Căsătoria hindusă – partea V: ceremonii care preced uniunea mirilor


PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nu există o ceremonie de nuntă bătută în cuie. Există desigur tradiția vedică ce se respectă și azi în mare parte, dar există multe variații în funcție de zonă, de preferințele familiei sau de posibilitățile ei financiare. Există ritualuri care sunt oficiate diferit în diversele zone, deși la bază sunt aceleași reguli.

Swaagatam

Nunțile hinduse încep prin ceremoniile de întâlnire (milan) și respectiv swaagatam (primire). Swaagatam este un pas important deoarece marchează sosirea alaiului nupțial (baaraat) al mireiul la casa miresei (sau la locul în care se va oficia căsătoria). Alaiul cuprinde rude și prieteni de toate vârstele care cântă și dansează pe parcursul întregii călătorii, fiind bucuroși pentru noua relația ce urmează să se lege. Membrii importanți ai alaiului sunt bincuvântați prin ceremonia luminii (aarti) și primesc însemnul bunului augur printr-un tilak sau bindi roșu. De obicei, urmează ceremonia numită jaimala sau varmala prin care mirii își pun ghirlande de flori în gât. Se oferă gustări și băuturi pentru ca invitații să-și recapete energia după călătorie.

ceremonia Jaimala

ceremonia Jaimala

More

Advertisement