Sărbători: Gandhi Jayanti


Gandhi1

În fiecare an, pe 2 octombrie, India sărbătorește ziua nașterii personalității care a intrat în istorie drept cel care a promovat lupta non-violentă (ahimsa) – Mohandas Karamchand Gandhi. Numit ”tatăl națiunii”, moștenirea lăsată de Gandhi este reiterată în speranța creării unei lumi mai bune, mai tolerante, mai umane. Pe plan mondial, această dată a fost declarată ”ziua internațională a non-violenței”.

Gandhi a avut un rol crucial în lupta pentru independență. În călătoria sa pe acest pământ a dorit să înlăture sărăcia, inegalitatea socială, a susținut drepturile femeilor și dorința lor de a duce o viață mai independentă, a militat pentru amiciție etnică, religioasă, susținând desigur toleranța, a vrut să pună capăt existenței castei ”celor de neatins”, cel mai impoartant punct fiind lupta pentru swaraaj – independență.

Două dintre cele mai cunoscute evenimente pe care le-a pornit sunt: Marșul Sării și mișcarea Quit India (Părăsiți India). A fost încarcerat de nenumărate ori, iar modul său de a sfida conducerea era prin adoptarea postului (dacă vreți, o altfel de grevă a foamei). Imaginea care a rămas întipărită în mintea tuturor este cea în care Gandhi poartă un dhoti de un alb imaculat și se sprijină într-un toiag.

Din păcate, nu a putut să-și vadă cel mai mare vis împlinit: o Indie unită în pluralismul ei de pe toate planurile. În 1947, a avut loc partiția, eveniment pe care Gandhi a dorit să-l evite cu orice chip, dar nu a fost să fie. Dacă judecăm după această mare dezamăgire, a murit nici un an mai târziu trist și deznădăjduit.

”Cel mai bun mod de a te regăsi pe tine însuți este să te pierzi în serviciul altora.”

”Cei slabi nu pot ierta niciodată. Iertarea este atributul celor puternici.”

”Ochi pentru ochi va orbi întreaga lume într-o zi.”

”Trebuie ca tu să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.”

”Nu trebuie să-ți pierzi încrederea în umanitate. Umanitatea este ca un ocean: dacă se întâmplă ca unele picături ale oceanului să fie murdare, nu se murdărește întreg oceanul din cauza lor.”

Mai jos, cântecul religios preferat al lui Gandhi:

Advertisements

Sărbători: Janmashtami


1715 Krishna Putting flowers in Radha's hair

Anul acesta, Janmashtami e sărbătorit pe 17 august. Sărbătoarea este închinată zeului Krishna, cea de-a opta manifestare a zeului Vishnu.

Ziua e marcată de multă bucurie și petreceri multicolore, iar evenimente precum Raslila și Dahi Handi sunt cele mai așteptate.

Legenda lui Krishna ne spune că regele Kansa, fratele mamei lui Krishna, temându-se de o profeție, More

Sărbători: Ziua Independenței


În fiecare an, pe 15 august, indienii sărbătoresc ziua în care s-au eliberat de jugul britanic și au reușit, după mai bine de două secole de stăpânire, să poată afirma că sunt liberi.

Independența s-a câștigat cu sângele multor eroi, dar și prin pierderea multor vieți nevinovate care nu aveau nici un amestec în această luptă.

Cu toate că, în principiu, este un motiv de bucurie, substratul tragic nu ar trebui ignorat. În noaptea de 14 spre 15 august 1947, când Jawaharlal Nehru anunța public la radio că India se va trezi sub un nou soare, Pakistanul împlinise deja o zi de existență. Milioane de oameni au pierit în încercarea de a ajunge în țara care se potrivea cu religia lor: musulmanii în Pakistan, hindușii în India. Ziua Independenței marchează astfel nu numai un prilej de mândrie națională, dar și un moment de tristețe profundă, o pată neagră în istoria modernă.

Așa cum și noi organizăm vaste manifestații de 1 decembrie, similar, indienii au parte de parade militare, de discursuri politice, dar și de multă distracție.

Jai Hind!

Profit de ocazie să urez tuturor românilor ce poartă nume derivate din numele Sfintei Fecioare un ”la mulți ani”! Fie să aveți o viață plină de lumină!