Al șaptelea simț – cu și despre limbă


La școală, am fost învățați că există 5 simțuri: văz, auz, miros, gust și simțul tactil; unii, mai conectați la supranatural, ar adăuga un al 6-lea (și nu mă refer la Whirlpool) – percepția extrasenzorială (cum ar zice românul simplu, ”vorbitul cu lumea aialaltă”). Am văzut de curând un reportaj la știri în care ni se prezentau alte 4 simțuri ce ar completa lista clasică de 5: echilibrocepția (simțul echilibrului), propriocepția (situarea în spațiu), termocepția (simțul temperaturii) și cronocepția (percepția timpului); după ceva documentare, se mai poate adăuga și nocicepția (sensibilitatea la durerea fizică) și probabil multe altele…

Eu, ca să fiu mai cu moț, aș adăuga lingvocepția; nu vă apucați de căutat cuvântul prin dicționare, vă asigur că nu există. Ceea ce urmează să citiți reprezintă părerea mea pur personală (asta ca să fiu pleonastică până la capăt), fără pretenția de a avea vreo bază științifică (sau poate are și nu știu eu).

Având experiență în ale învățatului limbilor străine, am parcurs niște etape naturale în acumularea cunoștințelor până să ajung să pot folosi acea limbă. Succesul sau eșecul în învățare se definește, în cazul meu, prin nivelul de interes față de limba respectivă și cantitatea de muncă depusă spre a o învăța. Astfel, dacă la engleză mă descurc excelent e numai datorită efortului susținut și anilor de contact cu limba; la polul opus se află persana, ea constituind doar un mijloc prin care am asimilat un nou alfabet, pe care nu am continuat s-o studiez.

Și acum, o să mă întrebați ”bine, dar cum rămâne cu titlul? Al șaptelea simț?” More