Sărbători fericite!


M-am tot frământat ce să scriu, acum, la final de an; în 2016 am avut parte de multe reușite, 6 ani de blog, peste 650.000 de accesări pe blog, peste 900 de postări, manualele de hindi au avut un succes nesperat etc. Reușitele astea se cuvine să le împart cu voi fiindcă, fără sprijinul vostru, nu aș fi reușit să ajung aici.

Cât despre urări, cuvintele nu mă prea ajută, însă am să încerc: LA ANUL, sper să râdeți și să zâmbiți de 10 ori mai mult decât am făcut-o eu anul acesta; să plângeți de 10 ori mai puțin decât mine anul acesta; să fiți de 10 ori mai puternici – emoțional, psihic, spiritual – decât mine anul acesta; iar când iubiți, să o faceți fără limită, până la infinit și înapoi; ori acolo unde dragostea este imposibilă, să vă ignorați cu eleganță, fără să vă lăsați cuprinși de întuneric și să acționați sub imperiul răului; în schimb, lăsați-vă cuprinși de lumină, sărutați de înțelepciune și alinare, și luându-vă de mână cu soarele, porniți în călătorii felurite; cu inima și mintea deschise, veți cunoaște mai mult, învăța mai ușor, lega prietenii valoroase, suferi mai puțin, râde mai cu poftă, iubi mai profund, gândi mai corect, decide mai înțelept, comunica mai ușor; veți fi auzit mai devreme și înțeles mai grabnic.

Sărbători binecuvântate cu sănătate și bucurii vouă, familiilor voastre și celor dragi!

Mulțumesc că mi-ați fost, îmi sunteți și (sper) că îmi veți fi alături în aventura indiană!

Crăciun fericit și La mulți ani!

New_Year_wallpapers_Christmas_decorations_033103_