"Sunt extrem de rari cei ce vor cu adevărat să cunoască, să înveţe; oamenii nu caută învăţătura, ci divertismentul – nu umplerea timpului, ci uciderea lui…"
PRECIZARE: În secțiunea comentarii, vă invit să comentați cu privire la activitatea cântărețului/cântăreței și să postați link-uri cu melodiile voastre preferate interpretate de acesta/aceasta. Rugămintea mea este să vă referiți strict la persoana pe a cărei pagină vă aflați (pentru a putea ține o ordine bine definită). Mulțumesc pentru înțelegere. Clip-uri am să postez doar de pe canalele oficiale de utube (fie ale artiștilor, fie ale canalelor indiene de TV) pentru a nu risca să fie șterse ulterior din cauza încălcării drepturilor de autor de către utilizatori.
Scurtă biografie: Născută pe 28 septembrie 1929, Lataji are origini mixte. Mama e născută în Maharashtra, iar tatăl e originar din Goa. Deși numele inițial de familie era Hardikar, tatăl l-a schimbat în Mangeshkar pentru a reliefa originile familiei – el fiind din Mangeshi, Goa. La naștere, Lataji a purtat numele de Hema, însă în final, părinții s-au oprit asupra numelui Lata datorită unui personaj dintr-o piesă de teatru.
Și-a început cariera în 1942. Primul ei profesor a fost tatăl său, cântăreț de muzică clasică și actor, care s-a ocupat de ea de la o vârstă fragedă. Este cel mai mare copil dintre cinci frați și aș putea spune că cel mai apreciat cântăreț din istoria recentă. Cu o carieră care se întinde peste 7 decenii, a colaborat cu cei mai talentați compozitori și cântăreți.
Probabil ați văzut de multe ori clip-ul acesta; eu l-am revăzut azi căutând printre video-urile mele favorite pe net… Așa că iată-l: compus cu ocazia desemnării celor 7 minuni ale lumii moderne, A.R. Rahman a compus melodia pentru a promova cel mai cunoscut mausoleu din lume.
O recomand tuturor celor care au o afinitate pentru dans, muzică sau artă dramatică. Este tratatul de căpătâi, unde toate întrebările își găsesc răspuns. Postez cele două link-uri pentru tratatul integral în engleză, tradus prin anii 1960. A fost tradusă și în română de regretata Amita Bhose, dar din păcate nu am găsit cartea de vânzare… Există se pare de vânzare pe internet (evit să cumpăr chestii virtual) însă la un preț astronomic (ca orice carte rară). Dacă vreo editură dă peste această postare, iată o idee de re-editare!
Deşi am întârziat puţin, nu voiam să închei capitolul „Namaste India” fără un articol. A fost atât de frumos, o atmosferă atât de caldă şi primitoare încât ar fi o nedreptate să nu acord o atenţie deosebită vizavi de ceea ce a fost festivalul indian din Bucureşti. Am fost foarte încântată când am văzut că s-a decis să se organizeze la Muzeul Satului. Nu mai vizitasem niciodată muzeul şi eram foarte curioasă cum şi în ce măsură vor fuziona cele două culturi în inima capitalei.
Vineri, în prima zi a festivalului, am ajuns pe la 12, exact la timp pentru deschiderea oficială. La intrare, m-a întâmpinat un altar de flori făcut simbolic pentru a-l aduce pe Rabindranath Tagore să binecuvânteze întreaga manifestare. Se pare că sufletul marelui artist a vegheat la buna desfăşurare a evenimentului, mai ales din moment ce a fost ediţia aniversară „Tagore” (anul 2011 fiind anul Tagore pe plan mondial, împlinindu-se 150 ani de la naşterea acestuia). Standurile cu cărţi spirituale şi cele cu şi despre India şi cultura indiană au fost următoarea atracţie. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cununi de Stele, Herald, cu toţii au adus ceva din unicitatea Indiei în România, iar plăcerea cu care îţi ofereau informaţii suplimentare era nemaipomenită, cu atât mai greu cu cât roiuri de oameni erau prezenţi în fiecare clipă la mese.
Deschiderea oficială a fost simplă şi lipsită de pompă, potrivită cadrului rustic în care ne aflam. Soarele era sus, în înaltului cerului, şi zâmbea cu toţi dinţii.
Era cald, păsările cântau, albinele dansau de zor şi cocoşul Aurel (aşa l-am numit eu), era de acum vedetă. Totul prevestea armonia şi bucuria vizitatorilor de a vedea cu ochii lor cum o părticică din India s-a mutat pentru trei zile în cel mai mare oraş al ţării. După discursurile invitaţilor, mi-am ocupat şi eu locul (de muncă): o băncuţă cu o masă suficient de mare pentru a oferi clientelor interesate un model cu vestita „henna”. A fost o experienţă plăcută, cea mai frumoasă de până acum. Va avea mereu un loc special într-una din cămăruţele inimii mele. Aşa cum m-am aşteptat, au fost multe doritoare – fapt care m-a bucurat peste măsură deoarece publicul român nu este familiarizat cu tot ceea ce implică un model cu henna. Doamne şi domnişoare de toate vârstele au fost dornice să-şi aplice pasta rece pe mânuţe, un prilej numai bun să se răcorească puţin după căldura toridă ca de august în ultima zi a lui septembrie. În timp ce aşteptau, clientele s-au mai plimbat pe la standul cu bijuterii handmade a Dacianei sau au mai băut un ceai aromat de la Ramayana Cafe ori au aruncat o privire la expoziţia foto cu imagini din Bengal.
Alte domnişoare au dat fuga la standurile cu bijuterii şi haine care mai de care mai colorate care străluceau orbitor în lumina soarelui pentru a cumpăra cadouri pentru prietene şi colege sau pentru a se răsfăţa. Părinţii le-au susţinut până la capăt. Incredible Indian Art, Revaaz, Exotique au fost doar câţiva dintre expozanţi. După şedinţa de înfrumuseţare cu toatele au pornit în sesiunea de vizitare a muzeului, descoperind şi celelalte atracţii ale festivalului: standul Yoga, mâncarea indiană comercializată de restaurantul Agra Palace, cd-uri cu muzică de relaxare sau produse excepţionale de îngrijire personală de la Himalaya Herbals. Mai apoi ne-am strâns la lecţia introductivă despre limba hindi susţinută de Cristi Cotarcea. A fost utilă şi binevenită pentru participanţi, fericiţi că pot afla detalii cu privire la prima limbă oficială a Indiei după numărul de vorbitori. Ghindele ne speriau la fiecare câteva minute, căzând când ne aşteptam mai puţin. Poveştile Calcuttei şi filmul lui Amit Sen au încheiat o zi încărcată. Aparatele foto abia au aşteptat şi ele să meargă la culcare după atâtea ore de muncă asiduă.
Sâmbăta a început cu o introducere în sanskrită expusă de Maria Pomohaci. Ca şi în cazul hindi, participanţii au fost încântaţi şi bucuroşi că au avut ocazia să afle detalii cu privire la limba care a stat la baza hindi. Forfota a continuat la standurile cu accesorii, cărţi, mâncare, yoga şi alte produse importate din India. Au continuat şi lansările de carte, cu zeci de curioşi adunaţi pe băncuţele din faţa scenei. Doamna Sinha a explicat publicului cum se îmbracă un saree, moment în care doamnele şi domnişoarele nu şi-au dezlipit ochii de la scenă. Pentru cei interesaţi de yoga, Avisek Majumdar a detaliat o mică parte din teorie, axându-se pe integrarea capului, inimii şi mâinilor în yoga. Punctul culminant al zilei a fost programul artistic: un spectacol cu muzică, dans, voie bună. Aparatele foto şi video au intrat din nou în vrie, având timp să-şi tragă răsuflarea doar cât artiştii se pregăteau să intre pe scenă. Grupul Shakti, Laura Bogorodea şi elevii ei, Ionela Petcana i-au încântat pe adulţi şi fascinat pe copii.
Pentru a încheia ziua apoteotic, organizatorii au păstrat la sfârşit recitalul de muzică tradiţională a grupului Sahaj. Genurile Bhajan şi Qawwali au răsunat până la căderea întunericului. Îmi amintesc cum şi natura parcă participa, cântând la unison cu tabla şi harmonium-ul artiştilor. A fost unul dintre acele momente când te bucuri peste măsură că eşti sănătos şi trăieşti să auzi şi să vezi totul: când solistul cânta „îl vei vedea pe Dumnezeu înlăuntrul tău” (traducere din versul în urdu)… o bucurie fără margini că poţi vedea nebunia de culori, că poţi aplauda pe ritmului dholak-ului, că poţi cânta odată cu ei, că poţi auzi fiecare bătaie, că soarele te mângâie cu razele lui te copleşea; uiţi de lume, de oameni, de frenezia oraşului, de treburile zilnice, de răutatea din jur, de minciunile pe care le înghiţi zilnic, de salariile mici, de pensiile şi mai mici, de lipsuri, de supărări, uiţi de tot – e momentul tău, suspendat undeva în timp, unde totul este real şi timpul nu s-a oprit din curgere, dar cu toate acestea îţi pare ca şi când nu s-ar întâmpla cu adevărat… O senzaţie care nu se poate explica, ci care trebuie trăită! Aşa s-a încheiat şi minunata sâmbătă, cu o realizare pe care nu credeam că o voi atinge, cu atât mai puţin în capitală, vis-a-vis de Arcul de Triumf, cu soarele molcom întânzindu-şi afectuos braţele printre ramurile copacilor şi vântul şoptindu-mi că: viaţa, oricum e ea, e frumoasă şi merită trăită!
Ziua de duminică şi ultima zi a început în forţă cu o conferinţă dedicată lui Rabindranath Tagore susţinută de doamna profesor Srimati (formulă de politeţe, a nu se încurca cu numele) Uma Dasgupta. Prezentarea a fost minunată, interesantă şi suprinzătoare, din care am aflat multe detalii cu privire la viaţa marelui artist şi modul său de gândire. Desigur, aş avea nevoie de mult mai multe pagini pentru a reda tot ceea ce s-a expus în acea zi; cu atât a fost mai plăcut cu cât doamna profesor a povestit totul cu un limbaj simplu, apropiat de publicul ascultător şi cu un farmec cu care doar un compatriot de-al lui Tagore o putea face.
Deşi s-au suprapus nişte activităţi cu festivalul nostru, s-a reuşit împăcarea ambelor părţi implicate şi a debutat workshop-ul de dans clasic indian, prin bunăvoinţa Centrului de Artă Euterpe, unde publicul a putut înţelege în sfârşit că dansul indian nu este doar o zbenguială bine gândită şi coregrafiată ci o poveste din gesturi adresată, la origini, chiar divinităţii.Întunericul a fost risipit în momentul în care a fost adus omagiul zeului soare, Surya, iar el a strălucit pentru câteva clipe cu putere ca mai apoi să reapară cu toată forţa pentru tot restul zilei.
A urmat din nou un program artistic ce a înglobat momente de muzică şi dans, continuând firesc linia trasată de workshop-ul ce tocmai se încheiase. Ne-au încântat: Laura Bogorodea şi elevii ei, Ionela Petcana, Camelia Dicu, Florenţa Ioniţă, Mihaela Sârbu… A fost veselie: cei tineri îşi aduceau aminte de cele mai recente filme bollywood-iene, iar generaţia veche rememora clasice precum „Prietenii mei, elefanţii”, „Lanţul amintirilor”, „Vagabondul” sau „O floare şi doi grădinari”. Filmul „Chaturanga”, ecranizarea operei cu acelaşi nume al lui Tagore, a încheiat ultima şi parcă cea mai aglomerată zi a festivalului. Cu riscul de a deveni repetitivă şi deranjantă: e un sentiment care nu se poate explica, ci trebuie trăit! A fost… un vis!
Profit de ocazie să mulţumesc: de la doamna director general, la invitaţii speciali, la expozanţi, la organizatoare (Mihaela Gligor, Iulia Nălăţan, Iulia Grumăzescu, Maria Pomohaci) şi restului echipei implicate în buna desfăşurare a festivalului; mulţumesc tuturor celor care au pus umărul şi evit să mai enumăr nume deoarece sigur voi uita pe cineva (şi cu siguranţă nu o fac cu intenţie) şi nu vreau să supăr pe nimeni şi nu în ultimul rand mă plec în faţa ta, public drag, fără de care această manifestare nu s-ar fi bucurat de răsunetul de care a avut parte!
And not to forget: thanking the Indian Embassy in Bucharest for the support and love – thank you for being there and appreciating the effort put into wanting to accomplish a noble thing – that is, raising awareness on the Indian culture, tradition, language and all its unique arts! We will never forget your help and hope you will again be there for us next year!
Îmi cer scuze în numele organizatorilor şi a celor implicaţi acelor vizitatori cărora li s-a părut că nu ne-am ridicat la cele mai înalte standarde – promitem să devenim şi mai buni. Experienţa ne va ghida spre poalele perfecţiunii, şi de asta spun poale – că măcar îi vom putea atinge picioarele şi vom putea cere binecuvântare – şi vom face mai puţine greşeli odată cu trecerea timpului. Sperăm să existe cât mai multe repetiţii!
Jai Hind!
Namaste India, festivalul culturii indiene, 30 sept. – 2 oct. 2011, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”,Bucureşti, România
Orice preluare de material (text/imagini/lecţii) de pe acest blog se va face doar prin acordul autorului sau prin precizarea sursei (link la blog sau orice altă pagină/postare). Preluarea oricăror informaţii fără acordul autorului sau precizarea sursei constituie infracţiune.
![Tum Hi Ho [AASHIQUI 2 - 2013] Versuri traduse](https://hedwig27silverhenna.files.wordpress.com/2020/10/cropped-img_20200123_0002-copy.jpg?w=40){kind=small}
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: