Dono Behne (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar In Conversation With Tagore
Compozitor: Shantanu Moitra
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Soliști: Shreya Ghoshal, Shaan
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitări & Ukulele : Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Sitar: Purbayan Chatterjee
Percuție: Deepak Borkar
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

Donon bahanen kisliye hansti hain
De ce râd cele două surori?
Jab bhi paani bharne
Când, să umple apă,
Aati hain aur hansti rahti hain x2
Vin și tot râd More

Maine Toh Kuch (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar In Conversation With Tagore
Compozitor: Shantanu Moitra
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Solist: Shreya Ghoshal
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitări & Ukulele : Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Sitar: Purbayan Chatterjee
Percuție: Deepak Borkar
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

Maine toh kuch maanga nahin
Eu nu am cerut nimic
Kuch maanga nahin
N-am cerut nimic
Jangal paas ek ped ki ot mein
În apropierea pădurii, la adăpostul unui copac
Khadi rahi
Am stat (în picioare)
Subah ki aankh mein
În ochii dimineții
Kachchi neend thi
Somnul încă se întrezărea
Aur hawa mein shabnam thi
Iar vântul era umed
Main khadi rahi
Eu am rămas în picioare More

Bujh Gaya Tha Kyun Diya (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar in Conversation with Tagore
Compozitor: Shantanu Moitra
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Soliști: Shaan & Shreya Ghoshal
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitări & Ukulele : Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Sitar: Purbayan Chatterjee
Percuție: Deepak Borkar
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

(câteva cuvinte despre Tagore)

Bujh gaya tha kyon diya x2
De ce s-a stins lampa?
Zyaada hi bachaaya tha
Am ținut-o prea mult
Milan ki raat maine
În noaptea întâlnirii
Jaagkar, isliye
Stând treaz, de aceea
Isliye voh bujh gaya
De aceea s-a stins
Voh bujh gaya x2
S-a stins More

O Sakhi Sun (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar In Conversation With Tagore
Compozitor: Shantanu Moitra
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Solist: Shreya Ghoshal
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitări & Ukulele : Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Sitar: Purbayan Chatterjee
Percuție: Deepak Borkar
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

Oh sakhi, sun
Oh prieteno, ascultă
Voh jogi dekh to
Vezi acel ascet?
Oh sakhi, sun
Oh prieteno, ascultă
Voh bhikshu dekh to
Vezi acel cerșetor? More

Main Ghoomta Hoon (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

 

Album: Gulzar In Conversation With Tagore
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Compozitor: Shantanu Moitra
Solist: Shaan
Vocal – suplimentar: Shreya Ghoshal
Voci: Gulzar Saab, Shantanu Moitra  & Shaan
Aranjament muzical: Daniel B George
Chitări & Ukulele: Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Percuție: Deepak Borkar
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

Paagalon ki tarah
Precum un nebun
Main ghoomta hoon x2
Mă plimb
Kasturi hiran jaise
Precum căprioara (musk deer – trăiește și în Himalaya)
Apni khushboo mein
De a sa mireasmă
Paagal ghoomta hai
Se plimbă înnebunită
Main ghoomta hoon
Mă plimb More

Main Wohi Hoon (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar In Conversation With Tagore
Compozitor: Shantanu Moitra
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Solist: Shreya Ghoshal
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitări & Ukulele : Ankur Mukherjee
Clape: Daniel B George
Chitară bass: Brennon Denfer
Sitar: Purbayan Chatterjee
Percuție: Deepak Borkar
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India Ltd.
An lansare: 2016

Jab sirhaane bujh raha tha
Când, la căpătâi, pâlpâia
Raat bhar jalkar diya
Lampa ce-a luminat noaptea întreagă
Der tak baithi rahi khidki pe
Am stat îndelung la fereastră
Main baithi rahi
Am stat
Subah ke halke gulaabi kohre se
Prin ceața rozalie a dimineții
Guzraa musaafir
A trecut călătorul
Mere darwaze pe aakar
Venind la poarta mea
Ruk gaya, poocha mujhe
S-a oprit, m-a întrebat
Voh kahaan hai x2
Unde este ea?
Main hi maare sharm ke keh na saki
Eu, de rușine, n-am putut spune
Main vohi hoon x2
Eu sunt aceea
Main hoon voh, mere musaafir
Aceea sunt eu, călătorul meu

Shaam aai jab sirhaane par
Se lăsase seara când
Jalaana tha diya
Trebuia să aprind lampa
Der tak baithi rahi khidki pe
Am stat îndelung la fereastră
Main baithi rahi
Am stat
Shaam ki soorkhi mein rath par
În roșiaticul serii, în șaretă
Lautkar aaya musaafir
S-a întors călătorul
Dhool thi kapdon pe
Praful se așezase pe haine
Darwaaze pe phir poocha mujhe
Iar m-a întrebat în poartă
Voh kahaan hai x2
Unde este ea?
Main hi maare sharm ke keh na saki
Eu, de rușine, n-am putut spune
Main vohi hoon x2
Eu sunt aceea
Main hoon voh, mere musaafir
Aceea sunt eu, călătorul meu

Baarishon ki raat hai
Este o noapte ploioasă
Kamre mein jalta hai diya
În cameră arde o lampă
Farsh par baithi hoon khidki ke tale
Stau pe podea, sub fereastră
Aur andheri raat mein ab
Și acum, în noaptea întunecată
Gungunaati rahti hoon
Fredonez într-una
Main vohi hoon x2
Eu sunt aceea
Main hoon voh, mere musaafir
Aceea sunt eu, călătorul meu

Celelalte cântece de pe album le găsiți traduse aici:

  1. Singaar Ko Rehne Do
  2. Main Ghoomta Hoon

 

Singaar Ko Rehne Do (GICWT – 2016) Versuri traduse


PRECIZARE: Acest cântec face parte din proiectul intitulat ”Gulzar în conversație cu Tagore”, iar scopul acestuia este de a aduce mai aproape de public poemele lui Tagore care au fost traduse din bengali în hindi de cunoscutul poet și textier Gulzar. Așa cum spune și descrierea oficială, este ”o încercare de a contemporaneiza poezia lui Tagore prin oferirea unei arome muzicale cu care India tânără se identifică.” S-au reunit Shantanu Moitra, Shreya Ghoshal, Shaan, Gulzar și mulți alții pentru a scoate acest produs și a ne încânta.

Mi s-a sugerat să traduc cântecele din acest album de către Irina și mărturisesc că am fost deosebit de încântată de idee, într-atât încât în 9 ore de muncă au fost gata. Am încercat să fiu cât mai aproape de hindi, de sensul exprimat; nefiind nativă, există probabil loc de interpretare; în cazul în care găsiți greșeli majore (mai ales de traducere, nu neapărat de ortografie), vă rog să mi le semnalați. Mie îmi plac tare mult cântecele, redând sensibilitatea și poetismul, în același timp simplitatea, lui Tagore. Sper să vă facă plăcere să le ascultați (respectiv să citiți textul).

PS.: Am senzația că versurile în hindi sunt și ele o premieră în lumea virtuală, asta pentru că am stat să le transcriu manual (găsind o parte din versuri doar pentru Singaar Ko Rehne Do și Main Wohi Hoon), lumea fiind prea puțin interesată de muzică de nișă; accentul cade întotdeauna pe muzica de film.

Album: Gulzar in Conversation with Tagore
Versuri originale: Rabindranath Tagore
Versuri suplimentare: Gulzar
Solist: Shreya Ghoshal
Compozitor: Shantanu Moitra
Aranjament muzical: Ankur Mukherjee
Chitară: Ankur Mukherjee
Mandolină: Chandrakant
Shehnai: Omkar Dhumal
Tabla: Sanjeev Sen
Înregistrat de: Yogi Dholakia
Mixat de: Biswadeep Chatterjee
Producător: Saregama India
An lansare: 2016

(introducerea nu am tradus-o)

Rehne do…
Lasă deoparte
Singaar ko rehne do
Lasă înfrumusețarea deoparte

Saamne chulha jal raha hai
În față arde cuptorul
Dhuaan aakhon mein lag raha hai
Fumul intră în ochi
Jalan bhi hai, aanand bhi
Ustură, dar e și plăcut
Bas aate hi honge
E pe drum
Jaldi se sandhya pooja ho jaye
Să se termine repede rugăciunea de seară
Jaanti hai woh kya kahenge
Știe ce-i va spune

Jaisi ho
Așa cum ești
Waisi hi… aa jao
Să vii astfel
Singaar ko rehne do (x2)
Lasă înfrumusețarea deoparte

Baal agar bikhre hain
Dacă pletele s-au răsfirat
Seedhi maang nahin nikli
Cărarea nu s-a zărit imediat (cărarea părului)
Baandhein nahin angiyaa ke pheete
De nu au fost legate șireturile corsetului
Toh bhi koi baat nahin
Nu e nici o problemă

Jaisi ho
Așa cum ești
Waisi hi… aa jao
Să vii astfel
Singaar ko rehne do (x2)
Lasă înfrumusețarea deoparte

Os se bheegi matti mein
În pământul umed de rouă
Paanv agar sann jaae to
Dacă picioarele se împotmolesc
Ghunghroo gir jaae paayal se
De pică clopoțeii de pe brățara de picior
To bhi koi baat nahin
Nu e nici o problemă

Jaisi ho
Așa cum ești
Waisi hi… aa jao
Să vii astfel
Singaar ko rehne do (x2)
Lasă înfrumusețarea deoparte

Aakash pe baadal umad rahe hain
Pe cer se-adună norii
Dekha kya
Ai văzut?
Goonji nadi, kinaare se sab udne lage hain
Răsună râul, de la mal totul și-a luat zborul
Dekha kya
Ai văzut?

Bekaar jalaa kar rakha hai
A ținut degeaba aprinsă
Singaar diya (x2)
Lampa înfrumusețării
Hawa se kaanp ke baar-baar bujh jaata hai/ud jaata hai
Tremurând din cauza vântului, se stinge adesea
Singaar diya…
Lampa înfrumusețării

Jaisi ho
Așa cum ești
Waisi hi… aa jao
Să vii astfel
Singaar ko rehne do (x2)
Lasă înfrumusețarea deoparte

Kisko pata hai
Cine știe
Palkon tale
Sub pleoape
Diye ka kaajal lagaa nahin
Dermatograful lămpii nu e aplicat
Nahin bani hai praandi to kya (nu găsesc praandi în nici un dicționar, așa că am improvizat)
Și ce dacă nu s-a făcut cocul
Gajra nahin bandhaa to chhodo
Și ce dacă nu s-a legat ghirlanda de flori (de pus în păr), las-o baltă

Jaisi ho
Așa cum ești
Waisi hi… aa jao
Să vii astfel
Singaar ko rehne do (x2)
Lasă înfrumusețarea deoparte

Singaar ko rehne do
Lasă înfrumusețarea deoparte
Rehne do…
Lasă deoparte
Singaar ko rehne do…
Lasă înfrumusețarea deoparte

Celelalte cântece de pe album le găsiți traduse aici:

  1. Main Wohi Hoon
  2. Main Ghoomta Hoon