Distracția de la Namaste India 2017


Așa cum am promis, să vă povestesc pe scurt ce am apucat să văd la Namaste din perioada 16-18 iunie, evenimentele de la Muzeul Satului.

Pe 17, am fost în public la prezentarea dnei Florina Dobre-Brat și am aflat lucruri foarte interesante cu privire la limba sanscrită, dar și referitoare la cultura indiană în general.

lect. univ. dr. Florina Dobre-Brat, cu și despre sanscrită

Apoi a fost o perioada în care m-am plimbat prin muzeu și am aruncat un ochi la produsele expozanților. A urmat momentul meu preferat din câte ediții au fost: mini concertul băieților de la Side Partition. Mini pentru că More

Reîntâlnire cu limba hindi – Namaste India 2017


Dragi cititori,

Cu mare bucurie vă anunț că voi fi prezentă și anul acesta la Namaste India 2017 cu ”povești lingvistice” duminică, 18 iunie, ora 12:00, sala Victor Ion Popa, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, București.

Vă aștept cu drag, cu mintea și sufletul deschise. Să veniți cu întrebări cât mai crețe, să putem împleti împreună o frumoasă poveste.

Ne vedem la Namaste! Nu uitați, festivalul începe din 12 iunie și ține până pe 24!

Programul complet: AICI.

Namaste India 2016: la muzeu și atelierul de hindi


Cu mare întârziere, vin să vă povestesc cam ce am făcut anul acesta pe la Muzeul Satului de Namaste. Nu mare lucru. De ce? Fiindcă a fost primul val de caniculă și simțeam că mă topesc pe picioare. Groaznic de cald a fost, sufocant, fără pic de aer. Admir oamenii care au rezistat, dar mai ales artiștii care au dansat pe o podea care a ars la propriu. Concluzia mea: nu mai organizați în iunie, cu siguranță nu vara, pentru numele lui Dumnezeu! Nu e primul an în care artiștii se frig la tălpi sau îi ia cu leșin din cauza căldurii sufocante…

Am apucat să văd parada de saree-uri care mi-a plăcut tare mult. Nu am reușit să interacționez cu prea multă lume cunoscută tocmai din cauza… ia ghiciți… da, căldurii… Știu că destui oameni nu au venit fiindcă a fost atât de cald… Acum, dacă acesta a fost motivul real sau nu, nu pot ști…

Gata cu lamentările!

Mi-a plăcut foarte mult anul acesta la atelier. Unu: a fost lume nouă. Doi: au fost oameni curioși, cu întrebări pertinente. Trei: mi-a fost alături buna mea amică Oli, cea pe care ați cunoscut-o prin cele două ”taifas-uri” (dacă nu le-ați citit până acum, trebuie neapărat! AICI și respectiv AICI, pentru a doua parte) și care și-a învins cu brio groaza de vorbit în public; a făcut niște observații foarte bune din perspectiva cuiva care studiază și care a trecut prin diverse etape ale studiului.

Oli, dând exemple ale particularităților limbii hindi; eu, ținând isonul

Oli, dând exemple ale particularităților limbii hindi; eu, ținând isonul

Eu m-aș bucura foarte mult dacă, dintre cei care au fost la atelier, și-ar exprima părerea aici despre cum li s-a părut, cât de interesant sau nu a fost, ce ar fi vrut să afle și nu au aflat etc.

Despre celelalte evenimente din cadrul festivalului, puteți citi aici:

Namaste India 2016: Atelierul de limba HINDI


Cu mare bucurie în suflet anunț participarea mea, din nou, la singurul festival dedicat culturii indiene din România, Namaste India, cu un atelier de limba hindi.

afis namaste atelier 2016

Veți găsi descrierea completă a evenimentului dând click AICI. Intrarea este liberă (pentru participarea la orice eveniment din cadrul manifestărilor culturale, se plătește doar biletul de intrare la muzeu), pot veni persoane de orice vârstă.

Felicit pe această cale organizatorii fiindcă nu au uitat de limbă, o componentă importantă din cultura oricăi țări.

Vă aștept cu drag și deschidere, pentru a vă răspunde la întrebări!

Atelierul de HINDI de la Namaste și cursul de HINDI de la Oriens


Am zis să profit de ocazie și să fac un doi în unu: să vă zic câte ceva despre atelierul de limba hindi și mai apoi să vă relatez cum a decurs cursul de hindi organizat de Oriens Academy.

1. ATELIERUL DE HINDI DE LA NAMASTE INDIA 2015

L-am susținut în cadrul festivalului anual dedicat culturii indiene sâmbătă dimineața în sala multimedia (Victor Ion Popa) de la Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti” în București.

Au fost puțini oameni, dar faini. Era și devreme și era impedimentul găsirii sălii. Am început prin a prezenta istoricul limbii, începând de la sanskrită până la limba modernă și influențe externe. Am dat detalii cu privire la alfabet și gramatică foarte succint. Au fost întrebări cu privire la diferențele dialectale și zonele de contact între mai multe limbi unde am încercat să dau exemple concrete pentru a-mi susține explicațiile. Postez mai jos prezentarea pe care am făcut-o pentru atelier în binecunoscutul program pe calculator – click pe scris pentru a-l vedea (dați-mi de știre dacă nu merge):

Namaste India 2015 – Atelier Hindi

Dacă aveți întrebări, nelămuriri cu privire la ce am scris eu acolo, lăsați un comentariu.

2. CURSUL DE LIMBĂ HINDI, CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE INDIANĂ  

Cursul a fost organizat de ORIENS Academy (îi găsiți pe www.oriens.ro sau pe FB; pagina de net unde găsiți detalii și puteți lăsa întrebările voastre: Oriens Hindi) din februarie până în mai (3 luni, primul modul, cel pentru începători).

curshindibucuresti

Cursul a avut loc în București, zona Universitate, la partenerii noștri care ne-au primit cu mare drag: Cursuri 10PLUS.

Cursul fusese gândit în două module a câte 3 luni, deci un total de 6 luni cu 2 ore/săpt. (o ședință/săpt.). Cursurile s-au ținut seara după ora 18:00 astfel încât cei care lucrează să poată ajunge.

Au fost 11 cursanți din care nu au terminat toți, din diverse motive. Ceea ce mi-a displăcut profund, atât mie, cât și organizatorilor, a fost discrepanța uriașă între internet și realitate; să vă explic: organizatorul a creat un eveniment pe rețeaua de socializare unde să se facă înscrierile, tocmai pentru a facilita accesul; probabil mulți au înțeles că trebuie să dea un click și peste o oră le zboară diploma la ușă; ei bine, evenimentul a fost creat pe bune, cu motive serioase și noi chiar ne pregătisem pentru un aflux de doritori (se înscriseseră 42 de persoane!!!). Chiar ne făceam griji unde vor încăpea în sală, aveam să descoperim că ne-am stresat inutil. Ne-am învățat lecția și știm cum vom proceda pe viitor, sperând să existe doritori.

Asta pentru cultura voastră generală: cei care aveți obiceiul să dați ”attending” la orice (vi se pare interesant), gândiți-vă că alții chiar se pregătesc să vă primească și fizic, nu doar virtual.

Ce am predat (rezumat):

  • alfabetul cu tot ce implică el
  • declinarea substantivelor
  • declinarea pronumelor
  • prezentul simplu și continuu
  • informații succinte cu privire la evoluția lingvistică
  • vocabular (structură și cuvinte pe domenii)
  • scopurile vieții unui hindus
  • imperiul mogul ș.m.a.

Le mulțumesc primilor mei cursanți pentru entuziasm și dorința de a învăța. Sper să vă fi folosit cursul în crearea unei baze pentru pornirea studiului individual.

Pe această cale, le mulțumesc celor de la Oriens pentru încrederea și sprijinul acordat, deschiderea pe care o au și să-i felicit pentru munca pe care o depun pentru popularizarea Orientului.

Sperăm să organizăm cât mai curând o altă sesiune de înscriere pentru un alt grup de începători. Vă țin la curent cu informațiile.

Previous Older Entries