Filmul săptămânii: KABHI KHUSHI KABHIE GHAM (2001)


valabil pentru săptămâna 99: 19-25 octombrie 2015

k3gposterfamily

Iubesc acest film din multe motive:

  • distribuția excelentă
  • muzica nemaipomenită
  • multele scene lacrimogene (chiar și peste măsură) – păstrează stilul indian autentic, fiind exemplul care îmi aduce mereu aminte de alte vremuri, vremuri la care țin foarte mult și care acum nu mai sunt
  • pe o notă mai serioasă: fiindcă arată viața în deplinătatea ipocriziei și certurior inutile care pot duce la destrămări ale unor familii despre care nimeni nu credea vreodată că pot fi atinse de vreun rău
  • pentru că în ciuda suferințelor, a dorului, greutăților și distanțelor, există reconciliere – mesajul de speranță în mai bine mi se pare crucial în epoca în care sloganul este ”frate contra frate, fiică vs. mamă” etc.
  • toate acele simboluri care leagă personajele sufletește, spiritual, la un nivel mai presus de josnicia umană, de teluricul la fel de scârbos ca o mlaștină plină de broaște râioase…
  • importanța familiei e subliniată cum nu se poate mai frumos; oricât m-aș bate în piept că sunt cea mai tare în parcare (deși nu sunt genul, să presupunem că sunt) sunt un nimeni fără familia mea din foarte multe perspective (pe care nu are rost să le enumăr aici)…

Cu ce am rămas după vizionarea de prea multe ori ca să mai țin minte: axați-vă pe dragoste, înțelegere și toleranță, dar mai ales comunicare; orice problemă are o soluție; viața e și așa prea scurtă pentru a o petrece într-un continuu război cu semenii; iubiți-vă și afirmați asta cât mai des!