Filmul săptămânii: SARFAROSH (1999)

valabil pentru săptămâna 39: 25-31 august 2014

ATENȚIE! Filmul conține numeroase scene de violență!

E un film care tratează urmările unui război ce nu trebuia să aibă loc niciodată: războiul de partiție, în urma căruia au luat naștere două state independente – India și Pakistan. Aduce în prim plan resentimentele ce au mocnit timp de decenii și cărora nu le trebuie decât o mică scânteie pentru a se aprinde. E un război fără sfârșit…

Ceea ce am apreciat mul este că m-a făcut să reflectez asupra a două subiecte importante: aparențele sunt înșelătoare și conflictele ce au ca punct de pornire credința.

Cât de bine poți cunoaște un om? De cât timp ai nevoie să-și dai seama ce fel de persoană e, ce gândește, ce pasiuni are, ce domenii de interes are, ce mentalitate și ce educație are? Mulți ar spune câțiva ani, cu condiția să-l întâlnești suficient de des pentru a-l putea observa în nenumărate situații. Eu aș spune că nu e de ajuns o viață deoarece, așa cum vă va demonstra și filmul, poți trăi alături de cineva o viață întreagă și la sfârșit să descoperi că ai împărțit totul cu un străin. E valabil pentru genul de oameni care sunt împărații manipulației, care reușesc să ducă existențe duble, fie că o fac pentru că monotonia conjugală îi sufocă, fie pentru că luptă, cred ei, pentru o cauză de importanță majoră și că numai prin acțiunilor lor lumea va putea fi salvată. Sunt psihopații de alături, oameni de obicei cu mare succes în aria profesională, dar și socială, comunicativi, extrem de inteligenți, făcându-se plăcuți cât ai clipi (desigur, există și opusul, antisocialii, retrașii, dar aceia nu șochează atât de tare când afli că au comis vreo grozăvie fiindcă de cele mai multe ori generează o stare de disconfort când te afli în preajma lor). Aici vorbim de tipologia care ocupă un loc important în societate, servește drept model de moralitate și conduită exemplară, de bunătate și talent. Cu atât rămâi mai contrariat cu cât descoperi că omul pe care-l admiri nu este decât o iluzie, o mască purtată și afișată în public cu o măiestrie ce o întrece pe a celor mai apreciați actori. Poate mai grea decât însăși revelarea adevărului este decizia de a lua atitudine și de a-l pedepsi pe cel care în ochii tăi merita respectul întregii lumi…

Credința, de-a lungul istoriei, a stat la baza celor mai teribile atrocități comise de om… În numele religiei au murit cei mai mulți semeni și marele meu regret este că acest lucru nu va înceta nicicând… De ce? Pentru că suntem ignoranți, pentru că ne place să ne amestecăm în treburile altora fără să avem habar de fapt despre ce e vorba în propoziție, pentru că respingem fără cel mai mic efort tot ceea ce este diferit față de ce consider noi că este normal… Sunt sigură că nu vă este greu să deduceți că este vorba despre eternul conflict hindu-musulman din India (cu referire la partiție, așa cum am precizat anterior). Dialogul (și monologul) de la finalul filmului își merită toți banii! Este ilar și în același timp revoltător momentul în care Gulfam realizează că a ucis, însă nu socotește câți alții au pierit într-un conflict care nu face altceva decât să împuțineze populația, să întărescă ura dintre comunități și să distrugă orice posibilitate ca punțile șubrede sau rupte să fie vreodată reclădite… Gandhi spunea la un moment dat că ”un ochi pentru ochi va determina lumea să orbească”; până când răzbunarea va fi singurul mod de căpăta liniște sufletească? Cel puțin către acest lucru indică filmul… De când și până când exterminarea unei credințe aduce fericire și împlinire? Nu există religie pe lumea asta care să profeseze că moartea semenilor ne va bucura peste măsură. Veți spune că în Coran scrie că toți cei care îi ucid de necredincioși își vor primi locul în Rai; e adevărat, scrie, dar să nu uităm condițiile în care aceste afirmații au apărut: la vremea în care musulmanii erau persecutați, la vremea în care trebuia să te lupți pentru a supraviețui, iar prețul plătit pentru supraviețuire nu conta… Pe asta se bazează extremiștii: ceea ce e scris în cartea sfântă, sfânt rămâne! Nu fac altceva decât să transforme oamenii în diavoli, iar faptul că Allah a luptat mereu fix împotriva Diavolului nu mai este vizibil pentru cei ce se alătură lor deoarece vălul ce li se așterne în fața ochilor și minții este unul deosebit de puternic; până când acel văl nu va cădea și nu va fi distrus de lumină, de fraternitate, nimic nu se va schimba… Și pentru ce altceva se întâmplă dacă nu pentru putere? Filmul critică partiția și faptul că milioane de musulmani au rămas fără nimic peste noapte; însă același lucru este valabil și pentru milioane de hinduși; membrii ambelor comunități s-au trezit brusc că locul în care au trăit, au împărțit bune și rele, nu mai este al lor; născându-se acolo, totuși nu mai aparțin acelui pământ… Dacă răzbunarea era singura soluție, trebuia înfăptuită asupra celor responsabili pentru dezrădăcinarea milioanelor, cu nici un chip alimentate animozitățile timp de generații…

Aș putea continua la nesfârșit monologul cu mine însămi, însă oricât aș încerca, nu pot înțelege comportamentul îndoctrinaților. Totuși, cred că o bună parte din vină o are însuși omul pentru că se lasă influențat; multe dintre probleme sunt cauzate din lipsa de educație; un popor needucat este infinit mai ușor de manipulat decât unul care are păreri, fie ele și greșite. Omul fără părere este cel mai periculos pentru că este imprevizibil: nu știi niciodată încotro se va îndoi ca o trestie… Ați înțeles în mare pe unde bat, motiv pentru care acest film mi-a plăcut tare mult pentru că discută despre multe dintre lucrurile care mă interesează.

Aștept impresiile voastre!

Advertisement