Filmul momentului: KAHAANI 2 (2016)


recenzia nr. 124

kahaani-2-poster

Am tot amânat să scriu despre film din lipsă de timp, dar am zis că e prea interesant să nu vi-l recomand. Că tot am pomenit de interesant, nu atât modul în care e prezentată povestea și stilul regizorului, cât alegerile personajului principal sunt cele care merită urmărite cu adevărat.

Desfășurarea acțiunii, după ce facem cunoștință cu prezentul, ne poartă în trecutul personajului principal feminin  – Durga Rani Singh. Durga duce o viață previzibilă, de acasă la serviciu și viceversa; monotonia este ruptă ocazional de amicul Arun. Totul se schimbă când observă o elevă în școala în care lucrează că este mereu pedepsită; comportamentul exagerat de tăcut al fetei o face curioasă într-atât încât ajunge să lege o strânsă prietenie cu cea mică. Ceea ce descoperă despre acest suflet pur o lasă fără cuvinte, iar atunci când ia dreptatea în propriile mâini, lucrurile o iau complet la vale.

Suntem cu adevărat în siguranță în familie? More

Filmul momentului: RAEES (2017)


recenzia nr. 123

raees-poster2

L-am așteptat mult. Am fost foarte încântată de primele imagini, de primele păreri. Doar că am ajuns la concluzia că nu este un film pe gustul meu – parcă e simplist (am experiența filmelor de acțiune, filmelor polițiste, deci nu pot spune că sunt începătoare).

Subiectul principal se învârte în jurul lumii interlope, al afacerilor ilegale. Nu pot să zic că are ceva special, ceva care să-l scoată din rândul filmelor cu răufăcători și să-l transforme în ceva senzațional. Sunt dezamăgită nu atât de prestația actorilor, cât de produs în general. Atât Shahrukh Khan, cât și Mahira Khan și-au făcut treaba cu dăruire. Totuși, îmi lipsește ceva. Mai grav este că nu pot pune degetul și să zic ”uite, domnule, asta era!”. Poveste are, muzică bună are, actori talentați am bifat, însă nu sunt impresionată.

Nu consider că relația dintre omul legii și răufăcător a fost explorată suficient și nici pusă în valoare. Acum că stau să analizez, cred că asta îmi lipsea cel mai mult. Ceea ce mi-a plăcut este faptul că Raees, personajul principal, este umanizat. Deși, inițial, pare un tip căruia succesul i s-a urcat la cap și că nimic nu-l poate atinge pentru că poate scăpa din orice bucluc, se demonstrează că viața știe cum să stoarcă aroganța din om și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Descoperim că Raees are o conștiință și că factorul uman este, în cele din urmă, mai important decât statutul sau puterea financiară, mai cu seamă fiindcă implicate sunt victime colaterale, nevinovați prinși în vârtejul puterii.

Dacă e să-l revăd, o s-o fac numai pentru actorii principali.

Vă îndemn, totuși, să-l vedeți, să trageți propriile concluzii. Este un film excelent pentru cei care preferă genul.

Pnetru celălalt film lansat în aceeași zi cu Raees, puteți citi recenzia AICI.

Părerile voastre sunt binevenite!

Filmul lunii noiembrie: BROTHERS (2015)


Brothers-2015

Precizare: filmele recenzate nu vor face parte neapărat din cele lansate în India în luna respectivă, ci vor fi alese subiectiv, în funcție de preferințele personale sau recomandări ale altor persoane.

filmul lunii NOIEMBRIE 2015 (recenzia 101)

Este de departe filmul presărat cu cele mai bune prestații ale lui Jackie Shroff, Siddharth Malhotra și respectiv Akshay Kumar. Și Jacqueline Fernandez are un rol extrem de bun. Nu voi conteni cu laudele pentru dl Jackie Shroff care până mai ieri era pe post de umplutură în multe din filmele pe care le-am văzut. Și când mă gândesc cât talent s-a irosit în anii în care a jucat numai în tâmpenii îmi vine să plâng. Același lucru pot să spun despre Akshay Kumar, care, în sfârșit, a jucat! Și a jucat deosebit! Sensibilitate și emoție care evocă profunzimea de care eram sigură că e capabil! De departe, pentru mine, vedeta filmului e Jackie Shroff, un tată cu multe păcate pe care le poartă în cârcă fără să se miaune la fiecare pas că ”viața e grea” fiindcă e conștient de greșelile sale și ar face orice să poată reaprinde legăturile de rudenie stinse de acel părinte care a comis păcate de neiertat.

Dacă ar fi să rezum filmul în câteva cuvinte: o familie disfuncțională, cu măcar un schelet în dulap, cum ar zice englezii. O tinerețe irosită de un părinte decăzut din gloria de odinioară, o mamă care trebuie să suplinească absența tatălui, doi copii care cresc având un exemplu negativ în fața ochilor zilnic – violență, atmosferă apăsătoare, un viitor nu prea luminos.

Pe de-o parte Monty, tânărul care a călcat pe urmele tatălui și care e confuz în ceea ce privește modul în care este benefic să-și descarce furia ce mocnește în interiorul lui de copil, pe de alta David, un familist convins cu numeroase probleme financiare pe care să străduiește să le rezolve dintr-un salar mizer. Cei doi nu au altceva în comun decât legătura de sânge răcită din cauza circumstanțelor nefaste ale vieții, o tragedie despărțindu-i pentru ceea ce părea totdeauna. Însă soarta avea altceva în plan: o reuniune de familie cu totul ieșită din comun.

Merită să vedeți povestea acestei familii. Dacă ați urmărit-o deja, aștept păreri.

Melodia mea preferată e Sapna Jahan, traducerea o găsiți AICI.