Filmul săptămânii: HASEE TOH PHASEE (2014)


valabil pentru săptămâna 14: 24 februarie-2 martie 2014

E un film ciudat și nu e nici unul dintre cele mai interesante oe care le-am văzut. Trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru a rezista până la final. Dar pentru mine a meritat, nu atât pentru că filmul a fost ceva ieșit din comun, ci pentru personajul principal feminin. Acțiunea decurge monoton, dar au reușit să mă țină lângă poveste prin faptul că mi-au dat cu lingurița: câte un detaliu, rând pe rând, până am alcătuit întreg tabloul.

hasee-toh-phaseeposter

O relație disfuncțională pe de-o parte și o familie defectă pe de alta. Doi tineri prinși într-o relație de 7 ani pentru că el nu vrea să renunțe și să-și încașce principiile, iar ea se mulțumește cu situația pentru că știe că el nu va pleca niciodată. Sunt pe punctul de a-și uni destinele când va apărea cineva care va zugrăvi un alt tablou peste cel existent, va deschide ochi, dar mai cu seamă va schimba atitudini și perspective și va atinge suflete.

Vorbesc despre personajul feminin interpretat de Parineeti Chopra (personaj care am crezut că va fi o parodie a cuiva, dar am rămas plăcut surprinsă, chiar impresionată). Un copil talentat, căruia Dumnezeu i-a dăruit cu carul, dar care a trăit ca un paria și a suferit ca urmare a faptului că nu a fost înțeles. Își ia viața în propriile mâini și se hotărăște să trăiască pe cont propriu, departe de cei dragi, dar într-o lume care o pricepe și o apreciază.

E o ciudată, cu ticuri de expresie, dar și obsesii alimentare. E o enciclopedie ambulantă, dar îți trezește în cel mai bun caz un sentiment de nesiguranță, dacă nu chiar îți provoacă repulsie.

Evoluția acestui personaj este cea mai interesantă, dar și efectul pe care-l are asupra celor din jur. Astfel am înțeles că în viață se poate întâmpla, chiar dacă ți-ai folosit talentul în domeniul care îți este menit, să îți atragi dușmani, inclusiv membrii ai familiei. Ceea ce este primordial este să lupți împotriva prejudecăților, să fii puternic, curajos și mai presus de toate să ai încredere în tine și în cel de sus. Orice problemă are o soluție, dar toate necesită răbdare și sprijin din partea cuiva apropiat.

Muzica este plăcută, iar melodia Zehnaseeb este preferata mea:

Filmul săptămânii: ”Goliyon ki Rasleela – RAMLEELA” (2013)


valabil pentru săptămâna 11: 3-9 februarie 2014

Un film care promitea multe: o poveste ieșită din comun, după rețetă shakesperiană, romantism a la Devdas si sensibilitate. Pot spune că a îndeplinit unele promisiuni, dar ca produs finit m-a dezamăgit. Cred sincer că Bhansali nu va mai putea recrea magia din Devdas și nici măiestria din Black. Acum să analizăm puțin filmul:

safe_image

Eroul, Ram și eroina, Leela, trăiesc într-o comunitate care nu pare să aibă altă ocupație în afară de crime și comiterea de ilegalități. Membrii unor clanuri rivale, pericolele îi pândesc la tot pasul pe îndrăgostiți. Ceea ce m-a amuzat teribil era că locuitorii satului unde are loc acțiunea păreau să se fi născut pentru a face zilnic duș cu gloanțe și cioburi de sticlă. În plus, după comportament, par picați din epoca omului peșteră, însă nu se pot lipsi de avantajele tehnologiei moderne, chit că satul pare situat pe un teren uitat de Dumnezeu și rupt de civilizație: DVD-uri, telefoane mobile prin intermediul cărora își rezolvă toate afacerile – de la trafic de tutun, droguri până la arme. Limbajul folosit vine să susțină părerea mea inițială de asemănare cu omul peșteră, poate și din cauză că vorbesc o hindi stricată cu amestec de gujarati (de drept, satul e situat în statul Gujarat).

Scena în care apare logodnicul Leelei e tare simpatică. După ce îi explică viitoarei soacre meseria lui, logodnicul are parte de același stil de răspuns, doar că e unul șocant de sincer: ”shooting, smuggling, killing; you know what I mean, na? Welcome to the family.” (”împușcături, contrabandă, crime; înțelegi ce vreau să spun, nu? Bun venit în familie.”) La fel de amuzant e și când mama îi ordonă Leelei să-l trateze cu respect pe viitorul soț și să îi atingă picioarele: speriat de tonul femeii, logodnicul este cel care sfârșește în a-i atinge picioarele Leelei.

Corupția este în floare, cât despre încredere, nu te poți baza nici pe umbra ta (cu suma/obiectul potrivit/ă oricine/orice poate fi cumpărat pe principiul ”toate au un preț”). Reacția unuia dintre polițiști după ce au dat iama în tabăra Rajari, din care face parte și Ram, este de-a dreptul ilară: ”ați făcut murătură de gloanțe?”, găsind bucăți de plumb începând cu pantofi până la vase în care e depozitată făina sau ardeiul iute măcinat. Cum spuneam mai devreme, fiecare are prețul său, iar polițistul nostru e tare ieftin și se mulțumește cu pornoșaguri, concluzia lui fiind plină de uimire puerilă: ”raid marne aaye the ya marvaane?” (”am venit să facem razie sau să devenim victimele uneia?”).

Povesea de dragoste a tinerilor pare să fie sub imperiul violenței, dar și vulgarității, cu un limbaj de mahala și reacții necontrolate; cu alte cuvinte, un ADN violent, domle. În Ang Laga De Re, Leela a fost excelent portretizată. De o senzualitate vădită, Leela devine mireasa care se oferă prințului ei, dar al cărei suflet e invadat de tristețe deoarece iubitul ei e supărat. O Leela nespus de frumoasă și elegantă, delicată precum o floare și radiantă precum Luna. Bine zicea Ram, ”Leela jaisi koi nahi” (Leela nu are egal); după ce a creat-o , Dumnezeu a spart șablonul. Scena în care Ram declară unicitatea jumătății lui aduce mult cu Devdas. Interpretarea este fără cusur!

Desigur, cei doi sunt mereu pe fugă, încercând să scape cumva din ghearele destinului răzbunător. Într-un moment de deznădejde profundă, Ram își strigă suferința: ”dekh raha hoon ki yeh khoon ka rang badla nahi… abhi bhi laal hai ki sala safed ho gaya?” (”vreau să văd dacă nu cumva sângele și-a schimbat culoarea… o fi tot roșu sau nenorocitul s-a făcut alb?”).

Între timp, și Leela suferă în tăcere. Puține sunt ocaziile când cineva din familie e dispus s-o asculte, iar atunci când se întâmplă asta, ea spune: ”morni bina mor kis kaam ka, yeh sindoor hai Ram naam ka” (”ce folos o păuniță fără păun, sindoor-ul e aplicat în numele lui Ram”). Mai mult, când i se reproșează comportamentul rebel, are loc o confruntare verbală între cumnate: Leela – căsătorește-te și tu a doua oară; Rasila – ai înnebunit?!; Leela – dacă tu nu poți, eu de ce aș fi în stare? Soțul meu trăiește încă!.

13nov_Ranveer-RamLeela05

Scenele de urmările dintre clanurile rivale sunt foarte bine realizate în sensul în care efectul e o mișcare sacadată, suspendată parcă în timp și spațiu, o combinație inteligentă între slow-motion și normal.

În final totul se rezumă la putere. Odată ce o capeți, o iei razna, lucru perfect redat în film. Familiile îndrăgostiților uită însă că ”sine mein khanjar leke ghoomte: vah bhi aur hum bhi” (”umblă cu pumnalul înfipt în piept: și ea, și eu”). Evident, ca în orice război, nimănui nu-i pasă de victimele colaterale, motiv pentru care replica ”har goli ke saath ek beta nahi, ek maa bhi mar jaati hai” (”cu fiecare glonă, nu doar un fiu, ci și o mamă moare”) mi s-a părut elocventă. Nu se precizează adevărata cauză care a dus la un război ce dura de 500 de ani și modul în care se pune capăt acestuia este de-a dreptul cretin. A fost nevoie de o tragedie ca oamenilor să le vină mintea la cap; zici că ar fi români!

Ar fi putut fi o capodoperă dacă echipa s-ar fi axat mai mult pe latura intelectuală, surprinzând o înaltă societate, chiar dacă putredă, dar învățată și care să știe să susțină aparențele decât niște mahalagii care zici că au creier de bibilică.

Coregrafia, în destule cazuri, este execrabilă, dar se potrivește cu pachetul. Muzica este divină, cu două excepții: Tattad Tattad și Ishqyaun Dhishqyaun care sunt din altă poveste. Preferata mea e Laal Ishq, cântec superb pe care l-au irosit complet; păcat! Culoare, multă violență, crime, nebunie… cum zice și titlul ”spectacolul gloanțelor – Ramleela”.

Aștept părerile voastre!

 

Filmul săptămânii: PAKEEZAH (1972)


valabil pentru săptămâna 10: 27 ianuarie-2 februarie 2014

Vă propun pentru această săptămână un film deosebit, atât pentru calitatea pe care o are, cât și pentru povestea din spatele lui.

13jun_FM12-Pakeezah02

Despre PAKEEZAH

Ni se prezintă povestea tragică a a unui copil care se naște într-un cadru ce îi va frânge aripile și care o va condamna la o meserie care nu îi aduce cinste, nici măcar în perioada în care practicarea ei presupunea o cultură bogată și un talent deosebit (dans, voce, capacitate de a scrie poezie și cunoașterea limbilor străine). Deși mama încercase din răsputeri să-și întemeieze o familie, prejudecățile și preconcepțiile, înpreună cu tradițiile prea adânc înrădăcinate ale socrilor nu fac decât să întărescă zidul pre-existent dintre ei. Singură nu are puterea să scormonească printre cărămizi ca într-un final să dărâme zidul și să treacă pe partea cealaltă unde să o aștepte o familie iubitoare cu brațele deschise. Pleacă, renunțând la visul de care este acum convinsă că e o utopie și dă naștere în singurătate și amărăciune unei fetițe. Roata vieții, în nemiloasa ei alergare, o prinde pe micuță în cercul vicios, iar de fiecare dată când încrederea renaște, situațiile în care ajunge îi retează încă din rădăcină acel boboc al speranței.

Desigur, contextul este unul musulman, iar limbajul mă duce cu gândul la înalta societate, la boierii care aveau la picioare toate distracțiile pe care le pofteau. Cântecele și dansurile sunt fermecătoare și dacă te lași absorbit suficient, se deschid porțile unei lumi strălucitoare, cu femei grațioase, delicate, accesibile doar celor avuți, în care poezia și cântecul curg valuri și au același efect precum vinul, iar clinchetul clopoțeilor de picior și vălul care plutește pe undele vântului îți cuceresc simțurile.

Diya Mirza în cadrul unei sedințe foto cu ținute inspirate din filmul Pakeezah

Diya Mirza în cadrul unei sedințe foto cu ținute inspirate din filmul Pakeezah

Filmul din spatele filmului

Povestea realizării peliculei întrece, poate, imaginația cinefilului. Greu de crezut, dar adevărat, filmul a fost terminat în aprox. 14 ani. Iată și motivul întârzierii: regizorul, Kamal Amrohi, la momentul începerii filmărilor, era căsătorit cu actrița care interpreta rolul principal, Meena Kumari. În urma unor neînțelegeri, aceștia au divorțat, iar filmul a rămas neterminat. Anii s-au scurs, timp în care câțiva oameni importanți din echipa originală au și decedat – compozitorul cântecelor Ghulam Mohammad și operatorul de imagine Josef Wirsching.

În cele din urmă, actorii Sunil Dutt și Nargis au reușit s-o convingă pe Meena Kumari să treacă peste neînțelegeri și să termine filmările. Au contribuit la produsul final numeroși specialiști în cinematografie pentru a suplini lipsa oamenilor din echipa originală. Meena Kumari era deja foarte bolnavă, măcinată fiind de probleme de sănătate survenite în urma neîmplinirilor din viața privată. Se spune că fostul ei soț, Kamal, i-a promis că își va da silința ca imaginile să redea frumusețea ei de odinioară și farmecul de neconfundat. Eu cred că nu doar că s-a ținut de cuvânt, ci că s-a întrecut pe sine – așa cum spun indienii ”log dekhte rah gaye” (au rămas cu gura căscată, salivând).

Astfel, filmul a fost terminat și lansat, doar că nu s-a bucurat de succes imediat. Din nefericire, la doar căteva săptămâni după lansare, Meena Kumari trecea în lumea celor drepți. Moartea ei a adus valuri de spectatori în sălile de cinema care s-au umplut până la refuz. Cu toții voiau să vadă ultimul film al ”reginei tragediei”, așa cum era supranumită.

În încheiere, vă las în compania celor mai cunoscute replici din film:

”Aapke paaon dekhe; bahut haseen hain; inhein zameen par mat utaariega, maile ho jayenge.” (”V-am văzut picioarele; sunt foarte frumoase; să nu le așezați pe pământ căci se vor murdări…”) 

Întreg filmul îl găsiți AICI!

Musafir: ”Despre fidelitate în dragoste” de Corina


Mulțumesc primului musafir care a trimis o poveste foarte frumoasă și plină de sensibilitate. Mi-a plăcut tare mult. Mă bucur că ne-ai împărtășit pasiunea și povestea ta! Mulțumim, Corina!
 
Nürnberg, 22.01.2014
 
”Despre fidelitate în dragoste
 
–      De ce plângi, Corina?
–      Plâng după Vandana…
 
…așa a început aventura mea indiană. Aveam patru ani, adică cu 41 de ani în urmă. Mi s-a spus că a fost întâia dată când am avut răbdare să urmăresc un film de la început până la sfârșit. Se întâmpla prin 1973 când filmul Aradhanaera difuzat la televizor și era un mare eveniment pentru vremurile acelea.
De ce am fost atât de impresionată de acest film, copil fiind, nu îmi explic. Poate din cauza muzicii, dansului, costumelor, poate din cauza poveștii în sine, nu știu. Cert este ca a rămas fascinația și iubirea pentru India pâna astăzi.
Ca adolescentă, mi-am urmat mai departe pasiunea citind cu nesaț tot ce îmi cădea în mână legat de India. Îmi plăcea Eliade, îl citeam pe Sergiu Al George, eram îndrăgostită de Tagore și Eminescu. Citisem chiar  din Ramayana și Mahabharata.
La filme continuam să merg dar nu doream să povestesc despre asta pentru a nu fi desconsiderată din cauza aceasta de cei care acum nici nu mai contează pentru mine(dar atunci conta, din păcate).
În 1991, am început un curs de sanscrită cu Amita Bose, în București, eu fiind din Sibiu.Urmam niște cursuri Waldorf pe care nu am reușit să le termin deoarece a trebuit să mă întorc acasă, datorită condițiilor mizere din căminul în care locuiam. Așadar, cursul de sanscrită a durat doar trei luni pentru mine, din păcate.
Când te am găsit pe tine, m-am bucurat mult că ai aceeași pasiune ca și mine, diferența fiind că tu ai și făcut ceva să o urmezi. Îți mulțumesc pentru posibilitatea de a ma destăinui pe care mi-ai oferit-o. Să ai succes și spor în ceea ce întreprinzi!
Cu drag,
Corina”
 
 

Filmul săptămânii: REFUGEE (2000)


valabil pentru săptămâna 7: 6-12 ianuarie 2014

Un personaj pe numele său de cod Refugee are parte de o existență monotonă și în același timp periculoasă: trece granița din India în Pakistan și viceversa imigranți ilegali. Suferă și de naivitate cronică pentru că nici măcar o clipă nu pare interesat de treburile celor pe care îi călăuzește, nu își face griji pentru siguranța proprie deloc. Îmi aduce aminte de un roboțel care face ceea ce îi comanda persoana care are telecomanda, fără să se opună sau măcar să pună întrebări.

Dragostea îi vine de hac și îl înmoaie pe roboțelul nostru. Partea proastă a întregii afaceri este că în relația celor doi își bagă coada persoane care ar trebui să-și vadă de ale lor. Astfel că părinții fetei cred că tânăra e îndrăgostită de un ofițer de la frontieră și e clar că nu vor accepta să își clădească un cămin alături de cineva care muncește în ilegalitate. Colac peste pupăză, Refugee ia și niște bătăi zdravene din diverse motive, însă cea mai mare greșeală a sa aproape că-i aduce moartea. Este momentul care aduce shimbări în atitudinea sa pasivă.

E un film interesant despre situația de la graniță. Este însă mult prea lung pentru povestea pe care o spune. E și prea liniar pentru gustul meu. Îmi place însă cum a crescut personajul principal, de la cineva căruia nu îi păsa dacă e viu sau mort, la cineva care ia atitudine.

Ca în orice conflict, suferă nevinovații. Mult prea multe victime colaterale într-un context care nici măcar nu trebuia să degenereze într-un război.

Vă las cu niște cuvinte pline de înțelepciune: ”तुम अच्छी तरह जानती हो कि शादी के बगैर मोहब्बत गुनाह है. और मैं यह भी जानती हूँ कि मोहब्बत के बगैर शादी उससे भी बड़ा गुनाह है” – ”Știi foarte bine că dragostea fără căsătorie este un păcat (zice ofițerul). Dar mai știu și că o căsătorie fără dragoste este un păcat și mai mare (zice fata).”

Filmul săptămânii: ARADHANA (1969)


valabil pentru săptămâna 6: 30 decembrie 2013-5 ianuarie 2014

Pentru că am pășit într-un an nou și proaspăt, m-am gândit să propun și un film vechi, drag multora (cred): și anume Aradhana (Vandana).

De la poveste, până la melodii și actori, e unul din filmele foarte dragi mie. Sharmila Tagore are un talent aparte de a transmite atât de mult prin atât de puține cuvinte.

Și pentru că am supărat pe cineva atunci când am rugat să nu se detalieze prea multe în comentarii (în cazul filmului Dhoom 3), promit solemn că nu se va mai întâmpla la nici un film. Aștept așadar părerile voastre cu privire la Aradhana; eu nu mai am nimic de adăugat tocmai fiindcă pe lista mea e un film fără cusur.

Profit de ocazie să vă urez un an nou plin de împliniri, bucurii, sănătate și liniște în case, înțelegere și toleranță! La mulți ani!

Filmul săptămânii: LAFANGEY PARINDEY (2010)


Valabil pentru săptămâna 4: 16-22 decembrie 2013

Pentru săptămâna aceasta vă propun un film mai puțin cunoscut, însă foarte plăcut și în care joacă o tânără extrem de talentată: Deepika Padukone.
Deși ar fi foarte multe scene de comentat în detaliu, am să încerc să fiu cât mai vagă pentru a nu vă răpi plăcerea de a-l urmări în caz că nu l-ați văzut.

lafangey-parindey-17a

Două personaje cu firi diametral opuse, cu așteptări diferite de la viață; cu toate acestea, sunt două moduri de a trăi în care ne putem regăsi: o viață simplă, într-un cartier sărăcăcios, în care speranța animă monotonia; genul de om muncitor care vrea să devină cineva, însă posibilitațile financiare nu-i permit; o persoană ambițioasă care atunci când își propune ceva, nici ”să plouă cu babe” și nu renunță la visul ei; perseverența, curajul, încăpățânarea, entuziasmul și optimismul o caracterizează; chiar și atunci când destinul îi trage o palmă zdravănă și sufletul îi plânge, continuă să zâmbească și are în ea puterea omului simplu ce mereu dă piept cu obstacolele vieții.
Și desigur antonimul: omul care trăiește clipa, nu ezită să încașce regulile morale ale societății pentru a-și îndeplini scopurile și nici să recurgă la căi neortodoxe pentru a-și rotunji veniturile. Se învârte în cercuri obscure, ce nu sunt străine de lumea interlopă, și printre oameni cărora nu le pasă dacă ajung să calce peste cadavre.
Ceea ce am învățat din această poveste este că e primordial să încercăm pe cât putem să fim precum un scut în fața loviturilor vieții, cu zâmbetul pe buze pentru a speria necazurile și a le pune pe fugă. Chiar dacă soarelui îi ia cam mult timp să-și descâlcească pletele, până la urmă tot și le coboară printre nori să ne lumineze calea. Indiferent de cât de mlăștinoasă e apa în care ne scăldăm, să nu uităm că norii sunt vestitorii ploii curate, ce parfumează atmosfera, redând naturii vigoarea de altă dată. Urmează-ți visul, chiar dacă totul din jur pare să conspire împotriva ta.dacă inima îți șoptește ”mergi mai departe”, fă-o fără ezitare, pregătit pentru a munci cinstit.
Dragostea urmează propriile reguli, iar persoana potrivită poate fi tocmai cea mai antipatică pe care ai cunoscut-o. Acordă o șansă omului, să demonstreze ce fel de caracter are și cum se comportă. Încearcă să te bucuri de prezent fără a face lucruri periculoase sau ilegale. Este de dorit să ieși în evidență cu binele, căci conform legilor divine/ale naturii/ ale lui Murphy, răul făcut se întoarce, la fel ca și în cazul binelui. Prietenii sunt o comoară, una neprețuită dacă sunt și cei potriviți. Înconjoară-te nu de oameni importanți sau avuți, ci de suflete nobile, chiar dacă sunt simpli vânzători.nu lupa împotriva firii; aflat în dificultate, acceptă ajutorul oferit. Cel ce suferă are nevoie de sprijin moral, emoțional și psihic și dacă nu recunoaște acest fapt.

Închei cu un citat din film: ”m-ai ajutat să văd cu inima…” și cu speranța că vă va face la fel de multă plăcere să (re)vedeți acest film precum mi-a făcut mie.

Aștept părerile voastre!

Previous Older Entries