Povestea unui altfel de Shah Jahan – Omul-munte


Clip-ul de mai jos prezintă povestea lui Dashrath Manjhi, un muncitor sărac dintr-un sat din Bihar. De ce i se spune Omul-munte? În urma rănilor pe care le-a suferit într-un accident, soția sa a decedat deoarece cea mai apropiată așezare având un medic se afla la 70 de km distanță de satul lor; nu a ajuns la timp pentru a primi tratament.
Dashrath a hotărât să nu mai lase pe nimeni să sufere aceeași pierdere, astfel că și-a croit drum prin munte, sculptând un drum de 110 m prin piatră. A lucrat zi și noapte de unul singur timp de 22 de ani (1960-1982). Pasajul său a redus distanța dintre cele două localități de la 75 km la 1 km.

A murit totuși deziluzionat în 2007 fiindcă singurul lui vis, după terminarea lucrării monumentale, de a avea o trecere metalică stabilă și puternică, a rămas neîmplinit până azi.

Un om care a făcut un serviciu imens societății va rămâne în amintirea tuturor în ciuda dezinteresului guvernării. Oricâți politicieni se vor perinda la guvernare, nimeni nu va putea șterge numele lui Dashrath Manjhi din conștiința comunității. Un altfel de Shah Jahan: omul sărac, al cărui dragoste are și ea dreptul să devină legendară…

Advertisements