Evoluția religiilor lumii – animație


Am primit asta pe mail și mi s-a părut extrem de creativă. Am zis că merită să v-o împărtășesc. (cu mulțumirile de rigoare persoanei în cauză 😀 )

 

http://www.mapsofwar.com/images/Religion.swf

Advertisements

Gânduri… despre Islam


Știu că nu obișnuiesc să vorbesc despre altceva decât India, dar parcă am simțit nevoia să îmi dau cu părerea… Poate și pentru că, tangențial, are legătură cu India… M-au întristat foarte mult exploziile de la Boston; chiar mai mult decât atât, a avut loc o deflagrație și în Bangalore despre care nu există prea multe detalii.

Inevitabil, gândul mă duce către Islam… Iată poziția mea față de Islam. Admir cultura islamică, valorile și credința de nestrămutat a musulmanilor în Dumnezeu. Sufismul mă fascinează cu poezia și învățăturile sale.

De ce există totuși o puternică aversiune față de această religie? De ce este încă de pe acum considerată ca fiind motorul unor forțe ce ar fi stat la baza acestor recente tragedii, când este mult prea devreme să putem ajunge la o ipoteză? More

Around the World in 80 Faiths


Un documentar cu privire la religiile din subcontinentul indian; foarte educativ!

INDIA SACRĂ – FRUCTUL ÎNGEMĂNĂRII CREDINŢELOR


© hedwig27silverhenna ©

Orice preluare parţială sau totală a textului din acest articol trebuie să se facă cu acordul autorului sau prin menţionarea sursei.

 

O voce adâncă ce face sufletul să tremure rosteşte incantaţii, versuri sacre din Vedele parcă eterne într-o sanskrită atât de pătrunzătoare încât nici nu e nevoie s-o înţelegi – te laşi dus de val, un fior cald trece prin tot corpul şi parcă ai păşit într-o altă lume în care zeii dansează pe piedestale de marmură sau fac întreceri în care trase de cai maiestuoşi, iar soţiile lor, infinite la număr, stau şi privesc întregul spectacol, împletindu-şi părul lung, precum Gangele, împodobindu-se cu nestemate şi numărând lotuşii de pe lacul din sânul Himalayei.

Bine ai venit în ceea ce urmează să fie o aventură de neuitat: preoţi îmbrăcaţi în veşminte albe, simple ce te conduc pe un drum bătătorit, vechi de secole, dar care te va copleşi peste măsură, căci la fiecare pas vei găsi ceva nou, ceva uimitor, ceva de neuitat… More