Filmul momentului: OTTAAL (2015)


Recenzia nr. 113
Primul meu film malayalam
Văzut în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

ottaal_ver4_xlgpostermalayalamfilm

A fost o experiență cu totul diferită. Ritmul filmului surprinde ritmul vieții în deltele Keralei. Pentru mine, cineva căreia îi place să știe ce se întâmplă în lume, să fie la curent cu ultimele știri cinematografice și muzicale din India, a fost șocant să văd în ce simplitate trăiau cele două personaje principale ale peliculei. Impropriu spus simplitate, ci mai degrabă sărăcie lucie, din moment ce nici măcar o casă solidă nu se întrevedea. Urmărind activitățile zilnice ale personajelor, nu m-am putut abține să nu-mi spun ”Doamne, ce viață tihnită, lipsită de griji duc acești oameni”. Doamne, cât m-am înșelat!

Trebuie să vă mai spun și că filmul surprinde minunata relație dintre un bunic și nepotul său. Bunicul este singurul sprijin și rudă în viață a băiatului. Îl crește cu greutate, dar frumos și pur, exact ca natura care pentru ei este acasă. Revenind asupra afirmației mele cu privire la viața lipsită de griji, chiar și într-un mediu unde nu ai nimic în posesie, prin urmare nu ai ce pierde, factorul uman este cel care provoacă dureri de cap. Prin factor uman mă refer la micul băiat, un suflet nepervertit și o minte strălucită, pentru care bunicul își dorește o soartă la fel de luminoasă precum imaginația celui mic.

Cu inima ruptă în două, bunicul trebuie să-l trimită pe nepot departe, cu promisiunea că va ajunge la o școală bună. Băiatul va fi nevoit să dea piept cu realitatea pentru prima dată și nu îi va fi deloc ușor.

Plusul cel mare al filmului este finalul deschis. Nu vă pot explica câte scenarii am țesut pe drumul spre casă, toate cu o încheiere fericită. Crudul adevăr este că pentru acel suflet deznodământul nu va fi fost nici unul din scenariile mele. Gustul amar persistă și azi, dar speranța întru mai bine mă însoțește. Un film tare sensibil. Mai autentic de atât nu se poate. A scris istorie în industria cinematografică de limbă malayalam. Adaptare după una din operele lui Cehov, Vanka.

Aștept opinii!

O seară magică pe acorduri de Mohan Veena și tabla – Namaste India 2016


Aseară a fost pentru mine una dintre cele mai magice seri din câte am trăit până azi. De ce? Fiindcă am ascultat doi oameni care au mâini și degete magice și care au puterea să absoarbă din capul spectatorului toate grijile cu un pai invizibil care răspunde numai la comenzile lor muzicale.

P. Vishwa Mohan Bhatt, împreună cu shri Nihar Mehta au țesut povești despre iubire pierdută și regăsită, despre dorul de frumos și dragoste, puterea soarelui și învierea naturii… (clarificare, acestea sunt interpretările mele foaaaaarte subiective)

Mohan Veena, instrumentul inventat de dl Bhatt este deosebit ca sunet. Dacă uneori ai senzația că e un sitar, alteori e o venna în toată puterea cuvântului sau o chitară clasică, ba mai mult avea sonorități de chitară electrică pe alocuri. Despre dl Bhatt nu am ce vă povesti, cuvinteele sunt de prisos. Are un simț al umorului excelent și, ca toate marile talente, este extrem de modest. Dl Mehta m-a uluit, m-a lăsat fără cuvinte. Este de departe cel mai talentat tablist pe care l-am auzit până acum.

Comunicarea dintre cei doi a fost, desigur, la superlativ. Până și simțul umorului era perfect armonizat. Lucrul pe care l-am apreciat nespus a fost relația directă cu publicul, implicarea noastră în actul artistic și laudele la adresa noastră în așa fel încât, pentru două ore,  ne-am simțit și noi artiști.

Sunt tare fericită că festivalul a crescut așa frumos. Felicit organizatorii pentru frumoasele spectacole și sper ca la anul să se fixeze într-o perioadă mai puțin caniculară.

Am să revin cu link-ul pentru a vă putea delecta cu imagini.

Ca să nu fiți triști că nu ați putut ajunge, așa ceva am ascultat:

Namaste India 2016: Atelierul de limba HINDI


Cu mare bucurie în suflet anunț participarea mea, din nou, la singurul festival dedicat culturii indiene din România, Namaste India, cu un atelier de limba hindi.

afis namaste atelier 2016

Veți găsi descrierea completă a evenimentului dând click AICI. Intrarea este liberă (pentru participarea la orice eveniment din cadrul manifestărilor culturale, se plătește doar biletul de intrare la muzeu), pot veni persoane de orice vârstă.

Felicit pe această cale organizatorii fiindcă nu au uitat de limbă, o componentă importantă din cultura oricăi țări.

Vă aștept cu drag și deschidere, pentru a vă răspunde la întrebări!

Filmul momentului: AMAL (2007)


Recenzia 109

Vizionat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

Amal1hindifilmposter

Acest film a fost o revelație. Cum mie nu-mi place să citesc recenzii, asta pentru că aproape fără greș toate expun povestea cu lux de amănunte, am sărit din scaun de bucurie când am văzut că joacă Naseeruddin Shah, chiar dacă un rol scurt, dar cu siguranță crucial. E un film excelent pentru cei care preferă sobrietatea și doresc să evite efuziunile de dans și muzică. Dintre peliculele văzute în cadrul Namaste India – festivalul de film, e cea care mi-a plăcut cel mai mult. Probabil și pentru că îi știam pe unii actori și a fost de limbă hindi (cu muuuultă engleză).

Filmul oferă o perspectivă realistă asupra vieții, destinului, locului și scopului fiecărui individ în matricea cosmică. Corectitudinea, integritatea morală sunt principalele atribute pe care le caută dl Jayaram. Când, într-un final, le găsește, o ultimă decizie promite să schimbe viața unui om simplu, conducătorul de ricșa Amal. Personajul Amal este extrem de sincer creat: omul muncitor, care face tot posibilul să mulțumească pe toată lumea și să ducă mai departe tradiția de familia, încercând să-l facă mândru pe tataăl său, care veghea de sus. E genul de individ pe care poți întâlni pe stradă cu ușurință, dar pe care nu dai doi bani fiindcă nu vezi îl el nimic promițător. Suferă, aș spune, de acea seninătate în tragedie și neputință, dar și relativă sărăcie, chiar dacă are mai mult decât mulți alți concetățeni. Odată ce ajungi să descoperi fațete ale personalității și valorilor sale morale, constați cu surprindere că face parte din categoria ”pe cale de dispariție” sau ”pâinea lui Dumnezeu”, cum adesea spunem noi, românii. Este de neclintit în determinarea de a fi corect față de clienții săi, în așa fel încât să-i poată convinge că nu toți ricșawala sunt la fel. (a se vedea scena dintre Amal și Jayaram cu restul de 3 rupii) Suferă și de sindromul ”samaaj sevak” (în traducere slujitor al societății) atunci când hotărăște să se ocupe de cheltuielile spitalicești a unei fetițe ce trăia pe străzi și fusese accidentată de o mașină. Deși tăcut, modest în vorbă și port, bunătatea și dorința lui de a ajuta ies la iveală cu fiecare minut scurs al peliculei. Îți intră sub piele pe nesimțite, ca spre final să devii cel mai fervent susținător al său. Așa cum se întâmplase și cu dnul Jayaram.

Pe de cealaltă parte, prin dl Jayaram ni se dezvăluie suferințele unui om care toată viața s-a dedicat muncii, afacerii puse pe picioare cu mari sacrificii. Este arhetipul omului avut, dar nefericit, înșelat de familie și de prieteni. Mărturisirea din scrisoarea adresată lui Amal ne arată cât de afectat era de trădare, minciună, disimulare, lucruri ce l-au condamnat la o viață trăită în nesiguranță și teamă – teama de a nu fi înșelat… din nou… După cum se petrece adesea, oamenii mari au copii care cheltuie agoniseala părinților cât ai zice pește… A recunoaște, a conștientiza ce poamă este odrasla ta, mai cu seama eșecul tău ca părinte reprezintă imaginea unui carater extrem de puternic, dar mai ales sincer cu sine. De aici se vede că Jayaram a fost extrem de critic cu el însuși, în primul rând.

Intră în scenă și cel mai bun amic al dlui Jayaram, Suresh. Din punct de vedere al devenirii, este cel mai interesant personaj al poveștii. Inițial, îmi părea cu caracter la fel de infect ca fiii risipitori ai lui Jayaram. Însă, când eram pe cale să-mi pierd speranța în el, se produce miraculosul, și Suresh își schimbă poziția. Toate acestea se datorează corectitudinii molipsitoare a lui Amal. Amal, așa neînsemnat cum pare, produce niște schimbări interioare de nebănuit. Păcat că Suresh a plăti cu vârf și îndesat pentru nedreptățile comise în relația cu Jayaram. (a se vedea scena dintre Suresh și Vivek, unul dintre fiii lui Jayaram, când Suresh îi mărturisește lui Vivek că tatăl acestuia era capabil de o analiză mult mai adâncă a lucrurilor decât l-ar fi crezut cineva vreodată)

Ideea că lucrurile bune li se pot întâmpla oamenilor modești, săraci este arhiprezentă în film. Mai mult decât atât, însă, este subliniat faptul că există o ordine cosmică ce nu poate fi perturbată. Chiar de ar părea că cineva merită ceva, nu se poate înfăptui deoarece presupune o gaură în fragilul echilibru microcosmic, cu efecte devastatoare la nivel macrocosmic. Astfel, deznodământul nu este, probabil, pe gustul multora dintre noi, însă este necesar să înțelegem că fiece lucru își are locul și fiece individ calea pe care trebuie s-o urmeze. Desigur, vor exista momente când avem posibilitatea de a alege și poate chiar aduce schimbări parcursului inițial, dar în cazul lui Amal orânduirea și-a urmat cursul prestabilit și implicit nu a produs dezechilibrul în viața sa, schimbare pe care ar fi plătit-o scump. Rămas în necunoștință de cauză, Amal își continuă existența modestă cu aceeași seninătate alături de buna sa prietenă ce cu siguranță îi va deveni parteneră de viață.

Cu siguranță merită urmărit! Aștept cu nerăbdare opiniile voastre!

Namaste India 2016: o seară de 3 iunie petrecută în contemplare vie


Am avut deosebita bucurie și onoare de a-i vedea pe o scenă din România pe unii din cei mai apreciați artiști din domeniul muzicii clasice indiene din nordul țării și respectiv al dansului clasic indian kathak. Astfel, ne-au încântat pandit Udai Mazumdar la tabla, shri Bhaskar Das la flaut (bansuri), shri Rupesh Pathak vocal și desigur shrimati Namrta Raikathak.

Spectacolul s-a compus din două părți: întâi o compoziție mai lungă, în care se regăsesc toate părțile componente dintr-un asemenea recital, apoi niște piese mai scurte, mai ușoare de digerat pentru un public mai puțin experimentat. După pauză am trecut la dans. Executat excepțional, cu o expresivitate care te însoțește și după încheierea spectacolului, am cunoscut femeia în diversele etape ale vieții, având mai târziu parte și de tenta sufi pe care eu o îndrăgesc atât (pe versurile lui Baba Bulleh Shah și Baba Shah Hussain). Sesiunea de întrebări și răspunsuri dintre tabla și clopoțeii de picior a fost savuroasă.

M-am simțit în India. Mă așteptam, pe unde întorceam capul, să văd doar indieni. M-am trezit când am ieșit direct pe bulevard și am așteptat RATB-ul până am făcut rădăcini…

Cel mai tare m-au impresionat, exceptând măiestria și talentul artiștilor:

  • comunicarea non-verbală dintre aceștia, își spuneam atât de multe din priviri, din gesturi și expresii faciale aproape imperceptibile încât eram sigură că ei au cheia înfăptuirii unei comunicări la care noi, oamenii de rând, doar visăm…
  • respectul reciproc care reieșea din fiecare gest, fiecare privire, fiecare laudă (”kya baat hai!”) pe care o rosteau pentru a se încuraja și a-și arăta unul altuia că totul decurge corect; lucruri atât de familiare pentru mine au căpătat o nouă dimensiune fiindcă le-am cunoscut pe viu, am simțit cu adevărat, fără opreliște vibrația pe care artiștii doreau să ne-o transmită, acea energie molipsitoare, acea bucurie pură de a-și practica meseria cu sinceritate și devotament
  • pasiunea care se simțea în fiece suflu al dlui Das, în fiece bătaie a dlui Mazumdar și în fiece notă a dlui Pathak, apoi desigur în fiece mudră a dnei Rai… cam la acel nivel de implicare, de abandon al sinelui tânjesc să ajung și eu (ce e drept, în alt domeniu)
  • emoția cu care au evoluat pe scenă discipolii dlui Mazumdar; pentru un artist indian nu există onoare mai mare decât să-și expună arta în prezența maestrului (guru) său; iar atunci când asta se întâmplă chiar sub bagheta și atenta supraveghere a acestuia, trăirile se amplifică înmiit…

De departe, pentru mine, vedeta a fost flautul, care a prins viață în mâinile dlui Das. Deosebit! Câtă gingășie, delicatețe, dulceață într-un instrument aparent umil și simplu. Dar iată, în posesia persoanei potrivite, devine magic, povestește vrute și nevrute, despre vremuri trecute sau prezente, despre fenomene ale naturii și despre existență, în toate formele sale…

O asemenea experiență trebuie trăită, nu se poate reda prin cuvinte, oricât de bun scriitor să fii, iar eu sunt departe de a fi expert în domeniu… Atmosfera a fost extrem de plăcută, cu oameni frumoși, care au simțit (sper) la unison parfumul Indiei de nord. M-am întâlnit de această dată cu multe cunoștințe, prieteni, români și indieni. Am depănat amintiri și am cunoscut oameni noi.

Felicitări pe această cale echipei Namaste India pentru reușită, dar și ambasadei Indiei la București pentru implicare, în special cuvintelor deosebite ale dlui Partha Rey cu privire la poporul român și cei parte din familia Namaste India. Locația a fost una de vis: Teatrul Elisabeta, vis-a-vis de Grădina Cișmigiu.

Udai Mazumdar

Udai Mazumdar

Rupesh Pathak

Rupesh Pathak

Bhaskar Das

Bhaskar Das

Namrta Rai/copyright Inni Singh

Namrta Rai/copyright Inni Singh (imaginea nu e din cadrul spectacolului din România)

Pentru detalii cu privire la carierele lor, accesați pagina dedicată lor de pe Namaste India.

PS: am reușit să le mulțumesc celor trei discipoli pentru prezență, le-am transmis mulțumirile tuturor și mi-am exprimat speranța că-i vom revedea și la anul. Extrem de modești, foarte deschiși, au fost plăcut surprinși că vorbesc hindi. Nu o dată au menționat în timpul spectacolului că sunt tare fericiți că publicul român a venit să guste muzică și dans clasic indian. Cred că am fost un spectator incomod pentru cei care au stat prin preajma mea fiindcă eu mă manifest… contemplez, dar într-un mod activ, nicidecum pasiv… buna mea amică Oli are și o glumă internă pe tema asta… (vorba aia, aventuri urbane…)

Aștept cu interes și părerile voastre!

Previous Older Entries