Filmul săptămânii: AADMI (1968)


valabil pentru săptămâna 16: 10-16 martie 2014

În această săptămână vă propun un film mai vechi care mie mi-a plăcut tare mult.

image

Este povestea lui Rajesh, un om cu un suflet mare ce caută mereu să fie drept și să mulțumească pe cei din jur. Încă din incipit ni se dezvăluie faptul că, în ciuda averii colosale pe care o posedă și în pofida vieții tihnite pe care o are, noaptea este cel mai mare dușman al său: atunci ies la suprafață toate regretele, toate temerile și nesiguranțele acumulate de-a lungul timpului. Îmi plac la nebunie filmele care țes un văl în jurul personajului principal, dincolo de care noi spectatorii trebuie să trecem pentru a descoperi adevărata natura a acestuia; de multe ori, surprizele sunt pe măsură. Genul acesta de fir narativ îmi aduce aminte de domnițele încuiate în turnuri de fildeș care țes niște tapiserii interminabile și asupra cărora planează o amenințare, astfel încât ceea ce țes ziua desfac noaptea pentru ca țesătura să nu fie niciodată terminată și ele să nu trebuiască în veci să se confrunte cu soarta.

Aflăm că viața lui Rajesh este învăluită de un mister care nu îi dă pace nici măcar noaptea. În schimb, prietenia cu Shekhar îi mai alină suferința interioară. Lipsa unei familii îl întristează și mai mult pe Rajesh, dar sprijinul prietenului său funcționează ca o alifie pentru inima rănită de un trecut întunecat. Întâlnirea cu dragostea îi aduce lumina de care avea atâta nevoie și îi înviorează serile pline de neliniște. Însă nimic nu este atât de simplu precum pare, prietenia celor doi urmând a fi supusă la cel mai aprig test: cel al loialității.

Scenele în care Rajesh este mustrat de conștiință, sau din contră, este instigat la luptă, la minciună, la egoism sunt extrem de bine realizate, atât din punct de vedere regizoral, cât și al talentului actoricesc al celui ce interpretează și al replicilor pertinente și solid argumentate. De asemenea, scenele de frământare interioară ale lui Shekhar sunt de aceeași înaltă calitate, spectatorul simțind cu adevărat greutățile prin care acesta trece în încercarea de a împăca și capra și varza.

Cât despre ce am învățat din acest film: nimeni și nimic nu poate înlocui căldura și sprijinul unei familii. Atunci când ai probleme, nimănui altcuiva nu-i va păsa de obstacolele pe care le întâmpini, dar familia, cu precădere mama, nu va putea niciodată privi indiferentă cum copilul ei se îneacă la mal (desigur, vorbesc despre prototipul familiei normale, în care părinții își iubesc copiii și nu le-ar dori răul nicicând, nu despre familiile disfuncționale) – elocventă este scena dintre Rajesh și mama lui Shekhar.

Prietenia adevărată este mai de preț decât orice obiect și nu poate fi cumpărat nici cu cea mai mare avere de pe pământ. Onestitatea, loialitatea, dragostea dintre frați sunt valori care dispar odată cu evoluția sociatății moderne. Dacă acum câteva decenii frații trăiau în bună înțelegere, acum fiecare trăiește pentru sine, urmărindu-și propriile interese și fiind sigur să înșface o bucată mare din tortul moștenirii părințești (dacă se poate tot tortul, cu atât mai bine). Dacă acum câteva decenii, prietenii își împărtășeau mai mult sentimentele și trăirile prin scrisori și întâlniri ocazionale, acum, cu tot cu Facebook, Twitter, Instagram, blog-uri și nu reușim să fin sinceri față de noi, darămite să ținem legătura cu prietenii. Prietenia nu mai are valoarea de altă dată; acum ești prieten cu cineva la apăsarea unui buton și se pare că acel click îi conferă amicului o listă destul de mare cu drepturi, făcându-l uneori să uite că nu doar el beneficiază de ele, ci și interlocutorul. Sinceritatea în prietenie, contrar filmului, este astăzi o utopie. Ne creăm niște vieți virtuale în care simulăm perfecțiunea, atât în înfățișare, cât mai ales în vorbă. Uităm că realitatea bate filmul și că primele gesturi din întâlnirea față-în-față ne dau de gol.

Se pune problema și a loialității în căsnicie, dar și a sacrificiului și respectării preceptelor religioase. Atunci când o tânără se logodește cu cineva și viața acelui tânăr se schimbă magistral, este ea oare capabilă să se autodepășească și să se sacrifice unei existențe în care bucuria prilejuită de căsătorie nu este plenară? Mai rămâne și perspectiva tânărului, care este nevoit să se adapteze unui nou stil de trai. Este oare capabil să-și care singur crucea, eliberându-și jumătatea de sub jurământul loialității sau o va lega de el pentru totdeauna? Va încerca el oare să afle ce își dorește ea sau își va impune propriile decizii fără să-i acorde măcar dreptul la o părere?

Egoismul, lipsa de modestie, disimularea și manipularea sunt noile valori în societatea contemporană, pe care orice om trebuie să le posede pentru a răzbi. De ce? Pentru că a trăi în lumea de azi este asemenea unui război: un război cu cei din jur, dar mai ales cu tine însuți. Și apoi intervine întrebarea: până unde ești capabil să mergi pentru a-ți îndeplini scopurile? Vei depăși limitele? Despre asta vorbește și filmul: despre limite și despre confruntarea cu soarta.

Ar fi extrem de multe aspecte de reliefat, însă nu vreau să transform postarea într-un roman argumentativ. Filmul este mult mai complex decât l-am prezentat eu, însă vreau să-l urmăriți și să descoperiți toate ițele poveștii. Vizionare plăcută! Vă asigur că merită!

Filmul săptămânii: HIGHWAY (2014)


highway-6d

valabil pentru săptămâna 15: 3-9 martie 2014

Vă recomand acest film cu mare căldură. E un film profund, cu niște actori pe care i-am redescoperit: Alia Bhatt, despre care nu îmi închipuiam să fie așa talentată și Randeep Hooda, a cărui atitudine mi-a reconfirmat abilitățile sale actoricești.

Filmul prezintă călătoria unei tinere, care îi schimbă viața într-un mod magistral și definitiv. Este tănârul modern, care ascultă muzică străină, poartă haine de firmă și are un ușor aer de snob. Însă sufletul ei nu se înscrie în generația din care face parte: sufletul ei tânjește după libertate, după tihna pe care o poți regăsi doar în omul simplu care trăiește departe de lumea modernă și grijile ce vin la pachet cu o asemenea existență. Înaltul cerului i se pare cel mai surprinzător și copleșitor lucru (într-un sens pozitiv), iar libertatea pe care o simte în mijlocul naturii o bucură nespus. După asta alerga și când s-a strecurat afară din casă în toiul pregătirilor pentru propria nuntă. Se simte sufocată și vrea să respire aerul curat, să simtă vântul de neoprit de pe autostradă, unde-l convinge pe logodnicul ei s-o ducă.

Doar că viața îți rezervă surprize pe principiul „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească”. Cât ai clipi, tânăra se trezește în compania unor bărbați violenți, complet diferiți de oamenii în preajma cărora era obișnuită să se afle. Începe călătoria care îi va schimba viața pentru totdeauna și care îi va arăta ce înseamnă să trăiești cu adevărat. Dacă până atunci își ducea zilele într-o colivie de aur, acum va putea experimenta zborul către nemărginitul cer de un albastru orbitor. Situația  este paradoxală: cu toate că e în captivitate, se simte mai liberă ca niciodată. Bucuria care o inundă acum este neprețuită și nu poate fi răscumpărată de nici cu cele mai scumpe obiecte. Descoperă un alt mod de a trăi, departe de luxul unei case aflate într-un cartier populat de bogătași, în sânul naturii primitoare sau în sate și clădiri care exprimă sentimentul autentic de „acasă” în ciuda stării avansate de degradare în care se află.

Șocantă a fost acțiunea secundară care ni se dezvăluie treptat precum un covor antic uriaș care este desfășurat metru cu metru. Este greu de crezut cum o fată care a crescut ca o prințesă în sânul unei familii cu o poziție socială de invidiat este la fel de vulnerabilă ca cea care a crescut pe străzi, printre gunoaie; greu de închipuit cum zidurile unei case nu pot proteja, cum nu te pot ține în siguranță nici banii sau obiectele prețioase din imobil. Scena din final este încărcată cu o emoție teribilă, iar cuvintele tinerei sunt sfâșietoare: „De ce, tată, mi-ai spus să am grijă atunci când mă duc prin oraș? De ce nu mi-ai spus că trebuie să mă păzesc de voi?”

Frapant este că, deși se află printre străini, nu vrea să se întoarcă acasă; nu vrea nici să ajungă la destinație, dar își dorește cu tărie ca această călătorie să nu se sfârșească niciodată. Are loc o reasamblare a componentelor personalității, care au stat ani și ani acolo unde nu trebuia și acum au fost puse în locul cuvenit: exact ca un puzzle – piesele care nu se potrivesc au fost aruncate, iar cele care aparțin jocului au fost așzate în locurile corespunzătoare. Doar că această schimbare este ireversibilă, iar familia va avea un șoc atunci când va realiza că Veera cea de odinioară nu mai există.

Evoluția personajului principal masculin este și ea notabilă. De la o brută, lipsită de orice fel de compasiune ori interes pentru nevoile celor din jur, se domolește și începe să vadă viața cu alți ochi. Vechiul principiu după care se ghida  – o viață de câine echivalează cu o moarte de câine, iar între cele două există numai nefericire – este anulat de prezența Veerei, a cărei companie îi oferă o nouă perspectivă asupra existenței. E ca o lumânare aprinsă în beznă, ca apa rece și proaspătă după o zi cu căldură toropitoare, ca plaoia revigorantă după luni de secetă; în același timp, ea este apa ce stinge focul supărării lui, tot așa cum lava se pietrifică atunci când ajunge în apa oceanului. Veera e curajoasă, tupeistă, vorbăreață, încăpățânată și simultan vulnerabilă, speriată. E diferită de toate fetele pe care le-a întâlnit și ea îl va învăța că traiul nu se rezumă la violență, crime, ghinioane și o tristețe profundă – poate fi și ALTFEL.

Dacă ar fi să caracterizez filmul într-un cuvânt, cred că acesta ar fi: ALTFEL – o altfel de personalitate, o altfel de viață, alte concepții morale, alte preocupări…

Filmul săptămânii: HASEE TOH PHASEE (2014)


valabil pentru săptămâna 14: 24 februarie-2 martie 2014

E un film ciudat și nu e nici unul dintre cele mai interesante oe care le-am văzut. Trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru a rezista până la final. Dar pentru mine a meritat, nu atât pentru că filmul a fost ceva ieșit din comun, ci pentru personajul principal feminin. Acțiunea decurge monoton, dar au reușit să mă țină lângă poveste prin faptul că mi-au dat cu lingurița: câte un detaliu, rând pe rând, până am alcătuit întreg tabloul.

hasee-toh-phaseeposter

O relație disfuncțională pe de-o parte și o familie defectă pe de alta. Doi tineri prinși într-o relație de 7 ani pentru că el nu vrea să renunțe și să-și încașce principiile, iar ea se mulțumește cu situația pentru că știe că el nu va pleca niciodată. Sunt pe punctul de a-și uni destinele când va apărea cineva care va zugrăvi un alt tablou peste cel existent, va deschide ochi, dar mai cu seamă va schimba atitudini și perspective și va atinge suflete.

Vorbesc despre personajul feminin interpretat de Parineeti Chopra (personaj care am crezut că va fi o parodie a cuiva, dar am rămas plăcut surprinsă, chiar impresionată). Un copil talentat, căruia Dumnezeu i-a dăruit cu carul, dar care a trăit ca un paria și a suferit ca urmare a faptului că nu a fost înțeles. Își ia viața în propriile mâini și se hotărăște să trăiască pe cont propriu, departe de cei dragi, dar într-o lume care o pricepe și o apreciază.

E o ciudată, cu ticuri de expresie, dar și obsesii alimentare. E o enciclopedie ambulantă, dar îți trezește în cel mai bun caz un sentiment de nesiguranță, dacă nu chiar îți provoacă repulsie.

Evoluția acestui personaj este cea mai interesantă, dar și efectul pe care-l are asupra celor din jur. Astfel am înțeles că în viață se poate întâmpla, chiar dacă ți-ai folosit talentul în domeniul care îți este menit, să îți atragi dușmani, inclusiv membrii ai familiei. Ceea ce este primordial este să lupți împotriva prejudecăților, să fii puternic, curajos și mai presus de toate să ai încredere în tine și în cel de sus. Orice problemă are o soluție, dar toate necesită răbdare și sprijin din partea cuiva apropiat.

Muzica este plăcută, iar melodia Zehnaseeb este preferata mea:

Filmul săptămânii: KISNA – THE WARRIOR POET (2005)


valabil pentru săptămâna 13: 17-23 februarie 2014

kisnawarriorpoetposter

O poveste încărcată de istorie, de ura hindușilor pentru englezi, dorința de libertate, mândria britanică, bunătatea indiană, ospitalitatea locală, divergențe de opinie, trădare, sacrificii.

Într-o Indie care pregătea un război împotriva străinilor de a căror stăpânire s-a săturat, un indian și o englezoaică se îndrăgostesc. Doar că o asemenea dragoste era de neconceput în acele vremuri mai ales în contextul unei revolte iminente.

Băiatul, domn fiind, se oferă să o scape pe domniță de pericolele ce o pășteau dacă rămânea într-o Indie care fierbea din ce în ce mai puternic de la o zi la alta. Desigur, lucrurile nu puteau fi atât de simple: fiecare avea pe altcineva sortit să-i devină jumătate după socotelile familiilor. Acum nu doar că trebuie să evite obstacolele puse în cale de situația administrativă, dar vor lupta și împotriva familiilor la început și a preceptelor societății mai apoi. Peripețiile prin care trec sunt numeroase și e interesantă de observat schimbarea de atitudine a celor doi tineri.

Muzica este divină, iar filmul merită urmărit pentru că ne transportă într-o lume de care aproape că am uitat: o Indie măcinată de nemulțumire și dornică de libertate. Mi-a plăcut tare mult de Vivek Oberoi în acest rol.

FILMUL îl găsiți integral AICI!

Filmul săptămânii: JOHN DAY (2013)


valabil pentru săptămâna 12: 10-16 februarie 2014

Un film neobișnuit. E excelent să vezi un film despre care să nu mai ții minte nici distribuția, nici trailer-ul.

John-Day-2013

Ni se povestește existența plină de tragedii și amărăciune a personajului principal, un bun creștin, un tată și un soț devotat. Omul avea o viață liniștită, un trai decent, iar munca și-o îndeplinea cu succes și seriozitate. Destinul îl lovește drept în plex și-l desparte de lumina ochilor săi, iar tristețea se va muta deasupra familiei sale ca un nor al cărui robinet de închidere a ploii nu funcționează.

Un alt eveniment îl bulversează și mai mult, dar constituie în același timp și scânteia ce va aprinde în el dorința răzbunării. Bunul nostru creștin vrea adevărul pentru aflarea căruia nimeni nu se sinchisește să miște vreun deget. Omul nostru vrea dreptate, de care nu va beneficia nicicând, și-și dă seama de asta curând. Tot ceea ce îi rămâne este să-și dorească răzbunarea pentru că știe că asta depinde de el și poate controla gradul de implicare – respectiv, odată ce a pășit pe această cale, știe că nu se mai poate întoarce și că probabilitatea de a nu scăpa viu e mare. Dar nu mai are nimic de pierdut.

Pe parcursul călătoriei către adevăr, descoperă ilegalități, corupție până la cele mai înalte structuri, dar are loc și dezumanizarea sa. Onestitatea, structura de bun creștin, sunt înlocuite de lipsa de scrupule și sânge rece, curaj nebun și determinare. Așteptarea deznodământului a fost grea pentru că în orice moment personajul putea fi scos din ecuație. A luat dreptatea în propriile mâini tocmai pentru că era convins că justiția nu-l va ajuta. Și mare dreptate a avut. S-a luptat cu o hidră cu un număr infinit de capete, dar oare avea să ajungă la nucleu? La inima care asigura suflul vital al monstrului?

Filmul ridică multe întrebări cu privire la dreptate – în primul rând, justiție divină, apoi cea pământeană – dar și despre ce este moral, imoral și amoral. E un film care te pune pe gânduri. O răsturnare a scării valorilor într-o societate care determină această schimbare, dar și o re-calibrare a drepturilor cetățenești – cât de mult îți permiți ca om simplu să te implici în procesul de descoperire a adevărului? Efectele tristeții, amărăciunii, urii, trimit la reflecție, iar cuvintele unui tată dezamăgit ating sufletul: ”Te urăsc pentru că te-a iubit pe tine mai mult decât pe mine. ” Nasseruddin Shah a jucat excepțional. Respect!

Finalul nu m-a dezamăgit, iar cuvintele ”nu mai adăuga încă o povară peste sufletul tău; este sfârșitul meu, dar și începutul sfârșitului tău” îmi răsună în minte. Versetul biblic ”Și ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8:36) mi-a rămas întipărit pe retină.

Un om împotriva unei armate. O întruchipare a omului simplu și cinstit împotriva unui monstru uns cu toate alifiile – care pe care?

Filmul săptămânii: ”Goliyon ki Rasleela – RAMLEELA” (2013)


valabil pentru săptămâna 11: 3-9 februarie 2014

Un film care promitea multe: o poveste ieșită din comun, după rețetă shakesperiană, romantism a la Devdas si sensibilitate. Pot spune că a îndeplinit unele promisiuni, dar ca produs finit m-a dezamăgit. Cred sincer că Bhansali nu va mai putea recrea magia din Devdas și nici măiestria din Black. Acum să analizăm puțin filmul:

safe_image

Eroul, Ram și eroina, Leela, trăiesc într-o comunitate care nu pare să aibă altă ocupație în afară de crime și comiterea de ilegalități. Membrii unor clanuri rivale, pericolele îi pândesc la tot pasul pe îndrăgostiți. Ceea ce m-a amuzat teribil era că locuitorii satului unde are loc acțiunea păreau să se fi născut pentru a face zilnic duș cu gloanțe și cioburi de sticlă. În plus, după comportament, par picați din epoca omului peșteră, însă nu se pot lipsi de avantajele tehnologiei moderne, chit că satul pare situat pe un teren uitat de Dumnezeu și rupt de civilizație: DVD-uri, telefoane mobile prin intermediul cărora își rezolvă toate afacerile – de la trafic de tutun, droguri până la arme. Limbajul folosit vine să susțină părerea mea inițială de asemănare cu omul peșteră, poate și din cauză că vorbesc o hindi stricată cu amestec de gujarati (de drept, satul e situat în statul Gujarat).

Scena în care apare logodnicul Leelei e tare simpatică. După ce îi explică viitoarei soacre meseria lui, logodnicul are parte de același stil de răspuns, doar că e unul șocant de sincer: ”shooting, smuggling, killing; you know what I mean, na? Welcome to the family.” (”împușcături, contrabandă, crime; înțelegi ce vreau să spun, nu? Bun venit în familie.”) La fel de amuzant e și când mama îi ordonă Leelei să-l trateze cu respect pe viitorul soț și să îi atingă picioarele: speriat de tonul femeii, logodnicul este cel care sfârșește în a-i atinge picioarele Leelei.

Corupția este în floare, cât despre încredere, nu te poți baza nici pe umbra ta (cu suma/obiectul potrivit/ă oricine/orice poate fi cumpărat pe principiul ”toate au un preț”). Reacția unuia dintre polițiști după ce au dat iama în tabăra Rajari, din care face parte și Ram, este de-a dreptul ilară: ”ați făcut murătură de gloanțe?”, găsind bucăți de plumb începând cu pantofi până la vase în care e depozitată făina sau ardeiul iute măcinat. Cum spuneam mai devreme, fiecare are prețul său, iar polițistul nostru e tare ieftin și se mulțumește cu pornoșaguri, concluzia lui fiind plină de uimire puerilă: ”raid marne aaye the ya marvaane?” (”am venit să facem razie sau să devenim victimele uneia?”).

Povesea de dragoste a tinerilor pare să fie sub imperiul violenței, dar și vulgarității, cu un limbaj de mahala și reacții necontrolate; cu alte cuvinte, un ADN violent, domle. În Ang Laga De Re, Leela a fost excelent portretizată. De o senzualitate vădită, Leela devine mireasa care se oferă prințului ei, dar al cărei suflet e invadat de tristețe deoarece iubitul ei e supărat. O Leela nespus de frumoasă și elegantă, delicată precum o floare și radiantă precum Luna. Bine zicea Ram, ”Leela jaisi koi nahi” (Leela nu are egal); după ce a creat-o , Dumnezeu a spart șablonul. Scena în care Ram declară unicitatea jumătății lui aduce mult cu Devdas. Interpretarea este fără cusur!

Desigur, cei doi sunt mereu pe fugă, încercând să scape cumva din ghearele destinului răzbunător. Într-un moment de deznădejde profundă, Ram își strigă suferința: ”dekh raha hoon ki yeh khoon ka rang badla nahi… abhi bhi laal hai ki sala safed ho gaya?” (”vreau să văd dacă nu cumva sângele și-a schimbat culoarea… o fi tot roșu sau nenorocitul s-a făcut alb?”).

Între timp, și Leela suferă în tăcere. Puține sunt ocaziile când cineva din familie e dispus s-o asculte, iar atunci când se întâmplă asta, ea spune: ”morni bina mor kis kaam ka, yeh sindoor hai Ram naam ka” (”ce folos o păuniță fără păun, sindoor-ul e aplicat în numele lui Ram”). Mai mult, când i se reproșează comportamentul rebel, are loc o confruntare verbală între cumnate: Leela – căsătorește-te și tu a doua oară; Rasila – ai înnebunit?!; Leela – dacă tu nu poți, eu de ce aș fi în stare? Soțul meu trăiește încă!.

13nov_Ranveer-RamLeela05

Scenele de urmările dintre clanurile rivale sunt foarte bine realizate în sensul în care efectul e o mișcare sacadată, suspendată parcă în timp și spațiu, o combinație inteligentă între slow-motion și normal.

În final totul se rezumă la putere. Odată ce o capeți, o iei razna, lucru perfect redat în film. Familiile îndrăgostiților uită însă că ”sine mein khanjar leke ghoomte: vah bhi aur hum bhi” (”umblă cu pumnalul înfipt în piept: și ea, și eu”). Evident, ca în orice război, nimănui nu-i pasă de victimele colaterale, motiv pentru care replica ”har goli ke saath ek beta nahi, ek maa bhi mar jaati hai” (”cu fiecare glonă, nu doar un fiu, ci și o mamă moare”) mi s-a părut elocventă. Nu se precizează adevărata cauză care a dus la un război ce dura de 500 de ani și modul în care se pune capăt acestuia este de-a dreptul cretin. A fost nevoie de o tragedie ca oamenilor să le vină mintea la cap; zici că ar fi români!

Ar fi putut fi o capodoperă dacă echipa s-ar fi axat mai mult pe latura intelectuală, surprinzând o înaltă societate, chiar dacă putredă, dar învățată și care să știe să susțină aparențele decât niște mahalagii care zici că au creier de bibilică.

Coregrafia, în destule cazuri, este execrabilă, dar se potrivește cu pachetul. Muzica este divină, cu două excepții: Tattad Tattad și Ishqyaun Dhishqyaun care sunt din altă poveste. Preferata mea e Laal Ishq, cântec superb pe care l-au irosit complet; păcat! Culoare, multă violență, crime, nebunie… cum zice și titlul ”spectacolul gloanțelor – Ramleela”.

Aștept părerile voastre!

 

Filmul săptămânii: PAKEEZAH (1972)


valabil pentru săptămâna 10: 27 ianuarie-2 februarie 2014

Vă propun pentru această săptămână un film deosebit, atât pentru calitatea pe care o are, cât și pentru povestea din spatele lui.

13jun_FM12-Pakeezah02

Despre PAKEEZAH

Ni se prezintă povestea tragică a a unui copil care se naște într-un cadru ce îi va frânge aripile și care o va condamna la o meserie care nu îi aduce cinste, nici măcar în perioada în care practicarea ei presupunea o cultură bogată și un talent deosebit (dans, voce, capacitate de a scrie poezie și cunoașterea limbilor străine). Deși mama încercase din răsputeri să-și întemeieze o familie, prejudecățile și preconcepțiile, înpreună cu tradițiile prea adânc înrădăcinate ale socrilor nu fac decât să întărescă zidul pre-existent dintre ei. Singură nu are puterea să scormonească printre cărămizi ca într-un final să dărâme zidul și să treacă pe partea cealaltă unde să o aștepte o familie iubitoare cu brațele deschise. Pleacă, renunțând la visul de care este acum convinsă că e o utopie și dă naștere în singurătate și amărăciune unei fetițe. Roata vieții, în nemiloasa ei alergare, o prinde pe micuță în cercul vicios, iar de fiecare dată când încrederea renaște, situațiile în care ajunge îi retează încă din rădăcină acel boboc al speranței.

Desigur, contextul este unul musulman, iar limbajul mă duce cu gândul la înalta societate, la boierii care aveau la picioare toate distracțiile pe care le pofteau. Cântecele și dansurile sunt fermecătoare și dacă te lași absorbit suficient, se deschid porțile unei lumi strălucitoare, cu femei grațioase, delicate, accesibile doar celor avuți, în care poezia și cântecul curg valuri și au același efect precum vinul, iar clinchetul clopoțeilor de picior și vălul care plutește pe undele vântului îți cuceresc simțurile.

Diya Mirza în cadrul unei sedințe foto cu ținute inspirate din filmul Pakeezah

Diya Mirza în cadrul unei sedințe foto cu ținute inspirate din filmul Pakeezah

Filmul din spatele filmului

Povestea realizării peliculei întrece, poate, imaginația cinefilului. Greu de crezut, dar adevărat, filmul a fost terminat în aprox. 14 ani. Iată și motivul întârzierii: regizorul, Kamal Amrohi, la momentul începerii filmărilor, era căsătorit cu actrița care interpreta rolul principal, Meena Kumari. În urma unor neînțelegeri, aceștia au divorțat, iar filmul a rămas neterminat. Anii s-au scurs, timp în care câțiva oameni importanți din echipa originală au și decedat – compozitorul cântecelor Ghulam Mohammad și operatorul de imagine Josef Wirsching.

În cele din urmă, actorii Sunil Dutt și Nargis au reușit s-o convingă pe Meena Kumari să treacă peste neînțelegeri și să termine filmările. Au contribuit la produsul final numeroși specialiști în cinematografie pentru a suplini lipsa oamenilor din echipa originală. Meena Kumari era deja foarte bolnavă, măcinată fiind de probleme de sănătate survenite în urma neîmplinirilor din viața privată. Se spune că fostul ei soț, Kamal, i-a promis că își va da silința ca imaginile să redea frumusețea ei de odinioară și farmecul de neconfundat. Eu cred că nu doar că s-a ținut de cuvânt, ci că s-a întrecut pe sine – așa cum spun indienii ”log dekhte rah gaye” (au rămas cu gura căscată, salivând).

Astfel, filmul a fost terminat și lansat, doar că nu s-a bucurat de succes imediat. Din nefericire, la doar căteva săptămâni după lansare, Meena Kumari trecea în lumea celor drepți. Moartea ei a adus valuri de spectatori în sălile de cinema care s-au umplut până la refuz. Cu toții voiau să vadă ultimul film al ”reginei tragediei”, așa cum era supranumită.

În încheiere, vă las în compania celor mai cunoscute replici din film:

”Aapke paaon dekhe; bahut haseen hain; inhein zameen par mat utaariega, maile ho jayenge.” (”V-am văzut picioarele; sunt foarte frumoase; să nu le așezați pe pământ căci se vor murdări…”) 

Întreg filmul îl găsiți AICI!

Previous Older Entries