Rasa – izvorul vieții – documentar


Primul documentar conține informații cu privire la conceptul de rasa în arta indiană, fie pictură, sculptură sau dans.

 

Apoi, am mai găsit ceva care se anunță a avea legătură cu subiectul, nu am apucat să-l văd, așa că mă bazez pe reacțiile voatre (dacă nenea e deplasat în ce zice, dați-mi de știre!).

Un posibil curs de hindi în București – via Oriens


Cu mare bucurie și entuziasm anunț că, prin colaborarea cu cei de la Oriens, este posibil să începem un curs de hindi pentru doritori cât de curând. În funcție de numărul de participanți, se vor stabili și celelalte detalii organizatorice. Sunt invitați toți cei care doresc să afle mai multe despre limbă, dar și unele informații culturale. Mulțumesc de pe acum Oriens pentru deschidere, în special domnului Codrin Nicolau. Dacă doriți să aflați mai multe, îi găsiți și pe FB: Oriens (acolo puteți vedea și cu ce se ocupă ei).

Vă las link-ul cu prezentarea limbii hindi, pentru Oriens:

Despre HINDI, Oriens.ro

Atașez un spectacol de bharatanatyam în care se prezintă cele 5 elemente:

15 detalii despre Bollywood care te vor pune pe gânduri


Bollywood are fără îndoială un caracter special. Cu toată strălucirea și controversele, este mereu în prim plan în mass-media. Dar uneori, te poate lua prin surprindere. Iată câteva informații care te vor pune pe gânduri:

1. Fatma Begum a fost prima femeie regizor al Bollywood-ului. A debutat cu filmul Bulbul-e-Paristan în 1926.

camera

getty

2. Poveștile care circulă cu privire la punctualitatea lui Amitabh Bachchan au ajuns în istorie. Dar știați că de multe ori era atât de punctual încât deschidea porțile studio-ului Filmistan deoarece ajungea mai devreme decât portarul? 

Amitabh Bachchan

3. Waheeda Rahman a jucat atât ca mamă, cât și ca iubită alături de Amitabh Bachchan. În ‘Adalat’(1976), ea a fost jumătatea lui, iar în Trishul (1978), a interpretat-o pe mama acestuia.

Waheeda Rehman More

15 lucruri despre India care te vor surprinde


Să citim niște date interesante despre India:

1. Aerul din capitala New Delhi este cel mai poluat din lume.

paharganj

flickr.com/ironypoisoning

2. Cei mai bogați 25 de oameni ai indieni câștigă cam 174.8 miliarde de dolari, cam cât PIB-ul Ucrainei.

3. Aproximativ 25% din suprafața Indiei se transformă lent în deșert – de trei ori suprafața Marii Britanii.

4. În India se găsește cea mai scumpă casă din lume, ridicată la un preț de 1 miliard de dolari – echivalentul PIB-ului Somaliei.

More

10 tradiții de căsătorie cum numai în India întâlnești


Cum India este multi-culturalitatea întruchipată, este evident extrem de ușor să găsim tradiții deosebite în marea de comunități diverse. Să vedem 10 tradiții legate de căsătorie care ne promit să contribuie la lărgirea culturii generale și să ne facă să zâmbim.

1. Căsătoria în Sarsaul, Uttar Pradesh

Baarat

larockphotography.com

Cei din micul oraș, Sarsaul, au un mod ciudat de a-și arăta ospitalitatea. Alaiul nuntașilor nu este întâmpinat cu flori sau paan (frunze de betel), ci cu roșii. Da, alaiul este supus unui ”duș” cu tomate deoarece oamenii cred că o relație începută pe o notă nefericită va avea parte de multă dragoste mai apoi.

2. Nunțile bengaleze

Bengali Wedding

wedlocksindia.wordpress.com

Dimineața devreme, mătușile miresei oferă Gangelui un platou cu tot felul de bunătăți. Astfel, râul o va binecuvânta pe fată cu tot binele și toată fericirea.

3. Nunțile din Assam

Assamese Wedding

theweddingtravellers.com

Triburile Rabha din Assam au cele mai simple nunți. Se face schimb de ghirlande. Desigur, oaspeții nu sunt uitați și li se pregătește un ospăț din care se înfruptă după ceremonie. More

9 fenomene naturale din India care te lasă cu gura căscată


India este plină de fenomene naturale care te lasă cu gura căscată. Oare există o explicație științifică sau totul e un dat de la Dumnezeu? Să le vedem:

1. Ploaie roșie în Kerala

Red Rain

1.bp.blogspot.com

Acest eveniment ciudat a avut loc în Kerala între 25 iulie și 23 septembrie 2001. Ploi torențiale de culoare roșie au căzut sporadic, lăsând pete roz pe hainele oamenilor. Inițial, oamenii de știință au crezut că se datorează unui meteorit explodat, în timp ce unii au ajuns la extrema de a o denumi ”ploaie extraterestră”. Însă, un studiu efectuat de Guvernul indian ulterior a demonstrat că ploaia fusese colorată de sporii transportați pe calea aerului ale unei prolifice alge terestre din zonă.

2. Dealul magnetic din Leh

Magnetic Hill in Leh

journeyetc.com

 Trebuie experimentat, nu se poate povesti. Vă puteți imagina urcând un deal abrupt fără motorul pornit? Pare o nebunie, nu-i așa? Aflat ca circa 4 m deasupra nivelului mării în Ladakh, zona are puternice proprietăți magnetice care pot ”trage” mașini pe deal în sus. În realitate, este vorba despre o iluzie optică, nicidecum despre interferențe magnetice.

3. Palatul care sfidează gravitația, Lucknow

Bara Imambara

Prasoonmaheshwari/Wikipedia

O minune arhitecturală, Bara Imambara, cunoscut și ca palatul care sfidează gravitația, este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Lucknow, Uttar Pradesh. Cel mai neobișnuit lucru al clădirii stă chiar în construcția acesteia. Holul central, arcuit, are o lungime de aproape 50 de metri și o înălțime ce ar fi egală cu 3 etaje și se susține fără nici un stâlp sau grindă. Sanctuarul este de asemenea faimos pentru misteriosul interior labirintic (bhool-bhulaiya) având peste 1.000 de pasaje și scări înguste. Se spune că e periculos să te aventurezi fără un ghid priceput. More

Pastila de cultură: Cu și despre Bharatanatyam


Butonam azi pe net și m-am gândit să caut niște clip-uri în care se explică sau măcar se demonstrează mudrele din dansul clasic; am găsit neașteptat de multe, dar astea mi-au plăcut cel mai tare:

Iată câteva detalii despre acest stil de dans dintr-un articol mai vechi:

Bharatanatyam s-a născut în sudul Indiei, în Tamil Nadu, încă pe când regatele abia îşi începuseră existenţa, iar Vedele erau încă “tinere”. Numele dansului anunţă componentele care-l fac deosebit de artistic şi plăcut spectatorului: Bhava(expresie), Raga (muzică), Tala (ritm) şi Natya (teatrul muzical clasic indian). Este cel mai popular dar şi cel mai tehnic dintre dansurile clasice indiene, fiind cel mai gustat pe meridianele lumii.

În timpuri străvechi, acest dans era executat doar în temple de fete tinere numite devadasi. Ele erau considerate soţiile zeilor pe care îi slujeau prin dans, fiind vorba mai mult de un legământ spiritual decât de unul fizic.

Orice reprezentaţie este compusă din Abhinaya sau Natya, arta dramatică de a povesti, Nritta, mişcări pure de dans şi Nritya, rezultată prin combinarea primelor două.

Bijuteriile şi costumele sunt specifice, saree-ul fiind unul greoi care rigidizează mişcările. Clopoţeii de picior, ghungroo, sunt nelipsiţi fiind elementul primordial în păstrarea ritmului. Muzica este cea tipică sudului şi anume cea carnatică, iar instrumentele folosite sunt: toba, flautul, vioara şi veena. Versurile sunt aproape inexistente, fiind preferate silabele ritmice, iar când apar sunt fie în tamil, telugu sau kannada.

Mişcările sunt de o rapiditate şi complexitate uimitoare, iar expresiile faciale te fac să simţi fiori reci pe şira spinării.

5271865060_c51fb6fc94_b

Click AICI pentru a citi tot articolul.

Ultimul mi-a plăcut în mod deosebit pentru că a descompus toată fraza sanscrită și a luat-o ușor, așa ca pentru necunoscători, explicând în detaliu atât prin cuvinte, cât și prin gesturi:

Previous Older Entries Next Newer Entries