Sărbători fericite!


Dragi cititori,

Sper că dimineața de Crăciun vă găsește sănătoși și împliniți din toate punctele de vedere. Deși nu sunt adepta bilanțurilor, anul 2015 a fost un an nemaipomenit pentru mine pe multe planuri. Demne de enumerat ar fi: manualul de limba hindi în două volume, participarea la festivalul Namaste India 2015, atingerea și depășirea a 700 de postări pe blog și desigur atingerea și depășirea unui număr impresionant de accesări pe blog – peste 500.000 – chiar în preajma împlinirii celor 5 ani de când m-ați primit în casele, mințile și inimile voastre. Am încercat, pe cât m-a dus mintea și mi-a permis timpul, să descifrez universul indian, cu precădere de limbă hindi, în așa fel încât să-l simțiți mai aproape de voi. Am împărțit cu voi bucuria mea a de pricepe lucruri direct din original, cu speranța că am reușit cu succes să transmit, nu doar informație, ci și emoție. Deși există unele proiecțele pe care nu am reușit să le termin, nu am uitat de ele și îmi doresc să le pot duce la bun sfârșit. Mai mult decât atât, odată cu succesul și primirea călduroasă a manualelor de hindi, mi-am propus să fac și mai multe. Neobosit, vă voi aduce tâlcuirea limbii poetice și melodioase numite hindi cu același entuziasm ca și până acum.

Tot ce-mi doresc mie vă doresc și vouă. Sper să-mi fiți alături, să-mi comunicați interesele voastre, întrebările voastre, opiniile voastre în așa fel încât să pictăm împreună lumea pe care ne-am creat-o.

Fie ca noul an să vă îmbrățiseze cu multă lumină, să vă sărute creștetul cu căldură și să vă facă sufletul să tresalte de bucurie în fiece clipă. Pacea să vă fie umbră, bunătatea soră, toleranța mamă, credința tată și speranța frate.

Crăciun fericit și la mulți ani! 

Sărbători binecuvântate tuturor!


Stau destul de prost la capitolul urări; nu mă prea pricep să spun cuvinte frumoase și mari în același timp, dar vreau să vă doresc ceea ce-mi doresc pentru mine: în primul rând sănătate pentru că nici o sumă de bani nu o poate cumpăra, odată stricată; putere de muncă; curajul și ambiția de a-mi urma și îndeplini visele; puterea de a trece ușor peste eventualele probleme care apar în calea oricui.

Îmi doresc de asemenea ca oamenii să devină umani, să uite de egoismul care îi transformă în fiare sau roboți, să fie mai îngăduitori și răbdători, să nu se streseze pentru fleacuri deoarece e mult prea scurtă viața pentru a-și pierde timpul, energia și nervii cu așa ceva.

Și era să uit să vă mulțumesc pentru cel mai frumos cadou de sărbători: am ajuns la peste 400.000 de accesări a blog-ului în aprox. 4 ani, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult. Cu susținerea voastră, sunt convinsă că voi reuși să ajung în casele mai multor români pentru că nimic nu funcționează mai eficient decât recomandările cunoscuților/prietenilor. Apreciez sincer și mă bucură nespus sprijinul vostru! Vă mulțumesc!

Crăciun fericit și un an nou așa cum vă așteptați!

New_Year_wallpapers_Christmas_decorations_033103_

Vă las cu un colind de-a lui SANAM:

Sărbători liniștite tuturor!


Vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi, multă sănătate și râuri de iubire și înțelegere.

Hristos a înviat!

 

ouaincondeiate

Sărbători fericite tuturor!


Mă bucur că și în acest an pot să vă urez sărbători fericite!

Așadar, sper ca mâine să găsiți sub brad ceea ce v-ați dorit, iar anul nou să vă aducă multă sănătate, bucurii, liniște și pace în case și înțelegere.

Vă mulțumesc că mi-ați fost alături prin comentarii, like-uri, aprecieri și critici constructive. Sunt deschisă la noi idei și poate, cu sprijinul lui Dumnezeu, vă pot ajuta cu un sfat/articol/informație.

Sărbători fericite și la mulți mulți ani!

New_Year_wallpapers_Christmas_decorations_033103_

Sărbători fericite!


Cu ocazia nașterii Mântuitorului și a trecerii în noul an, dragi cititori, vă doresc multă sănătate, liniște și multe bucurii!

Fie ca în noul an să fim mai buni, mai răbdători și toleranți, să ne bucurăm mai mult de viața asta și așa scurtă!

La mulți ani!

Christmas-Tree-Fireplace-1024-127315

 

winter-festival-fireworks

Sărbători fericite!


Bucurii şi sănătate de Florii şi Paşte fericit şi liniştit!

 

Sărbători fericite!


Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, atât de dragi tuturor, daţi-mi voie să vă urez un Crăciun minunat alături de cei dragi, bucurii şi sănătate; în plus, un an nou încununat cu succese şi împliniri în plan personal şi profesional! Şi dacă e să o duceţi mai rău, s-o duceţi ca în anul care e pe cale să devină istorie 😀

Numai bine, cu prietenie, HS