Cu și despre indieni – comedii engleze & americane


Dacă nu știți de ele încă, vi le recomand cu mare căldură; sunt super haioase, pline de glume care te fac să te doară burta de râs, iar actorii sunt simpatici foc. E vorba despre două seriale de comedie (sitcom-uri) unul mai vechi, englezesc și altul american, ceva mai recent.

1. Mind Your Language (1977-1979; 1986): are 4 sezoane și prezintă povestea unor imigranți care se străduie din răsputeri să învețe engleza pentru a se putea descurca în Marea Britanie; printre ei, Ali, Jamila și Ranjeet. Nu e plin de umor tipic britanic, ci unul mult mai sănătos și accesibil. E un perfect exercițiu și de limbă engleză pentru că reunește o grămadă de accente: engleza cu accent indian, german, chinez, japonez, grec, maghiar, italian, francez, spaniol și desigur britanic (cu subgrupele sale). Se găsește integral pe utube dacă bine îmi amintesc. Iată un exemplu:

2. Outsourced (2010-2011): din păcate a avut doar un sezon, dar m-am distrat de minune urmărind aventurile unui american care a fost trimis în India în interes de serviciu. Pe acesta cred că-l găsiți doar din surse mai neortodoxe.

PS: dacă mai știți vreunul care se încadrează în acest gen, nu ezitați să lăsați un comentariu 😀

Advertisements

Noi seriale indiene din iarna asta [decembrie 2011]


Naţional TV îi bucură din nou pe fanii serialelor indiene şi ne aduce 2 poveşti din decembrie:

1. CHOTI BAHU – 2

 

 

2. PAVITRA RISHTA