Filmul săptămânii: KISNA – THE WARRIOR POET (2005)


valabil pentru săptămâna 13: 17-23 februarie 2014

kisnawarriorpoetposter

O poveste încărcată de istorie, de ura hindușilor pentru englezi, dorința de libertate, mândria britanică, bunătatea indiană, ospitalitatea locală, divergențe de opinie, trădare, sacrificii.

Într-o Indie care pregătea un război împotriva străinilor de a căror stăpânire s-a săturat, un indian și o englezoaică se îndrăgostesc. Doar că o asemenea dragoste era de neconceput în acele vremuri mai ales în contextul unei revolte iminente.

Băiatul, domn fiind, se oferă să o scape pe domniță de pericolele ce o pășteau dacă rămânea într-o Indie care fierbea din ce în ce mai puternic de la o zi la alta. Desigur, lucrurile nu puteau fi atât de simple: fiecare avea pe altcineva sortit să-i devină jumătate după socotelile familiilor. Acum nu doar că trebuie să evite obstacolele puse în cale de situația administrativă, dar vor lupta și împotriva familiilor la început și a preceptelor societății mai apoi. Peripețiile prin care trec sunt numeroase și e interesantă de observat schimbarea de atitudine a celor doi tineri.

Muzica este divină, iar filmul merită urmărit pentru că ne transportă într-o lume de care aproape că am uitat: o Indie măcinată de nemulțumire și dornică de libertate. Mi-a plăcut tare mult de Vivek Oberoi în acest rol.

FILMUL îl găsiți integral AICI!