Minunile limbii hindi 35: ”Mann mein laddoo phootna”


PRECIZARE: M-am gândit că, din moment ce sunt convinsă că există mulți iubitori ai bucătăriei indiene, să vă prezint săptămânal câte o expresie din limba hindi care are legătură cu mâncarea. Sursele le voi prezenta după ce am epuizat toate expresiile pe care le-am putut găsi. Sper să vă facă plăcere și să vi se pară interesant. Aștept comentariile voastre (păreri, întrebări) cu nerăbdare. Sunteți de asemenea bineveniți să sugerați expresii din limba română cu care ar putea fi traduse cele din hindi.

Expresia de azi: mann mein laddoo phootna

Traducere literală: a-i exploda cuiva laddoo în suflet

Dacă cineva afirmă asta înseamnă că este din cale afară de fericit. Expresia are și un alt sens, exprimă o fericire intimă, personală, pe care cel ce o simte o poate sau nu împărtăși cu cei din jur – de asta și referirea la mann, suflet, inimă. Cât despre traducere, folosim și noi, mai rar, a exploda de fericire sau ”a nu-și mai încăpea în piele de fericire/bucurie”.