Recomandare: Serialul RANGRASIYA


La îndemnul unei prietene, am zis să dau o șansă serialului. Mă bucur foarte mult că am făcut-o! Și mulțumesc pe această cale dnei Carmen încă o dată.

Nu obișnuiesc să mă entuziasmez prea tare în cazul serialelor pentru că indienii au talentul de a strica totul în cel mai nepotrivit moment (Rangrasiya nu face excepție, dar e mult mai digerabil).

rangrasiyacolorstvposter

În câteva cuvinte, avem un personaj principal masculin pe nume Rudra care este un tânăr extrem de supărat pe viață, mai cu seamă pe mama lui, din cauza căreia ajunge să nu mai aibă încredere în femei. Nu crede nici în dragoste, fiind convins că la un moment dat femeile înșeală încrederea partenerilor lor. E ofițer în armată și scopul său în viață este să-și apere țara. Asta până când în viața lui apare Parvati, pe care trebuie s-o protejeze în urma unuor evenimente complexe. Povestea urmărește schimbările prin care trece Rudra și modul în care perspectiva asupra lumii ia o altă turnură.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este limbajul impecabil, o limbă neaoșă, plină de nuanță autohtonă, proprie Indiei rurale. Lipsa englezei nu m-a făcut decât să mă bucur enorm, pentru că am putut să mă concentrez asupra replicilor în hindi.

A fost difuzat de Colors, a rulat sub un an și are mai puțin de 200 de episoade. Pentru mine a fost un deliciu lingvistic, plus că și povestea a fost interesantă. Vă las link-ul canalului oficial de Youtube unde găsiți episoadele integral. (Atenție! ordinea e inversă)

Acum, găsiți și traducerea versurilor din coloana sonoră  AICI.

Next Newer Entries