Filmul săptămânii: ARADHANA (1969)


valabil pentru săptămâna 6: 30 decembrie 2013-5 ianuarie 2014

Pentru că am pășit într-un an nou și proaspăt, m-am gândit să propun și un film vechi, drag multora (cred): și anume Aradhana (Vandana).

De la poveste, până la melodii și actori, e unul din filmele foarte dragi mie. Sharmila Tagore are un talent aparte de a transmite atât de mult prin atât de puține cuvinte.

Și pentru că am supărat pe cineva atunci când am rugat să nu se detalieze prea multe în comentarii (în cazul filmului Dhoom 3), promit solemn că nu se va mai întâmpla la nici un film. Aștept așadar părerile voastre cu privire la Aradhana; eu nu mai am nimic de adăugat tocmai fiindcă pe lista mea e un film fără cusur.

Profit de ocazie să vă urez un an nou plin de împliniri, bucurii, sănătate și liniște în case, înțelegere și toleranță! La mulți ani!

Filmul săptămânii: LAFANGEY PARINDEY (2010)


Valabil pentru săptămâna 4: 16-22 decembrie 2013

Pentru săptămâna aceasta vă propun un film mai puțin cunoscut, însă foarte plăcut și în care joacă o tânără extrem de talentată: Deepika Padukone.
Deși ar fi foarte multe scene de comentat în detaliu, am să încerc să fiu cât mai vagă pentru a nu vă răpi plăcerea de a-l urmări în caz că nu l-ați văzut.

lafangey-parindey-17a

Două personaje cu firi diametral opuse, cu așteptări diferite de la viață; cu toate acestea, sunt două moduri de a trăi în care ne putem regăsi: o viață simplă, într-un cartier sărăcăcios, în care speranța animă monotonia; genul de om muncitor care vrea să devină cineva, însă posibilitațile financiare nu-i permit; o persoană ambițioasă care atunci când își propune ceva, nici ”să plouă cu babe” și nu renunță la visul ei; perseverența, curajul, încăpățânarea, entuziasmul și optimismul o caracterizează; chiar și atunci când destinul îi trage o palmă zdravănă și sufletul îi plânge, continuă să zâmbească și are în ea puterea omului simplu ce mereu dă piept cu obstacolele vieții.
Și desigur antonimul: omul care trăiește clipa, nu ezită să încașce regulile morale ale societății pentru a-și îndeplini scopurile și nici să recurgă la căi neortodoxe pentru a-și rotunji veniturile. Se învârte în cercuri obscure, ce nu sunt străine de lumea interlopă, și printre oameni cărora nu le pasă dacă ajung să calce peste cadavre.
Ceea ce am învățat din această poveste este că e primordial să încercăm pe cât putem să fim precum un scut în fața loviturilor vieții, cu zâmbetul pe buze pentru a speria necazurile și a le pune pe fugă. Chiar dacă soarelui îi ia cam mult timp să-și descâlcească pletele, până la urmă tot și le coboară printre nori să ne lumineze calea. Indiferent de cât de mlăștinoasă e apa în care ne scăldăm, să nu uităm că norii sunt vestitorii ploii curate, ce parfumează atmosfera, redând naturii vigoarea de altă dată. Urmează-ți visul, chiar dacă totul din jur pare să conspire împotriva ta.dacă inima îți șoptește ”mergi mai departe”, fă-o fără ezitare, pregătit pentru a munci cinstit.
Dragostea urmează propriile reguli, iar persoana potrivită poate fi tocmai cea mai antipatică pe care ai cunoscut-o. Acordă o șansă omului, să demonstreze ce fel de caracter are și cum se comportă. Încearcă să te bucuri de prezent fără a face lucruri periculoase sau ilegale. Este de dorit să ieși în evidență cu binele, căci conform legilor divine/ale naturii/ ale lui Murphy, răul făcut se întoarce, la fel ca și în cazul binelui. Prietenii sunt o comoară, una neprețuită dacă sunt și cei potriviți. Înconjoară-te nu de oameni importanți sau avuți, ci de suflete nobile, chiar dacă sunt simpli vânzători.nu lupa împotriva firii; aflat în dificultate, acceptă ajutorul oferit. Cel ce suferă are nevoie de sprijin moral, emoțional și psihic și dacă nu recunoaște acest fapt.

Închei cu un citat din film: ”m-ai ajutat să văd cu inima…” și cu speranța că vă va face la fel de multă plăcere să (re)vedeți acest film precum mi-a făcut mie.

Aștept părerile voastre!

Filmul săptămânii: MY NAME IS KHAN (2010)


valabil pentru săptămâna 3: 9-15 decembrie 2013

Deoarece am mai scris despre acest film și cu alte ocazii, am combinat bucăți din acele articole:

https://hedwig27silverhenna.wordpress.com/2011/05/20/my-name-is-khan-review/
https://hedwig27silverhenna.wordpress.com/2013/11/01/un-top-al-filmelor-indiene-pentru-necunoscatori/

my-name-is-khan-film

O altfel de viziune asupra schimbării produse în lume post 9/11. Ceea ce este de remarcat e faptul că Johar a ales să-și spună povestea prin perspectiva unui om incomplet, a cuiva care nu percepe realitatea, lumea ce-l înconjoară în modul în care o face marea majoritate a oamenilor.Poate și din această cauză, mie îmi pare mai obiectiv deoarece își permite să pară că se detașează, lăsându-l pe Rizwaan să preia vocea întâi. Shahrukh Khan interpretează magistral omul cu nevoi speciale, iar aparenta sa lipsă de sensibilitate uimește având în vedere că este cunoscut drept ”regele romantismului/emoțiilor”.

Lumea pentru personajul nostru are o structură cât de poate de simplă: cei ce fac fapte bune sunt buni, iar cei ce fac fapte rele sunt răi. Este preocupat de soarta albinelor care mor din cauza telefonelor mobile, dar nu pare să înțeleagă situația dramatică prin care trece soția sa. Are sclipiri de geniu, fiind priceput în repararea obiectelor electronice, dar nu înțelege limbajul conotativ, iar expresiile precum ”simte-te ca acasă” atunci când merge în vizită la vecini i se par bulversante.Povestea se întinde pe două planuri: cuplul şi dragostea care culminează în căsătorie şi discriminarea rasială din a doua parte care schimbă complet mersul filmului. Şi desigur să nu uităm să luăm în considerare şi boala de care suferă eroul. Încă din copilărie, mama lui Rizwan descoperă că băiatul ei este unic şi toată atenţia ei se concentrează în jurul acestuia, în detrimentul fratelui mai mic, Zakir. Rizwan a beneficiat de protecţie atât timp cât mama sa a fost lângă el, însă după moartea acesteia lucrurile se schimbă şi boala sa îl singularizează. Devine dificil să se integreze din cauza micilor “obsesii” – nu suportă zgomotele puternice, nu prea acceptă îmbrăţişările sau alte manifestări de afecţiune, atât de normale pentru noi. Lipsa emoţiei este prezentă pe tot parcursul acţiunii – asta nu înseamnă că nu simte, ci doar că nu se exteriorizează şi percepe lumea în mod diferit. Evenimentul care spulberă liniştea şi siguranţa vieţilor tuturor este cauza discriminării rasiale şi motivul din spatele plecării lui Rizwan în călătoria ce-l va aduce faţă în faţă cu preşedintele Americii. Momentul ales pentru introducerea catastrofei, ca şi turnura în vieţile protagoniştilor sunt extrem de bine gândite. Lanţul de evenimente care le urmează se sincronizează perfect.Actorii sunt bine aleşi, deşi personal nu m-a impresionat prestaţia lui Jimmy Shergill. Emoţia pe care o redă Kajol este spectaculoasă, iar Shah Rukh Khan m-a lăsat fără cuvinte… Deşi sunt mulţi care nu au înţeles profunzimea acestui rol, este extrem de greu, dacă nu aproape imposibil să te comporţi ca un “nebun” (ca să folosesc un termen din ce în ce mai uzitat de către români pentru orice depăşeşte “normalul” lor) atât timp cât eşti perfect sănătos.

Muzica e nemaipomenită; Shankar-Ehsaan-Loy au făcut o treabă excelentă în îmbinarea influenţelor sufite cu muzica occidentală, fără să scape din vedere nici un moment faptul că acţiunea se petrece în Statele Unite. Versurile sunt la unison cu tenta ușor ezoterică a muzicii și care se pretează contextului musulman.

Vouă cum vi s-a părut?

Filmul săptămânii: Gangoobai (2013)


valabil pentru săptămâna 2: 2-8 decembrie 2013

Am ales acest film pentru că nu l-am văzut până când d-na Carmen nu mi l-a recomandat. Și mi-a plăcut… LA NEBUNIE!

Sunt câteva mari categorii de filme care îmi plac: filmele antrenante, cu mistere/crime/descoperiri interesante; dramele, cu povești de dragoste care mă fac să plâng de sare cămeșa de pe mine!; filmele, care deși sunt cuminți sau chiar monotone, au un mesaj sau prezintă o poveste de viață din care am ce învăța/pot să-mi hrănesc sufletul. Acest film, Gangoobai, face parte din ultima categorie.

A fost o surpriză extrem de plăcută! Inițial, mi s-a părut că totul decurge mult prea lin, mult prea repede și stăteam cu palmele lipite de cap în așteptarea unei tragedii (care avea să vină abia spre sfârșit). Dar pe parcursul călătoriei, măcar au fost multe momente plăcute care să mă destindă suficient încât să nu hiperventilez așteptând punctul culminant.

Acum, cam ce am înțeles și de ce mi-a plăcut filmul: îmi redă speranța în umanitate și omenie; îmi confirmă (dacă mai era nevoie) că există un Dumnezeu și justiția divină nu doarme, chiar dacă cea umană sforăie uneori precum Kumbhkarna (i.e. e un personaj din Ramayana care a ajuns să fie blestemat – dormea foarte mult); urmează-ți visul; niciodată nu e prea târziu pentru nimic – depinde doar de tine; dacă muncești cu adevărat, poți să-ți îndeplinești dorințele – asta îmi aduce aminte de ”agar kisi cheez ko pure dil se chaho, to puri kayanaat use milane ki koshish mein lag jaati hai”; un sfat, o vorbă bună, cu alte cuvinte binele făcut ți se întoarce etc.

Despre Gangoobai ce pot spune: pâinea lui Dumnezeu cred că s-ar potrivi perfect. Dincolo de faptul că ne putem regăsi în poveste, Gangoobai este un arhetip, prototipul omului cinstit care în mărinimia și bunătatea lui nu primește decât suferință… (Am să fac aici o paranteză: zilele trecute, la unul din cursuri, am discutat despre un subiect care ne apasă deseori – de ce nemernicii o duc bine, iar cei cinstiți o duc rău? Rabbi Shimon – cei care știu mai multe din domeniu, cu siguranță vor recunoaște numele – se pare că ar fi spus următoarele: cei buni au fost răi într-o viață anterioară și în aceasta sunt pedepsiți pentru păcatele celei anterioare; cei răi încă nu au ajuns la un stadiu superior, deci voi avea de tras în cealaltă viață, exact cum o fac cei buni în aceasta… Nu intru în comentarii și polemici pentru că vorbesc despre film 😀 ) Mai mult decât atât, eu o văd pe Gangoobai ca un talisman miraculos: pe oriunde se duce, aduce liniște, pace, sinceritate, noroc, înțelegere etc. Oamenii din jurul ei se schimbă pe nesimțite. Dacă acesta nu e un suflet superior, nu știu care altul este…

Îmi place că filmul este spus prin ochii omului simplu, fără fițe, fără pretenții de capodoperă.

Nu mă pot abține să nu menționez faptul că acesta e un film care ar fi meritat să fie cel cu care se prezintă India la Oscar, și nu THE GOOD ROAD (sau THE LUNCHBOX, care fusese favorit și astfel făcea parte din listă). Dar, de, ăsta e prea pentru popor, prea se regăsește multă lume în poveste!

MULȚUMESC nespus pentru sugestie și mă bucur că l-am urmărit! Sper să vă bucurați și voi de el pentru că este ALTFEL!

ÎNDRĂZNIȚI!

Filmul îl găsiți (deși nu mă bucur să vă pun surse neortodoxe) integral AICI.

gangoobai2013poster

Filmul săptămânii: VIVAH (2006)


valabil pentru săptămâna 1: 25 noiembrie-1 decembrie 2013

Acestea au fost propunerile voastre:

Dil Hai Tumhara                 1 (propunere de pe FB)
Jab We Met                           1
My Name Is Khan               1
Vivah                                     2

 
viv11e
 

Îmi place mult începutul. Vorbele pline de învățătură ale unui actor care îmi este foarte drag și pe care mulți l-am văzut în filme și seriale în rol de tată/unchi.

Cu toate că e un film recent, parcă e din altă epocă. E acel gen care îți intră la suflet prin simplitate și profunzime în același timp. E genul care promovează valorile autentice indiene: respectul față de familie, respectul conceptului de căsătorie, dragostea necontiționată, prietenia, comunicarea etc. e genul a cărei lipsă o simt acut din cauza avalanșei de filme făcute după același tipar modern, fără substanță pline fie de scene de violență, fie de sex.

Deși e ușor monoton pentru gustul meu, îmi place imaginea fetei pe care o cultivă: fata care ține la familia pe care o respectă și a cărei fericire și onoare e mai presus de orice; fata care deși e cultă și urmărește cu interes progresele lumii moderne încă citește mult în hindi; fata care se rușinează atunci când vine vorba despre alesul ei; fata care iubește din tot sufletul și care se dăruiește complet celui pe care îl iubește. Îmi place și imaginea băiatului care e oglindirea educației fetei: sfios, cu respect pentru cei mai în vârstă și desigur familie, ușor stângaci în a se comporta cu fetele, nepervertit încă de societatea bazată pe concurență…

Cred că au ales foarte bine numele fetei: Poonam = lună plină; există o vorbă în hindi cu privire la tinerele foarte frumoase: ”când apare ea, până și Luna se rușinează…” Cam așa ceva și aici.

Gesturile de dragoste făcute pe furiș sunt adorabile: cum se chinuie ei să fie discreți și tandri în același timp și nu reușesc mai niciodată. La ce familie mare e, nu mă mir că întotdeauna e cineva după colț care să-i observe.

Evident că nu putea lipsi o zgripțuroică; după cum am mai zis și cu altă ocazie, de la prea multă miere, ți se lasă… Însă e minunat că ambele familii au suflet și sunt empatice. Cei din partea băiatului nu sunt niște ”fomiști” care vin cu lista de obiecte și suma de bani pentru zestre.

Încă un lucru ce merită menționat: replicile sunt pe alocuri foarte poetice și în același timp pline de metafore și subînțeles. Foarte bine scrise în unele locuri!

Distribuția este foarte bine aleasă și tuturor li s-au potrivit rolurile mănușă.

Ceea ce consider eu un mare minus e faptul că filmul e prea lung pentru povestea pe care o tratează. Puteau să concentreze liniștit în 2 ore jumătate.

Melodiile nu sunt o capodoperă, însă Mujhe Haqq Hai se ridică peste celelalte.

Versurile traduse ale melodiei în cauză le găsiți AICI.

Aștept părerile voastre despre film, cântece, orice are legătură cu această producție.

(Dacă sunteți de acord, săptămâna viitoare mi-ar plăcea să discutăm despre My Name Is Khan.)

 
 

Previous Older Entries Next Newer Entries