recenzia nr. 174
Eram convinsă, încă dinainte de a-l vedea, că e un film diferit de marea masă comercială, dar nu mi-am închipuit că îmi va plăcea atât de mult.
Distribuția e presărată cu boboci, iar asta a adus un suflu de aer proaspăt, dovedindu-mi greșeala în dorința mea de a vedea fețe cunoscute, oameni de la care știam la ce să mă aștept.
Povestea este una ieșită din comun, căci eroul nostru, Kabir, ajunge să predea într-o școală în mijlocul pustietății, unde descoperă ceva ce îi va schimba atât modul de a gândi, cât și viața întreagă.
Permiteți-mi o paranteză aici deoarece este neapărat necesar să vorbim despre pustietate și peisaje: întinderi de ape de necuprins cu privirea, unde până și Soarele trebuie să-și întindă brațele, să le poată copleși cu dragostea-i; verde și albastru cât vezi cu ochii și încă mai departe, de nu mai știi unde se termină pământul și unde începe cerul, lipite într-un sărut pasional de veacuri. Un tărâm binecuvântat , ar spune străinul, dar așa să fie oare această fărâmă de Kashmir? More
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: