdută acum. ”
Dar jur că dacă cineva
îmi atinge trupul, ”
va găsi doar ţărână
în loc de sânge şi carne.
În curând această lume
se va cutremura şi va fugi”
“Când Dumnezeu va veni
pe pământ”
ca să pună flori
pe mormintele noastre. ”

Acest palanchin
poartă un cadavru împodobit,
Le voi spune celor ce-l poartă
să nu se grăbească.

Niciun palanchin,
nicio arcadă împodobită.
Dar la fel ca Radha Meera
a făcut jurămintele de căsătorie.
Aceasta dragoaste
Dar la fel ca Radha Meera
a făcut jurămintele de căsătorie.
Aceasta dragoste
Nici nu a fost o cerere a unui om.
Acesta a fost cuvântul Domnului.
Aceasta dragoste
Acesta a fost cuvântul Domnului.
Aceasta dragoste

Eu sunt Jawan Bakht, regele.
Femeile mele
au luxul la picioarele lor.
Dar ca tine,
n-am văzut niciuna.</i>
Tu eşti regina haremului meu.
Aici argintul curge nevăzut.
Pot să te scald în el?
Nu pot aştepta un alt clinchet.
Voi spune asta
pentru ultima dată.
Lasă-mă să te ating!
Vino!

Opreşte-te, vei primi doar
culoarea cenuşie a acestui trup.
Nu există foc, e o zăpăceală.
Termină acum!
E cenuşa, stinge-ţi pasiunea,
respinge-o!
E rugină, fă-o pulbere.
Stinge-o!
Ai grijă! Arde în interior,
poţi lua foc.
Pot fi doar cenuşă,
dar eu sunt rugul tău funerar.
Nu sunt iubita sau prietena ta,
sunt soţia ta.
Sunt sotia ta, dar sunt Laila a lui Majnu
Alertaţi soldaţii mei,
pregătiţi-vă de plecare!
Să vedem ce dragoste ţes
aceştia doi.
Dragostea noastră te va speria,
uită-te aici!
Aceste răni sunt ale lui,
sângele lui curge aici.
Shahul Bulleh, Khusrau sau altcineva
au ars în flăcări fără ceremonie
Când au întreţinut acest foc.
Aceasta dragoste
Jawan Bakht acum aleargă să vadă
cine e mai puternic, Majnu sau el.

Laila e a ta,
de ce mai ţipi?
Tu nu ştii ce e dragostea.
Ea e zâmbetul fascinant
al lui Dumnezeu.
E umbra dragostei fertile.
Ea a evitat orice bătălie
crezând că e zadarnică.

În păcat omul s-a întrebat
“În ce rău se transformă această maree?”&lt;
Când în realitate,
el nu o are pe Laila lângă el.
Şi acum, ea e acolo,
dar ţie nu îţi pasă.
Aminteşte-ţi această zi,
s-ar putea să fie ultima.

Şterge ardezia,
şterge-o pe toată.
Atunci când totu-i furat,
cortinele cad.
Aceasta dragoste
Si ne-am rugat înaintea Domnului.
Aceasta dragoste

Acesta e mormântul tău.
E onoarea la care râvnesc.
Asta e moartea ta.
E ultima mea suflare.
Te voi tăia pe butuc.
Va fi de dragul ei.
Te voi tăia bucăţi cu bucurie.
Laila va veni cu mine.
O voi privi
ca un vultur înfometat.
O voi închide în temniţa
cea mai întunecoasă.
Sapă-i cea mai întunecată temniţă,
nu va fi niciodată a ta.
Dacă zbor, îşi va întinde aripile
şi va zbura şi ea.
Loveşte-mă!
Scot pumnalul.
Ia-mi viaţa!
Mai gândeşte-te o dată!
– Ia-mi viaţa!

Crede în cuvântul lui Brahma
sau în ceea ce conţine Gita.
În Biblie, Coran sau în învăţăturile
divine ale lui Guru Granth.
Dar credinţa fără dragoste,
ar putea să-ţi distrugă sufletul.
Crede în dragoste şi omenie
înainte de ultimă bătaie a clopotului.

Advertisements

RECOMANDARE: Natyashastra


O recomand tuturor celor care au o afinitate pentru dans, muzică sau artă dramatică. Este tratatul de căpătâi, unde toate întrebările își găsesc răspuns. Postez cele două link-uri pentru tratatul integral în engleză, tradus prin anii 1960. A fost tradusă și în română de regretata Amita Bhose, dar din păcate nu am găsit cartea de vânzare… Există se pare de vânzare pe internet (evit să cumpăr chestii virtual) însă la un preț astronomic (ca orice carte rară). Dacă vreo editură dă peste această postare, iată o idee de re-editare!

http://archive.org/details/NatyaShastraOfBharataMuniVolume1

http://archive.org/details/NatyaShastraOfBharataMuniVolume2

odissi1

“ARTĂ LA PACHET” – ediţia a II-a [4-31 octombrie 2011]


Probabil te întrebi ce legătură are asta cu India. Te las să descoperi şi să vizitezi expoziţia săptămâna viitoare, 4 octombrie, adică marţi, începând cu ora 18:00, la Cinema Patria, Bucureşti. (asta e aproape de Cărtureşti pe Magheru, lângă strada Arthur Verona; metrou Piaţa Romană sau RATB liniile 131, 300, 301, 331, 368 etc.) Atunci va fi deschiderea oficială. Expoziţia este deschisă până pe 31 octombrie 2011.

 

“ARTA LA PACHET”
Va asteptam la a II-a editie a expozitiei de grup ARTA LA PACHET!

Marti, 4 Octombrie 2011, ora 18:00

la galeria foto a Cinematografului Patria din Bucuresti

35 de lucrari de  fotografie, ilustratie, pictura si banda desenata semnate de tineri artisti mai mult sau mai putini consacrati! Numai in seara vernisajului, organizatorii vor prezenta publicului o scurta piesa de teatru, lectura si arta culinara!

Expozitia ARTA LA PACHET este realizata de Organizatia Civica Alternative in colaborare cu Romania Film si Clubul Presei Transatlantice.
Expozitia va fi deschisa in perioada 4 -31 octombrie.

Despre artisti:

FOTOGRAFIE- Alex Ungureanu

nas_sharky_approach@yahoo.com

Am 25 de ani, nascut in  Bucuresti, in 2008 am obtinut atestat de fotograf in urma sustinerii unor cursuri de fotografie.  In prezent muncesc intr-un domeniu total diferit de fotografie.

Pasiunea pt. fotografie am dobandit-o in urma cu 6-7 ani , in perioada cand eram la liceu. Atunci am intrat in posesia unui aparat kodak pe film, cu care pozam orice mi se parea interesant, prieteni si diverse evenimente ( petreceri , expozitii s.a. ) Dezvoltasem si o mica afacere, intrucat pozele pe care le faceam pe film, le developam apoi le vindeam prietenilor . Treptat am evoluat la un aparat digital, iar in momentul de fata pozez cu un canon 50d.

Imi place sa fotografiez peisaje, animale, portrete, locuri ce prezinta un trecut, o istorie (exemplu: ruine, cladiri parasite), iar ca activitate fotografica pot spune ca pozez la nunti, botezuri, baluri de absolvire si petreceri aniversare.

Fotografiile reprezinta natura , peisaje si animale , principalele teme pentru care am o deosebita placere in a le surprinde si imortaliza de fiecare data cand am ocazia.

Doresc sa ajung sa lucrez pentru o revista de specialitate , de genul “National Geografic” , unde sa am posibilitatea sa surpind frumusetile naturii, cat sa si documentez comportamentul si mediul de viata al animalelor.

PICTURA- Diana Ivan

one_clumsy_bunny@yahoo.com

Am 18 ani, m-am nascut intr-o familie de artisti si pot sa spun ca desenez de cand ma stiu, iar in prezent aceasta activitate reprezinta mai mult decat un hobby; a devenit o pasiune prin dorinta de a ma perfectiona si de a capata titlul de “artist” in adevaratul sens al cuvantului : un creator, un vizionar capabil sa isi imprime trairile pe hartie, cu o simpla pensulatie.

Fiind in plina formare, arta mea este caracterizata de un stil mixt, experimentez diverse combinatii,dar in ultima perioada plansele mele graviteaza in jurul ideii de realism in contrast cu imaginatia creatoare.

Lucrarile pot fi asemanate cu o osmoza in care elementele descompuse geometric difuzeaza intr-un spatiu suprarealist.

Astfel aceste incercari devin suportul meu moral si materizalizarea ideilor ce au transformat pasiunea in dorinta de a impartasi un sentiment tuturor, deoarece ele sunt pana la urma un jurnal al constiintei mele.

In viitor mi-as dori ca viziunea mea sa fie conceputa ca o manifestare matura a unei imaginatii infantile,cu un mesaj simplu, dar capabil sa motiveze.

ILUSTRATIE – Hilda Varga

www.hedwig27silverhenna.wordpress.com

Am fost adoptată de către Bucureşti acum 3 ani când am venit aici la facultate. Sunt originară din Zalău, Sălaj. Mi-a plăcut de mică să desenez, imi plăcea să realizez peisaje, naturi moarte, lucrări abstracte dar îmi era imposibil să realizez portrete. Probabil pentru a compensa acest lucru m-am apucat să mă desenez pe mâini cu pixul. In  primul an de facultate am venit în contact cu „henna” – substanţa cu care de fapt se realizează modelele pe piele.

Planşele au fost realizate în format 30/40, în cariocă şi creioane cerate. Am încercat să încorporez cât mai multe stiluri în modelele pe care le-am realizat: indian, pakistanez, arab. De asemenea, am încercat să creez varietate prin gama largă de şabloane ale corpului uman  pentru a arăta că un model poate fi realizat atât pe picior sau mână cât şi pe spate sau abdomen.

As vrea sa arata că arta henna are o largă aplicabilitate, mi-ar face deosebită plăcere să îmbin „body painting”-ul cu modelele henna şi să creez nişte desene care să difere de ceea ce suntem obişnuiţi să vedem.

BENZI DESENATE- Mihai Grajdeanu

mihaibd.blogspot.com

Am 24 de ani, sunt nascut in Mangalia, stabilit in Bucuresti.

 Cea mai indepartata amintire cu mine desenand ar fi la varsta de 7-8 ani,de ziua mamei pe felicitarile de 8 martie faceam un mic desen, la fel si pe scrisorile catre mos Craciun. In aceeasi perioada in fiecare zi de 1 iunie in Mangalia se organiza desenul pe asfalt. Pe faleza din Mangalia unde acum se afla aleea stelelor zeci de copii se adunau si participau printre care eu si fratele meu. Din cate mai tin minte am castigat premii acolo.

Primele benzi desenate am inceput sa le fac undeva intre 11 si 14 ani sunt creionate pe foi A4 ,unele chiar sunt colorate.  Pana in prezent mi s-au publicat cateva benzi desenate : Dupa Gratii, Ciutanul vol I si Legendele Dacilor Liberi.

Plansele expuse din Ciutanul vol I sunt cateva pagini din  primul roman grafic romanesc dintr-o serie de  3 volume care vor fi publicate. Denumirea de  ‘’ciutanul’’ provine de la un regionalism din Doborogea care inseamna -pitic, copil si este defapt porecla pe care o primeste personajul  principal Mihai Dumitrescu de la coechipieri din echipa de fotbal.

In prezent fac parte din grupul de tineri artisti BD al revistei COMICS. Sustin ateliere de benzi desenate pentru copii prin tara si lucrez la continuarea trilogiei cu CIUTANUL VOL II .

Trupa:CALLIOPE de la Liceul Cervantes


 Piesa:”BARBATA SI NEVASTUL”
 Autor:DIANA IVAN
 Actori-Personaje:ANDREEA NICULESCU-Maricica Tataru
 SANDRA PANAIT-Sandel Samanta
 ANDREEA NEAGA-inspector Copca Arsinel
 ANDREEA MARES-vecina
 Muzica:ANDREEA NICULESCU
 Regie:DIANA IVAN si ANDREEA NICULESCU
 Decor:DIANA IVAN

LECTURA: Violeta Dobre (18 ani)

http://violetadobre.wordpress.com]

De mica, am descoperit bucuria lecturii, cum o carte, desi neinsufletita, poate deveni un bun prieten, cum atunci cand citesti, lumea creata de scriitor te prinde si pe tine in paginile cartii. Nu a durat mult pana ce am incercat sa compun la randul meu scurte povestiri, iar acesta a fost inceputul dezvoltarii pasiunii mele: aceea de a scrie.

Imi place sa scriu, sa creez alte lumi prin povestile mele, sunt de parere ca un scriitor, pe langa un stil propriu si pe langa imaginatie, trebuie sa stie cum sa provoace emotii celui care ii citeste opera. In mare, am scris scurte povestiri pe diverse teme, cum ar fi iubirea, imaginea de sine, societate. Am incercat acum ceva timp sa scriu si ceva mai amplu, un roman fantastic ce povesteste aventurile prin care trece o adolescenta pentru a se regasi.

Desi scrisul pentru mine este deocamdata doar o pasiune, planuiesc ca in viitor sa iau legatura cu o editura si sa incerc sa imi public un roman sau o carte care sa cuprinda mai multe povestiri.